În așteptare

Ultimul tiran ridicase cea mai mare statuie de până atunci. De altfel asta era și ideea, să construiască mai mult, să arate cetățenilor că poate reface economia distrusă în revoluție. Tatăl meu avea o vorbă pentru asta, îi spunea tiranovoluție, pentru că promisiunile se concretizau de fiecare dată, în cele mai mici detalii. Din nefericire.
Oamenii își aduc aminte cu greu ce era înainte de epoca Tiranilor. Istoricii, atâția câți își mai permit să se numească așa, vorbesc despre conducători succesivi, poate de ordinul miilor, care-și câștigau poziția prin minciună. Tot un fel de promisiuni erau și acestea, doar că, după ce distrugeau conducerea anterioară, ei se mulțumeau să-și satisfacă plăcerile personale, să le împartă cu cei apropiați lor, uitând de restul. Eu am anumite suspiciuni asupra acestor istorii, pe care însă prefer să le țin pentru mine. Tot tatăl meu m-a învățat și asta, chiar dacă în acest caz nu era nimic pompos, sau de natură să-mi stârnească zâmbetul. Spunea doar atât: ține-ți gura.
Primul Tiran își construise soclul statuii departe, tocmai în Groelanda. Turnase mai mult de patru mii de stâlpi, de la o adâncime de un kilometru sub nivelul mării până la un kilometru jumătate deasupra solului. Mii de nave ridicaseră apoi platforma, din diamant întrețesut cu titan și grafen, și o fixaseră deasupra celor peste patru mii de stâlpi. După care douăzeci de mii de imprimante zburătoare munciseră să confecționeze statuia. Se înălța până la nouă mii de metri, iar în zilele senine putea fi văzută de pe ambele continente.
Nu rezistase mult. După nici trei ani, aliajul stâlpilor începuse să cedeze, moment care a coincis în mod fericit cu o nouă revoluție. Oamenii se săturaseră să-l tot vadă, să-i tot asculte predicile și să-i finanțeze extravaganțele. Tot de pe vremea lui datează și interdicția de a ridica statui pe Lună, dar și sfatul de a crea soclul din materiale reciclabile.
Abia la a patra tiranovoluție oamenii au început să-i priceapă sfaturile – cel cu soclul din materiale fiind doar unul din ele – începând să construiască soclul din magmă solidificată. Un uriaș cub de piatră cu rădăcinile sub mantaua terestră, ce se autoregenera pe măsură ce diversele combinații de minerale se solidificau și crăpau. Tot al patrulea Tiran a încercat să construiască o statuie din magmă, însă ea s-a prăbușit sub propria greutate, aducând în prim plan un alt sfat al primului: o tiranie, o statuie.
Mai este mult până ce vom reuși să construim statuia perfectă. Asta e tot una dintre remarcile tatălui meu, una rezultată din munca lui directă ca proiectant de materiale. Tata, dacă tot pomenesc de el, a murit asfixiat, într-un costum de astronaut, la peste optzeci și șase de kilometri altitudine. Un defect la sistemul de răcire i-a inundat casca cu apă. Aveam nouă ani atunci și toată întâmplarea mi s-a părut absurdă, însă nu am spus nimic. I-am respectat sfatul și mi-am ținut gura.
Totuși, cu toate imperfecțiunile, ultimul Tiran reușise să-și ducă statuia până în ionosferă. Asta se întâmpla când eu aveam deja 16 ani și, împreună cu cei de vârsta mea, căutam să pornim o nouă tiranovoluție, una care să ne permită etalarea noilor tehnologii și a valorilor care ne defineau. Într-un fel cu toții suntem pe o roată, cu cât ne mișcăm mai rapid cu atât avem mai multe șanse de a ne pierde orientarea. Dar atunci când ești adolescent pare că întreaga omenire s-a oprit în loc pentru a te aștepta, iar tu nu vrei să o dezamăgești, nu-i așa? Eu, cel puțin, nu. Așa că, atunci când toate promisiunile Tiranului s-au concretizat, m-am aruncat cu capul înainte și am reușit să distrugem statuia Tiranului, să-i supraviețuiesc căderii și, mai ales, haosului inevitabil de după. Însă toate acestea au trecut, mașinile au reparat totul, Pământul și-a revenit, oamenii vor din nou spectacol. În final mi-a mai rămas o singură dilemă: cât de înaltă să-mi fie statuia?

Daniel Timariu

Daniel Timariu a debutat în revista Helion cu povestirea Din lift. A publicat în revistele: Helion, Gazeta SF, Nautilus, Revista de suspans, Ficțiuni.ro, Știință & Tehnică, Zin, Iocan, Literomania și Familia. Volume publicate: Amețeli postlumice, (Eurostampa, 2017), Fete în roșu și alte povestiri polițiste, romanele urban-fantasy din seria Tenebre (ed. Tritonic). Este prezent în mai multe antologii, precum: Domino, Exit Plus: Povestiri de dincolo, Noir de București, Povestiri cu Dragoni, 3.4 povestiri, Schițe de iubire, Ciudatul caz al umbrelor, Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017, Antologia prozei românești science-fiction, Gastro NOIR, Noir de Timișoara, Castele de nisip. Volum de povestiri romance, Încotro, homo cosmicus?, Sub apa dragonului strâmb și altele.

dtimariu.wordpress.com