Literatura nu-i un câine de pripas!

“– Ai dreptate, confirmă cu politeţe literatul cel tânăr, limbajul e cam sărac.
Gazetarii nu spuseră nimic, doar clătinară din cap în semn de solidaritate, pe urmă băură şi ei. Doamnele nici măcar din cap nu clătinară, nu spuseră o vorba, refuzară categoric vinul uşor, cumpărat special pentru ele, şi băură vodcă.

– Cum să nu fie sărac! urlă cel în vârstă. Să ştiţi de la mine că literatură nu este un câine de pripas. Fără ea, totul e gol. E gol! E gol! Să ţii minte asta, bătrâne!”

La prima vedere, în Roman Teatral, cei mai înverşunaţi apărători ai literaturii par a fi tot felul de funcţionari literaţi, critici, alţi scriitori, editori, oameni de litere, directori de teatru, persoane care stau zi şi noapte pe baricade apărînd fîntîna sfîntă în care înoată peşti în formă de cuvinte –, dar Bulgakov te lasă să descoperi pe parcurs că în spatele trîmbiţatelor lozinci şi a falselor idealuri există jocuri de culise, reguli care nu trebuie încălcate (cu mici excepţii), grupuri de influenţă, interese. Romanul, acel roman teatral va fi hăcuit prin zeci de ghilotine, iar cît despre autorul (fictiv) nici o speranţă: aflăm încă de la prima pagină că nenorocitul deja a cedat nervos şi s-a sinucis.

Recomand Roman Teatral oricărui scriitor aspirant din România. Oricît de bine ai scrie, este foarte probabil să întîlneşti undeva de-a lungul drumului nişte obstacole umane care îţi vor aminti că am dreptate.

În literatură – ca peste tot altundeva – se pune întrebarea dacă ai sau nu talent. Vorbesc de talent înnăscut, genetic, pe care nu-l poţi dobîndi în nici un alt fel. Poate şcoala (doar şcoala, profesorul) să-ţi dea asta? Nicio şansă! Sistemul? Sistemul e limitat. E imposibil să scoţi un scriitor priceput dintr-unul slab, e la fel de imposibil să scoţi unul extraordinar dintr-unul bun. Tot ce poate face şcoala, cartea şi profesorul, este să producă un scriitor bun dintr-un elev competent, muncitor şi perseverent. Asta da, e posibil, dar mai mult nu.

Dacă acest site ar fi destinat strict scriitorilor, în mod cert ne-am adresa numai celor foarte buni. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Literatura este ca un joc. Ca la orice joc trebuie să creăm două concepte. Mai întîi ne trebuie oameni care au destulă imaginaţie cît să conceapă un joc. Dar esenţial este să găsim jucători! Fără jucători nu există joc! Fără cititori nu există literatură!
Prin urmare, LiterNautica se adresează iubitorilor de literatură din ambele grupe: atît cea pasionată de creaţie, cît şi cea pasionată de a juca.

Părerea mea este că pentru a ajunge un scriitor bun trebuie să citeşti foarte mult, dar nu cred că trebuie să fi urmat neapărat un profil de specialitate (uman). Mai mult… cred că un doctorat în literatură ţi-e inutil dacă vrei să urmezi o carieră de scriitor. Gîndeşte-te doar cîte romane de calitate poţi citi în patru ani în loc de a studia “nobilimea în romanul cavaleresc al Evului Mediu”.

Nu sînt sigur că am dreptate. Subsemnatul e posibil să fie părtinitor, pentru ca la urma urmei a urmat o facultate tehnică urmată de un master in inginerie mecanică.

În ce mă priveşte, literatura m-a găsit pe la 35 de ani şi Doamne! cît a putut să mă călărească la început! Timp de un an (2009-2010) mi-am lăsat serviciul şi orice altă ocupaţie ca să scriu. Eram foarte naiv, credeam sincer că voi putea scrie un roman destul de bun încît să trăiesc după aceea doar din scris. M-am trezit la realitate spre sfîrşitul lui 2010 cînd am reînceput să mă duc la muncă…

În ultimii patru ani am scris în total aproximativ 800 de pagini de proză. Cred eu că mai bună decît media a ce se publică acum în România – şi chiar am avut norocul că vreo 500 să-mi fie publicate de Humanitas, sub forma unui roman.

În perioada aceea scriam de parcă intrasem în anul morţii şi numai scrisul m-ar fi putut salva (dar de la ce anume, nu-mi dădeam nici eu seama): scriam în pauze la serviciu, sau în maşină aşteptîndu-mi copiii să apară de la diverse activităţi, apoi scriam bineînţeles şi acasă, după ce se duceau toţi la culcare, rămîneam să scriu mult după miezul nopţii.

Un amic scriitor m-a nimerit extraordinar de bine remarcînd: “Am impresia că pentru tine (ca şi pentru mine) scrisul e o damnare.”

De-a lungul timpului am încercat să public pe cîteva site-uri de creaţie literară. Primul m-a refuzat. Nu acceptau sub nici o formă useri înregistraţi fără nume/prenume complet – în nici un caz cu pseudonim sau iniţiale, cum doream eu. Un al doilea a desfiinţat partea care mă interesa pe mine cel mai mult – cea de creaţie literară –, şi a rămas numai cu o revista pe care eu o găseam searbădă: articole scrise în “noul” limbaj de lemn sau chestii şocante ce aveau vagă legătură cu literatura. Pe un al treilea, am reuşit performanţa de a intra rapid într-o dispută cu o somitate în materie de literatură (de care eu nu auzisem).
Agresivitate, trufie, grupuri de influenţă, grupuri de interese (mărunte), în mare parte asta a fost ce am găsit eu în această lume gri a scrisului virtual – un altfel de Roman Teatral. Dar am avut norocul să găsesc şi cîţiva prieteni buni, de care mă leagă aceleaşi gusturi şi aceleaşi idealuri.
Împreună încercăm acum lansarea unui nou site. Un site deosebit de cele care există.
În ce mă priveşte, e un moment favorabil pentru a întreprinde un astfel de proiect. De cîteva luni am reuşit să reduc mult scrisul (continui să citesc totuşi destul de mult). În curînd plec în vacanţă o săptămînă şi nu-mi voi lua decît o carte de citit la mine! Simt că am destul timp de investit în ceva care mă pasionează. Dar va fi în termenii mei… şi va fi un cu totul alt gen de implicare.
Îmi imaginez literatura cum stă pe aproape, cu mine în cameră şi nu-i vine să creadă: “Cum naiba de aproape că mi-a scăpat ăsta din mînă!? Credeam c-o să scot sufletul din el şi c-o să moară sub mine deşelat! Cînd colo, el a început să se distreze…”
Pentru că acum mă aflu într-o stare în care nu m-am mai aflat: mă simt bine.
Dacă LiterNautica va reuşi să preia starea pe care o am acum, va fi cu siguranţă un succes. Pentru că vom scrie bine, vom citi chestii interesante şi ne vom simţi bine. LiterNautica îşi propune să activeze ca un one-stop site de informare, satiră şi divertisment concentrat în primul rînd pe literatura contemporană şi societatea românească.

Cu ce ne deosebim?

Ne propunem să scriem literatură serioasă şi să ne distrăm, să descoperim scriitori talentaţi şi să le dăm premii adevărate (în loc să le oferim cadou “cartea anului”, așa cum procedează alții, să le dăm premii în bani cu care pot să-şi cumpere singuri cărţi sau altceva).
Ţinta noastră este să administrăm un portal interactiv cu oameni sinceri care citesc, nu fac găşti, nu adună like-uri de-a moaca, ci vor să facă o diferenţă cu fiecare cuvînt scris pe foaie!

L I T E R N A U T I C A

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.