Despre structura sistemului de învățământ italian, pentru cei interesați. Nu mă voi referi la școlile de arte și meserii, ci la un liceu științific, delimitarea am făcut-o aici.
La începutul anului școlar ți se dă un carnet (cu propriul nume tipărit pe prima copertă), ce servește nu doar ca loc de însemnat notele, ci conține pagini verzi și pagini roșii, deja tipărite, cu o parte detașabilă și una care rămâne fixă, în carnet. Paginile verzi sunt cererile de motivare a intrării la cursuri după ora opt (ora oficială de începere a programului), iar paginile roșii sunt permisele de ieșire mai devreme, adică orice ieșire de la ore înainte de terminarea orarului obișnuit. Aici mai trebuie adăugat faptul că minorii nu au voie să iasă din liceu mai devreme, decât în compania propriilor părinți. În cazul în care elevul dorește să iasă de la ore fără ca părinții să îl aștepte la parter, este oprit de către oamenii de serviciu și portari, cărora în Italia li se spune bidello (și care au mai multe prerogative decât un portar sau un om de serviciu de la noi, ocupându-se în general de organizarea anunțurilor, tipărirea documentelor necesare în sistemul birocratic, ghidarea nou-veniților, furnizarea listelor cu manuale școlare, pregătirea aulelor de studiu speciale (laboratoare) sau a celor în care se organizează evenimente (aula magna) de-a lungul anului școlar, etc.). Acum, pe lângă foile roșii și cele verzi, mai sunt și foile albe, care au același format, numai că se referă la absențele de o zi întreagă sau de mai multe zile în șir. Cauzele pentru care un elev poate absenta sunt enumerate într-o legendă, iar într-un pătrat din formular, elevul trebuie să scrie litera care corespunde, în acea legendă, cauzei absențelor: A – boală-sănătate, B – motive familiare, C – alte motive, D – probleme de transport-trafic, E – grevă. De asemenea, mai trebuie precizat următorul lucru: absențele, deși motivate prin aceste formulare, nu sunt motivate în catalog. Cu alte cuvinte, nu funcționează ca la noi: atunci când dirigintele îți încercuiește absența, ea este considerată nulă și nu afectează nota la purtare. Aici, formularele de motivare servesc exclusiv institutului în scop birocratic, însă fiecare absență este numărată la sfârșitul semestrului, iar nota la purtare variază în funcție de numărul lor. Cam atât despre absențe.
Despre note. Pentru ca un elev să fie considerat suficient (adică să treacă la materia respectivă), media sa totală nu trebuie să fie mai puțin de 6 (șase). Nici măcar 5.50, notă care, atențiune, nu se transformă automat în 6, ca la noi. Să dau un exemplu concret. Un elev a cărui medie finală este 5.30 sau 5.40 și chiar 5.50, rezultă corigent. O notă între 5.50 și 5.85 este discutabilă (adică profesorul te mai ascultă o ultimă dată, pentru a stabili dacă ale tale cunoștințe sunt suficiente pentru a trece anul; în cazul în care nu sunt, va trebui să dai examenul de corigență), o notă de peste 5.85, în general, se consideră 6, însă aici depinde mult și de standardele profesorului. Sunt cazuri în care ești ascultat chiar și cu 5.90, deci există profesori care nu vor să te treacă la materia respectivă decât dacă media notelor tale depășește din punct de vedere matematic (sau este măcar egală cu) cifra șase. Nu sunt acceptate jumătăți de notă ca medii. Așadar, mediile trebuie să fie întotdeauna numere rotunde: 6,7,8 și nu 6.5, 7.5, 8.5. Motiv pentru care, în cazul în care se prezintă situații de acest gen, are loc fenomenul de migrare a zecimilor la alte materii. Exemplu concret: am 7.30 la fizică și 6.70 la matematică? Foarte bine, atunci notele mele vor fi: 8 la fizică și 6 la matematică, sau 7 și la fizică și la matematică. Îmi amintesc că, în ultimul an de liceu, un întreg punct mi-a migrat de la italiană spre biologie, pentru că, dintr-o oarecare indecență față de nativi (pe care profesoara a mascat-o, explicând că, de fapt, nu ar fi vrut ca la proba orală finală profa respectivă de italiană să mă ia foarte de sus, văzând că am notă foarte bună la italiană), pentru că eram străin și aveam totuși, culmea, cea mai mare mare medie finală din clasă la italiană, 9. Astfel, am avut 10 la biologie și 8 la italiană, ca nu cumva să ies din linie și să se mire prea mulți de această stranie performanță.
Nu vă culcați însă pe-o ureche! Notele nu migrează niciodată în situațiile de corigență. Unui elev cu 5.30 la matematică nu i se va adăuga 0.70 de la fizică, pentru că, fiind considerat insuficient, este privat de asemenea privilegiu.
Despre orar. Orarul școlar este în acord cu orarul autobuzelor. Nu știu dacă autobuzele își modelează orarul pe cel al școlii sau invers, cert este că, la un sfert de oră după gongul final, zilnic două-trei autobuze pleacă din stație. Sunt zile în care se fac câte patru, altele în care se fac câte cinci ore. Autobuzele sunt acolo mereu! Dovadă de maximă eficiență sau doar coincidență? Nu am fost curios să întreb.
Ore se fac de luni până sâmbătă, inclusiv. Adică se făceau, acum s-a introdus o reformă de care beneficiază din plin sora mea mai mică: sâmbăta și duminica libere, în schimb, mai multe ore pe zi. Recreație unică, de zece minute. Da, ați citit bine! Recreație unică de 10 minute între a doua și a treia oră. Nu există pauză mare (de 20 de minute) și pauză mică (de 10 minute, după fiecare oră). Profesorii intră și ies unul după altul, deseori se așteaptă unul pe altul pe hol și trebuie să fie atenți, atunci când cel de dinăuntru deschide ușa, să nu se ciocnească între ei, pentru că cel care așteaptă, de cum simte că ușa clasei a fost deschisă, se repede înăuntru ca un tigru și începe să zgârie tabla cu creta (mai glumim și noi!). Poți ieși la baie dacă ți se dă voie, la începutul orei, respectiv finalul orei de dinainte, momente care, așa cum am scris mai sus, coincid.
Alte reguli. Nu poți părăsi incinta școlii pe durata orelor de curs: ai vrea poate să o faci, dar când? În pauza de zece minute? Nici nu apuci să te strecori printre ceilalți până la parter, d-apoi să mai ieși din curtea școlii și să te mai și întorci! Nu ai voie să fumezi (reformă introdusă doar în unele școli, care se vor mai emancipate) nici în baie, nici în clase și nici în curtea școlii. Întâi un avertisment, recidiviștilor amendă între 29 și 290 de €, cică.
Concluziile și comparațiile (mai bine la ei, mai bine la noi?) vi le las vouă, scopul articolului fiind, din partea mea, unul pur informativ, așa cum am precizat la început, pentru cei interesați.
Articole asemănătoare: Școala în Italia nu e deloc o formalitate!
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Interesanta partea cu migrarea notelor. Mie mi se pare putin ilogica procedura. Mai usor e sa lucrezi cu decimale, nu? :)
Cum e in facultate? Ai voie sa lipsesti la cursuri?
Nu-mi pot imagina viata unui elev sau student complet privat de chiul.
…Iar asta deoarece am chiulit mult in scoala :)
Adevărul e că da, e mai ușor să lucrezi cu decimale, dar nu e corect, din punctul meu de vedere să rotunjești cum facem noi: un elev cu 5.51 are aceeași medie cu unul de 6.49, spre exemplu.
La facultate ai cursuri cu frecvență obligatorie și fără: e oricum mai lejer, ești lăsat de capul tău; se presupune că ești suficient de matur să te organizezi singur.
La ai mei copii, sistemul e francez, cu note in grila 20/20. Rotunjiri mai exacte :)
Eu nu sint multumit cu cantitatea de franceza pe care le-o indeasa pe git in detrimentul matematicii si fizicii. Accent la „e” pe stinga, pe dreapta.. nu cred ca o sa-ti dea sa maninci faptul ca stii asta in cel mai nenorocit detaliu cind oricum exista Word sa te ajute. Poate ca n-am dreptate, dar cind copiii stiu trei limbi foarte bine si invata pe a patra, spaniola) parca detalierea asta devine cam absurda. Tu ce zici?
Eu zic că fac din ei franțuji adevărați. Și asta e bine. Nu poate să dăuneze, nu?
Mie îmi pare rău că pe trilingva mea nu intră franceza. Îmi pare rău că am fugit de ea în liceu. Am compensat cu italiana, dar nu e același lucru.
Pavel, fara sa vrei ai intrat pe „teren minat” :)
Aici, in Ottawa e mare chestie sa stii franceza la perfectie (pe linga engleza) deoarece aproape garanteaza un serviciu bun la guvern (angajatorul #1 in oras).
Si un bun amic de-al meu din Cluj, stie patru limbi la perfectie. Mama sasoaica, deci germana e limba materna, tatal ungur, deci ungara paterna, scoala in Romania, deci romana la perfectie si engleza a invatat aici, tot perfect.
„Degeaba”, ii spun eu, „ca tot nu esti bilingv!” (dar ca sa se inteleaga gluma ar trebui sa pun „bilingv: in italice, si nu merge! :) )
Pt ca in toate descrierile de job-uri asa se cere „bilingv” iar ottawenii stiu ca se subintelege engleza/franceza :) :)
Am să o iau ca pe un pont, Cornel, dar zic să ne oprim aici, că suntem de mult off-topic :)
Şi funcţionează sistemul ăsta? Sunt mai motivaţi elevii italieni? Cum se reflectă în comportamentul italienilor de mai târziu? Cu sistemul nostru de învăţământ, nimic de dezbătut, e la pământ. Reexperimentez pe propria piele – „sistemul mă obligă” să mai urmez o facultate în prezent.
Sistemul funcționează în măsura în care elevul e unul conștiincios: dar când asta se întâmplă, adică atunci când e conștiincios, nu mai poate fi vorba de influența sistemului. Nu se poate generaliza: există jumătăți de măsură. Da, elevi buni și da, elevi care nu dau doi bani pe școală. Cei din urmă încearcă să se revolte împotriva ”sistemului” însă, lucru care e caracteristic până la urmă italienilor (și aici generalizez), numai gura e de ei. Pentru că la primul fapt concret, când vine vorba să-l realizeze, au probleme, nu doar dintr-o teamă de autoritate ci și fiindcă că nu poți inventa prea multe subterfugii într-un sistem atât de bine pus la punct (alții ar putea spune că tocmai în izolare maximă îți vin cele mai bune idei – discutabil – îți vin dar le poți realiza?). În general generațiile viitoare sunt mai supuse legii, sunt mai pașnice, a nu se citi depersonalizate, însă într-o oarecare măsură amorțite; italienii vorbesc și vorbesc și vorbesc, dar se decid foarte greu să treacă la fapte. Într-un fel e ca și cum birocrația s-ar răsfrânge asupra caracterului lor: unul trebuie să treacă prin sute de aprobări ca să atingă un scop, iar dacă îl atinge prea repede, se panichează. Cam așa văd eu lucrurile, de aici, de pe teren :)
„Italienii vorbesc și vorbesc și vorbesc, dar se decid foarte greu să treacă la fapte” – cred că-i o stare generală asta, a majorității europene. Dar nu vreau să continui, deoarece aș dovedi că nu fac excepție de la regulă. În al doilea rând, m-aş îndepărta prea mult de subiectul textului de faţă (pe care l-am citit cu interes).
Am patru frați în Cremona, orașul lui Stradivarius și al lui Monteverdi. Și-au dat copiii la școlile respective. S-au ciocnit cu un sistem mult mai relaxat și mai îngăduitor decât cel al nostru. De ani de zile se călăuzesc după aceleași principii, fără prea mari experimentalisme, prin urmare, lipsiți de bulversările impuse de sistem cetățeanului. „Că la noi se învață, nu ca la ei”, primitivismul barbar central european mi se pare că contestă într-o oarecare măsură acest lucru!… :)
Las’ să fie sănătoși, Adrian!
Noi aplicăm tehnici didactice și metodologii în vigoare de când Roma e Romă. Încă nu ne-am depășit condiția și pentru a acoperi asta, bineînțeles, spunem că la noi e mai bine. De fapt, avem mulți olimpici, într-adevăr, dar nu tehnicile folosite în învățământ i-au ridicat ci dorința lor (într-o ţară săracă) de a se distinge pentru un trai mai bun. Asta ar fi părerea mea :)
Buna ziua ,am dorinta de a transfera in sistemul italian 3 copii din Romania ,ar fi pe clasa a 3 a ,a 5 a si a1 a anul viitor , dar sunt extrem de indecisa daca se vor descurca sau nu ,oare puteti sa imi dati un sfat despre clasele elementare de acolo cum se desfasoara la fel cum ati explicat pt liceu? Multumesc
Foarte realistic spus. Mă temeam să nu cumva să fiu contrazis, chiar mă gândeam la o eliminare a comentariului, cam dur făcut… :)