Un nebun împotriva tuturor

De cîțiva ani buni, prieteni mai apropiați m-au auzit susținînd că probabilitatea izbucnirii unui război mondial e semnificativă.
Nimeni nu e Nostradamus, dar cu toții putem judeca prin prisma evenimentelor internaționale folosind logica și informațiile care există. Populația în creștere necontrolată, dezechilibrul de plăți între țări, lupta pentru cîștigarea a noi piețe și sfere de influență, resursele limitate. Scenariul imaginat de mine ar fi avut sămînța discordiei pornită în Orientul mijlociu, de la un eveniment relativ minor între, să zicem, Iran și Arabia Saudită. Turcia, Rusia ar fi susținut Iranul în timp ce America și Israelul ar fi sărit de partea Arabiei Saudite. China ar fi simțit momentul optim de doi se ceartă al treilea cîștigă și ar fi invadat Taiwanul (care e al zecelea top partener economic la Statelor Unite).

Realitatea întrece însă orice imaginație, pentru că nici un analist politic sau miliar nu a prevăzut invadarea Ucrainei de către Putin. Dacă nu punem la socoteală ce s-a întîmplat pe teritoriul fostei Iugoslavia, un război în Europa e ceva ce nu s-a întîmplat de mult timp. Îmi vine în minte dialogul între două bătrîne, foste colege de liceu, ambele născute în 1943. „Să vezi tu ce fatalitate, noi ne-am născut în război și o să murim tot în război.” Dacă ar fi să mă laud și eu cu ceva pe subiectul acesta, e că m-am născut în timpul războiului rece. Războiul rece nu se simțea ca un război, era o tensiune diplomatică între două mari puteri care încercau să se țină în șah, să-și demonstreze una alteia supremația sistemului lor, și o componentă a acestei lupte era cursa înarmărilor. Războiul rece nu escalada peste un punct și nu omora pe nimeni. Războiul rece nu s-a transformat în război adevărat, tocmai datorită armelor nucleare. Un al treilea război mondial cu arme nucleare ar fi echivalat cu o sinucidere colectivă.

Probabil că se poate susține că acțiunea lui Putin în Ucraina e o continuare a acestei vechi confruntări între Rusia și sistemul capitalist, cum într-adevăr mesajul transmis de Kremlin este că se dorește consolidarea „Rusiei mari”. În realitate, eu nu cred că aceasta e cauza reală a conflictului, cum la fel nu cred că Putin își imagina că ucrainenii și rușii sînt același popor, iar el, marele strateg va fi perceput ca un unificator. Nu cred că poate fi atît de prost.

Așa cum spuneam de la început, cauza conflictului este, cred, pur economică: lupta pentru resurse și pentru supremație (în cazul Rusiei, cum vom vedea mai departe, mai degrabă supraviețuire).
Ca și România, Rusia se confruntă cu o scădere demografică. Populația este în îmbătrînire, iar bunăstarea, atîta cît există, e aproape în totalitate susținută de exportul de petrol și gaze. Odată cu noile rezerve de gaz de la Marea Neagră, în viziunea Kremlinului, Ucraina era pe cale de a deveni un competitor al Rusiei. Unul care e poziționat mai aproape de Europa, și odată cu cîștigarea alegerilor de către Zelenskyy, dintr-odată deranjant de aproape de valorile europene. Transparență, libertatea cuvîntului, pierderea controlului absolut – e tot ce urăște Putin mai mult.
Pentru a contracara, într-o primă fază Putin invadează Crimeea și odată cu cucerirea ei, ar obține drepturi teritoriale pentru aproximativ jumătate din rezervele de gaz de la Marea Neagră ale Ucrainei. Bonus, deschiderea strategică și controlul militar asupra Marii Negre. Sau poate invers.

Dar problemele lui Putin continuă, e în continuare deranjat de tarifele pe care trebuie să le plătească Ucrainei pentru tranzitul prin conductele de gaz ce le traversează teritoriul, de rezervele de petrol și de faptul că ucrainenii au cimentat canalul Nord Crimeea care alimenta Crimeea cu apă. Crimeea e pe cale să devină deșert și cine se poate lăuda cu cucerirea unui deșert?
Odată ce invadează Ucraina, pentru Putin nu mai există cale de întoarcere. Știe ce a pățit Miloșevici, asta îl așteaptă dacă lasă hățurile să-i cadă din mînă. Ca să înțelegem de ce e capabil Putin, trebuie să ne imaginăm de ce ar fi fost capabili alți dictatori dacă ar fi avut acces la arme nucleare. Grandoman, mitoman, sadic, deja criminal, un om cărui armată a aplatizat Aleppo în Siria, un om care și-a otrăvit contracandidatul la președinție și apoi l-a băgat la pușcărie. Folosind în continuare logica și nimic altceva, ce scenariu e mai probabil din perspectiva teribilelor și fără precedent sancțiuni economice – o chestie la care probabil Putin nu se aștepta? Că își va cere scuze și se va retrage din Ucraina? Că va accepta condițiile de pace impuse de NATO sau de americani? Un bărbat de șaizeci și nouă de ani, aflat la capătul vieții, un om fără scrupule și care pare că nu are nici o remușcare pentru pierderile de vieți pe care le-a pricinuit pînă acum? După mine, dacă e încolțit, acest om e capabil să dezamorseze o armă nucleară de dimensiuni reduse. Nu una pe care să o arunce asupra Kievului, dar una pe care să o dea într-o zona nepopulată, eventual evacuată cît de cît înainte de „eveniment”. Odată ce toată planeta ar vedea această grozăvie, cu toții am ști că Putin e capabil de și mai mult rău. Atunci se va pune cu adevărat problema următoare. Cînd răul ce poate fi făcut e practic fără limite, cît sîntem dispuși să pierdem pentru a ne exprima oroarea și dezacordul față de actele lui Putin?

Așa cum știm, e incomparabil mai ușor să dărîmi decît să construiești. Acesta este de fapt avantajul lui Putin, faptul că e atît de ușor să producă haos. Fără să fim în Ucraina, deja vedem și simțim cum se simte începutul haosului. Prețuri scăpate de sub control la gaze naturale și benzină, inflația se pare că va atinge 10% în Marea Britanie anul acesta, un milion și jumătate de refugiați (deocamdată) ce trebuie găzduiți, ajutați. O observație pe care vreau să o fac aici. Războiul acesta este opera unui singur om. Și atunci ce vină are poporul rus, oamenii obișnuiți care se confruntă cu probleme aproape la fel de serioase ca ucrainenii? Cine va accepta refugiați ruși, cine va dona bani celor care mor de foame acolo? Nici măcar nu putem spune că au vină că l-au votat, din moment ce alegerile sînt manipulate. După mine, aceasta va fi o altă crimă umanitară – deja în curs de derulare. Nepăsarea noastră, a întregii planete, la drama poporului rus. Cu siguranță în zilele următoare un exod al rușilor se va alătura la cel al ucrainenilor – dar va fi lumea dispusă să-i ajute?

Lumea va fi complet schimbată de acest eveniment. Germania a anunțat dublarea banilor pentru Apărare, crearea unei armate proprii în care va investi 100 miliarde de euro. Majoritatea țărilor care își permit cheltuieli vor face la fel. (România a crescut bugetul spre Ministerul Apărării cu jumătate de procent). Mă aflu într-o țară în care se aștepta în medie șase luni pentru un RMN și anul trecut am așteptat un an pentru o operație de ligament la genunchi. Banii care se cheltuie pentru înarmare trebuie să plece de altundeva. Vor pleca de la Mediu, de la Sănătate, de la Învățămînt. Cui să-i mai pese de încălzirea globală? Dacă astăzi s-ar repeta incendiul catastrofic din 2020 din Australia (trei miliarde de animale arse) ar fi probabil o știre neînsemnată. Ucrainenii mor, așa e, dar mai grav e că planeta moare, de fapt, nu: noi o omorîm. O omorîm prin prostie, lăcomie, egoism.

Revenind, e greu de ghicit cum se va termina acest conflict. Mi-ar place ca cineva din cercul apropiat lui Putin să-l otrăvească sau împuște. Dar nu mai există eroi în ziua de azi. Mi-ar place ca CIA să-i afle coordonatele GPS și să-i dea un cadou exploziv pe chelie. Dar nimeni nu riscă un eșec cînd omul are degetul pe arma nucleară. Mi-ar place ca Dumnezeu să-l secere cu un accident vascular, dar nu există Dumnezeu. Mi-ar place să realizeze cît de greșit a calculat și de jenă sau rușine să se sinucidă. La limită îl văd în stare de asta. Cum am spus, există și posibilitatea că va folosi arma nucleară ca ultim resort.

Îmi pare rău că plătim atîtea taxe, bani care se duc la ONU, la NATO, la guvernele țărilor în care ne aflăm și acum mi se par atît de ridicole declarațiile lor compuse de o armată de oameni plătiți pentru asta, pentru a fi citite de acești oficiali trăiți în puf. „Condamnăm atacurile..”, „susținem poporul ucrainian”, etc. Nu era mai ușor ca atunci cînd Putin a cerut retragerea trupelor NATO niște negociatori să mintă pur și simplu că da, ne vom conforma la toate cerințele nebunului? Apoi, în acele cîteva luni cît se „pregătea retragerea trupelor NATO”, nu le rămînea decît să găsească cea mai bună metodă de a-i lua gîtul.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.