Etiopia

Au luat vila interbelică de pe Popa Tatu de la un bătrânel care nu avea cum să-i plătească înapoi.
Intrarea era o ușă de lemn umbrită de un copac, dădea într-o cameră pătrată cu un tavan înalt și geamuri mari acoperite cu staniol. Mai avea două camere fără geamuri, una din ele cu o ieșire într-o curte mică între case, și o baie. Pe jos erau aruncate peturi și mucuri de țigări, mirosea a scrum și pișat, varul de pe pereți era galben și jupuit.
Adrian i-a dat lui Tache un teanc de bancnote și i-a zis:
— Fă-o să arate ca o cafenea.
Tache a rămas singur. Și-a aprins o țigară și și-a scărpinat cicatricea de pe obraz. A urmărit un gândac gras care mergea lent printre ambalaje de chipsuri.
— E mai rău ca-n pușcărie aici, i-a spus gândacului.
Tache nu se considera leneș. Leneși erau ăia care măturau străzile sau păzeau parcări.
Fuma și mergea printre gunoiul din încăpere. Și-a amintit de avocatul din Berceni și a zâmbit. Se împrumutase de la Adrian cu zece mii de euro. Un om leneș l-ar fi așteptat noaptea în parcare, i-ar fi dat niște pumni și i-ar fi spus ce o să-i facă soției dacă nu aduce banii. Dar Tache nu e leneș și oricum nu-i place să-și folosească pumnul. L-a pândit pe avocat. A aflat că nu-și iubește nici soția nici copilul. Nu avea amantă. Se mai ducea la femei, dar nu pentru asta s-a împrumutat. A plecat din țară câteva zile și s-a întors cu bandajele pe frunte și pe ceafă. Trei nopți la rând, Tache a stat pe net și a citit despre operația de transplant de păr, apoi despre diverse substanțe. L-a prins într-o seară când a ieșit târziu de la birou. I-a dat un singur pumn, ca să se prezinte și să-i lege mâinile la spate. Avocatul a căzut lângă roata Audi-ului său. Se uita confuz în sus, la Tache. Îi curgeau bale din gură. Apoi Tache i-a arătat o fiolă și i-a zis, băi, e nebunie ce poți găsi pe net, uite, ăsta-i un acid, știi ce-i un acid, nu? Dacă-ți pun pe piele uite așa, a lăsat să cadă câteva picături pe creștet, avocatul a țipat, îți topește foliculii. Știi ce-s ălea foliculii, băi? E ce ți-ai mutat tu de pă ceafă pă frunte. L-a mai stropit cu câteva picături. Avocatul a țipat. Tache i-a închis gura. Te spăl pe cap cu asta și nu-ți mai crește fir de păr. Băi, ai înțeles? A înțeles. Avocatul și-a vândut Audi-ul și i-a dat banii împrumutați cu tot cu dobândă.
Tache încă era surprins de ce putea găsi și, mai ales, comanda de pe net. Chiar și când era în clasa a 9-a și netu era nou, înainte de Insta sau Facebook, Tache găsea fel și fel de lucruri pe diverse forumuri.
Fratele mai mic plângea în dormitor când a ajuns Tache acasă de la meditații. Tatăl fuma în bucătărie, iluminat doar din spate de becul de la hotă. Avea sânge uscat pe mână. Profesoarei de chimie i se făcuse milă de Tache când îi spusese că n-are bani de meditații, mai ales după ce i-a pus în minte că ar putea ajunge la națională la olimpiada de chimie, și îi mai primea la câte o grupă, când avea loc la masă. Ținea pasul cu ceilalți elevi. Unii erau chiar de-a unșpea și toți voiau să dea la medicină. Totuși, mai mult învăța de pe net. Tot de pe net dăduse comandă. Când a intrat în bucătărie, Tatăl i-a dat o palmă-n ceafă și i-a zis să-i aducă o bere. Tache i-a desfăcut-o, apoi s-a dus în dormitor, la fratele său. Era pătat de bale și de sânge pe buze și pe tricou. Nasul îi era strâmb și așa a rămas. L-a ajutat să se spele și să se schimbe, i-a citit dintr-o enciclopedie cu hărți, iar asta l-a liniștit. Era cartea lui preferată, deși nu învățase, încă, să citească nici la unsprezece ani. Tache, în schimb, a învățat de mic să numere. O țigară e cinci minute. O bere e douăzeci și cinci. După douăzeci și trei de minute, Tache s-a dus să-și pună un pahar de apă de la chiuveta de lângă hotă, dar nu înainte să ia fiola comandată de pe net. A deschis frigiderul fără ca tatăl său să-i ceară. A desfăcut o bere cu spatele la el. A turnat lichidul alb din fiolă. A învârtit doza. Tatăl se uita cruciș la fiul cel mare când a pus berea pe masă în fața lui. Și-a aprins altă țigară și i-a zis, băi, tu ai băut vreodată? Tache a negat din cap. Minți ca mă-ta, ia o gură. I-a întins doza. Tache s-a prefăcut că bea, a pus doza la loc. Tatăl l-a apucat de mână. Ești fătălău? Ia, măi, calumea. Tache a băut. A simțit un gust amar care nu era de bere. I-a ținut privirea tatălui. Țigara s-a terminat. Tache i-a întors spatele tatălui. S-a dus în baie. A pus coatele pe veceu și și-a băgat un deget în gură.
Poliția a venit după două zile. E ciroză, a zis Tache. N-are cum, e prea tânăr, a răspuns medicul legist.

Auzea într-una că foștii pușcăriași sunt leneși, dar el nu era leneș. Ba chiar lucra uneori cu prea multă ardoare. Adrian l-a trimis la un profesor. Avea o privire care-i aducea aminte oarecum de tatăl lui. Tache a exagerat, știa asta în timp ce-i dădea pumn după pumn. Abia după ce l-a băgat în spital, au aflat că era vărul a unui ministru cu conexiuni. Așa că Adrian i-a zis că trebuie să-l ascundă o vreme.
— E mai rău ca-n pușcărie, și-a spus iar Tache. Da’ nu tre să fie.
În primele zile, a chemat niște băieți să facă curat în spațiul de pe Popa Tache. În a doua săptămână, cu ultimii bani de la Adrian a chemat alții să văruiască și să pună lustre noi. În a treia, a reparat țevile de la baie, a pus un veceu și o chiuvetă.
În timp ce băieții lucrau, Tache stătea pe net. A aflat că una-i cafeaua râșnițată, alta-i aia prăjită; că una-i aia din Brazilia și alta-i aia din Etiopia. A comandat un aparat de cafea, râșniță și boabe de cafea „de specialitate”. A cumpărat și un frigider, să aibă unde să-și țină niște beri și un salam.
Adrian părea alt om când purta ochelari. După ce s-a ocupat de acte, i-a arătat lui Tache cum să facă o chitanță. I-a arătat și cum să folosească un POS, pentru orice eventualitate.
— Deci, bagi treij de cafele pe zi în timpu săptămânii, și cinzeci în weekend, da? Douășcinci de lei pe cafea, i-a explicat Adrian.
Tache și-a scărpinat cicatricea.
— Douășcinci o cafea? Da’ n-o să bată la ochi?
— Atât dau corporatiștii și copii de bani gata prin centru.
Tache a dat din cap.
— Bine, da’ io zic să băgăm cinșpe pe americano, douăzeci pe cappuccino, și trejdelei pe latte și flat white.
Adrian s-a uitat cruciș.
— Fă cum vrei, doar să-mi bagi mia de euro pe săptămână.
Tache a încuviințat și s-a gândit că, în fond, o mie pe săptămână nu-s mulți. Dar știa că nu multe cheltuieli trebuiau justificate că-s din bani curați, totodată nu știa ce alte șmecherii mai învârtea Adrian. Poate avea o franciză întreagă de cafenele.

În pușcărie, Tache măcar avea cu cine să joace table.
După ce a ieșit, și-a găsit fratele într-un azil. L-a scos de acolo imediat ce a strâns bani pentru o chirie, ceea ce a reușit abia când a început să lucreze pentru Adrian. Mai încerca din când în când să joace table cu el, dar mai mereu i se năzărea că piesele negre sunt bomboane.
Era duminică după-amiaza și începuse să plouă. Terminase de bătut chitanțele. Stătea la masă și juca table online, pe telefon. Se gândea să-l sune pe fratele lui, dar tocmai vorbise cu el. Își făcea griji, de când cu cafeneaua l-a lăsat singur în apartament.
Și-a impus să nu bea bere înainte de ora trei. Învățase să folosească aparatul de cafea, așa că sorbea dintr-un flat white făcut cu cafea Etiopia. Până atunci, Tache bea cafeaua ca pe medicament, era lichidul negru și amar luat dis de dimineață când urma o zi lungă sau seara, după ce băuse trei beri, când afla că trebuie să conducă undeva urgent.
Tocmai își aprinsese o țigară când a auzit că s-a deschis ușa. I-a stat inima-n loc. Au intrat un băiat cu plete și o fată cu breton lipit de frunte. Uzi leoarcă.
Fata se uita confuză în jur, la varul de pe pereți, la dușumeaua pe care Tache nu se obosise să o schimbe, la cele trei mese pe care le-a trântit aleatoriu, la tejgheaua din colț de lângă frigider pe care avea aparatul de cafea.
— Ăă, e deschis? a întrebat băiatul.
Tache s-a ridicat, a stins țigara. Și-a șters mâinile de blugi. A dat din cap în afirmativ și le-a arătat o masă.
— Aveți un meniu? a întrebat fata.
Tache și-a scărpinat cicatricea. S-a uitat la aparatul de cafea, la chiuvetă, la POS și la sertarul unde ținea chitanțele.
— Păi, am americano, cappuccino, latte sau flat white.
— Un americano, a spus fata.
— Și un cappuccino, a spus băiatul.
Tache a încuviințat, a stat un moment și i-a întrebat:
— Cafea Brazilia sau Etiopia? Văzându-i confuzi, a explicat: Etiopia are o aromă florală și e mai acidă, iar Brazilia nu-i așa acidă și are gust mai dulce.
Au ales Etiopia. Tache le-a adus și câte un pahar de apă, din partea casei. I-a privit cum și-au băut cafeaua și au vorbit în șoaptă, până s-a oprit ploaia. Când băiatul a venit să plătească, i-a cerut doar cincisprezece lei. Îi era rușine de prețurile pe care le avea. Băiatul i-a dat douăzeci și i-a zis să păstreze restul.
Zilele următoare, Tache a printat un meniu în care a adăugat apă, minerală și plată, ceaiuri, bere și vin. Fata cu breton a revenit cu cinci prietene. Au unit toate cele trei mese și nu a mai rămas niciun scaun. Săptămâna următoare, Tache a cumpărat mese și scaune, a adus și o boxă pe care a pus un playlist de muzică de pe YouTube.
Tache nu mai fuma în interior. Trăgea din țigară pe trotuar cu o mână pe șold. S-a decis să pună meniul pe peretele de lângă ușă, să spele geamurile și să pună o bancă în fața lor.
Dimineața, după ce termina de bătut chitanțele, stătea pe net. Și-a extins paleta de cafele. După ce o fată și-a scos laptopul din rucsac și a întrebat care-i parola de Wi-fi, Tache a cumpărat un router și a scris parola de Wi-Fi pe frigider. După ce altă fată a întrebat dacă are lapte vegetal, Tache a comandat lapte de ovăz.
Un băiat tuns periuță venea în fiecare sâmbătă și desena într-un caiet roz. I-a spus lui Tache că face și murale. S-au tocmit. Băiatul a desenat o hartă a lumii pe un perete, unde a evidențiate țările din care proveneau diverse soiuri de cafea.
A lăsat prețurile așa cum le-a stabilit cu Adrian. Avea clienți aproape în fiecare zi și unii lăsau și bacșiș.
Era o zi de miercuri friguroasă cu cerul înnorat. Într-un colț stăteau doi bărbați, unul chel și cu mustață, celălalt cu părul lung și un aparat foto la gât. Amândoi erau la al doilea latte. La altă masă trei studenți învățau și sorbeau din câte o ciocolată caldă. La alta, un băiat și o fată stăteau aplecați peste masă, se țineau de mână și-și șopteau. Veniseră în urmă cu trei ore, și-au luat un singur americano și au cerut de trei ori refill la apa din partea casei. Dar pe Tache nu-l deranja. Stătea pe net să comande încă o tablă de șah, un Catan și un set de Rummy, când a intrat Adrian. A trântit ușa, a urlat, Tache, vino-ncoa, apoi s-a oprit. Se uita confuz la clienți. A trecut pe lângă mese, până la tejghea. Adrian i-a făcut un semn din cap înspre camerele din spate și a ieșit. Tache l-a urmat.
În curtea din spate, Adrian i-a dat o palmă în ceafă.
— Ce-i cu ăștia aici?
— Ce să le fi zis, că-i închis miercuri în toiu’ zilei? Bate la ochi!
Adrian a dat din cap și n-a spus nimic o vreme. A aprins o țigară, a tras trei fumuri, a stins-o scârbit. A scos un bilet și i l-a dat lui Tache. Pe el era notat un nume, o vârstă, o adresă, o sumă de bani în euro.
— N-ai zis să stau ascuns? l-a întrebat Tache.
— Ți-l aduce Marian.
— Păi dacă mi-l aduce, nu poate să-l rezolve el?
— Ăla doar îl bagă-n mormânt.
Adrian a plecat, nu înainte să se uite stupefiat la clienți. Băiatul îl aștepta pe Tache la tejghea. A plătit americano-ul și a lăsat bacșiș doi lei. În spatele lui, fata poza peretele pe care era desenată harta pământului. Înainte să plece, l-a întrebat:
— Scuzați-mă, aveți cumva pagină de Insta? Ca să vă dau tag.
Tache a negat.
Ziua următoare n-a mai deschis cafeneaua. Stătea în întuneric, bea și fuma. Nici nu se mai juca table online. Vedea din când în când grupuri oprindu-se la intrare și încercând ușa. Mai stăteau așa un minut, două, apoi plecau. Se întreba de unde știau ăștia de cafeneaua lui.
Dis de dimineață, Marian M. a adus la cafenea un tip slab, cu o barbă căruntă, neîngrijită, și o privire goală. Îi amintea oarecum lui Tache de fratele său.
— Vezi ce poți să scoți din ăsta, i-a zis Marian, i-a dat un pumn în stomac tipului, apoi s-a dus să aștepte în mașină.
Tache nu dă niciodată în cineva despre care nu știe nimic. Când e trimis să ridice un pachet pentru Adrian, mai întâi se documentează.
L-a dus pe slăbănog în curtea din spate. Nu s-a zbătut. N-avea luptă în ei, așa că nici nu l-a legat. A adus două americano din boabe Etiopia.
— Căsătorit? l-a întrebat Tache.
— Divorțat.
— Copii?
— Doi.
— Vârste?
Bărbatul a stat pe gânduri.
— Aia mică parcă-i în clasa a șaptea. Ăla mare cred că-i în liceu.
Tache și-a aprins o țigară. Pe slăbănog îl chema Alin. Nu a luat bani pentru fosta nevastă, nici pentru copii. Nu băga la păcănele. Nu consuma droguri. Era șofer de Uber. Se împrumutase pentru iubită, o fată tânără, cu facultate, care voia să facă și un doctorat.
Alin luase banii în urmă cu jumătate de an și era timpul să-i restituie.
— E trei mii taxa. Pe an. De euro, i-a spus Alin.
Tache a fluierat. Într-o mână ținea țigara, cealaltă a dus-o la obraz. Și-a mângâiat cicatricea.
S-a gândit să-i smulgă unghiile din carne, sau să-i pună un prosop ud pe față. A învățat astea de pe net. Americanii sunt diabolici. Sau doar să-i dea până nu mai poate să se ridice. Dar ce rost avea? Știa că n-o să scoată nimic din el. Îi dăduse deja banii fetei, care-i dăduse deja la facultate. Putea să-i zică cum o s-o bată și o s-o violeze. Dar n-avea niciun chef, nici s-o facă, nici măcar să-l amenințe.
— Da’ ce școală-i asta de ia trei mii de euro? a întrebat Tache.
— E una în engleză. E ceva de reclame pe net, social media management.
— Aha, deci face reclame din-ăstea, pă net?
— Îhî.
— Face și pă Insta?
— Face.
Tache i-a oferit o țigară.
Fumau și-și beau cafelele în tăcere. Alin stătea pe scaun. Tache în picioare și se gândea să pună niște mese și în curte. S-a uitat la Alin și și-a amintit că n-a comandat enciclopedia pe care voia să i-o facă cadou fratelui său.
A intrat în cafenea. A ieșit după câteva minute.
— Uite cum facem. Ți i-a dat gagică-ta înapoi. Sau te-ai dus la păcănele și ți-a pus dumnezeu mâna în cap. Nu-mi pasă ce le zici. Da’ îi dai înapoi. Nu acum, într-o săptămână sau două.
Tache i-a arătat un teanc de bancnote. Cincisprezece mii de lei.
— Dobânda o bagi tu. Nu-ți plătești chiria, nu mai mănânci, nu-mi pasă de unde-i scoți. Da’ i-o dai, că altfel iar treci pe-aici.
Alin s-a uitat lung la teancul de bani fără să clipească.
— Da’ o să te omoare ăla mare și pă tine și pă mine.
— N-are treabă. Ăștia-s banii mei. Curați.
Alin a dat din cap. S-a ridicat și a întins mâna spre bani, dar Tache i-a retras.
— Stai așa. Tre’ să te aranjez puțin. Altfel bate la ochi, înțelegi?
Alin înțelegea.
— Nasu’ o să te doară cam o lună și o să rămână strâmb, i-a spus Tache în timp ce-și punea mănuși de latex, negre, pe care le luase să spele toaleta. Pe tăieturi dai și tu cu spirt când ajungi acasă. Înțelegi?
Alin a dat din cap. S-a așezat la loc pe scaun.
Tache și-a terminat cafeaua și și-a stins țigara. În timp ce-și rotea încheieturile ca să le încălzească, l-a întrebat:
— Deci, face pagini de Insta, zici?

Mihai Cacior

N. 1997. A absolvit facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadru Politehnica București, și lucrează în domeniu. În facultate a început să scrie povești SF și să picteze. După ce a absolvit s-a lăsat de pictat, a continuat să scrie, făcând trecerea la ficțiune realistă.