O zi pe drum -2-

Începusem să transpir, dar aveam mâinile atât de reci, încât am tresărit când mi-am trecut palmele peste frunte; încă tremurau şi erau roşii ca focul. Am mers către veceu şi m-am lăsat în genunchi înapoia lui, printre frunzele de brusture crescute acolo, cu traista lângă mine, încercând să-mi calmez suflul şi să fiu atent la ce se întâmpla în jurul meu. În celălalt capăt al curţii, raţele care se bălăceau, arătau ca nişte smocuri albe de vată, purtate de colo-colo de sclipirile verzi ale ochiului de apă aflat în plin soare.
Din casă, plânsetul de copil a izbucnit dintr-o dată, egal şi scârţâitor, s-a transformat în scâncet şi pe urmă a continuat ca mai înainte, până ce s-a stins între sunetele unei voci blânde, care-a început să intoneze ceva tărăgănat şi monoton. Cântecul mi se părea cunoscut.
Mi-am desfăcut haina din jurul mijlocului, am pus-o pe traistă, mi-am scos adidaşii rupţi şi mi-am suflecat manşetele pantalonilor. Nu mai încercasem demult asta, dar acum mi se părea cel mai potrivit lucru, aşa că am făcut totul firesc. Pe jos, pământul era moale şi plin de aşchii.
Am acoperit bagajul cu frunze şi m-am tras către colţul veceului; am iscodit prin uşa deschisă din latura casei.
La început, n-am desluşit mare lucru, doar un hol lung şi slab luminat şi nişte preşuri vechi, apoi câteva ghivece cu flori şi conturul unei uşi, departe, în fund. Am privit încă o dată curtea, am ascultat glasul femeii, pe urmă am ieşit de după veceu şi m-am apropiat de casă.
Dinăuntru venea un miros ciudat, de vechi şi de stătut, de pământ umed şi frunze, amestecat cu iz de mâncare. Stomacul mi-a bolborosit; de-acum mă durea capul de foame şi de sete. Cocoşat, am intrat pe hol, am făcut câţiva paşi peste preşurile colorate şi m-am ascuns lângă un cuier deşălat, plin cu tot felul de haine şi ţoale murdare. Cântecul femeii a încetat; s-au auzit paşi, apoi o gângureală slabă şi femeia a apărut în cadrul uşii din fund, încheindu-şi nasturii bluzei.
Înainte de-a închide, s-a uitat în urmă. S-a îndreptat către o altă uşă din dreapta, pe care n-o observasem. S-a oprit în prag. A întredeschis-o, s-a uitat şi acolo, a închis-o la loc şi-a dispărut, spre bucătărie probabil, pentru că, după câteva secunde am auzit nişte tigăi zdrăngănind şi zgomotul apei curgând în chiuvetă.
Am ieşit de după cuier şi-am mers cocoşat până în preajma uşii pe care-o deschisese, după ce ieşise din camera copilului; lângă prag zăcea o pereche de papuci de cauciuc, murdari de pământ şi găinaţ. Prin geamul acoperit cu o perdea rară, am întrezărit conturul unui pat, al unui şifonier şi a câtorva scaune aliniate la perete. În cealaltă cameră, copilul a scâncit, a tuşit de două ori şi s-a potolit. Cu fălcile încleştate şi cu o ureche la zgomotele venite din bucătărie, m-am lăsat pe clanţă şi am împins; uşa a cedat imediat; nu fusese închisă bine; s-a căscat dezvăluind interiorul unei camere cu tavan scund, văruită-n galben, cu o sobă în colţ şi preşuri rupte pe jos. Înăuntru puţea a alcool şi-a transpiraţie.
Am tresărit.
Dinspre pat venea un sforăit uşor.
Am lăsat clanţa şi-am aşteptat ca uşa să alunece singură. S-a mai deschis vreo jumătate de metru, apoi s-a oprit.
Cu picioarele crăcănate şi braţele-n lungul corpului, pe pat dormea un bărbat slab, bărbos, cu părul lipit pe urechi, horcăind cu gura căscată. Era îmbrăcat cu o cămaşă soioasă, care i se descheiase în somn, lăsând la vedere pieptul tivit cu păr şi coastele acoperite de pistrui, şi cu nişte pantaloni de trening, suflecaţi până la genunchi. În timp ce-l priveam s-a mişcat puţin, a plescăit din limbă şi-a început să sforăie mai tare, cu capul pe spate.
Uşa încremenise, nu se urnea; din bucătărie veneau aceleaşi zgomote; am stat o clipă, apoi m-am strecurat pe jumătate în cameră.
Lângă pat erau câteva sticle desfăcute, de bere, de votcă, toate aproape goale. Am simţit un nod în gât; capul a început să-mi ţiuie.
Scursă pe marginea patului, se vedea o şuviţă de vomă, iar pe jos se adunase o băltoacă presărată cu puncte negre şi roşii, sclipind în lumina slabă care se strecura pe fereastră. Începusem să mă obişnuiesc cu mirosul; tot cu urechile ciulite la trăncănelile din bucătărie, am păşit tupilat până la pat, am luat o sticlă cu votcă mai plină, apoi m-am întors la uşă şi m-am lăsat pe vine, cu un ochi la holul pe unde venisem.
Bărbatul nu se clintise; sforăia cu braţele căzute şi fruntea galbenă ca ceara, plescăind din când în când din limbă.
În sticlă rămăsese cam o jumătate de litru de votcă; am şters-o, am mirosit ce era înăuntru, apoi am tras câteva gâturi zdravene, până arsura alcoolului pe beregată m-a făcut să mă opresc; abia abţinându-mă să nu tuşesc, m-am pus în fund, am respirat adânc şi pe urmă am mai băut de câteva ori din sticlă, cu înghiţituri mai mici, am respirat iarăşi şi-am băut din nou. Uşor, braţele au prins să mi se moaie şi-am simţit o toropeală calduţă, ocrotitoare, năpădindu-mi umerii, în vreme ce un glob intens de fierbinţeală îmi urca-n piept şi începea să-mi arunce prin gât şi prin stomac o mulţime de săgeţi lente, care-mi trimiteau apoi prin toţi muşchii, valuri arzătoare de căldură ohihnitoare, de fiecare dată când răsuflam.
Am băut alte câteva înghiţituri.
Sticla aproape se golise. Brusc mi se părea că stau acolo de multă vreme. Pata de vomă de lângă pat sclipea în lumină şi arăta a fi acum mult mai mare.
Bărbatul horcăia. Cu fruntea galbenă. Am închis sticla, am pus-o înapoia uşii şi m-am sculat. M-am lăsat din nou pe vine.
În dreapta camerei, lângă un scaun pe spătarul căruia fusese aruncată o haină, era o uşiţă îngustă, fără geam; după ce mi-am apăsat pieptul şi-am râgâit, am aruncat un ochi în hol şi-am luat-o din loc. Haina nu avea nimic prin buzunare; le-am întors pe dos, după care am tras uşiţa.
Dădea într-o cămăruţă foarte mică unde se aflau un dulap, mormane de pături şi, într-un ungher, o ladă de lemn zgâriată, pe care fusese aşezată o tavă cu pahare. Lungit în pat, bărbatul a pufnit şi-a întors capul.
Alcoolul mă liniştise. Mă mişcam fără grabă şi gândul la sticla cu votcă de lângă uşă îmi dădea o stare de eliberare calmă, ce întărea temeiul fiecărui gest; m-am strecurat în cămăruţă şi-am tras uşiţa după mine.
În dulap am găsit doar haine, pulovere şi pantaloni de toate mărimile; păturile puţeau a stătut şi casă veche; în lada de lemn am dat însă ascunse printre boarfe şi resturi de jucării, de două sticle de votcă şi de câteva bancnote strecurate într-un plic lipit cu scoci la un colţ. Nu le-am numărat; le-am băgat aşa cum erau în sân, apoi am luat sticlele, le-am înfăşurat în nişte fulare şi le-am vârât într-o straiţă cu modele folclorice care duhnea a naftalină. Un timp m-am învârtit de colo-colo, căutând şi alte lucruri, dar n-am găsit nimic şi după ce-am aranjat cât de cât camera, să arate ca înainte, m-am întors la uşiţă şi-am întredeschis-o.
Bărbatul sforăia, cu capul alunecat la marginea patului. Vomase din nou, de data asta mult mai mult; pe duşumea se lăţea o pată mare, trandafirie şi săriseră stropi până-n mijlocul camerei. Brusc, am simţit că-mi îngheaţă mâinile şi spatele. Femeia băgase capul pe uşă şi se uita spre pat cu un chip rece, inexpresiv şi cu colţurile gurii plecate-n jos; dincolo, copilul plângea; femeia a părut că vrea să intre, s-a uitat la pata de vomă, muşchii feţei i s-au încordat, după care a scrâşnit din dinţi şi s-a retras.
M-am grăbit să ies, cu straiţa-n braţe şi, fără să-i dau atenţie bărbatului din pat, am înşfăcat şi sticla lăsată lângă uşă şi-am ieşit în hol.
Femeia se apucase să cânte acelaşi cântec ca mai devreme. Am rupt-o la fugă, cocoşat, până afară, oprindu-mă în spatele veceului, între brusturi.
Mi-a luat ceva vreme să-mi revin; inima îmi bubuia în cap şi mă luase greaţa. Totuşi nu-mi venea încă să plec; simţeam că mă puteam alege cu mult mai mult în ziua aceea, senzaţia de firesc era mai puternică ca oricând. Soarele se ascunsese după nişte nori albi şi zdrenţuiţi; a ieşit, a strălucit o secundă, s-a ascuns din nou. Am pipăit plicul cu bani din sân, l-am tras afară şi, uitându-mă la el, am mai băut nişte votcă, până m-am potolit şi-a dispărut greaţa. Straiţa am băgat-o aşa cum era în traista mea – şi aşa era aproape goală – însă banii i-am strecurat la loc în sân, lipiţi de piele.
Am ascuns traista sub brusturi, am rezemat sticla de scândurile veceului, m-am uitat prin curte şi-apoi în hol şi pe urmă la femeia care ieşise şi se învârtea pe lângă raţe. S-a întors, a mutat un lighean, a înălţat braţele şi-a început să întindă pe-o sârmă nişte hainuţe mici, albe, care s-au apucat să fluture în bătaia vântului.
Am rupt o bucată mare dintr-o frunză de brusture, am mototolit-o în pumn şi mi-am muşcat buzele; mi-au trebuit doar câteva clipe să intru iar în casă şi să străbat holul. Nici nu-mi simţeam picioarele, alergam ca un fulg şi scociul de pe plic mă zgâria pe burtă.
Mai întâi m-am asigurat că bărbatul încă dormea, apoi m-am dus spre camera copilului.
În capăt, holul făcea un L şi dădea-n bucătărie; vedeam o masă, un frigider şi-un aragaz; în stânga era o cămară cu uşa proptită cu o mătură şi erau acolo o mulţime de rafturi încărcate cu borcane, oale şi ziare făcute teanc şi mai era ceva, mare şi negru, învelit în hârtie, dar nu-mi puteam da seama ce-i anume şi deocamdată nu aveam timp să mă lămuresc. Prin uşa dată-n lături a bucătăriei, zăream curtea şi spatele femeii întinzând rufe. Tocmai se apleca peste lighean; din camera copilului nu se auzea nimic.
Mi-am suflecat până sub genunchi manşetele pantalonilor şi-am intrat. Prin gât mi-a urcat o arsură neplăcută şi-am simţit un gol în stomac; probabil aş mai fi avut nevoie de câteva înghiţituri din sticlă. Scociul plicului era ca un vârf de bold înfipt lângă buric.
Nu mi-a trebuit decât o secundă ca să-mi dau seama că nu aveam să m-aleg cu mare lucru de acolo – pătuţul copilului era în colţ, după uşă, în apropierea unei sobe scunde pe poliţele căreia erau înşirate tot felul de sticluţe şi borcănaşe, alături era un dulăpior cu haine şi scutece, în mijlocul camerei o masă cu o balie pe ea şi, mai încolo, în preajma ferestrei, un pat învelit cu o cergă cenuşie. În geam se desena silueta femeii, întindea mereu rufe, aşa că am îndrăznit să fac încă un pas, am ocolit masa şi m-am oprit lângă dulăpior, cu ochii la pătuţ.
Acolo, înfofolită în scutece şi proptită în spate cu o pătură făcută sul, dormea o creatură minusculă, cu o feţişoară mică şi roz. N-am privit-o prea mult; mă simţisem întotdeauna ciudat în preajma copiilor, nu înţelesesem nicioadată ce folos aduc, iar acum cu atât mai mult.
M-am aplecat, am cotrobăit repede prin dulăpior, am verificat sub pătuţ, apoi m-am dus la sobă şi, printre borcănaşe, am dat de-un ceas de mână cu o cureluşă răpănoasă şi de-un inel subţire de argint.
Le-am luat, le-am băgat în sân, lângă plic, m-am dus la masă, spre pat, am scotocit rapid prin câteva lucruri fără să le deranjez prea mult şi fără să găsesc nimic, apoi am furişat ochii pe geam şi m-am pregătit să ies în hol. Nu mă simţeam deloc în largul meu în camera aceea; tavanul era prea jos, îmi apăsa pe creştet şi mi se părea că feţişoara aceea roz mă urmăreşte. Femeia nu mai era în curte.
Am ieşit şi-am vrut s-o iau spre cămară, să mă ascund acolo, dar am auzit zgomot în bucătărie şi m-am liniştit.
La câţiva metri de mine, pe hol, puţin depărtată de perete, zăcea o canapea ponosită, cu un teanc de cerşafuri azvârlite pe ea. La început m-am gândit să plec, să mă duc în ascunzătoarea mea din spatele veceului, însă un imbold nelămurit mi-a îndreptat picioarele după colţ, în direcţia canapelei.
Am împins-o un pic şi m-am strecurat înapoia ei, în genunchi şi cu braţele-n poală. Dacă ţineam obrazul lipit de perete puteam vedea o mare parte a bucătăriei, masa şi scaunele, aragazul, frigiderul, fusta femeii – se agita şi se clătina lângă masca chiuvetei – mocheta ferfeniţită de pe jos.
M-am îndesat bine înapoia fotoliului şi-am aşteptat să văd ce se întâmplă; orice făceam, ochii mi se duceau mereu către frigider şi-apoi la pâinea feliată pe-un fund de pe colţul mesei.
Un scârţâit.
Robinetul a încetat să curgă-n chiuvetă. Femeia s-a răsucit, s-a dus la uşă şi s-a întors cu un pepene-n braţe. A mai făcut o dată acelaşi drum şi-a adus încă unul; i-a pus pe amândoi pe masă; a luat pâinea şi-a mutat-o pe aragaz; a mai venit cu un pepene, l-a pus şi pe ăsta lângă ceilalţi – înşiraţi toţi trei pe mijlocul muşamalei -, pe urmă şi-a şters mâinile de haine şi-a tras un scaun.
Acum o puteam privi-n voie, cu fusta şi bluza ei albă, încremenită lângă masă, cu mâna pe spătarul scaunului şi capul un pic plecat pe-un umăr, părul blond ieşit de sub batic şi cazut pe frunte.
De-aproape, faţa-i părea şi mai lungă – avea un chip uriaş, osos, cu arcade ieşite-n afară şi bărbia adusă-n sus, însă, cuprinse între hotarele astea boltite, celelalte trăsături îi erau extrem de şterse – buzele abia se zăreau sub nasul minuscul, cu nările lipite, sprâncenele arcuite deasupra unor ochişori rotunzi şi apoşi – ca şi cum toate trăsăturile s-ar fi retras, cedând terenul sub asaltul arcadelor şi-al bărbiei. Întregul arăta însă, într-un fel curios, foarte îmbietor, şi în plus, sub bluză se conturau nişte sâni enormi, alungiţi, cu gurguiele împungând ca nişte vârfuri de cuţit în materialul rărit.
Am rămas cu ochii la ţâţele alea uriaşe, apoi m-am uitat la faţa ei şi-am coborât din nou la ţâţe. Între picioare şi-a făcut loc un fior şi-o înţepătură caldă şi o senzaţie pe care o uitasem mi-a încins interiorul coapselor, deşi nu eram deloc convins că ceea ce trăiam acum, se mai întâmplase vreodată; totuşi era ceva ce semăna cu ceea ce simţeam odată, de obicei des, foarte-foarte demult, însă mult mai neclar şi nici nu eram convins ce însemna sentimentul acesta acum, aşa că nu prea ştiam cum să reacţionez.
Lipit de perete, mi-am dus mâna între picioare. Am şters-o de pantaloni şi m-am mişcat pe genunchi; sânii au fremătat sub bluză; un alt fior mi-a străpuns pântecul şi, în vreme ce femeia se scula de la masă, gândul mi-a fugit la pâinea feliată de pe colţul aragazului.
Femeia şi-a îndreptat baticul şi-a suspinat. Pepenii s-au clătinat. Fusta i-a rămas o secundă ridicată pe fund, apoi i-a căzut în lungul coapselor.
S-a dus agale la frigider; l-a deschis, a tras sertarul congelatorului şi-a scos la iveală un bidon de plastic de doi litri; părea plin cu apă şi se întărise ca piatra; era acoperit cu cristale de gheaţă şi avea dopul albastru.
Mi-am strâns pumnii şi i-am deschis, mi-am mişcat coatele; şi braţele începuseră să-mi amorţească.
Am urmărit-o cum punea bidonul pe masă şi îşi sufleca mânecile şi pe urmă, cum rămânea nemişcată, ascultând zgomotele din interiorul casei, înainte de a continua să-şi îndoaie manşetele bluzei până sub coate, rulându-le de mai multe ori. Aşa, cu mâinile suflecate şi cum stătea dreaptă, ţâţele îi păreau şi mai mari.
Cele câteva minute care au urmat, au trecut deopotrivă şi încet şi foarte repede, cu secundele marcate precis de acele sâcâitoare care începuseră să-mi urce tot mai sus prin braţe. Încremenisem şi nu îndrăzneam să mă clintesc.
Cu o singură mişcare, neîntreruptă, femeia a apucat bidonul cu amândouă mâinile, l-a săltat deasupra capului şi-a lovit cu putere unul din pepeni – bucăţi de miez şi coajă au sărit peste tot, pe muşama şi pe jos, pe bluza şi pe faţa ei, iar zgomotul mesei izbite mi-a sunat mult timp în urechi.
A aşteptat cu braţele coborâte un minut care mi s-a părut o veşnicie şi încă aveam în cap ţiuitul primei lovituri, când ea înălţa iarăşi bidonul şi zdrobea, pe rând, ceilalţi doi pepeni, pierind într-o explozie de coji şi zeamă lipicioasă. Dâre roşii curgeau de pe muşama pe scaune şi pe mocheta ce acoperea gresia. Acele-mi ţesuseră o broderie dureroasă în braţe şi-n palme, simţeam că mă iau căldurile, aşa că mi-am retras capul şi-am început să-mi frec mâinile-n poală, fără ca totuşi s-o slăbesc pe femeie din ochi.

Rene Sanka

Născut în 1980. Până acum nu am publicat nicăieri. De curând am decis să mă dedic serios scrisului.