O carte deosebită, dispusă pe mai multe planuri, corect gestionate, cu personaje bine conturate și subiect(e) inedit(e).
Ingeniozitate auctorială pe care eu personal o apreciez, în mod deosebit, la un produs epic de certă valoare literară.
„Tot aștept de-o vreme-ncoace, / Ca pe o concesie, / Șansa-a doua de a face / Cea dintâi impresie.” sau, tălmăcită în graiul haigian: „Always I will take, / As a great concession, / The second chance to make / Again first impression.”
Cred că mesajul acestei epigrame, pe care am scris-o în urmă cu mai bine de zece ani, deci cu mult timp înaintea publicării sau chiar antamării mentale a acestui interesant roman, precum spuneam, rezumă esența acestuia. Dacă te-ai purificat suficient, dacă ai trecut printr-o serie de proceduri cathartice succesive, poți spera că ți se va oferi o nouă șansă să o iei de la capăt, să procedezi la o resetare axiologică a ta, să-ți restructurezi în totalitate sistemul de repere valorice, fapt care îți va arăta ție, în primul rând, dar și celorlalți, că suferințele, neîmplinirile sau eșecurile s-au isprăvit, că nu au fost decât întâmplătoare, versiunea corectă a ta este aceasta de acum, iar de acum încolo tu și doar tu îți vei fi călăuză în hazardantele, până la momentul dat, jocuri de noroc ale vieții.
Cum foarte conclusiv observa, spicuind din interior, pe undeva prin minunata lume virtuală a uărlduaiduebului, unul din fanii lui Matt Haig, tânăr scriitor din zona „brexitului”, născut acum 46 de ani și posesor al unei vieți foarte zbuciumate, această carte pornește de la premiza că ai avea nevoie de o infinitate de vieți pentru a trăi, așa cum trebuie, una singură.
„Dacă n-ai trăit decât o singură viață e ca și cum nu ai fi trăit deloc” spune și Kundera, în „Insuportabila ușurătate a ființei”, idee preluată de la Nietzsche („Știința veselă”), care, la rândul său, o subtilizase de la stoicii greci.
Apărută, în Marea Britanie, la sfârșitul lui 2020, tradusă și în românește de Cristina Nan și publicată la Editura Nemira, cartea a fost desemnată, de către marea comunitate a cititorilor de pretutindeni numită Goodreads, cu un efectiv de circa 100 milioane de membri, number one-ul anului 2020, la secțiunea „Cea mai bună ficțiune”.
Este al șaptelea roman al lui Matt Haig și, conform unor păreri mai mult sau mai puțin autorizate, cel mai bun.
Ca și „Cum să oprești timpul”, alt roman al său (a)temporal, „Biblioteca de la miezul nopții”, o ucronie care se respectă, manevrează, în mod oscilatoriu, ca o mașinărie de tip „du-te-vino”, cu noțiunea „timp”, ba pe un traseu al amintirilor, ba pe unul al proiectelor de viitor.
„Toți avem câte o mașină a timpului; pe unii ne duce înapoi în timp, această mașină fiind numită amintire, pe alții ne îndreaptă spre viitor, caz în care mașina poartă numele de vis”. (Jeremy Irons, actor-filosof american)
La Haig, „mașina timpului”, una „all terrain” și tunată, mistuie orice tărâm, mai ales pe cele imaginare și de perspectivă.
Pe scurt, prima parte a romanului este un fel de rechizitoriu civil, în care autorul ne prezintă toate „capetele de acuzare” care stau la baza auto-condămnării protagonistei la statutul de legumă socială.
Nora, personajul principal al cărții, este o cetățeancă oarecare, la 35 de ani, făcând parte, ca mai toată lumea bună, din clasa mijlocie a societății în care viețuiește, doar că, datorită mai multor factori externi care i-au afectat echilibrul intern, ajunge într-un nedorit impas existențial, „concurentă la Olimpiada Nefericirii”, după cum singură se declară. Rien va plus, pare-se, nici pe line sentimental-afectivă, nici profesional, nici în ceea ce privește preocupările cu care-și omora timpul liber sau care o mai scoteau puțin din zona de confort și din monotonia vieții de zi cu zi.
Și toate acestea, la un loc, o conduc pe Nora spre acel act de lașitate condamnabilă sau curaj extrem, numit tentativă de suicid, act pe care autorul îl prezintă ca pe un eveniment important, programat și iminent, recurgând la o manieră narativă diacronică, printr-o succesiune de secvențe cronologice, dispuse într-o mișcare derulată lent, sub formă de numărătoare inversă.
Cu șapte ore înainte de-a se hotărî să moară, Nora era în cădere liberă și nu avea pe cineva cu care să vorbească.
În continuare, respectiv celelalte capitole, suntem supuși unei impresionante serii de „exerciții de imaginație”, care demontează, rând pe rând, toate autoacuzațiile pe care Nora și le-a administrat în perioada de transă psihică pe care a parcurs-o până la acel moment zero, fiecare din aceste exerciții având un efect regenerativ, fiecare făcând câte o promisiune, onorată în paginile următoare, câte o concretizare a punctelor acelei „to do list” pe care i-o procesează biblioteca magică din meiz de noapte, fiecare imaginând câte un dublet năzuință-realitate.
Teatrul de operațiuni: o bibliotecă…
The master of the game: bibliotecara Norei din timpul școlii, mentor de suflet și a doua mamă pentru ea, Doamna Elm.
În această parte (părți), timpul, sub o formă reversibilă, este elementul esențial, fără care acest roman nu ar avea niciun sens. Ca și la Borges, întâlnim și aici bifurcările, chiar dacă la Haig acestea au o altă structură și grafică vectorială, acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri paralele, în mai multe lumi imaginare, toate având, însă, un numitor comun, o placă turnantă, care, sub aspect temporal este punctul de plecare, momentul zero, pe care cei mai mulți nu-l au decât o dată în viață, dar Nora, privilegiată discreționar de Haig, îl are din belșug, iar din punct de vedere spațial, această placă este o instituție mentală aflată între viață și moarte, însăși biblioteca de la miezul nopții, înțesată de cărți magice, fiecare carte reprezentând o alternativă ipotetică la viața de până atunci a Norei.
Astfel, în una din aceste cărți avem povestea vieții protagonistei, așa cum ar fi decurs dacă ea nu ar fi renunțat, fără un motiv real, la căsătoria cu prietenul ei, Peter.
În alta, evenimentele fericite ce ar fi avut loc ca urmare a cultivării în continuare a pasiunii sale pentru muzică și obținerii unor performanțe notabile în cariera de rock-star.
Sportul și satisfacțiile sportive, ca olimpică la natație, vor fi redate în alt volum de pe rafturile magice.
Iar pentru că biblioteca magică mai pune și de la ea, Nora va experimenta și variante inedite pentru ea, fiind pusă în diverse posturi, ajungând să fie profesoară, asistentă socială etc.
Multe cărți, multe alternative la o viață (ne)împlinită. Printre ele, una este cu totul altfel, „Cartea regretelor”, având un rol și o semnificație aparte în economia romanului, pe care vă invit pe dumneavoastră să le descoperiți. Recomand cu căldură această ficțiune, care vă va purta, gratuit, ca un covor magic neobosit, într-o lume minunată a poveștilor existențelor ipotetico-paralele și chiar dacă acestea nu întotdeauna dau buluc în happy-end-ul pe care și-l visa, neconvingător, ce-i drept, Nora, ideea de bază este deosebit de tentantă pentru oricine își dorește, uneori, și altceva decât ceea ce i-a fost predestinat „din oficiu”.
… nu mi-am închipuit niciodată că aș putea ajunge scriitor și iată că nu m-am înșelat!…
Atractiva recenzia, si asa e, scrie bine Matt Haig. Am citit doar o carte de el, autobiografica, „Reasons to stay alive” cred.
„Dacă n-ai trăit decât o singură viață e ca și cum nu ai fi trăit deloc.” suna ca si cum e scrisa de cineva cu mare pofta de viata.
Ce poate fi mai tentant decât să-ți poți permite să trăiești o pluri-viață? E ca și cum ai avea în față un munte de delicatese, din care ți s-ar da voie să servești oricât și orice ți-ai dorit mereu!
Mulțumesc pentru vizită și aprecieri.