M-am născut şi am crescut în Bucureşti. De aici am plecat să locuiesc la ţară, în căutare de aer curat și noi oportunități în turism şi tot de aici am plecat să vizitez Viena (şi alte capitale europene). M-am întors în Bucureşti şi voi pleca din nou de aici. Mă uit la Bucureşti cum aud că se uită cei care au emigrat din România: plănuiesc mereu să revin, dar odată revenit, tot ce vreau e să plec din nou. M-a întrebat cineva unde cred că-i mai bine: la Bucureşti sau la ţară? Sigur, asta e o întrebare care şi o pun destul de mulţi dar după ce ajung în Bucureşti. Eu mi-am pus-o după ce am ajuns de la Bucureşti la ţară. La ţară e mai bine decât în Bucureşti dar sigur nu e mai bine ca la Viena.
În 2002 am vizitat Budapesta şi am văzut mulţimea de turişti care se revărsa din autocare, asiatici în special, americani. În 2014 am fost din nou la Budapesta şi am văzut din nou acelaşi lucru. Chiar am făcut un exerciţiu şi am numărat turiştii – sute, într-o singură oră, treceau spre un obiectiv turistic. Grupuri organizate, comunicare wireless, toţi turiştii ascultau în căşti indicaţiile ghidului, în engleză, japoneză sau franceză.Zeci de mii de euro mergând aliniaţi pe stradă. În 2002 mi-am zis că aşa va fi şi la într-o zi. Voi vedea Bucureştiul luat cu asalt de turişti străini. Încă mai aştept. Ne putem da seama ce stă în spatele acestor imagini. Pe de o parte, o idee clară, o strategie, o politică coerentă şi viabilă de a face turism. Pe de alta, bani prost administrați şi turism după ureche. Sigur că Bucureştiul nu e Budapesta dar e un oraş în Europa. Poate fi considerat un produs şi, ca la orice produs, teoretic se poate lucra pentru a-l face competitiv.
Hotelul Boutique, de care m-am ocupat câţiva ani, este situat în centru, pe lângă Grădina Icoanei. Dimineţi la rând am trecut pe la Universitate în drum spre serviciu. La orele 7 sau 8 este mereu gunoi pe stradă şi trotuare. La pasaj, mizerie, chiştoace, gume de mestecat, gunoi pe stradă şi trotuare. Pe Batiştei sau în spate la Inter, la fel. Dimineţi la rând, e întotdeauna la fel, peste tot. În Bucureşti se pare că există doar un punct de informare turistică amenajat de primărie în pasajul de la Universitate. Minuscul şi destul de sărăcăcios. Angajaţii nu respectă programul. La ora deschiderii turiştii stau în faţa uşii închise. Într-o dimineaţă am ajutat eu nişte francezi cu informaţii, să nu mai aştepte ca nişte neajutoraţi acolo. Produsul nostru Bucureşti are trotuarele şi străzile murdare în centru şi un singur punct de informare turistică doar la Universitate. Produsul nostru, Bucureşti, aproape că nu ne mai place nici nouă. Şi vorbim despre centrul capitalei, nu de Giurgiu, de Filiaşi, de Craiova. Ce ar trebui să se facă atunci? Dacă nu ne pricepem, atunci să o recunoaştem şi să apelăm la unii care ştiu ce să facă. Le prezentăm produsul şi ei ne spun ce să facem, cum şi cât ne costă. Dar nici asta nu se întâmplă. Alt exemplu. La Eforie Nord un investitor a ridicat un complex balnear de 4 stele, apoi a chemat tour-operatorul TUI să le prezinte hotelul şi baza de tratament. Prezentarea era destinată turiştilor nemţi, aduși special acolo, folosind ceva promoţii. Când au ieşit la strada publică principală, plină de gunoaie şi praf şi au văzut în depărtare vilele multicolore alandala, fără nici un stil arhitectural coerent, unele neterminate, altele cu fier betonul ruginit, s-au îngrozit şi au plecat rapid.
Am observat totuşi că unii vizitatori ai capitalei sunt atraşi de acest amestec de lux şi mizerie, de nou şi vechi, de oriental şi occidental. Dar sunt cazuri speciale, grupuri mici care privesc spre noi şi spre ţara noastră cum priveşti o curiozitate, o nebunie. Aştept în continuare autocarele pline de japonezi micuţi care mişună precum furnicile şi fac fotografii non stop. De-a lungul timpului am încercat mereu să prezint cât mai bine ce avem, atât în Bucureşti cât şi în ţară, cum hotelierul este parte componentă a acestui produs, mai mult, hotelierul are cred o influenţă destul de mare în formarea unei opinii asupra oraşului. Dar până la un punct. De la un moment dat încolo numai oraşul poate influențează părerea clientului asupra hotelului.
Cine nu ştie ce probleme existau, cu taximetriştii de la aeroportul Otopeni, până nu demult. A trebuit ca acel individ să omoare o tânără japoneză sosită în ţară, la Otopeni, pentru a se lua măsuri. Yurika Masumo, 20 ani, venise să predea japoneza la Craiova. La Craiova! Dar nu a străbătut mai mult de 20 de kilometri din ţara noastră. A fost acostată de acel criminal în incinta aeroportului şi omorâtă într-o pădure lîngă Otopeni. Am întâlnit în hotel o mulţime de clienţi care veneau deja supăraţi, extrem de nervoşi de la aeroport, înşelaţi şi jigniţi de taximetrişti. Am avut o clientă, culmea, de la poliţia portugheză, agresată de ăştia. Când a atras atenţia că este plimbată prin oraş aiurea şi nu a vrut să plătească pentru drumul inutil, taximetristul a dat-o jos din maşină iar bagajului i-a aplicat un şut de picior, ca la rugbi!
Descrierea produsul Bucureşti ar putea începe cu zâmbetul şi atitudinea amabilă a celor de la vamă, cu găsirea indicatoarelor, a numelor străzilor, a unui taxi sau autobuz, a altei toalete decât cea de la McDonalds. Pe circuitul acesta ar trebui să participe fiecare cu partea lui de activitate într-un real parteneriat public privat. Să spunem că partea privată şi-a făcut treaba, există locaţii excepţionale, serviciile sunt ok, aşteptăm administraţia să-şi facă treaba.Aţi văzut vreodată albia Dâmboviţei la Unirii când scade apa? Este o groapă de gunoi subacvatică. Cine aruncă gunoi acolo? Probabil aceşti bucureşteni care iubesc Bucureştiul.Prin anii 2002 un domn distins pe nume Carl Boehr (a înfiinţat Commercial Union asigurări în România, ulterior Aviva) a făcut o excursie cu vaporaşul în Herăstrău. Când a revenit la hotel ne-a spus că parcul este superb dar nu înţelege de ce aruncă toată lumea gunoaiele în apa lacului! Când îmi spunea asta se uita la mine de parcă spunea – şi tu, băştinaşule, faci probabil la fel, nu-i aşa?Cine sunt de fapt aceşti bucureşteni? Au ei legătură cu oraşul? Înţeleg ei că reprezintă o comunitate în faţa altora?
Această întrebare i-am adresat-o şi unei tinere care dorea să se angajeze recepţioneră la hotelul din centru. Era studentă la geografie şi dorea să continue cu un master în domeniu. Am dorit mereu ca recepţionerul, pe lângă posibilitatea de a comunica uşor atât în română cât şi într–o limbă străină, să cunoască oraşul nostru, să-l poată prezenta clientului, să-i recomande acestuia ce să viziteze, unde să mănânce, cum să se deplaseze în oraş, etc. Această domnişoară mi-a spus că nu ştie Bucureştiul mai departe de Piaţa Romană. Ea venea zilnic cu troleibuzul din Colentina până la Universitate, dar mai departe nu ajunsese. Aşa că la întrebarea cum poate ajunge un turist din centru la Muzeul Satului nu a avut răspuns. I-am spus că mergem mai departe cu interviul pentru job dacă îşi face timp în următoarele zile, în week-end, să meargă la Muzeul Satului. I-am spus să ia o prietenă, să meargă cu mama, să facă o mică excursie. Am sunat-o după week-end. Fusese ocupată şi nu plecase nicăieri, rămăsese tot răstimpul în Colentina. Probabil are şi masterul în geografie acum.
Această domnişoară are Bucureştiul ei, dar şi şoferul care conduce unul dintre autobuzele ce leagă centrul oraşului de aeroportul Henri Coandă îl are pe al său.. Ce poate să creadă un turist aflat în Bucureşti când la ora după amiezii, spre seară, este posibil să facă două ore cu acest autobuz de la Piaţa Unirii la aeroport? Un autobuz expres, cu preţul dublu al biletului, care are orar afişat şi unde spune că faci cam o ora de la un cap de linie la altul. Când traficul se aglomerează, când plouă, aceste autobuze nu mai respectă nici un orar. Devin foarte aglomerate, sunt pline de călători şi de bagaje. Norocoşii sunt cei care s-au suit la capăt pentru că alţii nu mai au loc. Aşa că la Romană şi Piaţa Victoriei încep luptele de cucerire a unui locuşor în acest autobus.Într-o seară cu ploaie şi trafic super aglomerat, autobuzul a întârziat cu 30 minute la Piaţa Unirii. În staţie se adunaseră călători cât pentru două curse. A plecat arhiplin. La Piaţa Victoriei cei care aşteptau în staţie, s-au aşezat în faţa autobuzului, au făcut baricadă. Şoferul a deschis uşa şi a comunicat: nu am unde să vă iau, nu mai am locuri! Şi de aici scandalul. Lângă mine un italian vorbea la telefon disperat, pierdea avionul, întârziase deja o oră. Bucureşti 2014. Mă gândesc la cum arată Bucureştiul şoferului de autobuz şi la cum arată Bucureştiul italianului. Asta în timp ce autobuzele supraetajate “Bucharest sightseeing tour” circulă goale, fără călători. Sigur că trebuie să circule, sponsorii au plătit reclama afişată pe ele, bugetul pentru motorină e alocat, şoferii şi ghizii însoţitorii au contract… Dar de ce goale!? N-ar fi putut primăria să-i invite pe studenţii de la geografie să facă un tur sau sutele de şcolari fără posibilităţi materiale – pentru care ar fi fost o bucurie să vadă oraşul? În timp ce autobuzele pentru aeroport sunt puţine şi circulă pline de călători nemulţumiţi, autobuzele “tur de oraş” merg goale. Poate nu e nici o legătură sau poate este legat cu modul în care se gestionează resursele şi se planifică lucrurile în ţara noastră.
Dacă Bucureştiul ar fi un puzzle, i-am putea oare recompune imaginea, piesă cu piesă? Cred că am găsi piese frumos colorate, lucioase dar şi piese uzate, deteriorate, defecte. Am încerca să punem totul cap la cap , dar imaginea nu s-ar întregi, pentru că sînt piese care lipsesc şi se pare că nu mai pot fi găsite. Călătoria noastră prin oraşul puzzle ar fi ca o cursă de obstacole peste piesele lipsă, aşa cum într-o fotografie de pe Facebook cetăţenii oraşului fac salturi peste o băltoacă imensă într-o staţie RATB pentru a putea traversa strada.Poate cineva din Norvegia sau Mexic ar vrea să cumpere un puzzle Bucureşti. Pînă să deschidă cutia şi să observe că lipsesc piese sau că sunt unele defecte, ar putea să citească instrucţiunile de pe capac. Bucureştiul se află în topul capitalelor europene cele mai poluate la pulberi în suspensie mai mici de 10 micrograme. Nivelul maxim admis este depăşit în medie în Bucureşti în peste 90 de zile din an. În privinţa suprafeţei de spaţii verzi pe cap de locuitor, deşi se situează peste Madrid şi Paris, cu 23,1 metri pătraţi pe cap de locuitor, capitala României este cu mult în urma Vienei, care are 120 de metri pătraţi pe cap de locuitor. Bucureştiul este în topul capitalelor europene cu un grad foarte ridicat al poluării fonice, dar este pe primul loc între capitalele europene în privinţa vitezei medii de conectare la internet.
Dacă nu se poate respira un aer bun, măcar exista posibilitatea de a naviga cu viteză în spațiul virtual.
Aller Anfang ist schwer
Cred că atâta timp cât primăriile pot pompa bani prin alte metode (exemplu: celebrele trotuare/borduri făcute și refăcute la nesfârșit, la prețuri incredibile), turismul nu prezintă un real interes. Mi-aș dori ca Bucureștiul că arate ca Brașovul (dovadă că, totuși, pot exista și în România orașe frumoase), pe când deocamdată e ca un WC prost întreținut unde-și face nevoile majoritatea poporului (alții preferând să o facă în continuare pe câmp, de nevoie sau pentru că așa au fost învățați de mici).
Pentru mine, care trec rar prin București, o dată la 3-4 ani, lucrurile nu par atît de tranșante. Bineînțeles că rezistă multe focare de mizerie și există locuri uitate de edili, traficul sufocant, poluarea, taximetriștii enervanți, dar mi se pare că între ultima vizită din 2009, cînd m-am plimbat prin tranșeele Lipscanilor și vizita de anul trecut am observat, în partea centrală mai ales, multe lucruri duse la capăt.cred că lipsește un PUG bine întocmit și voința de a tăia de la rădăcină „inițiativele” țeparilor și șmecherilor din domeniul edilitar, rutier, salubrizare-deszăpezire.