Noapte, târziu, trecut de miezul nopţii.
Balustrada dublă a balconului roşu rămâne un contur smolit în voalul de întuneric ce străbate până dincolo de geamul leduit de o lumină rece, albă. Lui îi place lumina rece. Ea preferă lumina în funcţie de stările prin care trece.
De multe ori, privind prin fâşia de falsă zi din întreaga cameră, mă gândesc cum ar fi ca între mine şi acea negreală de afară să nu mai fie piedica zidului sau a geamului. Cum ar fi să îmi împing, ca într-un zbor care se vrea a fi o alungire prelinsă, întreaga mea făptură. Mi-aş ascunde în noapte drumul meu spre lună.
Să văd totul din poziţia lunii, cum stă el fixat de privirea mea coborâtă asupra lui. Să mă văd pe mine, încleştată în braţele lui. Ochii mei negrii deschişi dar goi, lipsiţi de viaţă şi scufundaţi undeva în visare.
Ca o fantomă, m-aş plimba liberă prin văzduh. Aş trece prin toată distanţa ce e între mine şi el, de acolo din locul de lângă lună şi stele. Traversând aerul exosferic, norul de neon, ce a rămas puţin pe luna pe care de-abia o face să pâlpâie odată cu îndepărtarea mea, şi vântul solar, fluxul continuu de particule de tot felul, apoi acel aer atmosferic, neprietenos de rece prin întinsul stratosferei şi prin troposfera îmbogăţită de oxigen, aş putea într-un final să ajung înapoi, pe fruntea lui, ca o pală de vânt, cu praful meu de origine animală purtând după mine acel alai prăfuit din stele.
El vede raza lunii izbindu-se în reflexia geamului.
Gândul lui e într-un departe ce nici el nu-l ştie. Privirea lui stă prinsă în acel gând iar ea, lângă el, priveşte orbită de tot cerul lui în care şi-a trimis ochii. Statui lipite ce încă respiră închise fiecare într-un separeu mental.
Ea există cu fiecare celulă rotunjită, există acum lângă mine şi pare adormită pe pieptul meu. E un copil sosit acasă după o rătăcire pe care doar ea şi-a dorit-o. Mie nu mi-a păsat. Noaptea e prea mult pentru ea.
Apar norii peste cercul plin al lunii şi peste munţii pătaţi ca un zgomot al unei fotografii.
Ea miroase a fructe tropicale şi îi simt lacrima cursă pe obrazul stâng. Mâna ei se strânge apăsat pe mâna mea. Mă doare, sunt viu, nu mai verifica. Iar luna s-a ascuns.
Bezna îi face obrazul mai fin, faţa îi e mai mică, unghiile ei sclipesc. Norul se duce. E atât praf minuscul în raza de pe chipul ei. Aş vrea să nu fie contact între stropii aceştia dinamitaţi şi bezmetici . Când o privesc să-i fiu singura atingere. Mai bine să moară, puţin măcar, lumina.
Ea nu-şi cunoaşte genele picurate de răsuflul meu şi habar nu are că tot părul ei negru acum şi-a schimbat culoarea şi mă arde în roşiatice scânteiri. Astrul acesta o face lucitoare ca o nălucă venită din el. Tocmai pe ea, o lunatică.
Sunetul nopţii ţiuie cu un tăiş lung şi inimile lor cântă aceeaşi chemare la somn într-o nesfârşită îmbrăţisare. Abisul dorinţelor doarme în decor, negura zilei îşi întinde pânzele peste cei doi iubiţi sub veghea din depărtare a lunii şi privirile lor roiesc în varietăţi de visare. Ei, ca două himere înlănţuite…
Revistă de literatură și alte mofturi
Reverie pe teme erotice. Mult mai apropiată genului liric decât celui epic. Mai trebuie lucrat cu cuvintele și cu metaforele. Multe cuvinte nu par a fi la locul lor, iar figurile de stil nu sunt foarte sugestive.
Apoi: între un el și o ea, cine este povestitorul? O a treia persoană? Aș zice că este tot ea, deoarece se vrea încleștată în brațele lui, dar nu e după cum cred eu și nici după cum vrea ea.
privirile lor roiesc în varietăţi de visare – hmmm… cât de variate pot fi visările unor iubiți înlănțuiți? (Au ajuns deja la fantezii? :-))
Încă ceva: Bezna îi face obrazul mai fin, faţa îi e mai mică, unghiile ei sclipesc. Beznă înseamnă lipsă de lumină, ori ceea ce urmează sunt efecte ale penumbrei sau semi-întunericului.
Traversând aerul exosferic, norul de neon, ce a rămas puţin pe luna pe care de-abia o face să pâlpâie odată cu îndepărtarea mea, şi vântul solar, fluxul continuu de particule de tot felul, apoi acel aer atmosferic, neprietenos de rece prin întinsul stratosferei şi prin troposfera îmbogăţită de oxigen, aş putea într-un final să ajung înapoi, pe fruntea lui, ca o pală de vânt, cu praful meu de origine animală purtând după mine acel alai prăfuit din stele.
Știi ce cred eu? ca vrei sa impresionezi prin cunoștințele de fizica atmosferei. Normal că nu e așa, dar unui cititor care nu stăpânește noțiunile, aerul exosferic nu-i spune nimic. Nici mie, deși sunt inginer…
particule de tot felul? Ha, ha, te-am prins cu lecția neînvățată! Nominalizează măcar două-trei, zi de ioni de hidrogen sau de protoni, electroni și neutrino. (aici glumesc, sper că te-ai prins :-) )
Sfatul cel mai important: citește! citește mult!
Da, nu, nu știu ce să zic… (ok, ascult o piesă de teatru, cum ziceam e beznă :-) !)
Dar Florin, mulțumesc foarte frumos.
PS: era și așa un paragraf greoi și prea lung…ca o înșiruire de molecule…ioni de tot felul :-)))
Plus, eu nu văd eroticul, dar fie…e doar o noapte în care vorbește un narator și apare gândul Ei despre noapte, întuneric și o călătorie până la lună de unde îl vede pe El, o întoarcere prin văzduh… tot la el, sub forma Ei metafizică, căci Ea e cu trupul în brațele Lui dar cu sufletul zburdă. Apoi apare El, o altă voce vrea să se distingă ușor în aceeași notă romantică cu gândurile Lui despre Ea.
Poate se încheie brusc, dar naratorului îi era somn și își duce personajele la somn, dar nu uită să îi îmbrățișeze. E o fantezie a cum poate luna să facă doi îndrăgostiți să trăiască o clipă/ mai multe în noapte.
Propun tema aceasta pentru toată lumea ca un exercițiu.
Mulțumesc! Spor!
Buna observatia cu bezna :) He he.. m-a distrat!
Intr-adevar pasajul cu stratosfera ma cam ideamna sa trec textul la Atelier.
Mai trebuie lucrat la el.
Ar mai fi:
„Sunetul nopţii ţiuie cu un tăiş lung şi inimile lor cântă aceeaşi chemare la somn într-o nesfârşită îmbrăţisare.”
Pentru mine suna ca o fraza in care ai vrut sa intrebuintezi mai multe cuvinte fara sa te gindesti prea mult care si de ce :)
Noaptea parea foarte linistita pina sa apara tiuitul ala ca un tais de cutit si cititorul e putintel bulversat. EL trebuie sa inteleaga: ce e asta, de unde vine?
http://mariusmanta.com/2010/06/08/precizari-comparative-ale-prozei-de-factura-romantica-si-realista/
Recomand cu drag!
Noapte=liniște dar există Noapte=Zgomot=Urlet=Țiuit=Strigăt=Foșnet=Zarvă etc,etc.
Se pare că nu pot reda sunetul nopții din exact aceea noapte. Doi îndrăgostiți privesc fiecare cu gândurile proprii luna, în timp ce noaptea are un zgomot care e un țiuit. Țiuitul e sunetul care e acolo omiprezent, de multe ori nu poți să îi atribui o sursă pentru că e un sunet dat poate de apararele lăsate în priză, greierii și gângăniile care își văd de viață, de zumzăitul, zgomotul de fond al arterelor de circulație, un sunet ce pornește din toate acestea. Poate fi dat de o grămadă de „personaje”, o grămadă de ” cine” . Deci, am gândit și chiar mai mult decât o gândire în beznă, am ascultat.
Credeam că nu scriem după tipare. Prefer ATELIERUl, se pare.
Cât despre „beznă” . Fără să fiu, oricum, vreau să zic că în beznă ochiul uman se adaptează. Nici bezna nu mai e beznă. Există nuanțe de negru. Bezna e neagră. Dar în ea, în beznă, în bezna nopții, că despre bezna aceasta vorbim/ scriem, există astrul ceresc (în text din ascuns, revine de după nori), luna care nu transformă toată noaptea în zi dintr-o dată cu lumina ei, ci dă negrului nopții posibilul vederii. Da, e penumbră, e semi-întuneric. Și nu mă contrazic deloc pentru că exact după propoziția cu bezna începe o altă propoziție ” Norul se duce” . Deci pentru cine nu a înțeles, pentru că eu nu scriu cel mai pe înțeles :)) , era puțin ridiculizată bezna aceea. Dacă iei din context doar acea propoziție e o prostie și observația e corectă! Dar ori citim tot textul ori scriem singuri. Era interesant dacă nu se schimba forma ce am dat-o eu textului. Înțelegerea lui era mai evidențiată. E un întreg paragraf cel cu „bezna” dar dacă se caută erori-terori…eu tac!
(Am înțeles că e greoi, am înțeles că se caută să deformăm orice asocieri mai reușite sau mai nereușite, am înțeles că dacă eu pun un pasaj care vrea să arate drumul de la pământ la lună se consideră forțat dacă dau cititorul cuvinte de specialitate. Și de aceea acest text va ședea bine merci în ATELIER.)
Aș fi curioasă să văd cum se lucrează la un text romantic, DA, aș fi foarte curioasă.
Pai romantismul e dead! Am vazut ca mai pilpiie un pic prin Romania dar e anacronic sa incerci stilul asta acum.