Bugs Bunny

Nu era obosit, deşi stătuse încolonat ore în şir în picioare, alături de ceilalţi.
La început nu-l ascultase nimeni pe prichindelul ăla răguşit şi nervos. Îmbrăcat din cap pînă-n picioare în verde, cu uniforma prea apretată pe el, părea un roboţel din tablă verde cu bateriile tocmai schimbate. Cînd se răsucea, trunchiul îi rămînea ţeapăn. Din îmbrăcăminte, cel mai mult atrăgea atenţia stema ţării lipită deasupra cozorocului. Era confecţionată dintr-o tablă aurie ce strălucea continuu în bătaia soarelui.
“Cine-i guşterul ăsta? E prost? Nu vede că sîntem încă în civil?”
Aşa se gîndeau.
Cascheta cu cozoroc imens îl făcea să semene cu acel vînător enervant de care îşi bate întotdeauna joc Bugs Bunny în fel şi chip. Se agita, explica, gesticula, dar vocea – cam piţigăiată –, nu-l ajuta deloc să-şi revendice atenţia gloatei. Tinerii se aflau împrăştiaţi în neorînduială cît mai la margine. În mijlocul careului de beton nu se afla decît omul în uniformă, iar lîngă el, sus, în vîrful catargului se găsea arborat drapelul naţional. În lipsa oricărei adieri de vînt atîrna dezolant ca o zdreanţă în trei culori.
– What’s up Doc? a ţipat încetişor unul dintre bucureşteni.
Tot grupul lor a rîs înfundat. Altul mai precaut şi-a răsucit faţa spre clădirea dormitoarelor ca să nu fie văzut.
Nimeni nu ştie gradele în prima zi dar toţi le cunosc în a doua.
Unii fumau, alţii făceau cunoştinţă. Deja se segregau în grupuleţe: bucureştenii cu bucureştenii, cei din Petroşani vorbeau în şoaptă ca şi cum puneau ceva la cale, dar de fapt băuseră în tren tot drumul şi unii se pregăteau să vomite a doua oară. La umbră, tolăniţi, şmecherii stăteau cu şmecherii, provincialii cu provincialii, numai timizii rămîneau izolaţi şi se tot prefăceau că îşi verifică banii din portofel sau hîrtiile de încorporare prin valize ca să nu pară singuri.
Cînd cei care făceau pe durii obosiseră să facă pe durii iar cei cărora le era frică de ce-o să urmeze le transpiraseră palmele, li se umeziseră ochii şi li se uscaseră buzele – pentru că în ultimele două ore le fusese teamă să caute pînă şi cişmeaua –, dinspre clădirea pătrăţoasă care mirosea a ceapă prăjită,venise un al doilea, mai înalt, mai în vîrstă. Se apropiase cu respect de prichindel, încetinindu-şi mersul, bătuse trei paşi de defilare, ca la paradă, ridicase palma dreaptă la chipiu, apoi răcnise salutul.
– Ordonaţi, domnule comandant!
Dom.. le.. ant.. se auzise ecoul vibrînd înapoi din pereţii dormitoarelor.
Un stol de vrăbii speriate şi-a luat imediat zborul; le-a urmărit numai un cîine bătrîn şi plictisit aşezat strategic în umbra unui gard.
Strigătul acoperise tot zgomotul de fond iar disperarea din el – disperarea unui om mare – îi făcuse mai atenţi.
– Vă pregătisem un discurs de primire extraordinar, dar nu-l meritaţi. Sînteţi nişte idioţi. Ar trebui să fiţi mîndri şi recunoscători că aveţi şansa de a servi sub tutela unei instituţii de cel mai înalt prestigiu, cum este Armata Română! Dar a fost de-ajuns să v-arunc o privire… arătaţi ca o adunătură jalnică de maimuţe… ca să realizez c-aţi fi meritat să fiţi întîmpinaţi de-un animal după chipul şi asemănarea voastră. Un babuin stupid care să vă înveţe ce însemnă respectul. Sînt foarte mîhnit şi dezamăgit de comportamentul vostru… m-aţi lăsat fără cuvinte. Pe noi, militarii de carieră, lumea ne crede foarte superficiali. Dar avem şi noi un suflet! Poate că veţi descoperi în mine sau în domnul maior Ţugurlan, aici de faţă, nişte oameni inteligenţi, care poate să spună şi alte lucruri decît drepţi, sculaţi, culcaţi. Nu ne forţaţi să fim răi cu voi, atîta spun. Şase luni trec repede, dacă ne respectăm reciproc. Şi atunci totul va fi bine. O să vă întoarceţi la vatră şi veţi împărtăşi şi altora despre experienţa extraordinară pe care aţi avut-o aici, la noi.
Dar momentan sînt foarte dezamăgit de voi. Foarte dezamăgit! Vă las pe mîna maiorului Ţugurlan.
– Ţugurlane, preia comanda!
– Am înţeles, domnule căpitan!
Maiorul salută cu palma la chipiu, îşi corectă poziţia de drepţi urmărind plecarea comandantului, ţeapăn ca o scîndură, apoi făcu o semi-răsucire, întorcîndu-se cu faţa spre noii recruţi. Dinspre un corp de clădire mai îndepărtat se apropie un grup de tineri în uniformă. Perfect aliniaţi, purtînd uniforme curate şi echipaţi pentru instrucţie făceau notă discordantă cu gloata dezorganizată a noilor veniţi. Grupul în uniformă era condus de alţi trei ofiţeri mai în vîrstă.
– N-am văzut mai mulţi soldaţi la un loc decît în filme, şopti cel care imitase mai devreme vocea lui Bugs Bunny, tot cu gura pînă la urechi.
Siguranţa lui nu era simulată. Spre el se îndreptau cele mai multe priviri, directe sau furişate, deoarece capta atenţia asemeni unui star care apare pentru prima oară în scenă unui film şi despre care audienţa ştie instinctiv că va fi tipul din rolul principal. Felul cum vorbise şi felul cum privea în jur era al unuia care tocmai revenise acasă după un drum lung.
Părea de-a dreptul încîntat că se afla acolo.
Boxele fîşîiră scurt apoi din ele se rostogoli bubuind vocea maiorului Ţugurlan, “de prea multe ori amplificată”, cum se plînse în şoaptă cineva, dar nimeni nu mai avu curajul să verifice dacă era acelaşi tupeist sau un altul.
– Soldaţi, vom reveni asupra aspectelor de disciplină, vom insista asupra lor, pentru că disciplina este însăşi liantul ce ţine maşina militară să nu se rupă. Respectul pentru gradele superiore este ultimul lucru pe care vrei să-l neglijezi – dacă nu vrei să ai de a face personal cu mine! În armată nu există scuza “nu am ştiut”. Nu am ştiut că trebuia să fiu atent… Nu am ştiut cine era… Nu! Eşti în armată, fă bine şi cască urechile, ia poziţia de drepţi. Drepţi! Dreeeeepţi soldat, am spus! Drepţi şi lipeşte calcîîîele pe lîngă corp că te ia mama dracului dacă nu execuţi. Ştii ce înseamnă drepţi, da? Dacă vezi pe cineva în uniformă curată că ţi se adresează. Iar pînă mîine, vă promit solemn că veţi învăţa gradele ca pe Tatăl Nostru. Sînteţi ultima generaţie de soldaţi care va face armata. Sînteţi ultimii norocoşi care au această şansă. Veţi pleca de aici cu o experienţă ca la carte. Experienţa poate fi mai bună sau mai puţin bună – pînă la urmă de voi depinde cum va fi… Armata are o ştachetă care nu poate fi coborîtă. Este, dacă vreţi, ca patul despre care aţi învăţat la istorie… din Legendele Olimpului… patul lui Procust, domnule. Eşti prea scurt: armata te va trage de picioare şi ţi le va lungi. Eşti prea lung? Atunci este mai grav, pentru că armata va trebui să taie de undeva. De la picioare sau de la cap, nu noi alegem ci tu, prin felul cum te comporţi. Eu zic să nu vă pierdeţi capul…
Aţi intrat aici nişte copii, o să plecaţi bărbaţi! Armata te masculinizează! Ştiu, o să-mi spuneţi că nu sînteţi copii, că aţi terminat o universitate. Nu e de ajuns!! Că se plîngea fi-mea că e greu la facultate… Stai mă fată, că şi eu am fost în şcoala militară care e mai grea ca orice facultate! Nimic nu e uşor nu e, dar trebuie să te descurci…
Eu niciodată n-am fost în tinereţe aşa cum sunt acum, la fel de bun. Ceva am în mine, nu ştiu ce. În tinereţe am avut o chestie formidabilă: însăşi tinereţea. Dar acum eu am dat drumul la ceea ce am ascuns până acum: determinarea, experienţa cu oamenii şi am descoperit că sunt un bun vorbitor, am simţul umorului – vă rog frumos să mă credeţi!
– AMR şase luni! se auzi din spate pe ton plictisit.
– Vedeţi? Altă prostie! Să tăiaţi zilele astea din calendar cu atîta patimă! Soldat, la urma urmei, e vorba de chiar viaţa ta. Te bucuri că trece!?

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.