Șocant: luat la palme pentru că nu i-a cumpărat cartea

Zi de coșmar pentru Iulian Andrei, un funcționar din București acostat de un scriitor român necunoscut. Acesta s-a ținut după el prin tot orașul după ce, în dimineața aceleiași zile, îl văzuse într-o librărie aruncând o privire interesată spre cartea lui.

„A început să mă urmărească cu insistență, să se apropie tot mai mult. Întâi l-am lăsat să treacă în față, prefăcându-mă că citeam un mesaj pe telefon, apoi, când credeam că pericolul trecuse,  am intrat liniștit la metrou pentru a mă duce la lucru. L-am găsit pe peronul spre Pipera. Doar după ce a urcat cu mine în tren a încercat să mă convingă să-i cumpăr cartea. La început a fost calm, mi-a explicat despre ce era vorba în roman, mai apoi a devenit însă din ce în ce mai insistent, pretinzând să cobor cu el la fiecare stație aflată în apropierea unei librării pentru a se asigura că i-o cumpăr, garantându-mi autograful.”

Din compasiune pentru situația scriitorului, Andrei nu a încercat să-l îndepărteze, lăsându-l să-l urmărească, în continuare, până la birou. În timpul programului, scriitorul s-a lungit pe o bancă în parcul din aproprierea sediului firmei continuând să-l fixeze prin peretele de sticlă al clădirii.

Pare că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată când, în pauza de masă, scriitorul l-a văzut pe Andrei fumând în curtea clădirii. Pierzându-și controlul, a sărit gardul instituției și a încercat să-l pălmuiască în timp ce striga: „pentru țigări ai bani, dar pentru cultură nu!”.

Deși Andrei s-a împotrivit, colegii săi, speriați, au sunat la poliție, iar scriitorul a fost arestat câteva minute mai târziu.

„Îmi pare rău că s-a terminat astfel, dacă mai aștepta câteva ore am fi mers împreună la terasă la Verona unde, pe lângă cumpărarea cărții, i-aș fi oferit și cina! Așa, rămâne pe data viitoare, îi voi cumpăra cartea oricum, din solidaritate!” – a declarat Iulian Andrei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *