Un taxi numit… dorință

Pe Cornel era foarte greu să-l convingi că mai există și alte moduri de a-ți petrece seara de sâmbătă decât în fața televizorului, vizionând aceleași și aceleași talk- show-uri, pe toate canalele, cu aceeași invitați rotindu-se și schimbându-și ideile în funcție de tematică emisiunii sau mai des, în funcție de  orientarea postului tv.Și totuși, obosit și iritat de insistențele soției care îi tot reproșa că a trecut și stagiunea asta și iar nu vor vedea nici o piesă, el acceptă.De ieșit la alte evenimente așa-zis mondene, în micul lor univers format din colegii ei de serviciu și angajații lui, nici nu se punea problema, el pretextând întotdeauna, că nu are timp.
-N-am fost nici iarna trecută, îi reaminti ea , de parcă toate teatrele din Capitală ar fi fost deschise doar în zilele friguroase de iarnă și nu și primăvara sau toamna când se deschidea stagiunea și orașul era plin de afișe și reclame îmbietoare.Dacă ar fi putut, ea și-ar fi petrecut măcar două seri pe săptămână în oraș.La teatru, iar apoi să servească o cină romantică undeva.I-ar fi plăcut ca aceste surprize să fie inițiate de el, nu prtogramate și rezervate doar de ea, ceea ce le-ar fi anulat total plăcerea.Dar el nu avea nici cea mai mică doză de romantism și ea știa asta, știuse de la început.dar nu-și pierduse niciodată speranța că într-o bună zi, Cornel se va schimba.Va fi el cel care va alege biletele la un spectacol bun, cu grijă, ținând cont de ceea  ce deja văzuseră, ținând cont de distribuție, de ambianță, de  regizor, de sala de spectacol, chiar și de starea de spirit a respectivei zile a săptămânii, pentru că, nu-i așa, altfel te simți în ziua de luni, când ești obosit, plicitisit și prea puțin dornic să începi ritualul unei alte săptămâni, și altfel te simți în seara de vineri, aceasta era de altfel seara ei preferată, când ți se deschid în față  două minunate zile libere, despre care faci cele mai  inimaginabile scenarii.De fapt, ea își tot repeta, întorcându-se uneori spre trecut, obicei extrem de nociv, îi spunea psihiatrul care îi administra lunar doza de calmante, ”cea mai frumoasă duminica a fost într-o vineri”.De ce nu, poate chiar o premieră.Da, ea continua să viseze că el ar putea face asta într-o bună zi, poate chiar în complicitate cu unul dintre fiii lor.Că apoi ar fi urmat o masă rezervată în cel mai romantic loc din București, că el nu ar fi cicălit-o că trebuie să ajungă mai repede acasă că are de scris hârtii, că nu ar fi băut nimic, nedorind să se lase pe mâna taximetriștilor, și că ar fi condus el însuși până la teatru, restaurant și acasă…Visa la vremea asta în care Cornel ar fi băut doar atât cât trebuie spre a fi bine dispus și nu ar mai fi amestecat băuturile așa cum proceda de obicei, fără măcar să mai numere   paharele pentru avea acasă cantități industriale de alcool, și atunci la ce i-ar fi folosit să știe că a băut una, două, trei sau patru sticle de vin?Din damigeana uriașă, protejată de o împletitură de rafie, nu se vedea niciodată cât consumi.Pur și simplu după câteva zile, vinul se termina și gata.Urma alta la rând.
Și totuși, ea spera ca seara aceasta să fie o seară reușită.Prea mult timp și-o dorise, o aștepta de prea multa vreme ca să eșueze.
-Nu, nu am fost iarna trecută, te referi la piesa cu Rebengiuc, Toți fiii mei, pe care am văzut-o cu Vlad, când venise în vacanță, acum două ierni?
-Da, la ea mă refer, sau la cea cu…Sinucigașul…cu Dan Puric
-Le-am văzut în două stagiuni diferite, dar tu le amesteci de parcă ar fi vorba de două piese văzute în două seri, una după cealaltă…E vorba de două ierni diferite. Asta e rația noastră…o piesă pe iarnă, spuse ea încercând să nu fie ironică, ceea ce l-ar fi enervat teribil.
-Nu avem timp, știi bine asta…Te-ai gândit tu vreodată, acolo…în cătunul tău de unde ai aterizat aici, direct în apartamentul meu nou, că o să ai ocazia să mergi la teatru, în București, o întrebă el cu ironie și accentuând cuvintele cătun și București.
Ei nu-i fu greu să înțeleagă că pe lângă păhăruțele de tărie adăugase și câteva pahare bune de  vin și ca de obicei, își reprimă dorința de a-i răspunde la fel.
-Cu ce mă-mbrac?
-Ți-am pregătit cămașa în carouri și sacoul de velură, e gros!Ai fost de acord când ți le-am arătat!
-Sacoul de velură…Nu vezi că e frig?Adu pardesiul de stofă!
Ea era deja îmbrăcată, nerăbdătoare,  și stătea în ușă.Intră înapoi în casă fără să se mai descalțe și scoase din husă pardesiul pe care de altfel îl îmbrăca foarte rar.Ieși primul și ca de obicei o lăsă pe ea să închidă ușa.Traversară bulevardul în căutarea unui texi.Ea nu știa cum să reacționeze, dacă ar fi făcut ea semn la taxi, i-ar fi răpit din aerul de masculinitate pe care îi plăcea să-l afișeze întotdeauna când ieșeau în oraș.El mergea clătinându-se și deși la plecare îl văzuse stropindu-și cu generozitate fața cu un parfum puternic, izul de alcool se simțea și fără ca el să deschidă gura.Ea aștepta ca el să facă mâna unui taxi dar probabil că el care mergea tot timpul doar cu mașina lui peste tot, nu avea suficientă rapiditate în a opri unul iar ea nu voia să-i dea lecții despre cum e să-i faci semn unui taxi să oprească, dacă nu ai avut buna prevedere să comanzi prin telefon. Ratară trei taxiuri libere și în cele din urmă o luară pe jos până la stația  de la Muncii. Ea se uita la ceas, mai aveau 25 de minute și intră în panică.Părea cu totul distras de parcă uitase unde se duceau și de ce.Ea se hotărî să riște și să oprească un taxi.Era chiar în dreptul semaforului și Cornel nu observase continuând să meargă spre Muncii.Fu nevoită să roage taximetristul să aștepte și alergă după el să se întoarcă.În fine, ajunse chiar în momentul când semaforul se făcea roșu și urcă în față.
-La teatrul Odeon!
Șoferul  viră pe Călărași.Ea nu era în măsură să aprecieze care traseu era mai scurt dar la un moment dat, Cornel, când ajunseseră cam între Hala Traian și Mântuleasa îi spuse șoferului cu o voce tremurată, a cărei cauză ea o știa și probabil și șoferul o ghicise:
-Ia oprește aici, că nu ești pe traseul bun!
-Cum adică…răspunse acesta, încetinind totuși.
-Ascultă, tu ne iei de proști, ne duci pe traseul cel mai lung ca să ne iei banii!
-Domnule, nu am avut intenția…Îmi cer iertare.
În acest moment ea se gândi să intervină discret:
-Cornel, întârziem, nu contează, poate nu știe alt traseu!
-Ba știe, a făcut-o intenționat, ne-a luat de fraieri…Ce-a zis el, ia să-i fraeresc eu pe aștia să le iau banii!
-Domnule, până acum aveți doar 7 lei și ajungem imediat, nu am vrut să vă păcălesc!
-Las- că vă știu eu…Trebuia s-o iei pe la Romană, era mai scurt..
-Ba nu, era mai lung, răspunse șoferul, acum iritat .Așa vorbiți și vă certați și cu doamna?Mă mir că o mai aveți lângă dvs!
Nici nu știa câtă dreptate avea.Se stăpânea din greu.Ea continua să-și ceară întruna scuze.Cornel era gata să coboare din mers.În sfârșit au ajuns la Odeon.Șoferul era nervos,smucea volanul, a parcat aiurea când să coboare, toți taximetriștii din spate au început să claxoneze.În față era deja permisă intrarea la spectacool.Aveau bilete la balcon.Pentru că se hotărâseră așa târziu să meargă la teatru, sâmbăta asta, nu găsiseră locuri mai bune.Păcat, spunea Vlad, dacă tot ieșiți așa rar, ar trebui să mergeți la un spectacol mai bun și să vă luați locuri bune.Doar aveți cu ce le plăti.
-Da, dar tu nu știi că tata se decide greu, în funcție de ce program are în sâmbăta aia și din cauza asta ratez piesele bune, spuse ea îcercând să nu păteze imaginea tatălui în ochii fiului!
Oare dacă locurile nu erau bune, poate avea șanse ca măcar alegerea pisei să fie pe gustul său: Un tramvai numit dorință, de Tennessee Williams.Da, se informase, se juca din 1947 de când fusese scrisă, aproape permanent, în toată lumea.Cui nu i-ar plăcea o asemenea capodoperă!În ciuda distribuției cam neinspirate.Totuși, o replică spirituală e actuală, indiferent cine o spune.
În jur erau foarte mulți tineri, cupluri de tineri căsătoriți sau iubiți care se sărutau și se țineau de mână în timpu reprezentației.Ea îi privea  iritată.O asemenea piesă , în ciuda unor scene cu ușoară tentă erotică, nu pot declanșa publicului asemenea reacții, se simțea decepționată de public.Cornel se ridică la un moment dat.
-Mă duc la tualetă!Trebuie să-l corectez, să nu mai spună ”tualetă”.Poate o mai făcuse, dar el nu ținea cont de corecturile ei, se enerva.”Da, am uitat că m-am căsătorit cu o…doamnă…De la…Cucuieții din deal…”
Cele două ore se scurseră repede.Plecară înainte ca publicul să se ridice în picioare și să aplaude o prestație care ei i se păruse mediocră.Ceva nu mersese. Nu putuse gusta spectacolul care în alte împrejurări i s-ar fi părut magnific.Poate cearta din taxi, poate locurile proaste cu vizibilitate slabă, poate acustica sălii care făcea ca anumite replici să se piardă.Poate actrița din rolul principal.Sau poate tinerii din fața lor care se tot sărutau și se atingeau în timpul spectacolului.
La înapoiere luară un taxi de la Universitate.Așteptările ei se dovediseră și de data asta inutile.Nu, el nu rezervase nici de data asta, nicăieri nici o masă și nici prin gând nu-i trecuse să-i facă o surpriză plăcută soției cu care ieșea în oraș odată pe iarnă.Când coborâră din taxi, și ea presupunea că aburii alcoolului se risipiseră, el îi spuse:
-Știi, data viitoare când mai intervii în discuția mea cu cineva, o pățești! Trebuia să te las în taxi, cu taximetristul, că prea îi luai apărarea cu foc!
Ea își căută cheile și deschise ușa fără să spună nimic.

Maria Postu

A debutat cu volumul de poeme Insomnii molipsitoare, la editura Pandora în anul 1994, urmat de alte volume de  versuri și colaborări cu poeme, proză scurtă și eseuri la diverse reviste. A obținut premii  naționale și un premiu internațional. A publicat volume de poezie, proză și eseu și a fost inclusă în antologii de poezie și proză: antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească la editura Herg Benet, realizată de Igor Ursenco și în Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume realizată de Ligia Diaconescu, editura Star Press, 2011. Este prezentă în câteva dicționare și istorii literare din județul Teleorman și din țară: O istorie critică a literaturii și a publicisticii din sudul extrem, editura Semne, București 2021, autor Ștefan Marinescu Vida,  Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni, realizată de Acad Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Chișinău, 2019, Antologia Balcanica.  Poeți români și din Republica Moldova, Brăila, 2017,  cu ocazia celei de-a 11 ediții a Festivalului Poeților din Balcani, Județul Teleorman, Dicționar bibliografic, autor Stan. V. Cristea, editura Teleormanul liber, Alexandria 1996, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, autor Stan V. Cristea, editura Rocris, Alexandria, 2005. Colaborează cu eseuri stiintifice, poezie si proza la numeroase reviste literare: Pro saeculum, Alternante, Poesis, Luceafărul de dimineață, Contemporanul, Convorbiri literare, Oglinda Literară, Vatra Veche, Meandre, Faleze de piatră, 13 Plus etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

www.mariapostu.ro