„hai băieţi trebuie să coborâm timpul hai să ne mişcăm mai bine” îi ruga de fiecare dată „focul se deplasează repede nu avem timp să stăm să ne gândim trebuie să acţionăm instantaneu hai băieţi haide”
exerciţiile durau cam o oră în fiecare dimineaţă deşi punând la socoteală pregătirea terenului în sine descrierile şi explicaţiile teoretice moşmondeala inevitabilă încurcăturile ajungeau să petreacă şi câte două-trei ore în vipia de afară
desigur logic ar fi fost ca timpul de reacţie şi acţiune să scadă pe măsură ce experienţa echipei de intervenţie creştea însă odată cu apropierea rotaţiei oarecum explicabil la fiecare două-trei săptămâni iar sunt toţi cu ochii pierduţi avea senzaţia că vorbeşte în gol şi se vedea luând-o de la capăt cu detalii sau elemente de pregătire pe care le credea deja bine învăţate
atunci vedea roşu nu mai ţinea cont de nimic îi înjura îi blestema urla la ei din orice asta pe lângă faptul că imediat ce aprindeau focul ochii încep să-i iasă din orbite de concentrare parcă ar fi fost gata în orice moment să sară în miezul flăcărilor batjocoritor
„haideţi odată ticăloşilor voi omorâţi oamenii cu zile distruşilor aveţi impresia că focul stă să aştepte până când catadicsiţi voi să trageţi de căcatele alea de furtunuri mişcaţi-vă hălcile de slănină mai repede lua-v-ar dracu’ de rătăciţi ce sunteţi o să mă nenorociţi ascultaţi la mine ce vă spun o să mă faceţi să-mi pun ştreangul din cauza voastră putorilor Doamne fereşte s-avem vreun incendiu de-adevăratelea Doamne fereşte nici nu vreau să-mi imaginez nici nu vreau să mă gândesc ce-ar putea să iasă cine dracu’ ar avea curaj să se bazeze pe noi că stingem focul când voi de-abia vă deplasaţi cururile alea grase nu sunteţi în stare să controlaţi nici un băţ de chibrit aprins”
erau nişte bătuţi în cap asta erau proşti făcuţi grămadă aşa că nu-l interesa că-l bârfeau că-l urau n-au decât oricum chiar să le-aştearnă flori la picioare şi să le ţină prelegeri tot nu le-ar rămâne aprinsă mai mult de un minut lumina cunoaşterii în cavernele întunecoase şi lipsite de oxigen pe care şi le numesc capete
niciunul nu-i capabil să-nţeleagă
vede în jocul flăcărilor în fumul negru şi perfid care-i învăluie aude ţipetele victimelor pe care sfârâie carnea încep să-i pocnească încetişor în urechi lanurile incendiate pădurile negre şi rase pământul fumegând şi râurile fierte îi vine în gură cocleală metalică de pe drumurile somaleze rugina satelor irakiene încinsă prăfoasă pietrele afgane topite care izbucnesc atât de sus uneori încât îi lovesc şi-i zgârie aripile atunci de-abia atunci şi-a dat prima dată seama că începuse să râdă cu tot corpul şi să-i înjure şi să-i blesteme aşa cum nu ştiuse niciodată că ar fi fost capabil s-o facă din rinichi din pectorali şi din braţe din toate oasele şi încheieturile care prindeau brusc să se desfacă şi să i se-mprăştie în toate părţile hohotind prin carlingă exact în clipa în care îi venise în minte cum o imobilizase umeri-coapse apoi se prăbuşise peste ea răvăşit de râs nestăvilit şi răzbunător câteva secunde aproape zdrobindu-i picioarele până când începuse să-i dea cu pumnii-n cap să-l lovească să-l zgârie cu sălbăticie să-i smulgă părul geme din ce în ce mai tare plânge şi se zbate urlă de durere într-un singur fel care acum e surprinzător un aaaaaa îngrozitor de lung curat fără de modulaţie un sunet pur al cărui început se pierde-n preistorie şi-al cărui sfârşit nu poate fi găsit pentru că pare că nu se va termina niciodată iar în ureche nu mai e altceva decât o imensă spirală prelungă care-l rostogoleşte cu viteză un timp imposibil de determinat o durată suspendat într-un vârtej în mijlocul camerei până când se trezeşte pe jos sub pervazul ferestrei mânjit pe perete printre stropii de sânge care se scurg imobil incapabil să spună ce i se-ntâmplă
din cauza dogorii pielea feţei i-a rămas până la urmă roşiatică iar ochii lui albaştri de copil sunt uşor injectaţi de parcă ar plânge mereu ceea ce împreună cu ridurile expresive şi frumos desenate pe care le-a dobândit în ultimii ani îi dă un aer rarefiat şi înălţime
„aşa” îi spune mereu când îl întâmpină „acum arăţi într-adevăr serios uită-te la tine grizonat mă laud cu tine la toate fetele ai căpătat un aer matur” or tocmai asta e cea mai mare porcărie şi-i vine să-i pună mâna pe gură şi s-o facă să tacă însă ştie că de fapt e doar extrem de bucuroasă că se întoarce întreg ştie că nici ea nu crede că ăsta ar fi un semn bun pentru că nu e proastă ştie că e panicată aproape moartă de frică şi că mai nou tremură câte-o zi întreagă când se apropie ziua sosirii că ar prefera până la urmă să se despartă cumva amiabil fără tamtam bineînţeles toate astea aveau să-şi urmeze cursul până la urmă să se îndeplinească exact aşa cum se prefiguraseră de la început
iar adevărul e că îi dădeau lacrimile ca atunci când după hăţişul bosniac i-au pus în faţă harta pârjolului din ciad şi a îndrăznit să refuze a zis „gata ajunge” şi-a înaintat cererea oficială pe care dracu’ s-o ia dacă mai vrea să-şi aducă aminte cum se chema lăsare la vatră demisie reconversie profesională fugă dezertare automutilare aducere la cunoştinţă da nu de îndrăzneală e vorba ci de recunoaştere de faptul că se dovedeşte un pizdă-plânge laş care se săturase care nu mai suporta care vrea acasă care ar vrea să uite tot ceea ce devenise imposibil de uitat un mare cretin asta e realitatea care trebuie spusă oficial cu voce tare şi în scris ei bine atunci când vede cu câtă uşurinţă a trecut cererea îi dau lacrimile de recunoaştere de recunoştinţă
îşi pregătise argumentele pentru că se aşteaptă să fie rugat şi implorat sau măcar să fie acuzat de trădare era atât de evident că toţi urmau să-i spună că nu se pleacă aşa e ceva peste care nu se mai poate trece o legătură care nu mai poate fi ruptă pe viaţă şi că de fapt nu are sens să plece doar pentru ca mai apoi să-şi dea seama că nu ar fi trebuit să plece ştia că urmau lecţii şi auzea înţepături „sigur toată lumea mai oboseşte îţi iei un concediu şi te duci să dai bine la buci dar dup-aia te-ntorci proaspăt băieţel c-avem multă carne de tocat” toate chestiile-astea arhicunoscute toată zumzăiala neîntreruptă şi zănatică spintecând burta cerului ca un roi plin de ace din care plouă de ani de zile cu bârfe şi legende internaţionale peste seceta de normalitate toate urmează să i se arunce în faţă să încerce să-l facă să se răzgândească să redevină el însuşi eroul
mai târziu se gândea că de fapt poate exact asta şi-a dorit să fie rugat şi înduplecat să fie certat şi să i se reproşeze cert e că nimeni nu a avut nicio obiecţie toţi l-au felicitat şi îl cred majoritatea i-au mulţumit o chestie care chiar e o tâmpenie câtă vreme-n adolescenţă visa cu ochii deschişi avioane de atac elicoptere îl bat prieteneşte pe spate cu toată dragostea l-au înconjurat cu căldură deşi nimeni nici măcar o secundă nu a încercat să-l impresioneze sau să-l ducă de nas iar la sfârşit s-au fotografiat cu el de parcă nu aveau să-l mai vadă niciodată deşi i-au promis că o să-i răspundă la scrisorile pe care la lărgime în civilie urma să le scrie cât mai lungi şi cât mai pline de detalii porcoase o promisiune care a părut cât se poate de firească atunci când o făcuse dar cine mama dracu’ mai scrie scrisori în ziua de azi „în ce hal în ce hal am ajuns” îşi spunea acasă „nu mă mai prind nici de-o poantă răsuflată”
e o greşeală uriaşă ce-a făcut de-abia acum înţelege în pustiurile astea unde de bine de rău reuşeşte să-şi menţină singurătatea în echilibru cu toate că nu poate să se rupă până la capăt de orice i-ar putea aduce aminte de zbor şi de felul naiv în care şi-a mutilat visele sau de felul în care l-au mutilat ele naive pe el adolescent inconştient şi cretinoid care s-a distrat punând o capcană propriei maturităţi pe care a-nhăţat-o şi-a hăcuit-o cu extaz a perpelit-o-n foc moale şi-a mâncat-o apoi pe în-de-le-te bucată cu bucată adică exact exact ce se-ntâmplă acum exact ce se-ntâmplă îşi mănâncă sufletul cu nişte gângăviţi agramaţi care n-au în cap decât fotbal şi sex din care trebuie să scoată pompieri instruiţi gata de foc să salveze ceea ce nu mai poate fi salvat niciodată conform contractului
în anumite zile exerciţiile merg totuşi bine îi bate pe umeri şi le e recunoscător pentru că-l ajută să stingă dar şi-aşa se uită la el ca la un smucit cui să povestească
sare în flacără odată cu jeturile de apă aleargă bate surescitat la porţi şi ia în braţe copiii muţi ridică acoperişurile fumegând prăbuşite şi-i ajută pe câte unii să-şi strângă veselăria împrăştiată pe jos se târăşte alături şi-mparte lanterne refugiaţilor pe drumurile înecate în noroi sub ploi uşoare sub poduri pune pe figura fiecăruia măşti chirurgicale impecabil de noi pe care le scoate cu grijă din cutii de un alb orbitor li le leagă prevenitor atent să nu-i strângă să nu-i jeneze duce mesaje femeilor dar le şi ajută să formeze numere de telefon ilizibile încuie uşile la plecare şi adună cheile pe un breloc de care atârnă un maimuţoi rânjit care cu o mână se scarpină în cap iar cu cealaltă se freacă pe burtă numără cheile fără încetare numără cheile cu spaima că într-o zi ar putea pierde vreuna sau că le-ar putea pierde pe toate odată prefiră numără cheile le mută pe breloc dintr-o parte în alta una câte una ca pe mătănii în timp ce se trezeşte rostind fără noimă rugăciuni improvizate pentru toţi oamenii ăia fără chip pe care vrea să-i ajute în afara oricărei logici el cel care nu dă niciodată pe la biserică repetă continuu îşi scoate acul şi zumzăie bucuros ca o albină bâzâie ca un elicopter suplu oprit deasupra unei păduri tinere căreia îi răvăşeşte şi-i rupe cuprins de erotism crengile cu inima îmbătată de miresme uşoară fără tresăriri de remuşcare fără niciun gând numără ca un bun executant atent la detaliul potecilor înviate sub urma zdrelită a omului fremătând controlat a animalului şi clipind întocmai cât trebuie cu degetele-nfipte-n butoane aleargă prin bălţi şi lacuri negre conform manualului să strângă şi să numere frumoasele cadavre umflate să le depună pe maluri să le-nsămânţeze să le crească să le recompună o viaţă şterge graniţele cu aripile lui zgâriate şi lovite de crestele munţilor şi strigă fericit în jos spre toţi cei care strigă disperaţi în sus le comunică ultimele ştiri le dezvăluie ascunzătorile distribuindu-le scrisori şi fluturaşi cu îndemnuri paraşutează sau pur şi simplu aruncă grăbit cutii de chibrituri conserve de carne reviste şi ziare pachete de ţigări pături şi saci cu făină cutii de bere sau de ulei pâine cafea brelocuri pline cu chei şi maimuţoi veseli de pluş roşu-verde pluteşte larg iubitor peste câmpurile pustii şi peste oraşe şi peste casele lor rupte în franjuri halucinante care nu contenesc să se mişte şi să se încalece furioase unele pe altele reconstituind scene fierbinţi de disperare şi sex imagini groteşti de hăituire şi împerechere vânătoare dezlănţuită şi distrugere serii de bombe şi schije haos de alarme şi scrâşnete de roţi sau şenile jupuind asfalturi ţiuituri prelungi înşurubându-se în creieri ca nişte gigantice tirbuşoane de oţel răpăituri neidentificate sfâşieri de metal şi izbucniri violente de cioburi de sticlă plesnituri de carne spintecări de clădiri şi copaci în flăcări şi sfârtecări de trupuri despicări de şosele troznituri de versanţi şfichiuiri de cabluri sub tensiune muget de patrupede urlet de ape şi dezbinări de ţărmuri marine descleştări de argile şi revărsări asurzitoare de nisipuri topite foşgăitoare şuierături ascuţite de rachete şi sânge pocnind ca dopurile de şampanie pornind să curgă în valuri din timpanele sparte duruituri de tobe părând să atace concomitent din toate direcţiile căderi bubuitoare de blocuri atmosferice şi ruperi de nori prăbuşiri nestăvilite repetate răpăieli urletele gâjâite dezlănţuite ale tuturor conflictelor lumii atotcuprinzătorul glas universal şi gigantic al istoriei pe care o adună şi-o numără
oricum e prea târziu oricum nu mai e nimic de salvat
un lucru e totuşi limpede acum acţionează ca la carte pompieristic cum s-ar zice de fiecare dată când se aprinde iar focul pentru exerciţii iar de data asta nu mai e vina lui băieţii sunt prea lenţi şi vorbesc vorbesc fără încetare aproape fără să respire despre orice fără nicio logică fără nimic
de multe ori caută scuze motivări care nu există sau care nu ţin e degeaba nu mai rămâne nimic de spus totul e acolo în faţă etalat în văzul tuturor focul flăcările care nu încetează să se reaprindă de fiecare dată fumul negru care se ridică şi acoperă tot cerul sub care a căzut definitiv la cerere
spre seară a început să bată un vânt puternic şi slut într-o jumătate de oră se instalase peste toată suflarea o furtună cu fulgere şi perdele de nisip prăfos ploua
am alergat spre maşină şi am sărit înăuntru ca într-o piscină blândă şi caldă mi-am şters ochii de ploaie şi am zâmbit simţindu-mă apărat la adăpost
în bază căzuse reţeaua de curent electric aşa că până la ora mesei nu am făcut mare lucru m-am spălat am ieşit să fumez o ţigară am privit bălţile proaspete şi zăbrelele din ce în ce mai rare de apă care încă mă ţineau cumva agăţat de cer de parcă nu s-ar fi hotărât dacă mai merit sau nu osteneala
se însera echipa de intervenţie nu se zărea niciunde însă în momentul în care am păşit înapoi în cameră pe coridor s-au aprins luminile de urgenţă şi s-au auzit voci
se întuneca
mi-am scos haina udă şi am aruncat-o pe fotoliu m-am întins încălţat în pat odihnindu-mi destins tălpile bocancilor pe pătura groasă încercând să aţipesc câteva minute în camera gri-neagră doar atât cât să-mi relaxez măcar ochii totuşi nu părea că voi putea adormi eram prea agitat anticipând aprinderea becurilor sau poate era doar tremurul precipitat al zilei pe care tocmai o îngrămădisem în memorie o altă zi mototolită şi murdară care-mi va rămâne înfiptă în scoarţa cerebrală ca un cui bont şi a cărei rană va sângera ca toate celelalte doar uneori în anumite momente
dar eram deja atât de obişnuit
mă ridic şi încep să fac paşi de la uşă la fereastră de la fereastră la uşă măsurând atent distanţele încerc să nu pierd reperele întrucât contururile sunt din ce în ce mai estompate păcănesc pe rând cele două-trei-şase întrerupătoare la baie în cameră veioza pierd însă şirul şi după câteva secunde nu mai ştiu care a rămas pe deschis şi care închis mă întind din nou pe pat
becul din cameră şi veioza se aprind împreună pentru o fracţiune de secundă apoi din nou întuneric
mă uit la ceas dau din degetele de la picioare şi încep să-mi imaginez un scenariu în care sunt scriitor şi vorbesc cu voi vă explic cum de reuşesc să scriu vă spun că sunt de acord cu fellini care spunea într-un interviu că artistul este un soi de medium şi că actul artistic cuprinde mult inefabil nu poate fi calcul şi trebuie să fii mereu disponibil lucruri din astea pe care vi le descriu apoi pe în-de-le-te iar voi ascultaţi mă citiţi mă-nţelegeţi vouă vă datorez capacitatea mea de releu discontinuu gândul care vine şi pleacă visul
este ora mesei îmi iau haina udă pe mine bâjbâi orb după uşă mă strecor prin beznă până afară ploaia s-a oprit aerul rece stă atârnat în jurul lămpilor exterioare care luminează aleile ude ca şi ferestrele tuturor celorlalte clădiri
dau mâna de o sută de ori cu o sută de oameni mănânc uşor şi comentez absent cu comesenii întâmplători mă întorc în cameră ca să-mi schimb cămaşa cu un tricou apoi ies din nou în frig incapabil să zac singur în întuneric sau să dorm
pe alee dau peste doi colegi ieşiţi şi ei la fumat unul are în mână o carte despre un imens dezastru ecologic care ar urma să se întâmple peste o sută de ani şi intenţionează să citească la lumina lunii celălalt îmi aminteşte că în misiunile în care puneam cortul pe verde lumânările se dovedeau foarte utile atât pentru iluminat cât şi pentru încălzit cu condiţia să nu-ţi dai foc la cort
câte nopţi numărate sub stele aproape de cer
reîntors în capătul celălalt al blocului meu fără etaje dau peste echipa de intervenţie care moşmondeşte la tabloul electric în lumina lanternelor cu lumină îngheţată albăstruie se pare că apa a intrat peste tot şi nu avem nicio şansă până dimineaţă unul a plecat după un aspirator de mână altul şterge praful de pe siguranţe cu o cârpă făcută dintr-un tricou kaki vreo trei-patru se învârt în jur şi eu mă uit fix în tablou vidat de impresii sau de aşteptări ocupând o bucată de spaţiu lipsită de semnificaţie asemeni unui gard viu destrămat sub o potecă sau ca o margine de bordură spartă
revin în cameră şi deschid geamul ca să prind câteva raze de lumină care bat de afară dar după ce respir adânc îl închid la loc pentru că frigul intră prea repede înăuntru ies din nou pe aleea care acum e pustie lacătul de la tabloul electric a rămas deschis toate blocurile emit lumină caldă prin geamuri numai la mine şi la blocul vecin ramele sunt în continuare oarbe şi mute
apar alţi doi colegi cu ceaiuri în mâini mă salută şi mă consolează spunându-mi că o să ne dea lumânări râd ca de o glumă bună şi în tăcere nu mă pot abţine să nu remarc ceea ce ştiam de fapt gândurile sunt energie care traversează liberă străbate mai devreme îmi aduceam aminte de lumânări iar acum gluma
după ce termin de fumat încă o ţigară reapare o parte din echipa de intervenţie aruncă o privire la tabloul electric şi apoi se împrăştie pe alei ca la un semnal fiecare în altă direcţie se disipează prin blocuri pe potecile-scurtături dintre gardurile vii ocolind bălţile făcând echilibristică pe marginile sparte ale bordurilor
rămân din nou singur şi mă îndrept spre cameră când din capătul opus al coridorului apare o echipă de trei care începe să bată la uşi şi să distribuie lumânări albe
zâmbesc şi-i aştept în prag „hai băieţi haide”
îşi cer scuze sunt amabili aşa că le cer trei lumânări nevenindu-mi să cred ceea ce ştiu deja energia gândurilor a străpuns liberă
aprind lumânarea translucidă robustă şi o fixez în câteva picături de ceară pe care le las să cadă pe chiuvetă flacăra e îngheţată perfect albă îmi iau cartea şi încep să citesc despre voi despre tăcerile voastre
peste vreo două ore brusc aproape de miezul nopţii în liniştea profundă şfichiuită de un vânt rece şi aspru fără sens începe să urle alarma
sar în picioare fremătând cartea se închide în zbor pe măsura scurgerii erelor care-i fracţionează căderea aerul învălmăşit de agitaţia mea lansează deodată curenţi furioşi ce prind să se rotească abrupt iscând praful negru-gri din toate colţurile îmi desfăşor braţele rigidizate şi încep să mă închid metodic de jur împrejur să mă securizez mă blochez mă compactez şi mă comprim într-un bloc metalic masiv şi dens volum presurizat jupuind liniştea cu zgomotul purjelor succesive care pregătesc mecanismul armat în centrul camerei în care flacăra tăioasă taie ca o lamă zgârie şi loveşte marginile adâncului întuneric din care pornesc să se reverse ca dintr-un fluviu ieşit din sine valuri de sânge şi oroare
_____
Proză scurtă din volumul „reverse motion” (Editura Eubeea, Timișoara, 2011)
Născut în 1971 la Timișoara. Scrie poezie şi proză scurtă. A debutat în 1995 cu un grupaj poetic în „Suplimentul de marţi”, săptămânal cultural al cotidianului „Realitatea bănăţeană” (Timişoara). În 1998 a primit premiul Editurii Institutul European la Festivalul Naţional de Poezie Junimea, Iaşi (ediţia a VI-a) și premiul revistei Minerva la Festivalul Naţional de Poezie Gheorghe Pituţ, Beiuş (ediţia a III-a).
A publicat volumele „de vorbă cu Su(s)pusul” (poezie, 2000, Editura Eubeea), „blurat” (poezie, 2011, Editura Brumar) şi „reverse motion” (proză scurtă, 2011, Editura Eubeea). Figurează în antologia de poezie contemporană românească „Meridiane lirice – 113 poeți contemporani” (2013, Editura Armonii Culturale).
Are apariții de poezie și proză în diverse publicații: Orient latin, Orizont (Timişoara), Poezia, Convorbiri literare (Iaşi), Luceafărul, Mafia Sonetelor, Revista de povestiri, OPT motive, P(RO)EZIA (București), Teiul (Oraviţa), Minerva (Bistriţa), Armonii culturale (Adjud), Brăila Chirei, Noise Poetry (Buzău), Foaia culturală (Cisnădie), Timpul (Ploiești, Chișinău), Sud (Bolintin Vale, Giurgiu), Banchetul (Petroșani), WordCity Literary Journal (Canada), Familia (Oradea), Planeta Babel.
Lasă un răspuns