Lăcusta

Ziua începea să-și croșeteze o dantelă străvezie la poalele mantiei, acoperind cu ea franjurile zdrențuite ale nopții. Orașul se trezea încet din amorțeala unui somn agitat.
Felinarele mai trimiteau o ultimă rază palidă spre vitrinele adormite. Uitate de ploaie, bălțile cenușii se încrețeau în răcoarea dimineții.
Ici și colo un gunoier cu o țigară în colțul gurii mătura nepăsător rămășițele nopții.
Camioanele se opreau oftînd la marginea trotuarelor așteptînd răbdătoare să scape de marfă.
Cu umerii ridicați și cu mîinile băgate adînc în buzunarele paltonului, un tînăr pășea pe străzile pustii. La fiecare pas număra pietrele pe asfalt adulmecînd praful ud.
Ce n-ar da pentru o țigară!
Scormonește disperat prin fundul buzunarului pescuind într-un colț o bomboană uitată. O scoate, cojește hîrtia cleioasă ignorînd rămășițele care se încăpățînau să se desprindă și o băgă resemnat în gură.
Cu limba simte cîteva firimituri de tabac lipite de bomboană și-și spune satisfăcut în barbă…asta da!…două muște cu o lovitură…mototolește hîrtia, cu vîrful pantofului o trimite direct în canal, și își reia numărătoarea sărind de la o piatră la alta ca un acrobat pe frînghie.
Ciudat…după așa o noapte nu se simte deloc obosit deși genunchii erau ca din gumă.A visat sau ce-a fost ? Cîteodată crede că și-a pierdut mințile.
Ajunsese mai devreme acasă, bucurîndu-se deja din metrou cu gîndul la canapeaua moale, o bere și un serial ieftin la televizor.
La ușă rămăsese cu cheia în aer, o crăpătură cît să încapă o pisică îi spunea că ușa este deschisă. O împinse cu un deget și intră pe vîrful picioarelor în apartament.
Mărgele colorate se înșiruiau prin hol, prin cameră, făceau un colț spre baie ca după aceea să se alinieze la stînga spre bucătărie.
Aplecat mergea după ele și încerca să le adune în pumn.
O boare le suflă dîndu-le de-a dura pe sub masă și scaune. Întorcînd capul vede ușa deschisă și o trîntește cu un picior.
Plictisit deja de vînătoarea după mărgele pornise spre bucătărie să-și ia o sticlă de bere.
Întorcîndu-se în cameră, face un pas, doi, alunecă pe mărgele și se întinse cît era de lung pe dușumea. Sticla îi zburase din mînă iar berea se prelingea spre mărgelele colorate care se defăcură cu un pocnet. Flori cu petale cărnoase și miros greu creșteau întinzîndu-se prin toată camera, luînd dimensiuni uriașe acoperind mobila și agățîndu-se de pereți.
Strivit și sufocat de mirosurile dulci, se ridică cu greu dintre frunzele cleioase și dintr-un salt ajunsese la ușă.

Ieșind în stradă își netezise cu două degete gulerul hainei uitîndu-se la ceasul care-i atîrna strîmb la mînă.
Orele trecuseră, nici el nu știa cînd, renunță să mai facă socoteala și rumegînd în barbă…ce noapte!!…sări mai departe din piatră în piatră, antenele-i verzi ajungînd pînă la acoperișuri, dispărînd apoi într-un pom…

Se strecură printre frunzele îngălbenite de frică lungindu-se gîfîind pe o cracă groasă. Brațele subțiri și verzi, la coate ascuțite, cu cîrlige păroase și încovoiate le proptise în lemn. Haina despicată la spate îi atîrna în părți ca două aripi crescute din umeri, pleoștite de umezeală și pentru el fără folos. Ceasul îl pierduse de mult, atîrna undeva de o ramură și ticăia singuratic.

Un gîndac sobru, deranjat de zgomotul neobișnuit ieșise cu o carte în lăbuțe din lăcașul lui, pus pe ceartă, indignat la culme și gesticulînd cu foile prin aer. Se agațase de un cîrlig, revoltat se scutură scîrbit, tragînd nervos de hăinuța roșcată, îndepărtîndu-se cu lăbuțe repezi și lăsînd în urmă un petic fluturînd.
Ce lume!!…bîzîie furios și ia hotărîrea să se mute cît mai curînd.
Cuprins de o mînie inexplicabilă el lasă capul pe creangă și înfipse gura (între timp ascuțită) în lemnul dulce. Seva lipicioasă și străvezie se prelingea prin șanțurile aspre, decorînd crengile cu mărgele cleioase și opace.

Unde am ajuns!!!…zuruie instinctiv din aripi, mă cert cu un gîndac!!

Picioarele încovoiate, amintind două crengi abia răsărite, le freca dintr-un impuls necunoscut și zgomotul amintea o vijelie îndepărtată.
Deranjați de zgomot, sute de păduchi și purici de frunze se rostogoleau printre crengi, alunecînd pe tulpină, toți cu bocceluțele în spinare ferm hotărîți să-și caute alte locuințe mai liniștite și mai sigure. Oricum, în cel puțin două zile vor muri de foame lîngă un monstru.
El începuse să le înțeleagă limba și nu știa dacă trebuie să rîdă sau să creadă că a înnebunit de-a binelea.
Se legăna pe creangă ignorînd pericolul de a se prăbuși, cînd deodată descoperise în fața lui o casă cu ferestrele deschise.  Se aplecă mai mult și fascinat vede prin fereastră o cameră, scaune, o masă,într-un colț chiar și un televizor.
Vijelia începe să fie mai puternică, își freca picioarele emoționat riscînd o prăbușire cam de la etajul patru.
Cu ochii rotind de amintiri, urmărea nemișcat mișcările din cameră. Adîncit în contemplare, căuta cu degetele diforme o țigară inexistentă.
O mișcare greșită, un trosnet, craca plesnește, el o strînse disperat cu mîinile, prăbușindu-se și încercînd în același să folosească aripile străine. Căzuse din înalt pocnind pe asfalt printre frunze rupte și gîndaci speriați.

Duse o mînă la cap și proptindu-se într-un cot  se uita buimăcit în jur.
În mînă ținea o sticlă goală și berea vărsată făcea bălți rotunde pe podea.
La fereastră o cracă bătută de vînt lovea în geam iar soarele trimetea prin cristalul atîrnat de un fir sute de mărgele colorate prin toată camera.
Se sculă pipăindu-și picioarele, clătinîndu-se ajunse la canapea, cu un oftat se prăbuși pe ea jurînd și încrucișînd două degete…de-acum beau numai apă!!…

Magdalena Chirilov

Sunt născută în România la București și trăiesc de 48 de ani în Germania la Berlin. Faptul că nu aveam și nu am ocazia să vorbesc limba română, m-a determinat să scriu și în felul acesta să-mi țin trează legăturile cu limba noastră atît de frumoasă. Am început cu proză, trecînd la poezii și întorcîndu-mă la proză. Lucrez pe lîngă altele și în ceramică iar cînd această ocupație mă obosește, pictez. Încerc pe cît posibil să întrețin relații virtuale cu persoane din țară, nu întotdeauna din păcate cu succes. În rest, nimic deosebit despre persoana mea. Da, am o nepoțică dulce care este sufletul meu.