Subiectul este foarte vast și voi încerca să vorbesc doar din perspectiva creației literare.
Să ne închipuim deci că asistăm la un duel literar în care combatanții luptă cu aceste două arme, experiența și imaginația. Cine credeți că va învinge? Sorții ar părea să se încline spre acela înzestrat cu experiență. Se cunoaște că dacă practici o anumită activitate multă vreme poți fi considerat un expert în respectiva activitate. Atenție, totuși, aici este vorba despre experiența de viață, nu despre aceea într-ale scrisului, fiindcă asta ar împinge discuția într-o cu totul altă direcție.
Pe de altă parte – despre asta vorbim – ce înseamnă arta fără imaginație? Cred că un om ambițios poate face orice își propune, chiar și să picteze, deși n-a fost înzestrat cu această abilitate din naștere. În altă ordine de idei, l-am putea considera scriitor pe individul care așterne pe hârtie glorioase aventuri și întâmplări ieșite din comun, experimentate și trăite de el însuși? Romanele lui Charles Bukowski sunt inspirate, de exemplu, din propria viață. La fel se poate spune și despre Henry Miller, Aleksandr Soljenițîn și mulți alții. Pe când autori ca William Faulkner sau Philip K. Dick s-au folosit mai mult de imaginație în scrierile lor.
În acest punct se ridică întrebarea dacă cineva poate scrie o carte bună bazându-se doar pe imaginație și documentare. O să vă dau câteva exemple în acest sens:
– Numele trandafirului, de Umberto Eco
– Minunata lume nouă, de Aldous Huxley
– Dracula, de Bram Stoker
– Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll
Acum se cere să dau câteva exemple și de cărți în care experiența de viață a scriitorilor a jucat un rol foarte important:
– Ferma animalelor, de George Orwell, carte influențată de experiențele autorului din timpul Războiului Civil Spaniol
– Pentru cine bat clopotele, de Ernest Hemingway, roman influențat de același Război Civil Spaniol în care autorul a fost implicat
– Poșta, de Charles Bukowski, roman bazat pe experiența autorului ca angajat al Poștei Statelor Unite
– Pe drum, de Jack Kerouac, inspirat de călătoriile autorului și a prietenilor săi prin America
Exemplele sunt nenumărate, pentru ambele categorii. Mai înainte de-a continua, adaug specificația că ideea acestui articol mi-a venit de la anumite dispute la care am luat parte și în care se încerca să se stabilească ce anume contează mai mult în formarea unui scriitor, experiența sau imaginația.
Rămân aceleași întrebări pe care le-am pus, și anume:
– Poți deveni un bun scriitor bazându-te doar pe experiența de viață?
– Poți deveni un bun scriitor bazându-te doar pe imaginație?
Fiind un meci fără adversari – sau cel puțin eu sunt nevoit să joc și rolul de adversar -, o să argumentez că nu se poate una fără cealaltă. Un autor își trage inspirația, chiar și într-o scriere SF, din experiența de viață, măcar într-o anumită măsură. Pentru a prezenta însă această scriere într-o formă cât mai atractivă și inventivă, are bineînțeles nevoie de imaginație. Nu există nici o îndoială că scriitorii enumerați până acum în acest articol s-au folosit în mare parte de imaginație atunci când și-au scris cărțile. Asta înseamnă că imaginația este mai importantă decât experiența de viață? Se crede că Homer a fost orb, dar asta nu l-a împiedicat să își imagineze, de exemplu, Odiseea. Faptul acesta nu garantează că într-o anumită măsură inspirația nu i s-a tras din propria experiență de viață.
În consecință, ar putea cineva care n-a părăsit, să zicem, cei patru pereți ai unei camere, să scrie o carte bună? Vă las pe voi să răspundeți. Ar putea, în același timp, cineva mai puțin înzestrat cu imaginație dar cu o bogată experiență de viață să scrie o carte bună?
P.S. Îi mulțumesc lui Mihai Victus pentru ajutorul și corecturile făcute pe acest articol.
„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” – Mark Twain
Experienta si imaginatia merg mana-n mana, ele coexista, iar atunci cand se despart, fiecare ramane fara putere, sensul lor se diminueaza si de cele mai multe ori, raman in forma unor evenimente cotidiene al caror efect dispare in timp relativ scurt. Este foarte usor pentru un scriitor care face uz doar de experienta sa alunece catre o practica a mimesis-ului, iar astfel opera lui se limiteaza la a imita o realitate individuala, sau la o simpla actiune de rememorare, ori la o expunere care vizeaza doar factorii aflati la suprafata, pentru ca, stim cu totii, imaginatia este cea care ne duce in locurile care nu se vad. Pe de alta parte, e la fel de usor pentru un scriitor care se bazeaza strict pe imaginatie, sa se pricopseasca cu o rigiditate fata de propriul subiect, pentru ca, stim din nou ca imaginatia nu poate fi asimilata fara experienta. Ar insemna ca orice simbol sau manifestare nascute de imaginatie sa ramana intr-un spatiu vid, in care nicio semnificatie nu le poate atinge.
La intrebarea daca cineva care a stat intreaga viata izolat intr-o camera ar fi in stare sa scrie ceva bun, eu vin cu alta intrebare. Ce este experienta? Sa spunem ca x individ nu a parasit niciodata propria camera, dar el scrie. Poate ca, pentru a scrie, el trebuie sa faca uz de propriul intelect, acel instinct care il face sa se intrebe si sa caute. Ce ar putea el sa caute intr-o simpla camera? Asta nu stim. Cu siguranta depinde daca acea camera e goala sau nu. Daca e o camera plina de carti, discuri, obiecte de tot felul, diverse reprezentari sau manifestari ale spiritului si ale mintii, inseamna ca individul nostru isi poate forma o experienta vasta bazata pe cercetare sau analiza, depinde de cat de variate sunt lucrurile din jurul lui. Astfel, roadele inchipuirii sale pot capata semnificatii destul de grele. Si daca respectiva camera e goala, iar individul e inzestrat cu anumite capacitati care il determina sa contemple la anumite idei, chiar si in acest caz, inchipuirile lui pot fi sustinute de experienta, adica experienta contemplarii si a gandirii pure in lipsa influentei. Este si aceasta tot o experienta.
Apoi, nu tot ceea ce pare ca vine exclusiv fie din experienta, fie din imaginatie este de asa natura. De exemplu, Huxley, ca tot veni vorba de „Minunata lume noua” poate parea un simplu vizionar, foarte talentat de altfel. Dar nu e doar atat. E clar ca opere ca astea vin de la oameni destul de experimentati in diverse lucruri. De aceea devine fascinant sa descoperi caracterul profetic din romanul lui Huxley, identificand destule puncte similare intre imaginatia lui si ceea ce ne inconjoara in momentul de fata. Asadar, nu este vorba doar de imaginatie, ci si de anticipare bazata pe experienta de observare a societatii. Un exemplu nu atat de bun ar fi H.P. Lovecraft, care are destule povesti in care lipsa experientei este evidenta. Are si texte pline de semnificatie, dar o mare parte dintre povestirile sale merg pe un sablon care crea „senzationalul” epocii sale. Lovecraft este foarte bine documentat dar el nu rezoneaza cu tema pe care a ales-o de cele mai multe ori, el nu prea crede in lucrurile nevazute, de aceea nici nu le-a experimentat in adevaratul sens al cuvantului.
@ Gina Comentariul tau mi se pare cel putin la fel de interesant ca articolul de fond :)
Intr-adevar, cele doua coexista. Dar eu cred ca este mult mai dificil sa scrii o opera literara bazata mai mult pe imaginatie, decit realitate. Cu cit procentajul „realului” este mai mare, cu atit (inclin sa cred) ca viteza de scriere e mai mare. Probabil ca cel mai corect ar fi sa discutam totusi „case by case”. Sa luam In Cold blood, de Truman Capote. Totul bazat pe fapte reale, nu? Dar cine face efortul de documentare facut de el. Sa locuiesti luni de zile in oraselul in care avusese loc crima, sa stai in celula cu criminalul la discutii, sa-l cunosti cu adevarat? A iesit o carte de referinta in literatura universala.
Baudolino mi se pare un bun exemplu la polul celalalt. Dar cit de mult s-a documentat Umberto Eco pt cartea aia nici nu vrem sa stim :) Nu stiu cum altfel se poate scrie un roman istoric bun, vezi si Egipteanul. Inchis intre patru pereti poti scrie „jurnale de formare” cum a scris Patapievici, Zbor in bataia sagetii. Ah, ce la moda este acum sa repeti jurnalul ala!
In ce ma priveste, imi place sa ma inspir din realitate, dar imbinind personaje care nu s-au intilnit in realitate fata in fata sau modificind povestea pe ultima suta de metri, adaugind detalii sau schimbari de situatie, inflorituri, incercind in felul asta sa o fac cu adevarat remarcabila. Citeodata iese, citeodata nu iese :)
sunt intrebari foarte interesante, pe care pana acum nu mi le-am pus. eu sunt de parere ca un scriitor care are cu adevarat vocatie pentru scris poate scrie o carte foarte buna daca sta izolat intre patru pereti, la fel cum poate scrie o carte foarte buna in urma unor experiente personale. dar nu poate fi decat folositoare, este adevarat, imbinarea imaginatiei, pe care trebuie sa o aiba orice scriitor intr-o doza mai mare decat a celorlalti, cu experienta de viata.