Glasul puternic al tatălui care uita mereu că e dimineață și că fetița încă mai dormea o trezi brusc și atunci simți frigul. Încercă să se zgribulească sub plapuma rămasă acum doar ei, de vreme ce ambii părinți se sculaseră și începuseră deja roboteala prin curtea plină de orătănii, dar nu mai reușea să adoarmă. Visele îi fugiseră ca de atâtea ori când tata uita să îi protejeze somnul fragil din zori și o pregătea pe copila de cinci-șase ani pentru o nouă zi. Trase de plapuma grea de lână, se târî de sub ea ca o pisicuță și sări direct pe podeaua rece. Prin geamul acoperit de promoroacă a văzut siluetele pomilor din fața casei, încărcați de un strat alb din care atârnau țurțuri albi și grei pe care de obicei îi plăcea să-i atingă, ba chiar să-i sărute, înfiorată de senzația aceea de răcoare. De data asta însă frigul nu venea din afară, ci se părea că venea de aici, din camera care aseară fusese atât de călduroasă, răsunând de râsete și voie bună. Ce se întâmplase în timpul nopții?
Fetița privi pereții și i se părură goi, ca și cum cineva îi decojise de var și îi adusese la starea de cărămizi abia lipite de mortarul încă umed. Macatele ascundeau crăpăturile pe care tata nu avea timp să le acopere iar jos, podeaua lipită cu lut galben era acoperită de un preș în dungi uzat și decolorat. Până acum nu văzuse sărăcia acestei camere. I se păruse frumoasă, caldă, primitoare. Care era cauza? Privi cu atenție și grijă fiecare perete, cum o învățase mereu mamaia Ganca, și ochii i se opriră speriați pe cel de la răsărit, unde se închina seara și dimineața. Lipsea ceva: icoanele! Nu mai erau la locul lor. Rămase paralizată de parcă ar fi urmat ca și ea să dispară de acasă și să nu mai revină vreodată. Nu se poate ! Icoana Maicii Domnului, cu micuțul Iisus în brațe, de fapt o fotografie de hârtie așezată sub o ramă de sticlă, nu mai era acolo. Nu se vedea nici candela, nici cealaltă icoană cu Iisus pe Cruce. Reuși cu greu să-și desprindă picioarele de pe podeaua de lut, deși parcă o trăgea undeva în interiorul casei, într-o pivniță uriașă unde nu intrase niciodată, dar despre care știa sigur că există, o pivniță mare cât un palat cam ca acela în care probabil că dănțuiau în fiecare noapte cele douăsprezece fete ale împăratului, așa cum îi spunea mamaia Ganca într-un din poveștile ei preferate. Fără să țină seama de răceala instalată tot mai repede, fetița intră și în celelalte camere, frumos aranjate cu preșuri, macate, perne noi, camere nelocuite de careva vreodată, căutând să vadă dacă și de acolo dispăruseră icoanele. După frigul revărsat de acolo, era clar că se întâmplase același lucru. Icoanele plecaseră, fuseseră furate, înstrăinate, vândute, ca și cum nu ar fi existat niciodată. O lacrimă i se prelinse din ochii încă somnoroși și imediat îngheță. Oare nu cumva o să îngheț și eu în curând? se întrebă speriată fetița. Se întoarse în camera unde dormeau toți trei, într-un singur pat, ea și părinții, singura cu sobă pe lemne, și după ce își găsi lucrurile, se îmbrăcă și ieși afară nerăbdătoare să le spună părinților că icoanele nu mai erau la locul lor. Părea o zi obișnuită de iarnă, geroasă, așa cum își putea da seama din puținele amintiri strânse până atunci. Orătăniile se ascunseseră de frig în coteț, Azorel se zgribulise în cușcă, Ghiță își savura lacom porția de tărâțe fără să știe că începuse numărătoarea inversă.
– Mămico, îi spuse fetița mamei, care abia dacă o auzi, prinsă fiind de mulțimea de sarcini matinale. Unde sunt icoanele ?
– Ce ziseși? întrebă din mers femeia. Vino să-ți dau să mânânci! Tocmai scosei pâinea din țăst.
Mirosul de pâine caldă se răspândise deja prin curte și pentru câteva clipe fetița uită de îngrijorarea ei. Femeia îi rupse un colț uriaș din care ieșeau aburi parfumați, picură câțiva stropi de ulei și presără boia dulce. Fetița apucă lacomă pâinea și începu să muște cu poftă.
-Mămico, unde puserăți icoanele? Vreau să le așez la locul lor.
Femeia tăcea, parcă supărată sau nedorind ca micuța din fața ei să se preocupe cu asemenea probleme existențiale grave. Atras de mirosul de pâine caldă, tatăl își lăsă treburile și veni în bucătărie, dornic să capete și el aceeași pâine cu ulei și boia ca și fiica lui. Fetița îl întrebă și pe el:
– Tăticule, unde sunt icoanele? În curând vine Moș Nicolae, vine Crăciunul… Cum o să ne găsească casa dacă nu vede luminile de la candelă și nu simte mirosul busuiocului de la icoane?
– Coleda, spuse bărbatul ca și cum românescul Crăciun nu l-ar fi mulțumit deplin, preferând vorba din graiul lui de-acasă. Niama veci coleda.
Fetița înțelegea, chiar dacă prefera să vorbească doar în română. De data asta îngrijorarea ei era atât de mare încât părea că nu-și mai găsea cuvintele nici în bulgară, nici în română și le amestecă într-o frază care altădată l-ar fi făcut pe tatăl ei să se amuze.
– Za sto niamame Crăciun? Căde este Coleda?
Tatăl tăcu, mușcând în continuare din bucata de pâine care își pierduse gustul și mirosul. Nu îi răspunse, privind curtea, cerul, ca și cum de acolo i-ar fi venit răspunsul. Dincolo de gard, treceau grăbiți vecinii lor, ducând fiecare dintre ei povara pierderii icoanelor. Fetița se aștepta ca ei să fie revoltați, să iasă în fața bisericii să-și ceară icoanele înapoi.
Ca și cum i-ar fi ghicit gândul, tatăl îi răspunse:
– Icoanele nu sunt la biserică! Altcineva le-a luat! Uite-i, se întorc să ne ia și credința. Ascunde-o bine, fetița mea, să n-o găsească niciodată!
A debutat cu volumul de poeme Insomnii molipsitoare, la editura Pandora în anul 1994, urmat de alte volume de versuri și colaborări cu poeme, proză scurtă și eseuri la diverse reviste. A obținut premii naționale și un premiu internațional. A publicat volume de poezie, proză și eseu și a fost inclusă în antologii de poezie și proză: antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească la editura Herg Benet, realizată de Igor Ursenco și în Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume realizată de Ligia Diaconescu, editura Star Press, 2011. Este prezentă în câteva dicționare și istorii literare din județul Teleorman și din țară: O istorie critică a literaturii și a publicisticii din sudul extrem, editura Semne, București 2021, autor Ștefan Marinescu Vida, Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni, realizată de Acad Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Chișinău, 2019, Antologia Balcanica. Poeți români și din Republica Moldova, Brăila, 2017, cu ocazia celei de-a 11 ediții a Festivalului Poeților din Balcani, Județul Teleorman, Dicționar bibliografic, autor Stan. V. Cristea, editura Teleormanul liber, Alexandria 1996, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, autor Stan V. Cristea, editura Rocris, Alexandria, 2005. Colaborează cu eseuri stiintifice, poezie si proza la numeroase reviste literare: Pro saeculum, Alternante, Poesis, Luceafărul de dimineață, Contemporanul, Convorbiri literare, Oglinda Literară, Vatra Veche, Meandre, Faleze de piatră, 13 Plus etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Lasă un răspuns