Doi vânători de recompense, unul tânăr și celălalt bătrân, s-au așezat la o masă din colțul încăperii și au armele rezemate de picioarele scaunelor. Lângă ele zac rucsacurile lor ponosite și pătate de nămol. Cel bătrân și cu chipul obosit de anii în care a lucrat pe teren ridică mâna stângă în direcția barmanului și îi arată două degete.
– Nu vreau din nou tărie de-a ta, îl oprește celălalt.
– Încă o bere, atunci, aproape că urlă bătrânul în timp ce își lasă un deget jos. Vrei și o bucată de salam cu asta? Să nu-ți pice prea rău.
Cel tânăr ridică din sprânceana stângă. Nu gustă momentele în care bătrânul îl ia în derâdere și nu îl consideră la fel de bărbat ca el.
– Auzi, eu am vrut mereu să te întreb ceva.
Barmanul pune băuturile pe masă.
– Uite că ai acum timp să o faci, zice bătrânul în timp ce amândoi își ridică băuturile și le ciocnesc.
Cel tânăr surâde.
– Ai regrete în meseria asta? De obicei, ceilalți vânători de recompense îmi mai dau câțiva ani până să mă fure ghinionul. Dar tu ai ajuns la o vârstă… dacă cineva te-ar întreba cu ce te ocupi și nu te-ar vedea, ar spune că ești un mincinos mai mare decât Gică Minte-Mică.
Bătrânul dă paharul cu tărie pe gât.
– Copile, nici nu-ți dai seama câte regrete am.
– Care e cel mai mare? întreabă cel tânăr după ce încearcă să îl imite pe bătrân, dar nu reușește să bea întreaga sticlă cu bere din prima înghițitură.
Bătrânul oftează și își așază coatele pe masă.
– Acum mulți ani, cred că aproximativ câți ani ai tu, am avut un contract pe capul cuiva. Premiul era imens, pe vremea aia însemna o casă destul de măricică. Ce să mai zic, mă asigura o perioadă bună de timp.
– Aha. Păi, și?
– „Păi, și?”, îl imită bătrânul, folosind o voce mai pițigăiată. Păi, și ce? Ținta era unul ca tine, împușcase un ofițer de la o altă companie, ca a noastră. Ideea e că am dus contractul la capăt.
– Și unde-ți sunt paraii? începe să râdă cel tânăr.
– La ăla ca tine. Nu m-a lăsat inima să-l lichidez, așa că i-am luat câteva fire de păr și le-am dus la angajator. Îți dai seama, toate se află. S-a aflat ce am făcut.
– Dar puteai să îi iei tu pe toți. Sau să faceți jumi-juma. Adică, ăsta era un cost bun pentru viața lui, nu?
Bătrânul stă nemișcat, uitându-se cu ochii măriți la cel tânăr.
– I-am dat lui banii. I-am spus să plece și să nu se mai întoarcă în oraș. Dar regretul meu nu-s banii.
– Dar?
Bătrânul ce uită în paharul golit ca într-un obiectiv prin care poate să revadă totul.
– A fost primul care a venit să mă lichideze. Blindat și înarmat până în dinți cu cel mai de calitate echipament. Voia viața asta. Și tot ea l-a îngropat.
Cel tânăr nu mai zice nimic, doar privește în gol. Resemnat, bătrânul îi urmărește puțin timp trăsăturile feței, apoi ridică mâna în direcția barmanului și-i arată două degete.
Student la Universitatea din Pitești, Facultatea de Litere, secția Română-Engleză II. Scriu poezii, proză și diferite opinii literare (asta ca să nu denumesc opinia drept „critică literară”).
Lasă un răspuns