Maria nu reuşise să închidă un ochi toată noaptea. Faptul că trebuia să plece în zori, îi aduse o stare de nelinişte. A doua zi urma să plece la gară. Îi venea nepotul în permisie. Era militar. Terminase liceul şi se înrolase voluntar în armată. Băiatul dorea să îmbrace haina militară şi după satisfacerea stagiului militar, dar gândul că o lasă singură pe mamaie, cum îi spunea el, nu-i dădea pace. Părinţii lui Ilie, nepotu’, au murit într-un accident şi de atunci îi poartă de grijă bunica Maria.
Bătrâna se trezi de dimineaţă. Dăduse pe ochi cu apă rece, îşi puse o fustă pe ea, cea cu romburi, îşi luase baticul cel mare cu flori albe şi roz, iar în picioare o pereche de sandale ce o cam strângeau. Le avea de la fata ei, cea de la oraş. Ieşi în ogradă. Luă calul de căpăstru şi-l înhămă la căruţă. Îi puse o mână de fân dinainte şi o găleată de apă proaspătă. Aşa-l obişnuise, înainte de a pleca la drum. Se aşază în coşul căruţei şi plecă cu dumnezeu înainte.
De câte ori străbătea acest drum retrăia momente care s-au întâmplat cu ani în urmă. Atunci când nici douăzeci şi cinci de ani nu avea îşi petrecuse bărbatul pe front. S-a dus şi nu s-a mai întors. Primise înştiinţare oficială că a murit, alţii i-au zis că a fugit cu alta în lume, dar ea nu a crezut şi îl aşteaptă şi azi pe George.
E ora şapte. Maria a ajuns la gară. Căuta o bancă şi privea atentă la trenurile care vin şi pleacă. Trenul ei opri la linia 2. Călătorii, cu feţele schimonosite de nesomn, sau de oboseală, căutau cu privirea pe cei care aşteptau pe peron, sau grăbiţi, urcau în trenul ce urma să-i ducă la destinaţie.
Din mulţime se desprinse un tânăr înalt, cu faţa suptă şi arsă de soare, ducând cu sine o valiză mare din lemn de brad. Băiatul se apropie de bătrână şi îi spuse :
– Sărut mâna, mamă Maria!
– Doamne, măi Ilie, ce bine-ţi şade militar! Da’ ai slăbit şi parcă te-ai mai înălţat. Ăia de acolo nu-ţi dau de mâncare, sau te gândeşti la Lenuţa lu’ Avasiloaie?
Băiatul zâmbise. Poate avea dreptate, n-o văzuse pe Lenuţa de câteva luni bune. Doar prin scrisori a menţinut acea legătură pe care o purta în suflet de multă vreme. Aştepta să se întâlnească cu ea să-i spună în faţă ceea ce doar hârtia şi el ştia. Acea dragoste nemărturisită, zbuciumul lăuntric şi gândurile care dădeau năvală, nu-i dădeau voie să-i vorbească deschis. Ar vrea să scape de această povară şi venirea acasă e o bună ocazie de a se elibera.
Pe neaşteptate o domnişoară înaltă cu părul legat în coadă se apropiase de cei doi. Băiatului i s-a făcut inima cât un purice când a apărut ca o nălucă fata gândurilor sale.
– Da’uite cine vine la noi, măi nepoate! Fata asta nu te-a uitat şi a venit şi la gară să te aştepte. Amu, sigur aţi pus voi, ceva la cale. Eu sunt bătrână, dar inima mi-a rămas tânără şi-mi dau seama că aici e treabă serioasă. Că n-o fi bătut Lenuţa, atâta drum, pentru mine?!Hai, băiete, c-am tras căruţa acolo-n spate, ş-om merge acasă, spuse bătrâna, mulţumită că a apucat ziua să-şi vadă nepotu’ militar.
Calul, băiatul şi bătrâna, trei statui în miniatură se întind la drum.
Scriu pentru liniştea mea sufletească, mai bine sau mai rău, dar nu mi-am propus să devin scriitor.
Aici sunt ceva probleme cu timpurile verbale: îşi luase nu se acordă cu își puse, confuzia pleacă de la terminaţia în „se” a verbului, dar pentru a rămâne la același timp, mai mult ca perfect, puse devine pusese, ori dacă alegeți celălalt timp, perfect simplu, mai simplu poate, atunci „luase” și „ieșise” se transformă în „luă” și „ieși”. În fine, cu ceva atenție cred că se poate rezolva.
O singură precizare: la sfârșit apar doar calul, nepotul și bătrâna: ce s-a întâmplat cu Lenuța, care se apropiase de ei?
Pentru a crește potențialul unui text de proză cu subiectul ăsta, e nevoie de mai multă dezvoltare, o introspecție a bătrânei, a poveștii ei în comparație cu povestea nepotului, așa ceva. Altfel, arată doar ca o schiță care nu oferă destul. Greșesc dacă spun că nu scrii de foarte multă vreme? Ceea ce-ar însemna că ai destul timp să-ți dai seama „cum se mănâncă literatura” și să-ți găsești propria voce.
A se evita repetiția de aici: „dădeau năvală, nu-i dădeau voie” și exprimarea de aici: „a apărut ca o nălucă fata gândurilor sale”.
Bine-ai venit!
Mulţumesc pentru comentarii.În varianta originală aveam timpurile în ordine, am schimbat câteva cuvinte şi am umblat şi la verbe.Scriu proză scurtă şi poezie,îmi caut identitatea literară. De scris scriu din liceu, am publicat în antologia Singur în 2010 şi pe alte situri şi antologii.. Eraţi acolo cu proză. Nu am rabdare să recitesc textul, îmi impun lucrul ăstă.
Referitor la timp, a trecut repede şi am început să alerg după cai verzi şi ploi albastre.
Dupa parerea mea ar trebui sa mai elimini din romantism.. e prea mult acolo la un text asa scurt. Cititorii asteapta acum sa apara niste probleme.. si mari de tot. In afara de cazul in care actiunea e prin Elvetia :)
Spor la scris in continuare.