„No, thank you” de Alexandra Niculescu

„No, thank you” este o colecţie de povestiri apărută în 2014 la editura Herg Benet și a doua carte a Alexandrei Niculescu, după „Săptămîna merelor coapte”.
Terminînd de citit, părerea pe care mi-am format-o despre autoare, prin prisma culegerii „No, thank you”, este una extrem de pozitivă. Spre deosebire de alte cărţi de proză scurtă – pentru că majoritatea cărţilor recente de proză scurtă româneşti sînt de dimensiuni foarte reduse – am avut de parcurs douăzeci şi şapte de povestiri întinse pe aproximativ 280 de pagini dense. Ce înseamnă dens? Gîndiţi-vă la stilul lui Saramago şi veţi înţelege ce vreau să spun. Nu se foloseşte prea multă punctuaţie, nu există liniuţă de dialog (în cea mai mare parte) şi nici ghilimele. Un nou interlocutor poate apare în continuarea frazei, fără a se utiliza un paragraf nou sau alineat. Dar fraza este meticulos construită, logica frazei funcţionează perfect şi nu mi s-a întîmplat niciodată să fiu bulversat, iar asta pentru că Alexandra este o scriitoare abilă care stăpîneşte de minune acest stil. Sincer să fiu, după ce am parcurs primele cîteva texte mă aşteptam că se va trece la altceva, dar oare îşi schimbă Saramago felul de a povesti între „Toate numele”, „Orbirea” şi „Peştera”?

Inserez în continuare un astfel de pasaj interesant şi bine construit:
„Arno caută ceva în nisipul din parc, scormonește și miroase și iar scormonește și iar apare posesorul unui alt câine, de data asta e un bărbat, mai bine, celălalt poate crede că au ceva în comun, se așază în timp ce amândoi cățeii scormonesc în nisip după ceva, dacă ei scormonesc, fac ceva împreună, omul se simte îndreptățit sau, poate, obligat să împărtășească și ei ceva și începe: mi l-am luat acum doi ani, când m-am despărțit de nevastă-mea, el n-are chef să asculte confesiuni, nu-i place nimic din ce seamănă cu ceva din ce i se întâmplă lui, da, el și doar el are monopolul despărțirilor, n-are nevoie de alții lângă el, care să creadă că sunt la fel ca el, așa că nu-l încurajează pe celălalt să continue, bun, ți l-ai luat când te-ai despărțit, bravo, felicitări, sau îmi pare rău, bine, ce să-mi pară, ai grijă de el și de tine, la revedere, ar vrea să termine întâlnirea, dar celălalt are alt temperament, e din ăia plângăcioși, fericiți doar când găsesc pe umărul cui să se smiorcăie: i-am dat totul, totul, casă, mașină, haine, călătorii, mâncăruri fine, parfumuri, zic eu că mă descurc și în intimitate, mă înțelegi, vorbesc frumos, nu întârzii după serviciu, am pus meditatori la copii, știu să spăl rufele la mașină, i-am dat și am făcut totul și ea pleacă așa, deodată, și ia și copiii, normal, că nu mai e nimic între noi, că nu pot s-o înțeleg, că n-am făcut niciun efort, c-o enervează tot la mine, e clar că-și găsise pe altul care i-a luat mințile, altfel cum să-mi vină ea singură cu bazaconiile astea, n-are ea singură gândurile astea, ea e fată cuminte, la locul ei, ce i-o fi făcut ăla de-a adus-o în halul ăsta nu-mi explic. Arno a găsit până la urmă, a scos din nisip o păpușă ascunsă acolo de vreun copil, acum se hârjonește cu celălalt câine pentru ea, fiecare crede că i se cuvine. I-ar smulge păpușa și-ar arunca-o, dar e așa amuzant cum o lasă și-o înhață iar și-și scutură botul și urechile în toate direcțiile, sigur că le înțelege pe fetele alea care vin și-l iau în brațe și-l pupă pe bot, nu există cățel mai ademenitor. Nu-l mai ascultă pe omul de lângă el, e plictisitor, binei-a făcut nevastă-sa că l-a lăsat, așa bărbat plângăcios și limbut n-a mai întâlnit, trebuie să-și caute alt parc, aici nu-i place ce întâlnește. Îl distrează ritualul spălării lui Arno, când ajung acasă, cățelul se preface că nu vrea să fie spălat, încearcă să scape, dar se lasă prea repede prins, latră în joacă și iar se preface, de data asta că-l mușcă dacă nu-l lasă așa prăfuit cum e, apoi intră singur în baie și așteaptă să-i fie spălate lăbuțele, curat devenind, e încrezut și se plimbă țanțoș prin toată casa, se oprește în sufragerie, în fața televizorului și știe că o să-i fie servită masa. Pare om Arno ăsta, omuleț, sigur l-ar adora și ea, poate cățelul o să-i ajute să fie iar împreună, îi dă telefon, nu răspunde nimeni, oricum o să găsească numărul lui și o să-l sune, ea nu e insensibilă, o să-și imagineze că e ceva serios de o sună, unde o fi de nu răspunde, or fi împreună, doar nu merg nedezlipiți peste tot, are și ea nevoie de timpul ei, spațiul ei, el i le-a respectat totdeauna, dacă asta a fost greșeala, dacă a fost o probă și el a căzut în capcană, ar trebui să se ducă în parcul de care i-a vorbit ea, dar dacă-i dibuiește împreună, pe vreo bancă, giugiulindu-se ca doi adolescenți, dacă el e frumos într-adevăr, cum o să se simtă el dacă e văzut, și dacă, dimpotrivă, descoperă vreun bătrânel ca vai de el, ar fi umilința și mai mare că a fost părăsit pentru o scârnăvie.”

“Arta de a scrie proză reprezintă îndemînarea de a vorbi despre tine însuţi ca şi cum ai fi altul şi despre altul ca şi cum ai fi în pielea lui”, spune Orhan Pamuk… dar în timp ce face asta, fără să vrea, uneori prozatorul/prozatoarea divulgă cîte ceva despre felul lui/ei de a fi. Alexandra Niculescu este cu siguranţă foarte generoasă: ar dori ca toată lumea să trăiască decent („Dincolo de gard”), copiii să aibă acces la educaţie („Căpşunica”), şi să nu se facă mişto de un tînăr care preferă să îşi plimbe sora mai mică (în cărucior de bebeluşi) în loc să alerge prin cluburi în căutarea unor aventuri – cum fac toţi cei de vîrsta lui. („Lula-suza”).
Perspectivele care ni se oferă sînt şi ele foarte variate. Un absolvent de facultate care încearcă zadarnic să vîndă cercei pe plaja din Barcelona, mereu refuzat cu acelaşi no, thank you, care dă şi titlul cărţii. Un scriitor debutant, care se întoarce din Italia cu un manuscris convins că va face furori şi este din ce în ce mai dezamăgit de refuzul editurilor din România (povestită cu mult umor negru, şi una dintre puţinele scrise la persoana întîia, „Primul roman” este favorita mea). Un domn sexagenar divorţat, care şi-a luat un căţel („Arno”) cu care speră să îşi recîştige soţia înapoi. Un tînăr care ia un concurs de prezentator de emisiune muzicală la radio („Floare de nu mă uita”) şi are surpriza că mai apoi să i se arate uşa, pentru că cel care îşi dăduse demisia (incompetent dar fost amant al directoarei) revenise asupra deciziei. Un emigrant român la Paris căruia i se face o glumă proastă a cărei autoare e chiar prietena lui („O glumă în Paris”). Şi aşa mai departe.
De cele mai multe ori avem de-a face cu nişte oameni obişnuiţi surprinşi într-un moment banal al existenţei lor. Nu există nimic exotic, nimic spectaculos, ceea ce face ca performanţa scriitoarei să fie cu atît mai lăudabilă, pentru că despre “extraordinar” poate scrie oricine.
Apărută în cadrul colecției “Radical din 6”, cartea costă momentan 24.95 lei. Disponibilă deasemenea ca e-book pe elefant.ro la preţul de 13,05 lei: http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-contemporana/no-thank-you-235868.html

La culegerea „No, thank you” a Alexandrei Niculescu, închei spunînd Yes, please!

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.