Sunt ca alte milioane de oameni, un Cautător al Propriului Sine, al Propriei Esenţe, un alt Cautător al Adevărului Intrinsec din propria Fiinţă…
Lumina a strălucit prin cele 7 porţi, răbufnind paşnic dar plin de sete la capătul tunelului, în petale de lotus…
Briza cald-răcoroasă îmi şoptea primul Cuvânt… Şi fremătam, între două lumi aparent inofensive…
Apoi, sfera trăirilor mele mă purta dincolo de profunzimea minţii umane, acolo unde doar unii mai pot vedea…
Nu tot ce mi s-a revelat are înţelesul de Adevăr pentru mine şi nu tot ce pare cu adevărat Adevăr, mi s-a revelat ca Adevăr intrinsec pentru mine…
L-am căutat pe Cel Ce Este şi mi-a răspuns prompt şi mereu, dar aşa cum a vrut El… L-am cercetat şi judecat, uneori mai dur, alteori mai blând, dar mereu cu dragoste şi totuşi, cu ochi critic. Am alergat spre El cu braţele deschise, l-am sărutat, l-am îmbrăţişat şi l-am certat, dar el mă privea din unghiul lui, pe care doar uneori îl puteam vedea. Apoi, îmi apărea într-un alt unghi, sau într-o sferă, sau uneori mă privea printr-o piramidă…
L-am căutat în lucrurile mici şi marile întrebări m-au tulburat. L-am căutat în lucrurile mari şi micile incertitudini m-au răstignit.
M-am răzvrătit şi îndârjit împotriva Lui, la cinci ani, pentru că nu mi-a răspuns cum aş fi vrut şi-atunci, nu L-am înţeles… Nu mi-a salvat persoana iubită, pe el, pe bunicul meu, cel care-I cânta melodii de iubire şi slavă. Nepăsător, El l-a lăsat să plece fericit şi liniştit prin câmpia aceea de flori, spre care se îndrepta şi din care revenea din când în când, apoi l-a chemat definitiv la El, deşi eu aş fi vrut să mai rămână. Mai aveam împreună atâtea lucruri de făcut, atâtea poveşti de ascultat, atâtea jocuri şi jucării de inventat. Apoi, tot El, Cel Lăudat, nu mi-a salvat pe cel mai bun prieten, pe Birdi cel frumos guiţător, prietenul meu cel care îmi asculta toate trăznăile de la grădiniţă. El, care ştia să asculte în tăcere, apoi mă sfătuia în stilul lui grohăit şi prietenos, el cel care ştia mereu să mă îmbărbăteze în acel fel al său caracteristic, când ceilalţi nu înţelegeau. Şi eu, eu, n-am făcut nimic! Nu i-am putut opri din camera aceea zăvorâtă cu două lacăte, atât de apăsătoare şi întunecoasă! Nu i-am putut opri nici lui durerea, frica şi plecarea neasteptată pe celălalt tarâm! Am plâns, am ţipat, m-am rugat şi ei nu m-au ascultat! Iar El, Omnipotentul, continua să mă privească calm, senin, prin dimensiunile fixe ale ramei din peretele de lut, prin mii de unghiuri cernuite de atingerea violentă a călimării de cerneală. Probabil că, Ignatul îşi cerea victimele, Ignatul îşi cerceta victimele!
M-am răzvrătit şi îndârjit împotriva Lui la şase ani, când El, Cel Puternic, îngăduia neputinţei şi frustrărilor tatălui meu să se manifeste aruncând mereu acuze şi pedepse nedrepte la adresa mea. Iar El, nu făcea nimic pentru mine! Şi atunci, nu L-am înţeles pe El, pe Cel Puternic… Şi L-am abandonat mulţi ani pentru fărădelegile Lui!
Apoi, am început iar să-l caut. La fiecare doi ani, la fiecare trei ani, la fiecare patru ani… Iar El, fugea ascunzându-se prin multe cotloane. Credeam că l-am găsit, apoi îmi zâmbea imparţial din altă parte. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât mă îndepărtam şi mai tare. Şi-am început să fug de mine, de ei şi de ceilalti, de EL…
Şi, L-am înţeles! Iar El, a început să mă caute, să mă strige, să-mi pună la picioare întreaga desăvârşire până când, unghiurile s-au rotunjit asemenea unor sfere ce se scurg ca nişte spirale prin multe forme de energie.
Şi oare, a câta oară mă va găsi?
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com