Autor: Cristina Negrutu

Scrisul mi-a fost supapă, a fost, de-a lungul timpului, principalul vas gradat în care să-mi măsor maturitatea, în care să urmăresc urcuşurile şi coborâşurile pe care mi le-a adus existenţa.

N-am fost niciodată mai mult decât un copil încăpăţânat cu gândire de om mare, prea imatur, prea bătrânicios, prea înţelept, prea naiv; componente opuse ale unor vârste pe care am refuzat să mi le definesc.

Mereu am fost fascinată când, pe măsură ce creșteam, înțelegeam cuvinte lungi si complicate de oameni mari. Cuvinte precum “misantrop”, “paradoxal”, “volubil”, “contemplativ”, “cinic”. În timp, toate cuvintele au devenit jucăriile mele; cum aș putea acum să aleg doar câteva ca să mă descrie? Cu mii de scuze pentru toate celelalte cuvinte pe care nu le-am folosit, o să încerc așa: trăiesc pentru diminețile de vară și pentru nopțile de iarnă, pentru o cafea tare și o discuție bună. Prefer să spun că lumea e cumva corectă, că, fundamental, oamenii sunt buni și că dacă-ți repeti suficient lucrurile astea ajungi să le și crezi. Vorbesc mult și repede, scriu urât și sunt mereu în dispoziția perfectă pentru a discuta care e treaba cu universul. De asemenea, le știu pe toate și am mereu dreptate. Și da, am o grămadă de prieteni din motivele astea.