În ochii lui se vedea jena, dar trebuia să-i spună.
-Pot să vorbesc şi eu ? întrebă el.
-Da, zise ea întorcându-se spre el. Stai să te privesc în ochi, ţi-e mai uşor să mă minţi aşa ! N-ar fi pentru prima oară.
-Am cunoscut-o acum două săptămâni. O cheamă Rebecca.
Ca şi cum numele avea vreo importantă.
-A fost chiar necesar s-o prezinţi copiilor?
-Devine serios între noi.
-După doar două nenorocite de săptămâni? Am în frigider o cutie de suc de portocale mai veche decât relaţia ta! Ştii ce înseamnă asta?
-Că ar trebui să cumperi suc? Nici nu termină bine fraza că deja regretă.
Îl plesni cu toată forţa .
-Îmi pare rău, zise el frecandu-şi obrazul. Dacă te poate ajuta cu ceva, să ştii că mă simt culpabil.
-Culpabil, dar bine, nu-i aşa? Şi nu, nu mă ajută cu nimic. Acum ieşi dracului afară din casa mea!
Oare când relaţia lor fantastică se tranformase într-una de coşmar? Trecuseră de la paharele de cristal, la cele de plastic. Nu-şi dorea să-l mai vadă. Poate doar o dată, când era cu Rebecca. Îşi imagina că ea era la volan, şi ei… sub maşină, unde altundeva?!
Avea al şaselea simt foarte dezvoltat. Cum n-a putut detecta pericolul care-i devasta casa şi investiţia ei de paisprezece ani? Se spune că cel de al şaselea simt te poate avertiza împotriva pericolelor cu suficient timp înainte pentru a le putea evita. Era un amestec între principiul mental şi cel spiritual şi sfida orice descriere. Tot aşa cum la ora actuală viaţa o sfida pe ea.
Întotdeauna a crezut că atunci când ţi-e frică, găseşti cumva curajul de a rămâne pe linia de plutire, găseşti forţa de a te ridica şi a merge mai departe.
De ce atunci simţea că atât curajul cât şi forţa au părăsit-o şi s-au dus naibii, lăsând-o singură şi dezolată,rănită,şocată şi furioasă. Furioasă pe cine? Pe Daniel care a călcat cu bocancii plini de noroi în viaţa lor, pe ea că a fost prea ocupată să-i ofere lui şi copiilor confortul de care aveau nevoie, sau pe noua doamnă a sufletului soţului ei?
« -L-ai controlat vreodată pe Daniel? » o întrebase prietena ei Miranda într-o zi.
« -Nu, am încredere în el »
«- E foarte admirabil din partea ta! Verifică totuşi! »
« – Tu l-ai controlat pe Ben? »
« -Am angajat chiar şi o detectivă particulară. »
« -Se dau joburi din astea la femei? »
«- Atâta timp cât se abţin să facă prăjituri, sex oral şi să plângă în timpul serviciului, sunt acceptate »
Poate că ar fi trebuit să fie mai atentă, sau să controleze, aşa cum îi sugerase Miranda. Dacă el nu era cine credea ea că e? Dacă era un maniac sexual ce a minţit-o întreaga viaţă? Poate că sâmbetele când zicea că merge la birou se ducea la agăţat. Dar de ce ar face asta? Ar fi capabil să meargă cu o prostituată doar aşa, pentru că putea? Pentru că era avocat, şi multe femei oneste sau mai puţin oneste îşi doreau un avocat sau un medic?
*
-S-a oprit în uşa biroului lui şi l-a surprins stand pierdut în gânduri.
– Lucrezi? A tresărit.
„Înainte tresărea de plăcere îşi zise ea, acum tot ce-i pot oferi e o criză cardiacă. Ar fi şi asta o obţiune dacă într-adevăr mă înşală.”
-Aaa, nu… Încerc, dar nu reuşesc, zise el trist, obosit şi parcă dintr-odată cu zece ani mai bătrân.
Suferea şi se vedea, iar ei i se făcu milă de el. Orice ar fi făcut în afara relaţiei conjugale, nu era fericit.
-Cazuri grele la birou?
-Mda, cam aşa ceva. E doar o pasă proastă. Va trece.
Despre ce vorbea? Şi dacă era doar o pasă proastă, de ce era atât de afectat?
-Pot să te ajut cu ceva? încercă ea
-Nu, îţi mulţumesc… deşi aş vrea.
Nu intenţionase să o spună. Fusese mai mult ca un gând rostit cu voce tare. Un fel de trădare a creierului inconştient.
-Poftim? întrebă Carol
-Nu, nu, nimic!
-Ai spus că ai vrea să te ajut. Ei bine, sunt la dispoziţia ta.
-Nu Carol, mulţumesc. Am greşit, mă gândeam la altceva.
-Când ai greşit? încercă ea
O minciună, gândi el, era mai bună ca adevărul; mai ales dacă îl scotea din încurcătură. Ridică din umeri fără să ştie ce să spună.
-Mă duc să mă culc. Vrei să-ţi aduc ceva înainte de a urca?
-Nu mulţumesc, spuse el privind-o blând, cu ochi disperaţi.
Se simţea copleşită de tristeţe, dragoste şi milă. Ce rost avea să-l chinuie cu întrebările?
-Carol.
-Da.
-Eşti o femeie extraordinară! Mi-eşti tare dragă.
Nu, Carol te iubesc, ci Carol mi-eşti dragă! Părăsi încăperea fără să zică nimic. Cretin condescendent, îşi spuse ea în timp ce urcă la etaj cu cei cincizeci de saci de ciment pe umeri.
*
Arăta foarte bine a naibii, şi avea impresia că în cei paisprezece ani de când nu se văzuseră, nu luase niciun rid.
Şi ca un bonus ce i-l oferea nenorocita de viaţă, mai locuia şi-ntr-unul din cartierele şic ale New York-ului. Se vedea că avusese o existenţa uşoară. La cei treizeci şi opt de ani arată ca la douăzeci şi cinci, şi asta o enerva pe Samantha.
-Tu ce faci? o întrebă Carol
-Bine! Pot spune că m-am descurcat. Ştii, a trebuit să plec de la Diana, nu mai suportam, înţelegi?
Nu, nu înţelegea, dar nu mai avea importanţă. Îi trebuise ceva timp mamei ei că să digere dispariţia Samanthei, dar timul şi-a făcut datoria ca de obicei, şi totul a reintrat în normal.
-Mă sufoca! Aveam nevoie să respir aer curat, nou.
-Şi ţi-ai găsit locul cu un asemenea aer?
„Mă ia la mişto a naibii”, gândi Sam”ea n-a trebuit să-şi vândă corpul şi s-o frece în cerc că să-şi poată plăti o chirie nenorocită! Şi nici nu ştie ce-seamnă să vină unu’ ca Ricky şi să i-o bage direct în gură, în timp ce dormea! Iar acum îndrăznea s-o ia de sus!”
-Daaaa! Am fost câţiva ani în Vegas şi m-am distrat extraordinar. Eram cântăreaţă la Flamingo, şi am dansat la aproape toate marile hoteluri de acolo.
-Şi în New York, tot dansezi? întreba Carol rece, dându-i impresia că o desconsideră.
„Ce păcat că e interzis de lege să iei viaţa unei curve! gândi Sam. Sunt sigură că-i plăcea sexul oral, dar făcea pe marea doamnă. ”
-Nu, sunt asistentă dentară, răspunse Sam mândră. Tu?
-Eu sunt arhitectă.
„Bibliotecara nimfomană, asta eşti! Dacă ţi-aş lua gâţii, sunt sigură că zână alibiurilor mi-ar face un mic cadou”
-Drăguţ, zise ea în schimb.
-Eşti căsătorită? o întrebă Carol făcand-o sa se simta ca la Ghestapo.
-Nu. Am avut însă o relaţie de câţiva ani cu un medic superb, minţi Sam.
-Şi ce s-a întâmplat?
„Eram în faţa altarului, şi tocmai când trebuia să spună ’’da’’, m-am trezit din vis”.
-Cunoşti regula: deştept, frumos, binecrescut, şi zero în pat.
-Oh…
Îşi aduse aminte că surorii ei vitrege nu-i plăceau deloc vulgarităţile. Doamna perfecţiune cu un băţ în cur!
-Da, continuă Sam, ironia soartei, era impotent.
-Şi ţi-a trebuit mai mulţi ani să descoperi asta? Sau a „venit” pe parcurs?
„Oare insinua că-i omorâse ea scula, prietenului ei imaginar?!!”
-Bănuiesc că avea alte calităţi din moment ce ai stat atâta cu el, încercă Carol să-şi rectifice gafa.
-Nu, nu chiar. Îmi alinta bine păsărica.
Carol se foi jenată pe scaun.
„Bingo” făcu Sam în capul ei.
Carol se făcu că nu aude, şi lua o sorbitură din sucul proaspăt de portocale.
-N-ai de gând nu-i aşa, să mă prezinţi familiei tale?
-Ah, ba da, mă gândeam doar, când avem timp liber. Ştii, soţul meu e avocat, şi munceşte enorm de mult.
„Bineînţeles că e avocat! Al meu este ori într-un cabinet medical, ori în lumea afacerilor”
-Deci? insistă Sam fără jenă.
-Ştii ce? Da-mi numărul tău de portabil, şi te sun după ce discut cu Daniel. E bine aşa?
-Daniel îl cheamă? Ştii ce înseamnă numele ăsta în religie? Şi fără să aştepte vreun răspuns, spuse: înseamnă „Dumnezeu te va judeca”
Felul în care o spusese, îi dădu frisoane pe şira spinării lui Carol.
-Dumnezeu ne va judeca pe toţi, nu-i aşa? întrebă aceasta din urmă încet.
„Da, dar pe el îl va judeca pentru că se va culca cu surioara ta mai mică şi inocentă!”
Ca şi cum vedea în ea, Carol îi zise:
-Şi de altfel, soţul meu e atât de bun, încât chiar cred că va vedea Raiul.
„Înainte să ajungă în Rai, îţi promit eu c-o să-l ridic în Paradis.” Sam îi zâmbea dulce, imaginându-se deja cum îi călărea soţul.
*
-Ai un roman să-mi împrumuţi? o întrebă Syd.
-Hai la mine în apartament şă-ţi dau unul, răspunse Miranda.
Cand intrară, văzură zeci de petale de trandafir care duceau la patul înconjurat cu zeci de lumânări.
-Oare vrea să facă dragostecu tine sau să te ardă de vie? întrebă Syd, şi bufniră amândouă în râs.
-Sunt frântă, sper că a două variantă!
Ben ieşi din baie gol puşcă. Fură câteva secunde de linişte, după care se acoperi repede.
-Mazel tov! zâmbi Sydney. O să te ardă pe rug, şopti ea la urechea Mirandei, după care părăsi încăperea.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com