Protagonistul

Ce ai zice dacă, din senin, pe cineva l-ar lovi inspirația să scrie o carte despre tine? Să-ți ofere, ca ofrandă epică, privilegiul de-a fi protagonistul unui roman de actualitate, cu pagini multe, acțiune, personaje, dialoguri…
Nu că n-ar fi plină lumea de ofrande și protagoniști care, priviți dintr-o perspectivă de mai mică profunzime, arată cam la fel, se comportă aproape stas, mai toți au (cel puțin) câte o protagonistă după care se dau în vânt, sunt mereu în lupte libere cu câte un destin mai bun sau mai crud, după noroc și nu întotdeauna după merite, cu ceva prieteni, ceva dușmani și așa mai departe. Dar un protagonist de tip „suflet pereche”, cu care să rezonezi perfect, să se pupe cu toate prevederile normativelor specifice stilului tău de subzistență și să ia poziție de „drepți!” la toate mofturile tale, mai rar. Pare tentant, iar dacă te-ai afla în acel moment al existenței tale când te-ai cam ajuns și te prezinți destul de împlinit din punct de vedere material, profesional sau social, cred că n-ai zice nu, chiar și cu micul risc ca binefăcătorul tău, în virtutea acestei inițiative aparent ieșite din comun, să te ia la puricat, să se uite prin cotloanele tale cele mai intime, să te supună unor adevărate disecții de ordin fizic, psihic și mai ales moral.
Și pentru că, în mod sigur, ai bifat cândva ca primarul vreun accept pe linie de gdpr, nici n-ai realizat pe unde, te trezești într-o bună zi cu un apel telefonic inopinat:
– Alo, casa cutare? Vă sunăm de la Cabinetul Individual de Literatură Personalizată, al domnului scriitor…, partener Premium al cunoscutei Edituri…, ca să vă comunicăm că ați fost selectat, în urma unei riguroase analize a conturilor celor mai interesanți utilizatori ai rețelelor de socializare, în vederea atribuirii rolului de personaj principal al viitorului nostru roman. Acest prim contact are ca obiectiv formarea unei idei preliminare despre persoana și personalitatea dumneavoastră, vrem să vă „mirosim” puțin, cum s-ar spune în termeni ceva mai colocviali, dar și să ne asigurăm de faptul că nu sunteți un personaj fictiv, păstrat la naftalină în registre clasate de „evidența populației” și activat doar electoral, din patru în patru-cinci ani.
– Nu, eu mișc încă și sunt și complet dezactivat electoral…
– Și apoi, în limita timpului pe care puteți să-l alocați acestui foarte sintetic demers cooperativ, vom încerca să setăm principalele direcții în care va evolua proiectul nostru comun, respectiv tipul viitoarei ficțiuni, structura narativă, personajele, ideile principale și subordonate etc… Ce și cât vom reuși deocamdată, desigur.
– Da, în principiu, nu am nimic împotrivă…
– În regulă, dar ca să evităm orice fel de inadvertențe și/sau inconveniente ce ar putea să apară pe parcursul acestui dialog ori ulterior, vă propun să schițăm împreună un fel de „portret robot” al dumneavoastră. De acord?
– Ăă, păi…
– Păi da, mai cu elan, vă simt puțin stresat, lăsați reținerile că doar suntem între prieteni, ba chiar am putea spune rude, ținând cont de faptul că, în condiții cât de cât normale, domnul scriitor… va deveni, curând, părintele dumneavoastră literar.
– Mda…
– Și pentru că – nu este un secret – în fișa noastră de lucru, dedicată persoanei dumneavoastră, avem deja o serie de date de ordin biografic, în această fază incipientă de investigare auctorială nu vrem de la „robot” decât câteva amănunte de factură mai inedită și, dacă se poate, mai picantă…
– Am înțeles, să încercăm…
– Adică ar fi de identificat ceea ce nu prea ați mai relatat nimănui, nici măcar în șoaptă, ceva ce nu ați scos la înaintare nici în familie, printre prieteni sau pe conturile de socializare… E destul de dificil, știm și noi, dar stați liniștit, tot noi vă sprijinim și aici, prin câteva sugestii care, de obicei, declanșează și cele mai șterse de vreme amintiri.
– Am înțeles.
– Să începem, deci. Curaj!
– Mulțumesc…
– Vreun hobby de nuanță mai neobișnuită, care să-i dea pe spate pe cei ce vă vor păstra în memorie, generații la rând, câteva zeci sau chiar sute de ani de acum încolo, aveți?
– Cum să nu? Aici chiar m-ați găsit acasă, cum se zice. Da, am cea mai completă colecție de șervețele cu motive florale, colorate, parfumate și…
– Mi-ați luat maul, ce să zic! Departe de noi intenția de-a desconsidera în vreun fel înduioșătoarea dumneavoastră pasiune, dar nu așa ceva vrea cititorul avid de senzațional și sânge, ci ceva șocant, care să vă caracterizeze în tușe cât mai ample și mai viguroase, ceva gen salt mortal cu parașuta de la peste trei mii de metri altitudine, unde obișnuiți să ajungeți în pas alergător sau, dacă tot vă pasionează colecțiile, de ce nu ar fi vorba despre aproape inaccesibilele sforicele apretate, smulse din sagari-ul practicantelor de sumo?…
– ???
– Dar spuneți, poate aici avem mai multă baftă, unde și când ați făcut, ultima dată, pripon?
– Ce să fac?
– Pripon, recte executarea unei pedepse privative de libertate, în cadru instituționalizat sau măcar la domiciliu, ce naiba, pardon, nu ați auzit de așa ceva?!
– A, nu am făcut pripon…
– Dar poate vă amintiți ceva care ar putea, măcar, să sugereze ideea de pripon.
– Da, am fost târât, cu ani în urmă, într-un proces, dar am fost achitat, s-a dovedit a fi o speță simplă, de fapt a fost vorba de o acuzație nefondată a unei babe procesomane de pe scară, locuiam pe-atunci la bloc, care s-a autosesizat și a făcut o plângere prin mandat special că nu o salut destul de reverențios. În realitate, rămăsesem ultimul „neprocesat” dintre vecinii de pe o rază de șapte străzi, deci trebuia să-mi vină și mie, odată și odată, rândul…
– Ce avocat ați avut?
– Unul din oficiu, aproape că nici nu l-am văzut, dar totul a mers rapid, sub doi ani, tipul era „profi”, știa ce are de făcut…
– Știa pe naiba, pardon, aveți idee ce a făcut individul ăsta, practic? Ravagiu! Ne-a privat, pe noi, de o deosebit de valoroasă sursă de inspirație, iar pe dumneavoastră de dreptul inalienabil al fiecărui cetățean la un cazier cât mai încărcat, fără care nu aveți, nici măcar ficțional, prea mari sorți de izbândă să accedeți în vreo funcție politică mai acătării, cu ciolan asigurat pe viață, deci nici șanse prea mari de-a vă înjgheba o situație materială prosperă, de potent om de afaceri sau chiar om de stat.
– Păi, nu mi-a trecut nicio clipă prin cap așa ceva.
– Nu-i nimic, lăsați că are domnul scriitor ceva potrivit pe țeavă, efect garantat!
– Mulțumesc, rămân dator…
– Nu e cazul, încă, stați liniștit că doar de asta sunt lăsați pe lume scriitorii, să te scoată din orice impas, pe întreaga durată a tranziției de la statutul de simplu cetățean la cel de protagonist unanim apreciat. În regulă până aici, să vedem mai departe. De vreun scandal cu conotații sexuale, nu contează ce fel de orientare sau amploare, ați avut parte vreodată?
– Nu, sunt căsătorit de peste douăzeci de ani…
– Și ce dacă? Tocmai stările civile cele mai stabile, exemplare chiar, supuse unor seisme de mare adâncime, cu ecouri cât mai reverberante și replici cât mai frecvente, fac deliciul relatărilor de acest gen. Știți și dumneavoastră cum apar, ca din senin, tradiționalele „piți” specia cornute mici, botox peste tot, silicoane unde trebuie, tatuate și unde nu trebuie, dintr-o republică estică, familie aglomerată, în urma cărora, vorba șlagărului, pustiu rămâne…
– Chiar nu prea știu…
– Lăsați pe seama noastră, o să știți… în capitolul doi sau trei…
– …
– Buun, deocamdată. Haideți, în continuare, să fixăm succint acele setări structurale despre care aminteam la începutul convorbirii.
– Da, să le fixăm.
– În primul rând va trebui să stabilim ce fel de roman vom prezenta la tipar. Aici aveți de ales între romanul de aventuri, de dragoste, ficțiune istorică și psihologic. Cam aceste genuri sunt disponibile, pe moment, în portofoliul de lucru al domnului scriitor. Avem în vedere și o extindere a obiectului de activitate, ne gândim la romanul satiric, SF, poate chiar și ceva polițist, dar aceste opțiuni sunt doar de perspectivă, deocamdată.
– Nici nu știu ce să zic. Toate-mi sună paralel, mi-e destul de greu să mă decid…
– Eu vă propun s-o luăm prin eliminare. De dragoste, ce ați zice?
– Nu, că ar trebui să discut cu soția, dar deocamdată nu e acasă, e la tratament, nici n-are rost s-o sun, că acolo, singură, numai de dragoste nu-i arde, ba ar mai intra și la bănuieli…
– De aventuri?
– Nici nu poate fi vorba, am și eu o vârstă, multe „anexe” din propria-mi dotare nu prea se mai pretează la aventură, chiar și urcatul sau coborâtul din pat se lasă, uneori, cu efecte colaterale…
– Istoric?
– Nici atât, e prea retro și, totuși, nu sunt chiar așa de ramolit încât să mă confund cu istoria, plus că mă îndoiesc că așa ceva ar putea interesa pe cineva, în ziua de azi. Dar rămâne polițist, mi-ar place, chiar m-au fascinat cândva suspansurile din romanele Agathei Christie și…
– Mă scuzați că vă întrerup, dar pentru romanul polițist nu avem încă logistica adecvată, v-am spus, o vom avea, dar ceva mai târzior.
– Atunci care a mai rămas, parcă ieșeau patru la socoteală?
– Psihologic. Și cred că e cea mai inspirată variantă, atât pentru dumneavoastră, ca protagonist, cât și pentru domnul scriitor, care chiar e maestru în ceea ce privește proza de analiză psihologică. Rămâne, așadar, psihologic. Felicitări, ați făcut o alegere perfectă, care vă prinde de minune!
– Mulțumesc, așa mă gândeam și eu…
– Urmează stabilirea numărului de personaje și hramul pe care-l poartă, mă rog, îl vor purta.
– Adică?
– Să creionăm o sumară caracterizare a personajelor, cam ceea ce făceați în analizele literare (comentarii, cum le zice acum) de la „Limba și literatura română”, în școala generală sau liceu…
– Nu știu, mereu am avut oroare de aceste analize, iar caracterizările au fost tocmai veriga mea cea mai slabă în treburile astea… Nu cred că aș putea să mă gândesc la ceva, așa, instant…
– Atunci, rămâne pe altădată, mai avem timp, poate vă mai face și domnul scriitor niște sugestii pertinente. Oricum, ideile de bază și personajele principale le cam știm, iar cele secundare oferă o mare flexibilitate în ceea ce privește posibilitățile de integrare în orice flux narativ, dar nu e recomandabil să facem exces la acest capitol sau în ceea ce privește ideile subordonate, deoarece fiecare personaj secundar inutil ori idee redundantă pot avea un impact defavorabil atât asupra acurateței acțiunii, cât și a prețului de cost al romanului…
– Prețului de cost?!
– Desigur, domnul scriitor percepe un onorariu – modic, ce-i drept – având anumite cheltuieli pe durata procesului de creație, legate de întreținerea cabinetului, deplasări în interes de serviciu, stimulente pentru inspirație…
– Și cam la cât s-ar ridica acest preț de cost, după cunoștințele sau aprecierile dumneavoastră?
– Nu aș putea să vă spun foarte exact în această fază a colaborării, dar în cazul antepenultimei noastre prestații, un bestseller de vreo trei sute douăzeci de pagini, la un client cam de calibrul și pretențiile dumneavoastră, fără să punem la socoteală cheltuielile cu editura, care, oricum, cad în sarcina beneficiarului, prețul nu s-a ridicat la mai mult de cincisprezece mii-cincisprezece mii cinci sute de…
– Câât? Așa de mult?!
– Păi, dom’ protagonist, ascultați la mine, nu e mult deloc! Gândiți-vă puțin la avantajele pe care vi le va aduce acest roman: veți deveni vedetă peste noapte, viața dumneavoastră se va schimba complet, unii cititori vă vor lua ca model în viață, vă vor da exemplu de urmat copiilor și nepoților lor, ba chiar am avut cazuri când protagonistul nostru ajunsese un adevărat sex simbol pentru o mulțime fani și mai cu seamă fane… ce mai încoace și încolo, sunteți doar la un pas de nemurire, bașca faptul că dacă avem șansa ca romanul dumneavoastră să fie luat în colimator de ceva studiouri de film sau televiziune, om v-ați făcut! Iar așa ceva nu-i chiar de neglijat, nu?
– Da, adică nu, mă mai gândesc… Poate cu un mic discount… ceva mai consistent… din partea domnului autor… aș mai…
– Cum să nu? Domnul scriitor este deschis oricărui tip de discuții, sunt sigur că vă veți înțelege, cu ocazia întâlnirii de stabilire a condițiilor contractuale, atât asupra prețului final al prestației și modului de eșalonare a plăților, cât și asupra duratei de execuție, condițiilor de calitate și – a nu se neglija – termenului de garanție…
– Garanție? Ce fel de garanție?
– Garanția intrării în clubul select al marilor personaje principale din literatura universală, of course!

I. Riti

… nu mi-am închipuit niciodată că aș putea ajunge scriitor și iată că nu m-am înșelat!…

www.ionelriti.blogspot.com