Despre dăruire

Se făcea aproape un an de când mă aflam, împreună cu soția, în India. Dintr-o eroare birocratică, gazda noastră de până atunci și-a pierdut casa iar noi ne-am trezit pe drumuri, fără a beneficia de ajutorul ambasadei care, la rândul ei, se confrunta cu alte probleme. Pe lângă toate acestea, în aglomerația din piața Sitabuldi, situată în orașul Nagpur pe unde tocmai treceam în drumul nostru spre Mumbai, am fost furați de ultimii bani pe care îi aveam, suficienți cât să ne ajute să ne întoarcem acasă.
Am convins cu greu pe cineva să ne lase să dăm un telefon, dar noul nostru stil de viață reușise să ne îndepărteze de prieteni, așa că acel strigăt de ajutor nu a primit nici un ecou.
Cum se lăsase deja  noaptea și vroiam să uităm de foame, ne-am făcut un culcuș din cartoane, luând exemplu de la cerșetori, și ne-am culcat, așa cum procedau și alții, sub cerul liber.
De dimineață, durerea din stomac ne-a obligat să renunțăm la mândrie și să întindem mâinile pentru a cere de pomană. Doar că, spre deosebire de cerșetorii Indiei, noi nu aveam îndrăzneala de-a ne ține de străini până când ne-ar fi dat ceva doar ca să scape de noi.
La câțiva metri mai încolo, un bătrân indian slab ca vai de el și acoperit doar cu o pânză în dreptul șoldurilor, reușea să strângă în jurul lui pâlcuri de oameni și ascultam cu invidie monedele care i se strângeau zornăind în cutia de tablă. Pentru a-i face pe curioși să își desfacă portofelele, bătrânul se folosea de tot felul de scamatorii, își băga un ac într-o ureche și îl scotea pe cealaltă, înghițea pumnale și îi provoca pe oameni să încerce să îl clintească din loc. Am văzut bărbați care ar fi fost în stare să tragă după ei mașini, opintindu-se fără folos în trupul acela ca un schelet acoperit de piele. El zâmbea și le lua banii.
Când s-a lăsat seara și piața s-a golit de oameni, bătrânul s-a apropiat de noi și ne-a spus Văd că nu prea ați avut noroc, dacă sunteți de acord, mă puteți urma până la casa mea și o să fiu gazda voastră în această noapte.
Amjad Kapoor, așa ni s-a prezentat, făcând o plecăciune elegantă. Casa lui era mică și sărăcăcioasă, dar s-a recompensat cu o masă plină de mâncăruri, fructe și băutură. Ne-a spus că din banii pe care reușea să îi strângă prin spectacolul lui ar fi putut trăi regește, dar în fiecare seară alegea câte un cerșetor sau doi pe care îi aducea acasă ca să le ofere adăpost și hrană. I-am explicat situația noastră și a fost de acord să ne găzduiască până ce găseam o rezolvare. Cred că prezența soției și felul nostru de a fi l-au convins că nu încercam pur și simplu să profităm de bunătatea lui. Ba chiar m-am oferit să îi oferim ajutorul în timpul cât stăteam la el.
Au trecut câteva zile în care soția mea rămânea acasă pentru a se îngriji de curățenie și gătitul mâncării, iar eu și cu bătrânul mergeam în piață. Sarcina mea era să mă plimb printre oameni și să strig în gura mare Veniți să îl vedeți pe Amjad cel Magnific, mâncătorul de săbii, prealuminatul și iscusitul, Amjad vă provoacă, veniți să vă testați forțele.
În felul acesta, au crescut câștigurile iar bătrânul nu a renunțat la vechiul lui obicei. În fiecare seară aduceam cu noi acasă câte un cerșetor pe care îl cinsteam cu mâncărurile cele mai alese.
Într-o seară, curiozitate m-a îndemnat să îl întreb de motivul acelei dovezi de bunătate. Mă gândeam că încerca să răscumpere o greșeală din trecut. A ocolit răspunsul, spunându-mi Mahatma ne-a sfătuit să facem noi schimbarea pe care vrem să o vedem în lume.
Am reușit să pun bani deoparte și într-o lună aveam destui, ba chiar și mai mulți decât ne trebuia ca să putem pleca din India, dar nici eu și nici soția mea nu aduceam vorba despre acest lucru.
Pe urmă, am luat câteva rupii din cele câștigate și i le-am oferit cerșetorului pe care bătrânul îl găzduia în acea noapte. El m-a privit cu înțelegere iar soția a dat aprobatoare din cap.

Damian Ottis

„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” – Mark Twain