După şocul provocat de primul glonţ – care lovise brutal ca un pumn uriaş, transformîndu-se apoi într-un sfredel de gheaţă – aproape că nici nu mai simţise celelalte proiectile pătrunzîndu-i trupul… Ultimul lui gînd coerent, înainte de a se prăbuşi, fusese regretul că nu va apuca să le zvîrle necredincioşilor în faţă, pentru ultima dată, mărturisirea că Dumnezeu e mare. Dar gura i se umpluse de sînge, podeaua de beton se ridicase cumva în întîmpinarea lui, şi se simţea prea obosit… pînă şi mitraliera îi scăpase din mîinile neputincioase. Undeva, în spatele ochilor, simţi o detunătură şi o lumină albă îl săgetă. Şi muri.
Peste tot era numai alb, nimic altceva. Se uită în jur, dar nu se văzu decît pe sine însuşi, îmbrăcat exact aşa cum se trezise de dimineaţă, după un somn agitat, în care visase împuşcături, explozii şi sînge. Nimic deasupra, nimic sub picioare. Asta e ce te-aşteaptă după moarte? Pînă să-şi răspundă, neantul alb din faţa lui fu sfîşiat de o rază de lumină, şi simţi cum întregul lui corp – ba nu, doar spirit! se gîndi el – este împins în faţă, cu o viteză care i se păru năucitoare. Aşadar, era adevărat! În faţa lui se întindea paradisul, unde cele 72 de fecioare promise urmau să-l primească şi să-l dezmierde pentru eternitate. Pentru prima oară în cîteva luni, îi veni să rîdă de sine însuşi, ca o eliberare. Cît de prost fusese să aibă îndoieli! Doar imamul îi spusese că nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că un adevărat credincios care-şi varsă sîngele pentru cauza dreapta a jihadului va fi bine văzut de Creator. Şi-acum, după ce ucisese mai mulţi infideli pentru gloria lui Dumnezeu şi a Profetului său, şi fusese la rîndul lui împuşcat de forţele speciale, urma să-şi primească răsplata de martir al credinţei!
Se apropia rapid de un loc scăldat de o lumină aurie, ale cărui detalii deveneau din ce în ce mai clare… Aproape că vedea pajiştile verzi şi rîurile cristaline… Dar atenţia îi fu atrasă de o mişcare, şi văzu mai multe siluete subţiri, îmbrăcate în alb din cap pînă-n picioare, venind înspre el: rînduri după rînduri de femei tinere, de o frumuseţe aproape dureroasă. Ochii le scăpărau de dorinţă, şi buzele roşii, întredeschise, lăsau să se ghicească în spatele lor dinţi albi şi strălucitori. Zborul – dacă asta fusese – se opri brusc, dar el nici nu-şi mai dădu seama de asta. Toată atenţia lui se îndreptase spre fata din fruntea alaiului; încercă să o salute ca un bun credincios, dar nici un sunet nu-i ieşi din gîtlejul sugrumat de emoţie. Ajunsă în faţa lui, huria zîmbi şi-i spuse «Bine ai venit! A trecut prea mult de cînd nu ne-am mai ospătat!» Şi spunînd asta, gura ei se deschise larg, descoperindu-i în întregime dinţii lungi şi ascuţiţi, care luciră pentru o clipă în lumina focului înainte să i se înfigă în carne. Durerea fu mai îngrozitoare decît orice altceva simţise pînă acum, şi sîngele care ţîşni afară părea organic şi real. Într-o clipită, toate celelalte siluete se năpustiră asupra lui, şi el deschise gura să urle, dar era prea tîrziu. Agonia se întinse pentru eternitate, şi flăcările rîdeau de el, rîdeau…
(mulţumiri lui John Shirley, pentru ideea originală)
Jurnalist si specialist in comunicare.
Fotograf amator, pasionat de tehnologie.
Devorator de filme si carti.
Lasă-mă să ghicesc… urmăreşti sufleţelul unuia dintre cei trei care au dat colţu’ azi în Paris? :)
Surprins să văd că-ţi înfigi un pic colţişorii şi în creaţia literară :) În mod sigur nu pt prima oară, aşa-i?
PS Nu uita justify pe text.
Nu e rău, pentru un jurnalist! :D. Tema de fierbinte actualitate e tratată fără prea multe implicații psihologice. Mi-ar fi plăcut ca personajul să aibe un chip și un nume, să evolueze un pic în plan psihologic, gîndurile sale să trimită alte motivații, decît cea simplă, unanimă cu Allah Akbar, dar formatul ales cu intrarea bruscă în acțiune nu s-ar fi potrivit; sau mai degrabă aș fi păstrat o nuanță de mister, fără să dau prea multe detalii privind identitatea personajului și implicațiile acțiunii de „martiraj” Aș mai avea cîteva cîrcoteli mărunte la epitete și imagini:„întunericul alb” mi se pare redundant aș fi pus pîcla albă, sfîșiată de o rază. se repetă „eternitate” și „durere” de două ori la distanță de trei fraze. În mare e un text izbutit, fără prea multe calități stilistice.
oftopic: cine e John Shirley?
Texte simple, cu o poantă la final care răstoarnă înţelesul aparent de până atunci, s-au scris, se scriu, şi se vor scrie zeci de mii. Textul de faţă îmi aduce aminte de o povestire citită în copilărie în care un nene viteaz credea că descoperise un o ascunzătoare a ielelor, cănd de fapt dăduse peste rusalii. Mă rog acolo ielele erau personaje pozitive etc.
Multumesc pentru aprecieri! Am schimbat repetitiile, ca am avut timp sa caut expresii alternative. Sigur ca textul e inspirat de evenimentele recente, dar am ales sa-l fac putin mai generic si atemporal, ca sa se aplice tuturor idiotilor care o iau pe drumul personajului principal :)
John Shirley e un muzician si scriitor american, textier pentru Blue Oyster Cult.
Si recunosc ca imi plac povestirile scurte cu un clenci final; Robert Sheckley scria unele extraordinare in genul SF.