Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, care îl plasează pe Călin Georgescu pe primul loc, reprezintă nu doar o surpriză electorală, ci și un semnal puternic despre direcția în care se îndreaptă societatea românească. Georgescu, un personaj polarizant, și-a construit succesul pe retorica antisistem și pe un program politic ambiguu, dar bine adaptat la așteptările unei părți semnificative a electoratului – o rețetă deja consacrată în Europa contemporană.
Dreapta populistă: un fenomen european
În Europa, dreapta populistă a devenit o forță dominantă în ultimul deceniu, alimentată de incertitudine economică, anxietăți culturale și o criză a valorilor democratice. Italia l-a avut pe Salvini și acum pe Meloni, Franța continuă să cocheteze cu Le Pen, iar în Ungaria, Orban consolidează în fiecare zi o retorică naționalistă de ani buni. România, prinsă în această dinamică globală, și-a găsit propriul „profet” în persoana lui Călin Georgescu.
Retorica liderilor populiști este adesea simplistă, dar extrem de eficientă: „Sunt singurul care poate salva țara asta”. Acest tip de discurs funcționează de minune într-o societate unde politica și democrația este percepută drept complicată și îndepărtată de cetățean. Georgescu a știut să profite de această alienare, oferind soluții radicale, deși iluzorii, care reduc complexitatea problemelor politice la mesaje ușor de digerat: „Schimb totul când ajung la putere”.
De ce a funcționat discursul lui Georgescu?
Într-o Românie în care Stânga autentică lipsește aproape cu desăvârșire după Constantinescu, iar Dreapta tradițională este azi asociată cu corupția și ineficiența, Georgescu s-a poziționat ca un outsider credibil. Stânga românească, confundată istoric cu Comunismul, nu a reușit să renască cu adevărat după 1989, iar PSD, deși etichetat ca un partid de stânga, s-a dovedit mai degrabă o formațiune pragmatică și lipsită de o ideologie clară.
În schimb, Georgescu s-a bazat pe două strategii principale:
- Critica vehementă a sistemului politic – Acuzând clasele politice tradiționale de eșecuri repetate, el s-a poziționat ca o alternativă „nepătată” (față de cele deja înglobate instituțional precum George Simion), chiar dacă legăturile sale cu diverse structuri politice și declarațiile controversate arată contrariul.
- Exploatarea nemulțumirilor populare prin mesaje livrate eficient – Într-o perioadă în care oamenii petrec mai mult timp pe rețelele sociale decât în fața televizoarelor sau în piețe, Georgescu a mizat pe un discurs care circulă rapid online, prin videoclipuri bine regizate și sprijinul influencerilor. Costurile scăzute ale campaniei digitale i-au oferit un avantaj semnificativ. Ciolacu, cu milioanele de scrisori trimise acasă prin poștă, în care încearca să ne convingă că nu e decât „un om obișnuit” se plasează ani lumină în urmă.
Acest tip de campanie are mare succes la un electorat slab informat, bombardat continuu cu fake news și titluri clickbait, cu videoclipuri scurte, absurde, dar convingătoare. Românii au văzut ce înseamnă un sistem democratic fragil timp de trei decenii, iar mulți preferă acum o soluție simplistă, uitând că încrederea oarbă într-un lider unic poate duce, dacă lasă garda jos, la repetarea Istoriei autoritare.
O ideologie ambiguă și pericolele extremismului
Programul politic al lui Georgescu este, în mare parte, o negare a status quo-ului, nu o soluție concretă. Promisiunile sale sunt radicale, dar greu de realizat în cadrul unui sistem democratic. Retorica sa împotriva instituțiilor, deși e mult mai moderată în gesturi și ton, ne amintește de Șoșoacă sau de Simion: această luptă inventată împotriva „puterilor oculte occidentale” nu doar că instigă la neîncredere în instituțiile statului, ci și cultivă o gândire conspiraționistă.
Exemple din Europa – precum cazul Meloni în Italia – arată cum liderii populiști continuă să dea vina, pentru a-și acoperi ineficiența, pe guvernele anterioare și pe minoritățile etnice, fără a oferi soluții concrete. Este aceeași retorică ambiguă a dușmanului național din timpul prigonirii evreilor, a țapului ispășitor din timpul apartheidului, a decadenței presupuse și inexistente.
Georgescu, prin declarații precum „generalul Antonescu a fost un erou național” sau afirmații controversate despre nașterea prin cezariană, se înscrie într-o retorică ce apelează mai degrabă la emoții și simboluri ușor de ambiguizat, decât la rațiune.
Conexiunea cu spiritualitatea
Un alt factor care a contribuit la succesul lui Georgescu este poziționarea sa ca lider „spiritual”. Într-o țară unde Biserica are cel mai ridicat nivel de încredere dintre toate instituțiile, acest tip de apel funcționează perfect.
Georgescu se prezintă ca un lider providențial, care face apel la valorile spirituale precum un „profet” care promite să restaureze moralitatea într-o societate percepută ca decadentă. Votul pentru președinte devine o rugăciune, un alt act spiritual simbolic. Acest tip de discurs alimentează diviziuni și creează false speranțe pentru cei care se simt dezorientați.
Un vot al sărăciei și educației precare
Rezultatele primului tur scot în evidență diviziunile sociale ale României. În județele sărace și mai puțin dezvoltate din Oltenia și Moldova, alegătorii s-au îndreptat spre candidați care au promis soluții imediate pentru nevoile de bază și dezvoltare locală (PSD). Georgescu a capitalizat însă și pe aceste nemulțumiri impunându-se și în județele obișnuite să voteze PNL-PSD, în timp ce orașele cu centre universitare puternice – precum București, Brașov, Cluj sau Iași – au votat în principal pentru Lasconi, simbolul unei alternative progresiste (dacă poate fi considerată astfel o dreaptă orientată mai spre centru, de tipul celei propuse în Franța de Macron).
Acest contrast relevă un adevăr incomod: educația civică și accesul la informații de calitate sunt esențiale pentru a preveni derapajele populiste. În lipsa acestor factori, retorica simplistă a unui lider precum Georgescu devine irezistibilă pentru cei care simt că sistemul democratic i-a lăsat în urmă.
Ce urmează?
Turul al doilea va reprezenta o confruntare între două viziuni opuse. Lasconi, cu o platformă pe cât posibil pro-europeană și modernizatoare, va încerca să mobilizeze electoratul urban și educat. Georgescu, în schimb, va continua să atragă nemulțumiții și să mizeze pe promisiuni de schimbare radicală.
Rezultatul nu este doar o alegere între doi candidați, ci între două direcții pentru România: una care păstrează drumul democratic și european, și alta care riscă să alunece spre populism cu accente autoritare.
Românii trebuie să își pună întrebarea: ne dorim o societate bazată pe adevăr, echilibru și rațiune sau una construită pe frică, ură și promisiuni deșarte?
Decizia finală va fi un test al maturității noastre civice.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Bună seara, domnule Pavel Nedelcu!
Citeam zilele trecute, în Revista Ficțiunea, un articol în care domnul Geo Moisi își exprimă dezamăgirea vizavi de faptul că, în aceste zile care au urmat rezultatelor consternante ale alegerilor, scriitorii au ales să tacă. Sper că domnul Moisi vă va citi articolul și că își va da seama că nu combate singur. Refuz să cred că scriitorii stau în turnul lor de fildeș și nu iau parte la viața Cetății. Cu siguranță că gândurile, convingerile lor se vor materializa duminică. Pe 1 decembrie, am convingerea că vom fi destui aceia care vom vota pentru democrație, libertate de gândire, echilibru, toleranță și demnitate umană . Poate că acest decembrie care bate la ușă nu va fi, totuși, trist.
Vom fi, și vom încerca să votăm rațional, cel puțin! Politica ar trebui să privească scriitorii în primul rând. Angajamentul social și scriitura nu pot fi două drepte paralele, după mine. Chiar și când nu scrii despre societate, de fapt o faci. Până și utopiile se referă tot la societate. Iar societatea se clădește în primul rând din politică. Guvernarea Statului ne privește pe toți.