România funcţionează pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere în lipsa unei autorizaţii de funcţionare. Ani la rând, decenii deja, autorităţile, de la guvern până la ultimul funcţionar din administraţia locală, au implementat şi consolidat sistemul unde viaţa oamenilor se desfăşoară pe proprie răspundere. Pe propria răspundere a cetăţeanului, nicidecum a guvernanţilor şi a celor ce conduc şi decid pentru oameni. Această relaţie cetăţean-autoritate, fiind o vină comună aici, nu s-a putut reglementa spre a se putea transforma într-un parteneriat real , stabil, onest care să poată primi şi autorizaţia de funcţionare.
Autoritatea nu a primit din partea plătitorilor de taxe şi impozite avizele pentru încredere, responsabilitate, profesionalism şi competenţă. A primit în schimb, şi pe asta şi-a construit wireframe-ul de corupţie şi minciună , un vot gol în lipsa unei responsabilităţi real asumate, un vot totuşi atins de tuşa unei speranţe şi dorinţe de schimbare, însă inconstantă şi fără consistență.
Între corupţia sistemului şi lipsa de implicare a cetăţeanului este un teren viran unde s-a dezvoltat o vegetaţie care îşi trage seva din frică, ură, dispreţ, manipulare, incompetenţă, blazare, dintr-un compost manufacturat din perfidia şi cinismul sistemului, lăcomia şi iresponsabilitatea celor care vor să profite de el. Aproape zilnic îşi face loc în acest teritoriu, cu brutalitate, câte o tragedie, şi vorbim aici de moarte, trupuri şi suflete amputate. Atunci, fără să cerem neapărat, dar acceptând tacit şi purtând în buzunarele de la sacou frica şi stresul, am ales viaţa pe propria răspundere. Pe trecerea de pietoni, pe autostradă, în microbuze sau trenuri, la restaurante, piscine, în şcoli sau spitale, în orice locuri unde sistemul şi-a pus ştampila (nu pentru a delega responsabilităţi ci pentru a-şi declina propria răspundere) trăim acest tip de viaţă şi cultură. Capul în pământ, privitul într-o parte, este mentalitatea care ne scoate banii din conturi, sănătatea din trup şi, cel mai grav, ne aduce uneori şi moartea.
Suntem revoltaţi, furioşi, o durere în piept ne apasă şi avem lacrimi în ochi, dar de câte ori nu am profitat de corupţie şi corupţi, pentru noi, pentru firma la care am lucrat sau lucrăm, pentru prietenul care are nevoie de ajutor. Este necesar să se schimbe ceva în mentalitatea şi modul nostru de a gândi şi a ne trăi viaţă. Asumarea responsabilităţii trebuie să devină lege, să fim responsabili şi să facem şi pe alţii să fie, iar dacă nu pot sau nu vor, să-i ajutăm sau să-i obligăm. Când ne gândim la lucrurile care trebuie schimbate sau făcute altfel decât le facem acum, realizăm cât de multe sunt acestea şi cât de dificilă ar fi această întreprindere. Astăzi, mâine sau în perioada imediat următoare nu vor putea apărea schimbări majore, un mod de viaţă nu se poate modifica de la o zi la alta. Este nevoie de voinţă, este nevoie de credinţă şi mai ales este nevoie de oameni noi.
Este puțin probabil ca generaţiile care au simţit şi cunoscut, mai mult sau mai puţin, “binefacerile” regimului comunist şi ceauşist – vremurile vorbitului în şoaptă, ale mini-comploturilor din jurul radiourilor de unde se auzea postul Europa liberă, bişniţarilor şi şpăgilor tovărăşeşti, ale furtului din avutul obştesc, dar mai ales ale minciunii şi spoveditului la Securitate şi apoi după Revoluţie, deliberat sau nu, au gustat din consommé-ul combinaţiilor, cumetriilor obscure, “oportunităţilor de business” şi al coabitării cu aşa-zişi politicieni şi factori de decizie, pot produce acum schimbarea cu adevărat. De discutat s-a discutat, cuvinte mari au fost spuse, angajamente au fost luate, oportunităţi şi ocazii de a acţiona au fost destule, nimic nu s-a schimbat, doar starea de fapt în care fiecare joacă pentru el a devenit tot mai evidentă şi mai vizibilă, acest fiecare acomodându-se tot mai bine cu condiţia vieţii trăite pe propria răspundere.
Acum devine obligatoriu un restart, trebuie să găsim un punct de reper de unde să înceapă o reconstrucţie, un alt mod de a trăi şi privi viaţa. Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-şi seteze acest nou punct de plecare, pe un drum mult mai greu, un drum fără dragele noastre compromisuri. De o clipă de introspecţie am avea nevoie, pentru a ne schimba şi schimba o lume imposibilă, pentru cei care vin in urma noastră cu mintea limpede şi sufletul curat, conectaţi la alte realităţi şi mai ales privind către un alt viitor, căci altfel este evident că viitorul şi prezentul nostru reprezintă de fapt un trecut updatat şi cosmetizat.
Nu asta ne dorim cu toţii, să plătim o taxă şi să dăm un vot pentru a putea trăi într-o ţară cu autorizaţie de funcţionare, condusă de cineva competent care să îşi asume responsabilitatea pentru viețile noastre?
Aller Anfang ist schwer
Cazi intr-un canal, mai iesi. Mergi pe serpentina fara parapet sau banda de urgenta, iti asumi riscuri. Sau.. banda de urgenta e folosita ca a doua banda. E o normalitate „de Romania” sa circuli pe acolo. Si ce fac cei care chiar au o urgenta? Ies in sant, pe iarba. Saloanele de urgenta nu sint septice.. ei, s-ar putea sa intri in spital cu o problema si sa iesi cu alta minus spaga care oricum o dai.
Un cunoscut a inchiriat o masina de linga Otopeni. Rotile erau atit de uzate ca ieseau sirmele afara. „Lasa dom’le ca merge, nu e iarna”. L-a lasat in pana noaptea, intre Brasov si Sibiu dar au trimis totusi pe cineva cu o alta masina dupa el. Deci nu esti chiar in Africa :) Clontul mic :)
Nu stiu amanunte despre club dar cred ca faceau profituri. De ce sa nu redistribui o parte din profituri ca sa-l faci cum trebuie, chiar daca sa zicem la inceput nu ai avut bani: ai pornit cum s-a putut, ai izolat fonic cu ce era mai ieftin. (Noi mergem pe pricipiul calareste mirtoaga pina moare, scoate tot din ea acum, repede. E mai usor decit sa hranesti, periezi, rinesti ingrajd, etc.)
Toti sintem egali dar daca ai o firma si n-ai spate s-ar putea sa te calce mai des sanepidul si garda financiara. Si invers, daca esti „bazat” atunci si deranjul va fi mai mic.
Sa continui? :)
Exemplele pot continua la nesfarsit. Sa speram ca dupa avalanasa aceasta de emotii mesaje , gesturi si actiuni de tot felul, mai putin demisii vad, se va ajunge si la esenta problemei si la cauza reala a raului facut.Nici nu trebuiau sa deschida activitatea daca nu aveau totul pus la punct. Asta deranjeaza cel mai tare, ingnoranta si lipsa de responsabilitate a proprietarilor. Ok, nu am autorizatie, dar nu ma gandesc la siguranta oamenilor, la o eventuala problema , la ce se poate intampla in cazul in care lucrurile nu merg bine? Omor din culpa? Nu cred, din momentul in care deliberat ai ales sa nu dotezi spatiul in mod corespunzator conform normelor, premeditezi, asterni covorul rosu pentru o tragedie si un dezastru. Crezi ca nu se intampla? In fiecare are loc un rahat din asta pentru ca nu se respecta proceduri, norme si reguli. Nici patronii nu respecta , dar nici angajatii. Iar autoritatile sunt mai in culpa decat agentul economic. Si de aici incepe povestea cea mai nenorocita din Romania, a micii intelegeri, sa traim cu totii, doar nu o sa se intample tocmai la noi. Dar in Horeca nu esti numai tu si angajatii tai, porti reponsabilitatea clientului , a oamenilor care intra in locatie. Baietii astia , patronii clubului, au ales sa fie altceva decat oameni, cred ca animale ar fi cuvantul.
Personal, imi vine foarte greu sa judec intr-o situatie ca asta, cum mi se pare (imi imaginez) ca nu exista pedeapsa mai groaznica decit sa te stii vinovat de o tragedie de asemenea proportii. Mi-e mult mai usor sa vorbesc in general. Am inteles ca de fapt concertul era pe gratis.
Un loc in care intra o suta de persoane, si probabil nu era pentru prima data, nu are voie sa functioneze fara autorizatie. Nu e vorba de un apartament de bloc in care ne intilnim sa jucam poker (in engleza e pocker”) pe ascuns. Primaria, politia trebuia sa stie. In occident, la concerte de marimea asta sint intotdeauna voluntari, politie si o ambulanta prin apropiere. Aglomeratia, gloata vine cu posibilitatea intimplarii unei tragedii. Acum citiva ani, in Montreal a murit o tipa la un concert Metallica, de pe urma deshidratarii. De atunci au introdus regula ca apa sa fie pe gratis. Ce este cu adevarat enervant in Romania e faptul ca tragediile nu sint urmate de nimic. In afara discutiilor de la tv si in presa.. citeva zile de rating bun.
Chestia asta cu apa e strigatoare a cer. Nu te lasa sa intri cu apa la tine, ci te obliga sa o cumperi la pret de 10$ paharul.
Da, a trebuit sa moara un om ca apa sa redevina pe gratis. Dar vorbesc de Canada, aici a murit omul, aici se aplica regula. Asteapta sa moara cineva si acolo si va fi si la voi. Nu eu sint cinic.. sistemul este.
N-a murit pana acum cineva de sete la un concert, dar erau gata sa moara vreo 10 de curand. A fost un scandal imens, si pana la urma au dat doar o amenda firmei organizatoare ca a amplasat prea putine puncte de vanzare.
Carmen: sistemul suntem noi toți? Nu cred. Tocmai aici e buba: sistemul este o entitate suprapusă poporului, o excrescență care nu se amestecă cu poporul. Sistemul își urmărește întotdeauna propria conservare, propriul confort. Sistemului nu-i pasă de popor, nu are aceeași agendă cu el.
Hello Carmen. „teren viran unde s-a dezvoltat o vegetaţie care îşi trage seva din frică, ură, dispreţ, manipulare, incompetenţă, blazare, dintr-un compost manufacturat din perfidia şi cinismul sistemului, lăcomia şi iresponsabilitatea celor care vor să profite de el”. Asa este cum spui si tu, si eu afirm asta in text de la inceput pana la sfarsit numai ca folosesc alte cuvinte:). Spun ca este obligatorie o schimbare a mentalitatii la nivel individual, de o repornire a mecanismului de gandire a fiecaruia dintre noi, despre responsabilitate si implicare reala si la modul pozitiv. Se poate face oare asta, avem vointa necesara, individual si la nivel de comunitate?
Hello. E un subiect bun pentru un articol :). Probabil ca e si genetic dar asta nu ne impiedica sa ne dorim a ne schimba. Merele sunt bune si daca faci si placinta din ele fericirea e si mai mare:)
Excelent exemplul „japonez”.
Concluzia care se poate trage rapid din asta e că ne-ar trebui emigranți ascultători. Am ști să-i punem la treabă! :)