Homeo

– Bună ziua! Cabinetul doamnei doctor Nădejde?
– Bună ziua, răspunde Cristiana. Ați nimerit unde trebuie. Cu ce vă pot ajuta?
– Aș vrea să vorbesc cu doamna doctor într-o problemă mai delicată.
– Doamna doctor este într-o consultație. Doriți o programare?
– Nu știu ce să fac, dacă îmi puteți zice…Poate îmi dați un sfat.
– Dacă e de competența mea… Dar eu sunt secretara.
– Băiețelul meu a fost diagnosticat cu tulburare obsesiv-compulsivă. Credeți că doamna doctor îmi poate da niște remedii?
– Nu știu să vă spun. La psiholog ați fost?
– Nu prea am încredere în psihologi.
O brunetă cam la patruzeci de ani și înălțime de aproape 1,80 deschide în grabă ușa cabinetului și întreabă șoptit, cu gesturi nervoase:
– Ce psiholog? Ce vrea? Dă-mi-o la telefon!
Cristiana, din palidă, devine roșie la față. Îi întinde receptorul telefonului fix.
– Bună ziua, dragă doamnă! Doctor Cornelia Nădejde. Cu ce vă pot fi de folos? Sigur că da. Homeopatia abordează toate problemele medicale. Remediile nu dau reacții adverse, ca în medicina alopată. Secretara noastră lucrează aici de puțin timp, mai are unele scăpări. Abia aștept să îl cunosc pe micuțul David, cum să nu. Stabiliți cu domnișoara secretară o întâlnire!
Cristiana își stăpânește cu greu pulsul care îi bubuie în urechi. Doctorița îi pasează receptorul și ciocănește cu un deget răzbunător în locul din agendă unde secretara trebuie să treacă numele și numărul de telefon al pacientului.
– Te rog, după ce termini, să vii până la mine.
Cristiana ia poziție de drepți în pragul ușii de furnir de nuc. Poartă bocanci roz, de piele întoarsă, blugi negri și o cămașă înflorată, de viscoză. Degetele lungi, împodobite c-un inel supradimensionat, se mișcă, ascunse la spate. Ar vrea să le bage în gură, să jupoaie cum se cuvine pielița din jurul unghiilor scurte, periate zilnic.
– Ia loc, dragă Cristiana, că doar nu ești pedepsită!
Cabinetul se află într-una dintre cele trei camere ale unui bloc de pe Bulevardul Turda din București. Mirosul de levănțică emanat de candela cu ulei volatil acoperă cu greu noxele din traficul blocat, care intră pe fereastra deschisă. Un pat pliabil, acoperit de un cearșaf alb, scrobit și o bucată de prosop de unică folosință, un birou cu două scaune noi, de la hipermarket, o superbă orhidee pe pervaz, un desen înrămat cu un creier în formă de inimă. Două rafturi cu cărți de specialitate, printre care: „Miasmele cronice”, „Homeopatia pentru mămici și prichindei”, „Psihismul și homeopatia-un repertoar al remediilor psihice”, „Homeopatia și ortodoxia”, „Vaccinurile și escrocheria Big Pharma”, „Principiile homeopatiei, așa cum au fost ele enunțate de Hahnemann și verificare de-a lungul unui secol de practică medicală”, „Medicina cu îngeri”, „Sănătatea, biluță cu biluță”. Așezată pe scaunul ei rotativ, cu spatele drept, doctorița lovește partea interioară a biroului cu mocasinul albastru, ca un pendul de pluș. Halatul verde, impecabil, acoperă rochia casual de cașmir, culoarea muștar, ce se așază perfect pe corpul ei de manechin.
– Ce discuție ai avut tu cu doamna Iordan, cea care a sunat înainte?
– M-a întrebat de băiețelul ei, dacă să vină aici.
– Așa. Și ce căuta psihologul în discuție?
– Mi-a cerut un sfat pentru tulburarea psihică. M-am gândit că e normal să meargă la psiholog.
– Ascultă, Cristiana! Treaba ta e să întâmpini pacienții și să le dai încredere. Încrederea este cea care vindecă. Acum e posibil să plecăm cu un handicap din cauza îndoielilor pe care le-ai semănat în sufletul acelei mame.
– Mă scuzați, nu am știut exact ce să răspund. Am învățat la facultate despre acest sindrom.
– Nu te-am angajat în calitate de psiholog, ci de secretară. Ai auzit ce i-am răspuns doamnei, sper. Nu vreau să mai aud altceva de la tine.
– Sigur! Îmi pare rău.
– Nu-i nimic. Acum, legat de curățenie: am impresia că doamna manager nu ți-a făcut trainingul suficient. Ție îți place cum se văd urmele astea de mop?
– Dar spăl în fiecare zi.
– Foarte bine, asta am și convenit la început. Dar când faci un lucru, fă-l cu sens! De ce să fie atâtea urme de-a latul camerei, când poți frumos să mergi dinspre pat spre perete cu numai câteva linii?
În spatele ochilor căprui, cu gene rimelate și machiate discret, Cristiana își face cruce. Își amintește cum era ea înainte să înceapă tratamentul: se uita cu groază la picioarele murdare ale lui frate-su pe covorul nou din sufragerie sau îi venea să plângă când găsea buretele din bucătărie plin de apă și spumă, când ea îi spusese colegei de apartament să-l stoarcă și să-l pună la uscat. Asta nu i-o făcea pe Nădejde mai simpatică.
– Sună telefonul, trebuie să răspund.
– Nu sunt la cabinet, da? Azi am mulți pacienți și trebuie să mă pregătesc.
„Nu poate să vină și ea ca ceilalți medici, la fix, să-mi beau și eu cafeaua liniștită, nebuna dracului?”
Micul hol folosit ca sală de așteptare începe să se umple. Cristiana caută în dosare fișa medicală a fiecăruia. Celor noi li se dau niște foi tipărite cu indicații și explicații. Privirea îi cade pe prima pagină:
Medicina alopată consideră drept stare de sănătate lipsa bolilor. Este însă sănătos un om gelos? Sau omul veșnic nemulțumit? Sau unul căruia îi este frică de întuneric? Sau unul aflat în depresie?
George Vithoulkas, homeopat grec, distins cu premiul Nobel Alternativ pentru Medicină, definește sănătatea ca fiind libertate:
eliberare de durere pe plan fizic,
libertate de pasiune (gelozie, ură, etc.) și de atașamente pe plan emoțional,
libertate de egoism, libertate prin cunoaștere pe planul mental.
Familia Optimescu vine o dată pe lună să își ia remediile, niște biluțe albe pe care și le pun sub limbă imediat ce doctorul le strecoară fiecăruia în palmă. Închid ochii de parcă ar lua anafură. N-au nicio problemă de sănătate, dar vor să prevină. Domnul homeopat Marcu nu-și bate capul câte jumătate de oră cu fiecare, cum face Nădejde. În cinșpe minute îi rezolvă pe toți patru.
– Și fără vaccinuri! Nu-i lăsați să vă prostească! Eu nu mi-am vaccinat niciodată băiatul și, ce să vezi, are șapte ani. Săptămâna viitoare mergem la schi. Natură, mișcare și zâmbet, dar știu că astea nu lipsesc la dumneavoastră. Cristiana, dragă, programează-i pentru luna viitoare! zice medicul, din pragul cabinetului său.
Plinuță și scundă, dar foarte vioaie, îmbrăcată într-un sari colorat, doctorița Negoiu vine să-și facă un ceai de fructe și o servește și pe Cristiana c-un pliculeț.
– Tot mai aștept să-mi spui ora exactă când te-ai născut. Mi-ai promis că o întrebi pe mama ta.
– Scuze, am uitat.
– E important pentru tine, în primul rând. E cel mai bun mod de a afla gradul de compatibilitate.
Alte cruci în spatele ochilor ce se doresc zâmbitori și recunoscători.
„Duce-v-ați la Nouă, tămăduitoarelor!”
E angajată la ei de două luni. Toți cei șase lucrează și ca medici de familie, în alte cabinete. Cristianei îi place să stea de vorbă cu oamenii, uneori parcă ar fi la șuetă. Speră să adune date pentru noul ei articol. A mai publicat de câteva ori, dar n-o plătește nimeni pentru asta, e doar un hobby deocamdată. Uneori uită să completeze fișele medicale ale pacienților. A venit mereu la timp și nu a ratat decât telefoanele care sunau atunci când mânca, în pauza de masă. Când nu e nimeni în sala de așteptare și se plictisește, mai intră pe Facebook. Nădejde o verifică, nu știe cât de des, dar nici nu vrea să afle. Ține prea mult la libertatea ei de exprimare. Nu o are în listă, intră din contul unei prietene care le-a făcut cunoștință. „Și? Care e misterul lui Portnoy?” a întrebat-o alaltăieri și i-a făcut sarcastic cu ochiul, în loc de bună dimineața. Postase în ziua precedentă un selfie de la birou cu romanul lui Philip Roth, Complexul lui Portnoy, apărut la Polirom.
Chiar dacă primește minimul pe economie, Cristiana se teme că ar putea pierde jobul. Ieri, când a plecat să-și ia de mâncare, a scris pe ușă „Mă întorc în 5 minute”, dar a uitat să mai ia afișul. L-a găsit Negoiu și i l-a rupt în față, cu reproș, fără să zică o vorbă. Probabil că nu-l mai văzuse nimeni.
Acum o săptămână nu mai era în clinică decât doctorul Marcu, cu un pacient care adusese prăjituri și suc. Se făcuse șase, ora închiderii, apoi șase și un sfert. La și jumătate, Cristiana a încuiat și a plecat. Nu intra niciodată în cabinet în timpul consultațiilor. Și apoi era sigură că Marcu are cheie. A sunat-o managera să-i spună că-i lăsase pe cei doi încuiați, a trebuit ea să meargă să le deschidă.
– Te rog să nu-i mai programezi pe pacienții care întârzie sau își amână programările, se plimbă Nădejde prin sala de așteptare acum goală. Vorbește încet, ca să nu deranjeze consultațiile din celelalte două cabinete.
– Am înțeles.
– Notează în agendă! Doamna Miroiu trebuia să fie aici. A trecut deja un sfert de oră. Ce vină are următorul, de ce să-l pun pe el să aștepte și să-mi decalez toate programările?
Se așază pe unul dintre cele opt scaune, chiar lângă biroul secretarei.
– Vreau să te mai rog ceva. Trebuie să fii foarte atentă la pacienții mei! Nu știu dacă și ceilalți ți-au cerut asta, dar e foarte important pentru procesul terapeutic. Să vezi care e relația dintre părinți și copii, ce zice părintele, cum reacționează copilul. E rezilient, e încăpățânat, e nervos? Toate astea mă ajută pe mine să-i înțeleg, să completez tabloul personalității fiecăruia. Că ei pot răspunde într-un fel în interviu, mă rog, dialogul nostru. Dar știi cum sunt oamenii. Nu toți pot fi deschiși și sinceri.
„Colegii tăi nu-și caută pacienții și-n chiloți.”
– Sigur, nicio problemă.
Nădejde intră la ea în cabinet și se întoarce cu o caserolă pe care i-o întinde Cristianei – o prăjitură cu blat de cacao, șarlotă albă, glazură roz și o căpșună proaspătă ca decor.
– E fără zahăr. M-am gândit la tine când am făcut-o. Nu știu dacă îți place. Sau poate silueta e cea mai importantă, zâmbește ea.
– Este. Aș vrea să mă îngraș. Mulțumesc mult, cred că e delicioasă!
– Nu-ți face griji. Majoritatea femeilor și-ar dori să mănânce orice și să arate ca noi.

Diana Marinescu

Am urmat un liceu teoretic la Mangalia, un colegiu pedagogic şi Facultatea de Litere din Bucureşti. Am pus în practică destul de sporadic pasiunea pentru scris. Am publicat pe site-ul SmartWoman, în ziarul Bună dimineaţa, Bucureşti!, în revista Vice şi pe Think Outside the Box. M-am hotărât să scriu proză scurtă şi am urmat un curs online cu Marin Mălaicu-Hondrari.