Cine mi-a ocupat locul de parcare?

Extraordinar… din nou cineva s-a grăbit să-mi ocupe locul… Si doar e locul meu, distribuit de primarie, achitat la zi, cu numărul maşinii mele la vedere… Îmi pare cunoscută marca autoturismului parcat în locul meu: e un Ford Taunus 1980. Încă mai sunt mașini din acestea în circulatie ? Seamănă asa de bine cu maşina d-lui C… fostul meu vecin. A venit să-şi viziteze fosta sotie, pe d-na L. ? Cum, nu știe că s-a mutat imediat dupa divorț ? Hai să mă apropii să arunc un ochi în interior ca să mă conving: uite-i geanta diplomat şi cravata aceea cu frunza Canadei pe ea de un prost-gust îngrozitor dar care pe el îl umplea de mândrie. (Încă o mai are ? ) Da, el trebuie să fie… deşi este imposibil, cred ca a depăşit 70 de ani, stă mai mult prin casă, acolo în provincie şi nu cred că îi mai arde de expediţii amoroase prin capitală, ca pe vremuri, chiar la fosta lui soţie pe care cândva a iubit-o atât de mult, şi totuşi de ce au divorţat după 30 de ani de căsnicie. ? . Nu am timp să astept să revină și să-mi elibereze locul de parcare. Oricum, mă jenez să-l deranjez, indiferent care sunt motivele pentru care a revenit în blocul acesta pe care l-a părăsit după divorţ, chiar după 1989. Mai bine parchez în parcul de vizavi şi apoi mă grabesc spre apartament că mâine am o zi cumplită. Dacă stau să mă gândesc, e chiar bine să nu mai parchez în faţa blocului! Sunt obligată să fac câteva minute de mişcare că oricum, de mers la sală, nu se pune problema! Abonamentul la o sală bună e piperat iar să merg pe jos, nu-mi surâde, deşi de multe ori, când stau câte o oră în trafic, îmi propun ca a doua zi să renunţ la autoturism. Ce bucuroasă am fost când din vânzarea primei mele cărţi de proză ( a fost chiar un best-seller, greu de imaginat prin locurile acestea), am reusit să-mi cumpăr maşina mea. Dacă tot nu-mi ajungeau banii pentru apartament ca să renunţ în sfârşit la camera asta de inchiriat, măcar o maşină puteam să-mi permit! Am de atâţia ani permis şi nu am condus decât în fugă maşinile unor amici care au riscat să-mi dea mie maşina cu împrumut, total neîncrezători în talentul meu de şoferiţă. ”Dar vrei prea multe, D, te pricepi la orice, talentul de conducător auto… iartă-mă, îţi spunea mereu V. cu uşoară ciudă în glas, nu-l ai! Ea, care avea un permis din perioada vechiului regim şi nu-l folosise niciodată, mă consola cu bine-cunoscuta ei malițiozitate… Nu se compara cu nimic beția pe care simţeam că o trăiesc când am plecat prima dată singură cu Rosinanta mea la drum, prin Bucureştiul aglomerat chiar şi după 10 seara, dornică să experimentez senzaţia unică de a nu mai depinde de nimeni. O iluzie, bineînţeles, pentru că nu a durat mult până când Rosinanta mea a început să-mi facă probleme, deşi era nou-nouţă când o cumpărasem, strălucitoare, apetisantă clipind îndrăzneaţă din farurile ei puternice, fixându-mă lasciv, provocator, ca şi cum mi-ar fi făcut o favoare să se lase cumpărată de mine. Dealerul îmi întinde cheile, îmi şopteşte ceva legat de termenii reviziei, ca şi cum nu ar dori să fie auzit de ciudata creatură care trecea din stăpînirea lui provizorie în cea definitivă a mea. Oare cum e să fii stăpânul unui Show-room ? Ca o asistentă socială care a trăieşte din creşterea micuţilor încredinţaţi ţie pentru un an, doi, zece, până când copiii sunt adoptaţi, cresc, evadează, sunt obligaţi să plece undeva unde se vor descurca de unii singuri iar mama adoptivă trebuie să-şi ajusteze sentimentele, cuvintele, amintirile, după chipul şi asemănarea altor copii aduşi la ea la şcoala de mame. Mă uit în ochii dealerului şi văd ce greu se desparte şi de acest copil adoptiv. Preţul primit în schimbul despărţirii nu e suficient spre a-l face să uite. Îi las câteva momente singuri. Înţeleg cât de grele sunt despărţirile! El se apleacă şi îi spune ceva în ureche, undeva sub oglinda din dreapta, acolo e zona ei erogenă, ea pare că se înfioară şi îşi şterge lacrimile. În sfârşit: plecăm! Promit în numele ei că o voi aduce din când în când să o vadă. Îmi şopteşte rugător: ”Să fiţi blândă cu ea! Să n-o bruscaţi! Să mi-o aduceţi să o văd! ”Şi ocupată fiind cu dresajul şi domesticirea prietenei mele am cam uitat de el… dar cu prima ocazie am să merg să-l văd, sau, mai bine zis, s-o vadă El…

 **

Uf! Ce zi am avut azi… În sfârşit micuţa mea prietenă va dormi sub fereastra mea… Sper ca vecinul… pardon, posesorul vechiului Mercedes care era aseară în locul ocupat de obicei de autoturismul meu mi-a eliberat locul. Nu se poate! Din nou aceeasi poveste! Cineva, un necunoscut sau o necunoscută mi-a ocupat locul de parcare! Dar nu mai cedez, gata cu cedările şi renunţările! O să-i las un bileţel, o să-i întorc ştergătoarele sau chiar o să-i sparg oglinda… Până la răzbunare, nu am încotro şi trebuie să mă întorc înapoi în stradă. S-o las în stradă ca pe o damă de consumaţie aşteptându-şi clienţii, undeva într-un loc discret, să nu fie observată de poliţişti… Dar ce-ar fi totuşi să verific identitatea maşinii care mi-a ocupat locul de-aproape. Cobor, las cheile în contact şi surpriză: cunosc foarte bine maşina asta veche, ca o mănuşă uzată, decolorată, cu un număr scris pe un carton şi cu oglinda strâmbă, cu aripa plină de rănile unui accident. E chiar maşina părinţilor mei, prima şi singura lor maşină cumpărată cu economii de ani şi ani abia după ce eu terminasem facultatea chinuindu-mă ani de zile prin trenuri şi rate insalubre, fără să fi gustat vreodată din deliciile unei călătorii cu autoturismul în oraşul studiilor mele. Doamne, credeam că de mult a fost distrusă, vândută la fier vechi, acum când părinţii mei au plecat şi nu au avut timp să se bucure că eu, fiica lor crescută în vremurile acelea grelea am propria mea maşină achiziţionată din banii câştigaţi pe o carte. Oare ce rudă a făcut gluma asta macabră să-mi aducă în faţa scării blocului meu această maşină veche care-mi trezeşte amintiri atât de dureroase ? Dacă mă uit cu atenţie, văd pata aceea lăsată de sacoşele cu legume vândute de mama la piaţă şi văd şi canapeaua din spate uzată şi un fular uitat al lui tata şi câteva fire de porumb risipite din sacii transporatţi săptămânal la piaţă spre a fi vânduţi sau daţi în schimbul altor mărfuri ca în epocile primitive… Doamne, e chiar maşina lor ? E imposibil! Cred că o simplă asemănare de marcă a acţionat asupra mea ca o madlenă şi mi-a trezit false amintiri. Mai bine să mă resemnez, să-mi duc maşina la locul ei din parc (mai ştii, poate a legat azi-noapte niscaiva prietenii prin parcul foarte populat noaptea şi acum cineva chiar îi duce dorul şi o aşteaptă acolo). Voi face din nou o scurtă plimbare liniştită la ceas de seară de la marginea parcului şi până acasă. Dar mâine, ei bine, mâine, voi rezolva cu toţi cei care îmi ocupă locul de parcare. Poate îmi iau câteva ore libere, mă întorc mai devreme acasă şi verific cine parchează în locul meu, cine aduce aceste autoturisme stranii, din alte lumi, în locul maşinuţei mele moderne de care sunt atât de mândră.

***

 Cred că am stat prea mult timp despărţită de ea. Nu mi-aş mai putea concepe existenţa de acum încolo fără ea. Să o admir puţin pe furiş până nu observă că am venit înainte de a ne arunca una în braţele celeilalte. Priviţi-o! E un pic melancolică, are cearcăne şi sigur, a petrecut o noapte albă! E ultima dată când suntem despărţite, îţi promit, draga mea! Mă recunoaşte fericită şi mă primeşte cu toată dragostea parbrizului aburit şi cu toată recunoştinţa prelinsă pe farurile înlăcrimate de roua dimineţii. Ziua se scurge greu dar când îmi arunc ochii pe fereastră o zăresc la locul ei, în siguranţă aşteptând ca şi mine cu nerăbdare momentul întâlnirii de seară şi plăcutul drum pe care-l parcurgem împreună spre casă. În sfârşit, e seară! O melodie veche mă însoţeşte discret în timp ce cu gesturi tandre ating comenzile şi mă afund voluptos în scaunul moale, pierzând pentru câteva secunde contactul cu realitatea. Ce repede am ajuns acasă! Ne apropiem de parcarea mea! IMPOSIBIL! Iar mi-a ocupat cineva locul! Trântesc portiera, mă apropii nervoasă de maşină şi ceea ce văd depăşeşte puterea mea de înţelegere. Pe locul meu de parcare e chiar Ea, iubita mea maşină, cu parbrizul spart, cu portiera smulsă, cu botul turtit, cu cioburi în jur şi mai ales, cu urme de sânge pe scaunul şoferului. Aş vrea să mă întorc la maşina din care am impresia că tocmai am coborât, privesc spre aleea pe care o ştiu de atîta vreme dar nu zăresc nimic şi pe nimeni. Parcarea a dispărut, îţi poţi parca orice, oricând, nu te mai poate împiedica nimeni. Sângele e doar o iluzie iar portiera… ah, portiera, nu-i decât o aripă de înger zdrobit aşteptând pe cineva să-l ajute să zboare din nou…

Maria Postu

A debutat cu volumul de poeme Insomnii molipsitoare, la editura Pandora în anul 1994, urmat de alte volume de  versuri și colaborări cu poeme, proză scurtă și eseuri la diverse reviste. A obținut premii  naționale și un premiu internațional. A publicat volume de poezie, proză și eseu și a fost inclusă în antologii de poezie și proză: antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească la editura Herg Benet, realizată de Igor Ursenco și în Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume realizată de Ligia Diaconescu, editura Star Press, 2011. Este prezentă în câteva dicționare și istorii literare din județul Teleorman și din țară: O istorie critică a literaturii și a publicisticii din sudul extrem, editura Semne, București 2021, autor Ștefan Marinescu Vida,  Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni, realizată de Acad Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Chișinău, 2019, Antologia Balcanica.  Poeți români și din Republica Moldova, Brăila, 2017,  cu ocazia celei de-a 11 ediții a Festivalului Poeților din Balcani, Județul Teleorman, Dicționar bibliografic, autor Stan. V. Cristea, editura Teleormanul liber, Alexandria 1996, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, autor Stan V. Cristea, editura Rocris, Alexandria, 2005. Colaborează cu eseuri stiintifice, poezie si proza la numeroase reviste literare: Pro saeculum, Alternante, Poesis, Luceafărul de dimineață, Contemporanul, Convorbiri literare, Oglinda Literară, Vatra Veche, Meandre, Faleze de piatră, 13 Plus etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

www.mariapostu.ro