Kinderland

În două seri am terminat de citit “Kinderland” care este al treilea roman al scriitoarei Liliana Corobca din Republica Moldova. A scris şi poezie, a terminat şi un doctorat în 2003, cu titlul “Personajul în romanul românesc interbelic”, plus cele trei romane de care am spus – iată o fată care nu stă chiar degeaba şi despre care probabil că o să mai auzim şi în viitor. Născută în 1975, deci generaţia mea. Nu-i de mirare că scriitura ei şi-a găsit rezonanţă în cititorul C G Bălan.

E sensibilă, poetică, romanul nu are obscenităţi gratuite. Stai aşa, să nu greşesc! Nu are obscenităţi deloc.

Un lucru pe care aş putea să-l reproşez cărţii ar fi dimensiunea cam redusă. Sînt 150 de pagini prezentate în noul stil de paginaţie al anilor 2000: cu litere mari, cu spaţii între paragrafe, etc. Dar nici foarte mult nu putea să se extindă, avînd în vedere subiectul şi stilul narativ (o să vedeţi mai încolo). La urma urmei, “Metamorfoza” este o carte superbă şi-i probabil de dimensiuni asemănătoare.

Despre ce e vorba? Ideea este pe cît de simplă, pe atît de genială. Decorul, iar, pare la îndemîna oricui: un sat sărac din Moldova, în care majoritatea adulţilor sînt plecaţi la muncă în străinătate. Viaţa acestui sat (care pîlpîie, figurativ vorbind, întreţinută de o mînă de bătrîni, cîţiva copii, ceva leneşi, şi trei-patru oameni destul de ajunşi ca să se descurce fără să plece) ne este prezentată prin ochii unei fetiţe de 12 ani, pusă în situaţia de a avea grijă de gospodărie în lipsa părinţilor, dar mai ales de a avea grijă de cei doi fraţi mai mici: Dan de vreo 8 ani şi Marcel de vreo 5.

Fetiţa trece prin tot felul de situaţii dificile, în marea lor majoritate legate de îndeletnicirile casnice, grija pentru fraţi, şcoală, sărăcie, înstrăinare şi ştie să ni le povestească atît de natural încît nu-ţi trece prin cap că n-ar putea fi o fetiţă reală. Dacă copiii aceştia chiar ar fi reali şi Liliana Corobca ne-ar da numele lor şi un cont de bancă pentru donaţii, probabil că ar strîge mai mulţi bani decît din vînzarea cărţii. Dar staţi aşa un pic! De fapt nu de bani are fetiţa asta nevoie cel mai tare şi nici ceilalţi copii din sat – cum părinţii le mai trimit din cînd în cînd ajutoare din străinate: haine, dulciuri, bani. Copiii ăştia nu vor decît un singur lucru: ca părinţii să fie alături de ei. Prin urmare, noi nu-i putem ajuta. Au nevoie de dragoste, afecţiune – doar să simtă că sînt copii. Asta vor. Nimeni nu-i poate ajuta cu excepţia părinţilor. Asta-i tot ce le lipseşte amărîţilor ăia mici şi, din nevoia aceasta, scriitoarea reuşeşte să ne îndestuleze pe noi cititorii cu un regal literar.

Miza cărţii constă în autenticitatea vocii copilului şi Lilianei i-a reuşit perfect.

În mare parte, povestea este redată prin scrisori (poate imaginare) pe care fetiţa le adresează mamei din Italia. Vocea copilului nu-i o chestie chiar atît de simplă precum pare. Cărţi celebre care pot fi încadrate în aceeaşi “zonă” a universului copilăriei ar fi “Împăratul Muştelor” sau “Cum să ucizi o pasăre cîntătoare”, dar cea de faţă, cum am spus, se caracterizează prin faptul că e “statică”, cu personajele create din amintiri şi imaginaţie. Poate acesta ar putea fi un al doilea minus al cărţii: din prisma unui cititor care se aşteaptă la un roman “complet”, construcţia destul de simplistă ar putea dezamăgi un pic.

Mi-a plăcut foarte mult scena descoperirii orizontului de la final, un drum în căutarea nucilor “albaştri”, o zi pe care fetiţa şi-o aminteşte cu drag – plimbarea cu tatăl ei – din vremurile bune. Metaforică, plină de poezie şi debordînd de imaginaţie, mi s-a părut deosebită.

Finalul a fost exact cel pe care-l aşteptam. (S-ar putea ca voi să nu-l ghiciţi, dar cum şi eu scriu am o perspectiva îmbunătăţită asupra a ce urmează să se întîmple)

Un pasaj din carte, ales la întîmplare:

“Eu nu plîng niciodată, cui i-ar folosi? Trăim bine, avem ce mînca. Avem cîine şi motan în gopodărie, porc şi găini. Mîncăm biscuiţi cu cremă de căpşuni. Nu plîng, dar îmi vine uneori şi atunci mă ascund în vreun colţ, să nu mă vadă fraţii mei. Ştiu că nu am niciun motiv, nu am de ce plînge, sunt fată mare şi sănătoasă, îmi este foarte bine, şi fraţilor la fel, nu-l doare nimic, nu ne curge apă din pod, cînd plouă, ca altora, care stau cu tata acasă şi cu ligheanul sub gaura din pod. La noi totul e bine. Şi ce dacă plîng şi eu olecuţă fără motiv.”

Kinderland/ de Liliana Corobca/ 2013/ editura Cartea Românească/ listată că avînd 184 de pagini, dar în realitate nu cred că are mai mult de 110 pagini standard (1500 caractere, neincluzind spaţii). Preţ 22.95 RON

Notă carte: [s3r star=8/10]

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.