Masez claviculele Miei şi îi ascult respiraţia. Avansez cu buricele degetelor spre ceafă şi mă opresc în părul ei. Îi masez tâmplele. După ce termin, fac cinci paşi în dreapta. Învârt robinetul şi mă spăl pe mâini cu apă rece şi săpun. Clienta mă atinge pe braţul drept cu banii. Îmi spune că trebuie să intre în direct într-o oră, aşa că să mă grăbesc cu mirositul nuferilor.
–Te descurci singur până la seră, da?
Merg cincizeci de paşi în linie dreaptă pe covorul din holul casei. Miroase a pipi de pisică. Jack iar a comis-o. Câteodată mai face pe un ursuleţ de pluş dintr-un colţ. Mia spune că e de la fostul ei iubit şi d-aia.
Merg o sută de paşi pe aleea de piatră din curte. Picăturile sunt calde. Oare plouă cu soare? Încă un pas şi trec de uşă. E cald. Nuferii miros a alcool îndulcit. După zece paşi ajung la scăunel. Mă aşez. Pipăi solul umed şi dau de nuieluşă. Bagheta mea de dirijor.
–Vă era dor de mine? N-am mai trecut pe la voi de ceva vreme, le şoptesc.
Ating cu nuieluşa prima mimoză. Îmi imaginez frunzele cum se retrag sfioase eliberând melodii jazz sau bossanova. Aud câteva note de pian dezacordat. Ating încă trei mimoze. Disting saxofonul, corzile chitării bass şi toba mare dintr-un amalgam de sunete chinuite. Ating încă trei plante şi revin la prima. Parcă o tonă de instrumente muzicale a căzut din stratosferă pe o suprafaţă de beton.
–Nu, opriţi-vă.
S-a întâmplat ceva cu florile. Simt furnicături la baza piciorului. Ceva cu multe picioare se îndreaptă spre genunchiul meu drept.
Reluăm după un minut de respiro. O ating până la baza tulpinii pe mimoza-vioară-întâi.
–Prea încet. Am zis fortissimo. Eşti neatentă. De la capăt, hai. Nu, nu, nu aşa. Cântaţi fals.
*
–Tot la mimoze te găsesc? Trebuie să plecăm, o aud pe Mia undeva în spate. Miroase a trandafiri şi gel pentru masaj.
–Bine că nu le vezi. Sunt galbene, sărăcuţele, îmi spune înainte să ieşim din seră.
După o sută cincizeci de paşi ajungem la maşină. N-am schimbat o vorbă tot drumul până acasă. Mia opreşte şi mă întreabă dacă pot să înghesui două cliente vineri după-amiază. Două prietene de-ale ei foarte stresate. Cu mintea în altă parte, îi spun că pot. Ezit să cobor.
–Nu se poate face nimic pentru mimoze?
Mia oftează.
–Nu ştiu. Am fost atât de ocupată că am uitat să-l întreb pe grădinar. Le mai spală Anca din când în când. Ea zice că-s atacate de păianjeni şi că n-are ce să le facă.
Deschid uşa. Nu ştiu cum să-i spun ca să nu par deplasat. N-ar înţelege.
–Aş putea să am eu grijă de ele.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com