Pe-un picior de plai, într-o parcare cu alai, exact în faţa blocului 38B, Mioriţa Calomfirescu, Mio, cum a descoperit că-i place să fie alintată, de profesie domnişoară, şi-a descoperit în Ilie Moromete, brusc, la abia 48 de ani, prima iubire. E adevărat, el ştia doar de 37, aşa scria şi pe profilul ei de pe Sentimente.ro, şi nu-i vina lui, Mio chiar se ţinea bine. Meteoroloagă la INMH, undeva pe la Băneasa, profă de geologie după program, la Universitate, în clădirea aia din spatele Teatrului Naţional, stătea cu coana-mare, octogenară, şi cu o pisică pe care o vedea ca pe copilul ei, la ultimul etaj al unui bloc-turn din Militari. Fără stres, copii sau nopţi pierdute. E adevărat, mai avea şi o relaţie personală cu Dumnezeu, cu care se întîlnea de cîteva ori zilnic. Şi săptămînal, la slujbă, duminica, fix patru ore la Biserica Sfîntul Anton.
Totul mergea conform planificării socrului mare, care ţinea bine-n frîu evenimentul şi rezolva rapid orice problemă, de parc-avea nu două, ci chiar trei perechi de mîini. Încă puţin şi va fi „doamnă”, visul ei de cînd avea opt ani. Nuntaşii erau fericiţi şi relaxaţi. În maşini, cu geamurile coborîte, era un noiembrie cald, şi n-avea rost să consume curentu’, aşteptau semnalul pentru încolonare. Urma să plece în cîteva minute.
Ilie a trîntit uşa fericit, a băgăt cheia în contact şi a vrut să aprindă farurile: „Aşa să cade, bre, să vadă toată lumea dupe stradă ievenimentu’. Dar nu se ştie cum, deşi îşi cunoştea bine maşina, de nouăsprezece ani, de cînd o luase de nouă, din fabrică, se dusese chiar el cu rata la Piteşti, n-a apăsat pe lumini, ci a claxonat. Un sunet gros, ca de vapor; şi toată lumea a încremenit.
După cîteva secunde de derută, Mio se loveşte cu palma de frunte şi strigă din toţi bojocii:
— Anvelopele! N-avem anvelope de iarnă!…
Welcome!
Textul este o joacă mai mult sau mai puțin literară, dar poate fi îmbunătățit considerabil și asta încă de la prima frază. De exemplu, eliminarea repetării verbului „a descoperi” sau virgula care lipsește după „parcare”, pentru a nu fi tentați să înțelegem că are parcarea alai când, de fapt, alaiul e în parcare.
Într-adevăr o joacă; dar ce nu poate fi joacă într-o lume în care am cam uitat să zîmbim, și pe care o văd cam mulți, doar în gri?!…
Mulțumiri pt corectură; voi remedia.
Deși prea scurt (chiar m-am întrebat ce-o fi cu seria de texte arhiscurte apărute unul după altul pe site, vreo competiție sau așa ceva) pentru a-ți forma o părere, se simte totuși siguranța celui care-a scris. Aștept un text „mai serios” pentru a-mi confirma asta. Cel de față are avantajul (cel mai important aspect, după scrierea în sine) că își livrează mesajul. O glumiță literară, așa cum a spus și Pavel.
Da, pare mai degraba un test-intrebare pt noi, daca merge sau nu merge.. sa continui sau nu?
Eu zic ca merge si ar trebui continuat. Mi-a placut. dar paragraful cu masina vine brusc si de nicaieri. Continua cu prezentarea personajelor. Mama octogenara. Ilie. Si mai ales pisica :)
Noilor mei prieteni de pe Liternautica, Bine v am gasit!
Multumind si pentru aprecieri.
Cit despre lungime,daca imi dati voie, as spune ca este dimensiunea pe care ma simt cel mai bine stapin; scurt si cuprinzator, nici un cuvint in plus, fara mari descrieri. poate si ceva forta. Binevenit spre a fi citit intre doua statii de autobuz, de metrou… Cit sa ti intinda pt citeva secunde ridurile fruntii…
Dl Cornel Balan, „vulpe batrina” si cititor de ginduri, a ‘nimerit” in prea buna masura, iar daca imi da voie, am sa i si zimbesc,poate, viitor chiar prieteneste…
Nu, nu mai mult. Chirurgical si laparoscopic. S atit. 5 minute. Sala de operatie trebuie eliberata pentru alt pacient.
Cu bucurie, prieteni! Bine v am gasit!
Bine ai venit pe site, Cezar!
Cornel e deajuns chiar si pt o vulpe batrina si napirlita ca mine.
Spor la scris.
Multumiri de primire, Cornel.
Si… iarta. Si… Nu neglija ghilimelele…
Si… speram a nu (va) dezamagi.
Inspiratie 9!