
Eugenia Coman, scriitoare în vârstă de 55 de ani din Pitești a fost nominalizată pe lista lungă a premiului Booker Internațional pentru romanul Șanse egale (Equal Opportunities), tradus în Marea Britanie în primăvara anului trecut.
Este prima dată când un scriitor român obține nominalizarea la premiu. Motivația oficială a juriului a fost: „pentru capacitatea incredibilă a autoarei de a surprinde în detalii neașteptate sensibilitatea elitei culturale românești”.
În scurtul interviu acordat, Eugenia Coman începe prin a mulțumi tuturor celor care au susținut-o, în special Uniunii Naționale Independente a Incertitudinii artiștilor români (UNII), care a propus-o pentru premiu din partea României.
„A fost o surpriză cu atât mai mare cu cât nominalizarea a fost spontană”, mărturisește scriitoarea. „Mare parte din timpul liber din ultimul deceniu mi l-am petrecut în încercarea de a mă gudura, cum se zice, pe lângă unii sau alții, doar-doar m-ar fi nominalizat la un premiu important din afară.”
„Ani de-a rândul am dat telefoane, am scris e-mailuri, am trimis colete poștale cu romanele mele. Totul în zadar! Începusem să-mi pierd interesul pentru literatură, ba chiar să cad în depresie și apatie. Acum realizez că ar fi trebuit să am mai multă încredere în instituțiile culturale românești. Orice s-ar spune, mai devreme sau mai târziu literatura de calitate va ieși mereu la suprafață!” Eugenia Coman este cercetătoare, prozatoare și dramaturgă. Ziaristă culturală și președintă UNII.


Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.

Citit în răspăr, așa cum a fost și scris, textul e simptomatic pentru UNII. Adorabil!
Mda, am cautat pe goodreads și pe net. Nu înțelegeam ce se întâmplă, cum e posibil. :))