În timp ce scriam la articolul despre librăriile on-line am făcut zeci de căutări pe internet. Voiam să mă asigur, aşa cum fac de obicei, că nu scot vreo statistică “din burtă” sau vreo afirmaţie eronată. De multe ori căutările mă duc la titluri fără legătură directă cu subiectul ales, dar sînt totuşi chestii de care sînt interesat. O astfel de întrebare care mă roade este de ce îşi oferă scriitorii romanele pe gratis? Este o stratagemă publicitară care funcţioneză? Astfel am ajuns la un articol despre Andy Weir în care se spunea că a devenit cunoscut după ce şi-a oferit cartea pe gratis pe blogul lui personal (staţi liniştiţi, acum nu mai e pe gratis).
După ce i-am făcut rost de adresa de e-mail, i-am trimis o serie scurtă de întrebări cu menţiunea că răspunsurile vor fi traduse şi publicate pe LiterNautica “for your east-european fans” J. Andy a fost destul de amabil să-mi răspundă în mai puţin de două zile.
Î: Salut, Andy! Aş vrea să public un scurt interviu cu tine destinat cititorilor şi cinefililor consumatori de scince-fiction de calitate, în aşteptarea filmului Marţianul. Menţionez că în România, filmul a luat-o înaintea traducerii romanului, ceea ce este un lucru mai rar întîlnit.
R: Sigur, cu plăcere! Dă-i drumul la întrebări!
Î: “Marţianul” a devenit popular imediat după ce l-ai postat pe gratis, pe blogul tău, ca variantă pdf ce putea fi descărcată de cei care îţi urmăreau postările. Ai recomanda distribuirea gratuită de e-books unui autor nou care doreşte să devină cunoscut? (Would you recommend another author giving the book free as a tool to get first time fast exposure?)
R: Ia timp să îţi formezi o bază de cititori care să-ţi frecventeze blogul regulat. Oamenii, ziarele, au preluat chestia cu romanul dat pe gratis… dar nu este deloc aşa de simplu pe cît pare. Trebuie să investeşti o groază de timp în blog. Să începi să-i cunoşti pe cei care-ţi vizitează site-ul. Să creezi un fel de relaţie care cu toate că e virtuală, este personalizată. Nu cred că aş fi dat cartea unor oameni complet necunoscuţi. Am dat cartea unor oameni cu care aveam o relaţie. Iar pe blog nu a apărut doar romanul. Trebuie ca în timp să postezi mult, foarte mult conţinut, să scrii constant. Povestiri scurte, fragmente din alte romane, orice, pentru a atrage cît mai mulţi cititori.
Mi-a luat zece ani pentru a aduna o listă de e-mailuri a 3000 de cititori pasionaţi de science fiction şi, mai ales, de genul de science-fiction pe care îl abordez eu.
Totuşi, nu m-am aşteptat la succesul pe care l-am avut. Cîţiva cititori care luaseră cartea pe gratis m-au întrebat de ce nu scot o versiune Kindle, pentru că e mai uşor de descărcat şi arată mai profesionist. Aşa că le-am urmat sfatul şi am ales preţul cel mai mic permis de Amazon. Şi pe măsură ce se vindeau mai multe şi mai multe copii, priveam cifrele şi nu-mi venea să-mi cred ochilor!
Î: Eşti mulţumit de felul în care a ieşit filmul? Presupun că ai luat parte la advanced screening? Acţiunea filmului urmează firul cărţii îndeaproape?
R: Da, e minunat. Sînt foarte fericit de rezultat. Speram atunci la început ca Watney să fie jucat de Chris Evans, dar asta probabil pentru că nu puteam visa la Matt Damon. De fapt, contractul fimului a venit la doar o săptămînă după contractul cu editura. Aşa că firesc, la început nu-mi venea să cred şi ca să fiu cinstit, primul meu gînd a fost dacă nu cumva este o ţeapă sau o glumă proastă.
Î: Cît timp ţi-a luat această carte, incluzînd planificarea dinainte de scrisul propriu-zis? Ai făcut-o full-time? Te-ai bucurat de suportul familiei?
R: Mi-a luat aproximativ trei ani dar lucrînd la ea part time, ca un hobby, în general numai noaptea şi în week-enduri. Aveam un serviciu destul de solicitant, ca programator. Pe de altă parte nu sînt însurat şi nu am copii – ceea ce îmi lăsa mai mult timp pentru carte atunci cînd ajungeam acasă.
Î: Da, am citit asta despre tine. Că ai început să lucrezi ca programator pentru un laborator încă de la vîrsta de cincisprezece ani. Că ai fost pasionat de spaţiu şi de subiecte cum ar fi fizica relativistă şi călătoriile spaţiale. Toate aceste cunoştinţe pe care le-ai acumulat în timp te-au ajutat la conceperea romanului?
R: A fost de fapt un pic invers: pasiunea pentru acest subiect m-a îndemnat să scriu cartea. Îmi place să citesc lucruri recente despre cercetările spaţiale şi la un moment dat am început să mă gîndesc ce ar face un astronaut care a rămas blocat pe Marte. Cu cît lucram mai mult cu atît îmi dădeam seama că în subconştient mă gîndisem de o viaţă la această idee. Şi încă de la început am hotărît să o scriu cu cît mai multe detalii ştiinţifice, am dorit că totul să pară cît mai veridic. Pentru un “tocilar” (traducere nu foarte bună pentru “nerd”) ca mine, rezolvarea problemelor de fizică şi de mate cu care se confruntă Mark a fost ca o distracţie.
Î: Între Asimov şi Philip K. Dick, pe cine preferi?
R: Asimov, desigur!
Î: Star Wars sau Star Treck?
R: Doctor Who!
Î: În realitate, eşti de partea celor care susţin explorarea planetei Marte trimiţînd acolo astronauţi?
R: Într-adevăr, sînt un fan al călătoriilor spaţiale de ambele feluri: conduse de inteligenţă artificială sau conduse de astronauţi. Mi-ar place să văd oameni punînd piciorul pe Marte în timpul vieţii mele. Dar nu sînt sigur că acest lucru se va întîmpla… Nu sînt vremurile războiului rece. Nu este o cursă a naţiunii care va ajunge prima acolo, aşa că nu este o prioritate. Deasemenea, computerele şi tehnologia sunt incomparabil mai avansate acum decît erau în anii ’60. Aşa că logic te gîndeşti de ce am risca vieţile unor oameni cînd putem trimite mai degrabă roboţi? Totuşi, un om acolo… ar fi ceva extraordinar. Probabil că doar asta ar fi un motiv suficient de bun!
Î: La ce scrii acum?
R: Mă gîndesc la un roman poliţist de science-fiction.
Î: Îţi doresc inspiraţie şi mult succes în continuare. Deasemenea, îţi mulţumesc din inimă pentru acordarea interviului.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Felicitari pentru micul interviu! E destul de interesanta treaba, vorbind eu, un om care nici macar nu a citit „Martianul”, nici nu pot spune ca de-abia astept, doar curiozitatea ma va misca la un moment dat, cel mai probabil. Sunt mai mult un fan al lui Ridley Scott si ma interesa ce zice un autor a carui scriere a fost atat de pe gustul celor de la NASA. Ce o fi oare in capul lui? :)) Dar uite ca ma ajuta sa inteleg de ce NASA a fost imediat de acord cu scenariul inspirat din „Martianul”, fiindca omul zice asta: „Aşa că logic te gîndeşti de ce am risca vieţile unor oameni cînd putem trimite mai degrabă roboţi? Totuşi, un om acolo… ar fi ceva extraordinar. Probabil că doar asta ar fi un motiv suficient de bun!” Asta in contextul in care au aparut tot felul de declaratii in presa ale celor care au vrut sa participe la celebrul program de colonizare a planetei Marte, iar acei oameni au spus ca totul e o mare teapa. Si mereu tind sa cred ca NASA nu vrea oameni din afara lor in cosmos, iar Andy Weir e cam pe acelasi principiu, argumentand prin sublinierea riscului, o tendinta atat de utilizata in science fiction-ul recent, o tendinta trista, zic eu.
Ceea ce ai obținut tu aici, Cornel, este un mega-interviu!
Bine că l-ai prins cât încă e ”mic” pentru că dacă va reuși să ajungă autor mare, va fi mai selectiv, presupun, în acordarea interviurilor.
@Gina Sincer si eu la fel ca tine: deja stiu ca nu o sa am rabdare si-am sa vad filmul. Cartea cred ca este buna dar nu ma atrage deoarece este scrisa la persoana intiia si pe moment nu sint in dispozitie de citit romane la persoana intiia :)
Cit despre oameni in cosmos, ai urmarit stirea recenta ca cel care a lansat site-ul Amazon are un nou business de „calatorie spatiata de agrement”? Va folosi baza de lansare NASA.. nu stiu exact care e deal-ul acolo. Ori riscul cel mai mare este cred la decolare si aterizare. Din ce am auzit, problema majora ar fi durata calatoriei Terra-Mars-Terra corelata cu human body in lipsa cimpului gravitational pt asa mult timp.. apar probleme de osteosporoza, constipatie si probleme renale. Plus depresia. Astea ar fi riscurile…
@Pavel Posibil, posibil.. Deocamdata, succesul cu interviul asta ma indeamna sa-mi mai incerc norocul :)
Merci de trecere – ma bucur ca v-a placut :)
Apar probleme cand mergi asa mult, cum ar fi spre Marte, dar d-aia exista training si niste tratamente atat de grele incat iti pot transforma corpul total daca e necesar. :)) Plus ca daca mergi pe Marte, clar nu te mai intorci, asa ca problemele astea devin apa de ploaie. Astea imi par doar scuze mediatice. Uite ca pun niste link-uri despre subiect, viziuni diferite abordate diferit.
https://medium.com/matter/mars-one-insider-quits-dangerously-flawed-project-2dfef95217d3
http://www.buzzfeed.com/danvergano/mars-aint-never-gonna-happen
http://www.space.com/21270-private-mars-colony-scam-china.html
Mi-a plăcut interviul, ăsta e genul de întrebări la care aș fi vrut și eu răspuns. N-am citit cartea, n-am văzut filmul (nici nu știu dacă au apărut și la noi). Filme despre marțieni sunt multe, unele chiar bune – în ultima vreme: Planeta roșie (2000, cu Val Kilmer), John Carter (2012).
Merci, Florin.
Filmul – cred ca de saptamina asta :)
Red Planet vreau sa-l vad dar.. sa nu-mi spui de John Carter.. n-am putut pricepe de ce si-au pierdut timpul cu aberatia aia. Nu mai era nimic cit de cit credibil.. de fapt, era dupa o carte scrisa prin anii ’40.
Sa explic un pic de ce scenariile astea scrise in prima jumatate a sec 20 nu mai se pot lua in considerare (chiar si anii ’60, ’70). Putin inainte de 1900 au fost „observate” canalele de irigatie de pe Marte. Apoi un italian a scris o carte despre canalele, atmosfera si locuitorii de pe Marte. Cartea a avut succes, oamenii mai creduli pe vremea aia, mai visatori. Noua ne este greu acum sa ne imaginam cit de creduli erau pe atunci.. ce insemna egiptologia, si altele asemenea, dar e de ajuns sa citim despre haosul creat de Orson Welles citind War of the Worlds la radio (si asta in 1938!!) si avem o idee :) Ascultatorii au iesit ingroziti afara in strada, convinsi ca atacul extraterestrilor e live, transmis la radio pe bune! :)
Ce voiam sa spun.. In 1905, o societate franceza ofera 10000 de franci persoanei care va intra in contact cu extrateresti EXCEPTIND martiani (despre care erau siguri ca exista, asadar sansele ca ei chiar sa dea premiul li se pareau prea mari.. :) )
Exemplul cu francezii si premierea celor care intra in contacte extratereste e doar o vrajeala a oamenilor care vreau sa se distreze sau care pur si simplu se plictiseau… Si mi se pare cinstit, daca oamenii sunt chiar atat de pierduti, de ce sa nu razi? Si nu mai inghit ideea aia ca oamenii erau asa pentru ca nu aveau incontro, ca educatia era foarte limitata si asa mai departe. Atat timp cat am gasit exceptii in fiecare din erele astea trecute, generatiile respective nu mai au nicio scuza. Eu cred ca in anii de pe mijlocul secolului 20 au existat niste exemple de scenarii, ceva mai izolate de industria culturala, bineinteles, care au niste treburi, idei si abordari care depasesc multe din atitudinile contemporane in ceea ce priveste deschiderea intelectuala si altele. Asa ca scenariile astea vechi au toate motivele sa fie inca luate in considerare, in primul datorita curajului unor autori de a intra in niste fantezi totale. E okay ca oamenii sa viseze, daca ma intreaba cineva, ca asa ei se dezvolta cumva, stiu ca suna bizar dar asa vad treaba. Visand mai mult, oamenii nu mai sunt mijlociti de ceea ce li se serveste in Media sau industria mainstream, care e in stare sa secatuiasca orice esenta in scop mercantil si o face, nu e niciun secret.
Vreau sa va recomand un film SF, al carui scenariu e adaptat dupa o trilogie de la inceputul secolului 20, scrisa intre anii 1901-1911, dar din pacate nu exista traducere in engleza a cartilor. Filmul se cheama „On the Silver Globe” si am sa pun un link cu o descriere generala pe care am facut mai demult, ca sa nu mai lungesc comentariul asta. :)
http://www.raftulcuidei.ro/silver-globe-un-cosmar-science-fiction-despre-conditia-umana/
@Gina
Iti dau dreptate, dar comentariul meu continua ce spusesem inainte despre John Carter (filmul 2013) realizat dupa o carte a lui Edgar Rice Burroughs (https://en.wikipedia.org/wiki/John_Carter_of_Mars) din 1917. Asa ca urmaream mai mult curentul american, nu european, unde exista britanicul A. Huxley cu Brave New World din 1932, Stanislaw Lem (polonez, apropo de link-ul tau) cu Solaris 1960.
John Carter e scria cu convingerea ca sint martieni pe Marte si.. ei bine.. stim sigur ca nu sint. John Carter se integreaza perfect acolo :) Oricum, ii scuz orice lui Burroughs pentru ca Tarzan (vol.1 si 2) in clasa a 5-a a fost o lectura fabuloasa :)
Merci pt link, povestea sf pe care trebuie sa o termin in week-end aea doua variante pt final – una dintre ele incredibil de asemanatoare cu ideea filmului. Ceea ce e perfect pt ca stiu sa merg pe varianta 2 :)
La naiba, asa imi trebuie daca nu citesc destul, pot fi fara vina acuzat de plagiat! :)
Da, stiu ce spui, asa se intampla. Mie mi s-a intamplat de multe ori sa imi notez idei care ma animau foarte multe si apoi, documentandu-ma pentru alte lucruri, intalneam o abordare similara. Sunt foarte multe directii similare in creatiile de orice fel, dar daca demersul vine pur si simplu dintr-o izbucnire individuala, poate spune oricine orice, nu este plagiat, ci o alta perspectiva.
Pai, apropo de fantezii si de John Carter am scris lucrurile de mai devreme. El era convins ca exista fiinte pe Marte, bun. Cu ce ne face pe noi diferiti faptul ca suntem siguri ca nu exista fiinte pe marte? E acelasi tip de fantezie la mijloc. Nu am fost acolo, nu stim nimic, oricat de multe lucruri s-ar pretinde in Media sau in literatura, fie ca e ea stiintifica. Nu stim nimic, doar ne facem pareri, cumva nu s-a schimbat mare lucru, doar anumite aspecte au devenit mai complexe.
In alte ordine de idei, sper ca se poate citi pe undeva, candva povestea de care spui, ca sunt extrem de curioasa. Si cand ai timp mai mult, uita-te la „On the Silver Globe”. Zic de timp ca dureaza in jur de trei ore, daca nu ma insel, iar dialogurile sunt exceptionale, d-aia e un film care se urmareste cu mintea odihnita.
Bună treabă cu interviul. Acum am aflat că s-a tradus romanul și la noi, pentru cei interesați: http://www.editura-paladin.ro/carte/martianul
Am observat că autorii străini sunt în general mai deschiși către public decât cei autohtoni. O bună „strategie” de altfel.
Merci, Mihai!
Gina, am uitat sa-ti raspund.. povestea pe care am scris-o pentru concursul sf Helion (care se incheie pe 30 sept): e de la sine inteles ca o sa o postez si aici la un moment dat :)
Foarte interesant interviul. Nu am apucat să citesc cartea, am ochit-o prin librării, dar am dat banii pe altele. Aseară însă am văzut filmul şi chiar m-a prins. Păcat totuşi că au mers cu Matt Damon, e un actor de duzină.
Eu am fost entuziasmat dar dupa interviu am vazut filmul si nu m-a prins deloc…
Nici cartea nu incepe bine..
Dar autorul modest si f cooperant, mi-a placut de el, merita succesul de care se bucura.
merci de trecere!