Hei, ca de obicei, bătrâne! Picii sunt înnebuniți după tine.
Sictir, mocofane.
Rămâne pe luni, da? Vezi că la opt începe.
Cum zici tu.
Okey, ciaules moșule.
Trimițându-l în mă-sa, bătrânul se îndreptă către vestiare. Coridorul îngust coti la stânga lăsând în urmă lumina și zgomotul vii ale scenei. Gâtul îi ardea deja după o țigară iar rahaturile de plasturi nu făceau două parale. O să ajung să-mi pun și-n cur și tot degeaba, se gândi în timp ce se împiedică de o tricicletă uitată într-un con de umbră. Dracu’ să-i ia pe toți de țăcăniți. Aruncă tricicleta doi metri mai încolo cu gândul ca următorul neghiob să-și rupă măcar un deget dacă nu toți dinții. Gândul îi puse un zâmbet pe fața albă iar gura se lăți monstruos până aproape de urechi. O picătură de sudoare aproape reuși să treacă peste cel de al doilea val de bărbie când mâna bătrânului se încolăci brutal pe clanța cabinei sale. Surata ei căuta deja cu disperare butonul de la ventilator. Abia după ce curentul răcoros îi trecu peste față, aprinse și lumina. Cu un gest mecanic își scoase jobenul șifonat și-l aruncă fără să se uite pe masa plină de ziare și resturi de vreo câteva zile. Rămase în picioare, parcă încercând să se adune.
Nu era foarte înalt iar pantofii cu de juma de metru îl făceau să pară și mai pitic. Un liliputan cu labe de iepure și început de chelie pe sub peruca verde. Amuzându-se teribil de imaginea jalnică, sărută cu gura încrețită cele două degete care îi băgară țigarea între buze. După trei fumuri zâmbetul i se șterse iar fața albă cu ochii încerănați în verde începu să cedeze sub presiunea conștiinței.
La dracu cu toți. Îndesă cu violență țigarea în mijlocul altor victime neterminate. Îi promisese fiicei lui că va încerca să se lase. Nu că dădea doi bani pe promisiune, dar dacă scorpia sau hoașca bătrână de mă-sa l-ar fi mirosit, nu i-ar mai fi permis să-l vadă pe Nicușor. Christosul ma-mii lor! Avea nevoie de permisiune pentru a-și vedea nepotul. Și încă de la cine. Simți nodul din gât, hainele deveniră brusc prea strâmte. Înainte să se hiperventileze își aminti de sesiunile de terapie în care învățase cum să se controleze. Sfaturile nu făceau două parale, dar gândul la bucățica aia fragedă putea anestezia și un iepure în călduri. Zâmbi larg și satisfăcut în timp ce-și privea mâinile în reflexia oglinzii cum îi desfac papionul galben cu buline violet, deja era mult mai bine. Apoi cu un fel de silă își desprinse peruca verde și încercă să o așeze pe capul Soranei. După încă vreo câteve încercări Sorana arăta la fel de bine ca în realitate, gândi mulțumit. Cu un gest de-o aroganță adolescentină o sfidă suflându-i trei cerculețe de fum peste nasul de burete roșu, rânjind triumfător.
Când se cunoscură s-ar fi putut spune că era șarmantă, poate chiar frumoasă. Dar nu zâmbetul ei gingaș și plin de viață, nici frumusețea frapantă îl cuceriră, ci încăpățânarea de catâr cu care își susținea ideile. Felul în care își trecea mâna prin păr atunci când îi punea la punct pe cei cu care vorbea. Fremăta cu toată ființa și se aprindea atât de puternic în fața unei dezbateri, încât nu ți-ar fi fost greu să-ți imaginezi cum vinișoara subțire de deasupra frunții îi explodează în mai multe locuri deodată. Pe vremea aceia îl excita groaznic dezbaterea, ideile, lupta pentru cel din urmă argument, dar cu timpul arena se întinse într-atât încât le acapară toate aspectele vieții. Dacă el ar fi vrut sa mănânce paste, ea găsea pe loc din căpșorul ei mic și drăguț cel puțin șase argumente pentru care pastele ar fi fost o alegeree nepotrivită. Pâine albă proaspătă. Nici vorbă, aici trebuie neagră de secară, puțin prăjită. Film sau teatru. Iubitule, asta e vreme de stat în casă și citit ceva bun în timp ce savurezi un ceai călduț de lavandă. Nu-și dădu seama când își aprinse o altă țigară așa cum nu realiză când casa lui se transformă în tranșeele de pe Somme. Războiul de uzură se încheie brusc după aproape doi ani prin capitularea amândoura în momentul în care rămase gravidă cu Eva.
Pentru un timp totul era în echilibru, își aduse aminte. El pendula mereu între muncă și casă, între baie și bucătărie, între piață și farmacie. Dar cumva, deși extenuant, totul mergea ca un ceas elvețian.
Nasul de burete roșu se desprinse ușor de pe fața Soranei indicându-i starea exactă în care se afla viața lui. Cincizeci de ani. Fost pilot, acum clovn și moș crăciun de ocazie. Însurat cu o cea mai faină femeie, divorțat de cea mai a dracului scorpie.
Începu să se schimbe în grabă în timp ce cântărea ce cadou ar fi mai potrivit pentru ziua micuțuilui. O carte de benzi desenate sau niște figurine din nu știu ce film, îi sugerase mocofanul, pe al cărui nume nu se sinchisea să-l rețină. Mai că îl plesni. Dar ce, nepotul lui este homălău să se joace cu păpuși? Un căluț frumos de lemn fu ultima variantă, chiar dacă mocofanul aproape leșină de râs. Trebuia doar să-și dea seama de unde să-l cumpere.
Își aranjă părul pe spate privindu-se mândru în oglindă. Ținti două cerculețe de fum spre fața posacă și fără de nas a Soranei, închise întrerupătoarele și cu sentimentul că se înăbușă de cald ieși din sauna cabinei. Peste câteva ore avea să-i cânte la mulți ani lui Nicușor. Singurul lucru bun din viața lui de altfel. Cu gândul de unde ar putea cumpăra căluțul de lemn la ora asta, trecu în grabă prin conul de umbră uitând complet de tricicleta pusă capcănă.
Trei zile mai târziu deschise ochii.
Dar ce stați așa ca la priveghi? A murit cineva? Se dă ceva de pomană?
Moș bătrân și nesuferit! Doamne!
Eva! Te rog. Am pretenții. Iar tu clovn bătrân poartă-te cuviincios. Nu am stat trei zile lângă tine ca acum să-ți aud glumele prostești. Vinoți în fire, ai avut noroc, așa cum ai avut toată viața de altfel. Când ai căzut tot timpul a fost cineva lângă tine care să te ajute să te ridici. Nu spun că o și meritai.
Hai sictir, de ce ați venit și unde este Nicușor?
Erai plin de sânge și stafidit ca o legumă stricată când te-au adus. Crezi că l-aș lasă pe Nicu să te vadă așa? Ți-am spus că nu e în toate mințile. Și tu mamă voiai să-l luăm acasă, să stea cu noi.
La voi?! Niciodată. De ce a plecat David? De bine ce-i era? Cred și eu că și-a luat lumea în cap decât cu două scorpii ca voi. Nu, nu. Eu nu plec nicăieri. Aici rămân.
Chiar mi-era dor de așa o scenă. Au zis că o să-ți revii dar nu credeam că atât de repede. În fine, cum vrei tu până la urmă. Nu te-ai țăcănit la cap deci poți decide și singur ce e și cum e mai bine pentru tine. De parcă te-ai fi priceput vreodată la asta. Voiam doar să știi că ești oricând bine-venit la noi, iar Nicușor ar fi cel mai fericit din toată povestea.
Paștele mă-sii, Sorana! Îmi pare rău. Încă nu-mi dau bine seama ce s-a întâmplat. Nu mă lua în seamă.
Doamne! Are aceiași mimică pe care o făcea când uita de ziua mea.
Eva, te rog. În fine, noi te lăsăm să te odihnești. Venim mâine în vizită, după care vedem cum facem cu mutatul la noi până te întremzi. Uite, de la Nicușor. Vezi cum îl pierzi sau strici.
De unde atâta dragoste, se întrebă. Știa că Sorana l-a iubit toată viața chiar dacă el le-a părăsit, dar parcă totul e prea mult. Totuși, încă se simțea atrăgător. Cu gândul la cuceririle tinreții și cu zâmbetul un pic strâmb pe față aluncă într-un somn dulce.
*******
De ce nu i-ai spus?
De ce să-i zic?
Are dreptul să știe.
La ce i-ar folosi? Mai are trei luni. Lasă-l să trăiască așa cum știe mai bine.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com