Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

Considerată drept cea mai importantă operă a scriitorului columbian, laureat al premiul Nobel pentru literatură în 1982, Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate este genul acela de carte pe care nu ai voie să o ratezi, indiferent de preferințele literare. Am fost sceptic atunci când un prieten mi-a spus o dată că a făcut din această carte o biblie, crezând că exagerează doar pentru a mă determina și pe mine să o citesc, însă acum, după lecturare, pot înțelege entuziasmul său, ba chiar îl pot aproba cu cea mai mare seninătate.

Ceea ce prinde cititorul încă din primele pagini este limpezimea exprimării, precum și faptul că limita dintre real și fantastic (opera fiind considerată o capodoperă a realismului magic) nu este absolut deloc sesizabilă. Spectre ale morților circulă printre vii, interacționează cu aceștia verbal și fizic, invenții stranii, clarviziuni, licori cu puteri speciale, prezicerea viitorului în cărți, sunt tratate de către autor ca și cum nimic nu ar fi mai logic pe lume. Despre asta, însuși scriitorul spunea într-un interviu că tonul pe care l-a folosit în roman a fost cel al bunicii sale, atunci când ea îi povestea despre lucruri fantastice cu perfectă naturalețe. De aceea, universul pe care Marquez îl descrie în roman poate fi comparat pe de o parte cu cel al basmelor tradiționale, pe de alta cu realitatea istorică, rurală a Americii Latine. Această ambivalență este de asemenea, după părerea mea, și cheia interpretării mesajului autorului.

Romanul urmărește destinul familiei Buendía din satul Macondo, încă de la fondarea acestuia, prezentând de fapt înteaga comunitate, care evoluează și se desfășoară în jurul numitei familii, al cărei patriarh este, în primă fază, José Arcadio Buendía. De-a lungul a șase generații nucleul familial va suferi schimbări radicale, în încercarea de a supraviețui nu doar timpului ci și mai ales calamităților pe care acesta le poartă, fie ele naturale (inundații), artificiale (războaie) sau imaginare (precum o insomnie generală, care se transformă într-o boală a uitării).

Timpul este pe de o parte circular (numele fiilor și fiicelor familiei Buendía se repetă la fiecare generație, împreună cu trăsăturile fizice și psihologice ale strămoșilor), pe de alta axial, urmărind îndeaproape realitatea istorică și cursul gradual al modernizării. Dacă la început satul Macondo este o oază de liniște, cu o structură social-economică asemănătoare tribului, fără conștiință politică, a cărui unică preocupare este aceea de a-și lucra pământul iar unică distracție prezentarea anuală, din partea unei hoarde nomade de țigani, a ultimelor invenții și elixiruri, de-a lungul timpului lucrurile iau amploare, modernizarea tehnologică nefiind întotdeauna benefică comunității, însă necesară și consecință naturală a schimburilor comerciale și culturale dintre locuitoriii satului și lumea exterioară. Astfel, curentul electric, calea ferată, cinematografele și o companie bananieră, cu impactul lor pozitiv sau sau negativ asupra acestei lumi până atunci necontaminate, vor transforma satul Macondo într-o ”metropolă” aglomerată, dinamică și nesigură. La toate acestea, precedându-le de fapt, se va adăuga implicarea guvernului în administrația publică, formarea unei conștiințe politice care va degenera într-un război interminabil între două facțiuni politice la fel de hotărâte să câștige puterea, chiar dacă, așa cum însuși autorul lasă de înțeles cu voită ironie, generalii, colerici și brutali, vor lupta mai degrabă pentru propriile orgolii decât pentru binele națiunii.

Personajele romanului, aparținând sau nu familiei Buendía, participă la toate aceste transformări în primă persoană, cu interesele și fixațiile lor (autorul realizează de fiecare dată portrete psihologice de mare finețe, schițând în doar câteva cuvinte trăsăturile fizice, punând accentul pe asemănările și deosebirile dintre diferitele generații ale familiei), fobiile și intrigile lor amoroase, suferind totuși, în ciuda tuturor deosebirilor, în ciuda ireversibilei treceri a timpului, de o boală comună, tragică și atemporală: singurătatea. Acesta este singurul sentiment care îi caracterizează și coalizează pe membrii familiei Buendía, răsfrângându-se asupra tuturor celorlalte procese afective, acaparându-le și transformându-le drastic, începând cu iubirea, care este redusă la un unic aspect: cel corporal. Astfel, iubire și sexualitate sunt tratate împreună, cu aceeași spontaneitate și naturalețe (presărată poate doar cu ceva mai multă ironie) pe care autorul o folosește, spre exemplu, pentru a reprezenta dimensiunea fantastică.

Cu o fluiditate și un stoicism demne de cartea recordurilor, Marquez descrie universul memorabil al singurătății de-a lungul unui secol încheiat, personajele sale fiind, pe de o parte, simboluri continuative ale acestui sentiment tragic, pe de alta, ecouri realistice ale epocii descrise. Pentru cei care sunt ancorați în prezentul modern, tehnologic, a citi romanul poate însemna un util exercițiu de imaginație. În plus, nu de puține ori întâlnim în carte pasaje de mare finețe poetică, de o profunzime și totodată de o claritate acerbă. Marquez nu se adresează unei singure elite, ci tuturor categoriilor de cititori, indiferent de vârstă, sex ori preferințe literare. De aceea, recomand această carte tuturor, fără nicio excepție, cu precădere tinerilor.

Într-o lume modernă, tehnologizată și comodă, în care uneori nu trebuie decât să ridici un deget pentru a obține beneficii, poate fi interesant să cunoaștem nu doar timpurile în care aceste lucruri nu erau posibile, ci însăși gradualitatea procesului de modernizare și impactul psihologic pe care l-a avut asupra umanității. Romanul poate trece, în acest sens, drept un manual nonconvențional  de istorie, ori o encliclopedie completă a unui întreg secol în desfășurare. Lăsând însă la o parte aspectul istoric, această scriere oferă, ca orice literatură de calitate, câte ceva pentru fiecare grup de cititori: realism și fantezie, dragoste și război, tragic și rizibil, personaje cu o psihologie complexă, suspans, poezie, sublim. Așa cum afirma cu entuziasm acel prieten al meu, o adevărată biblie a literaturii moderne, peste care nu se poate trece decât citind-o.

Pavel Nedelcu

Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.

Cărți publicate:

Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri

Este de găsit pe pagina sa de autor.

pavelnedelcusite.wordpress.com/