Șuvoiul

Uitase doamna de la apartamentul 19 apa deschisă în cadă, că spăla rucsacul nepoatei, era unul mare, cu roți, mi l-a arătat după ce i-am bătut la ușă să-i spun că mă inundă, și m-a dus până în baie să-mi arate că uite, s-a umplut cada și s-a revărsat apa plină de detergent în supracurgere, și i-am arătat și eu cum îmi curgea apa din tavan, în două șuvoaie mari, unul care nimerea în chiuvetă, iar celălalt care cădea pe preș, urcasem la dânsa, îi bătusem tare în ușă, o dată, de două ori, de trei ori, până mi-a deschis, și i-am arătat filmarea făcută cu nici un minut în urmă la mine în baie, și a oftat, țevile ăstea, a oftat iar, sunt ruginite și sparte și nu le mai repară nimenea, se duc naibii toate, nu se mai ocupă nimeni, of mamă, îi pregătea pachețel nepoatei și urma să facă curățenie, s-a scuzat dânsa gesticulând în jurul ei, în apartamentul strâmt care deși era identic cu al meu, nu putea să fie mai diferit, că în micul hol al apartamentului 19 abia aveam unde să-mi las încălțămintea, căci nu voiam să intru încălțat, avea un dulap de lemn în sufragerie, unul ca cel al bunicii mele de la țară, care aici, în blocul ăsta prăpădit, acoperea un perete întreg într-un apartament atât de mic, și oricum niciun perete nu se vedea, că se revărsa casa de obiecte, haine, covoare, cărți, farfurii, dulapuri, perne, și alte obiecte, dar oricum blocul ăsta e foarte vechi, spunea dânsa, și țevile sunt toate ruginite și pătrunse, lumea vine și pleacă, atât chiriașii cât și proprietarii, și nimeni nu se mai chinuie să mai toarne un Mr Muscle în scurgere, toarnă direct grăsime și ulei prăjit și ulei crud și se tot înfundă, mamă, că uite, și ei când s-au mutat aici, acu zece ani, au fost inundați de cei de deasupra, o fi un ritual de inițiere, am râs eu, cum și eu inundasem pe cei de sub mine în prima săptămână după ce m-am mutat în chirie aici în apartamentul 14, cu doi ani în urmă, sau așa crezusem, aflasem de la Daniel, fochistul blocului, soțul doamnei de la 19, când mi-a bătut în ușă că apartamentul 9, cel de sub mine, de care am aflat după că e gol, mai puțin când veneau copiii proprietarilor să bea și să fumeze, era inundat, curgea apă din tavan, și intrase domnul Daniel încălțat la mine, mi-a lăsat noroi în bucătărie, în sufragerie, până și în cabina de duș, și a inspectat toate scurgerile, a închis apa și tot curgea la apartamentul 9, deci nu era de la mine, dar tot m-am speriat că tocmai mă mutasem la prima chirie, nu știam ce trebuie făcut, Daniel vorbea chiar atunci la telefon cu instalatorul, îl auzeam și eu din difuzor cum zicea că va trebui să spargă peretele, să vadă de unde curge, care țevi trebuie înlocuite, dar oricum trebuie înlocuită toată coloana, dar cum să o înlocuiască că trebuie să spargă tot blocul, oricum niciodată n-au strâns acord comun pe toate etajele să se încumete la o asemenea reparație, că oricum o treime din apartamente erau goale și altă treime închiriate, așa că stăm cu țevile astea vechi de se tot sparg, of, trebuie să repare supracurgerea aia, i-a tot spus soțului ei, dar apucă abia după sărbători, că pleacă la țară, și mi-am dat seama că nu e prima oară când mă inundă, că mai găsisem o dată var căzut pe gresie, iar pata de pe tavan care era acolo de când m-am mutat s-a tot mărit, deși nu eram sigur, oare chiar s-o fi mărit sau doar mi se părea mie? nu era cumva acea pată în tavan vreo metaforă – ceva legat de entropie, sunt sigur – dar știu acum cine grăbește destrămarea micii mele părți din univers, mi-a recunoscut că a mai uitat apa pornită, deci chiar trebuie reparată supracurgerea, a decis dânsa chiar în acel moment, cu siguranța omului care tocmai a găsit ceea ce trebuie spus ca să fie lăsat în pace, ca în continuare să nu facă nimic, dar după sărbători, mi-a spus, că pleacă la țară, trebuie să vină Daniel, soțul, la mine să vopsească tavanul, cum trebuie și la ei să vopsească, uite aici, în colț, unde-i jupuit și îngălbenit tavanul cam ca la mine, și i-a tot spus soțului că trebuie să o facă, dar na, acuma pleacă la țară, deci după sărbători, dar măcar până atunci n-o să mai am probleme, că or să plece de sărbători, deci n-o să mai uite apa pornită, nu de sărbători, doar că sărbătorile au venit și au plecat, iar eu încă stau cu ligheanul în baie, nici nu mai trebuie să pornesc apa ca să fac duș, haha, dar nu se poate, mamă, nu se poate, plângea vecina la telefon, după ce am făcut rost de la administrator de numărul lui Daniel, și după ce soțul i-a pasat telefonul soției, cu nevinovăția celui care parcă nici nu locuiește în același apartament, nu se poate, repetă ea, că am și oprit apa, sigur e de la altcineva, de la ăi de sus, de la 24, care ne-au mai inundat, vaai, dacă până la dumneavoastră ajunge, d-apăi la noi o fi mlaștină, vai, ne putrezește dulapul, Daniele, trebuie să ne întoarcem acuma, Daniele, dar nu s-au întors, și nici n-au mai răspuns la telefon, și nici proprietarul nu-mi răspundea la mesaje, și apa a tot curs și pata s-a tot mărit cât am fost la părinți de Crăciun, și tavanul aproape că a rămas fără var când s-a apropiat revelionul, de nici nu mai aveam chef să fac nimic, îmi e și scârbă de baia mea, de fâșiile de var rămase care atârnau, de cimentul dezvelit, de aspectul cancerigen al tavanului, nici nu știu cum m-au convins prietenii să ies de revelion în clubul ăla, și mai ales nici nu știu cum am ajuns să o cunosc pe fata aia, băusem mult așa că nici nu știu ce am vorbit, dar am ajuns amândoi la mine acasă, și știu doar că mi-a spus când încercam să-i desfac sutienul că ar vrea mai întâi să facă un duș, și mi-a sugerat că nu ar fi o idee rea să fac și eu, dar fata nu a mai spus nimic când a văzut pata galbenă care acoperea tot tavanul, și cele două șuvoaie de apă care curgeau, unul în chiuvetă, celălalt în ligheanul plin care se revărsa pe gresie, doar a râs cu poftă, și-a luat paltonul aruncat pe canapea, bocancii, unul din dormitor, celălalt din hol, și a plecat, iar eu am rămas iar singur și am ieșit pe balcon să ascult artificiile, deși tot numai sunetul apei care curgea îmi răsuna în urechi, și mă gândeam doar la ce ar fi trebuit să-i spun fetei, dacă nu ar fi șters-o atât de rapid, și anume, da, știu că-i urât, crede-mă, știu cum te simți, primul lucru pe care trebuie să-l fac anul ăsta e să mă mut, că nu se mai poate, gata, și poate că ar mai fi stat măcar să se lege la bocanci și m-ar fi întrebat, dar ce s-a întâmplat? iar eu i-aș fi zis, pai vezi tu, uitase doamna de la apartamentul 19 apa deschisă în cadă, că spăla rucsacul nepoatei…

Mihai Cacior

N. 1997. A absolvit facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadru Politehnica București, și lucrează în domeniu. În facultate a început să scrie povești SF și să picteze. După ce a absolvit s-a lăsat de pictat, a continuat să scrie, făcând trecerea la ficțiune realistă.