Cu mult timp în urmă locuiam într-un orășel din Palestina. Într-o zi m-am pomenit în cu toul alt ținut. Nu că ași fi vrut să mă mut cu traiul altundeva, ci așa a bătut vântul și m-a adus aici.
Singur, pe un deal pleșuv, numai soare și secetă. Apă merg să îmi iau de la izvor care se află foarte departe ascuns în peria de pădure din vale, la rădăcina unei sălcii. Un creion de izvor care țârâie câte o cană pe zi. Ca să nu stau să aștept până se umple cana cu apă, mă întorc pe chelia dealului meu. Așa că, umblând dimineața și seara după cana plină cu apă am bătătorit o cărare. Să fi trecut mai mult de zece ani de când mă aflu aici. În tot acest răstimp nu mă pot despărți de gândul că vântul ar fi putut să mă arunce aici. Trebuie să fie altceva la mijloc, căci vântul nu poate să poarte în zbor pe un om ca pe un avion de hârtie. Neprimind niciun răspuns la nedumerirea mea, am început tot mai mult să tac, mai că nu scot o vorbă întreaga zi. Tăcând așa și uitând de mine însumi, am observat într-una din zile că mi-a crescut barba mare cât un nor de pe cer.
Ca să mă apăr de plinătatea soarelui, îmi săpasem acolo, în capul dealului, o peșteră adâncă cu un ciot de ciomag adus din vale de la izvor. Încăpeam de-a binlea în vizuina mea răcoroasă. Iar deasupra, cum ar veni, pe acoperișul casei mele, am înfipt între două pietroaie o cruce. Dacă te uitai dintr-o parte, adăpostul meu semăna leit cu un mormânt. Câte o dată lipseam de acasă câte două-trei zile sau câte o săptămână. Mergeam în vale în căutarea hranei, iar la întoarcere adesea mi se întâmpla să rătăcesc, mai ales iarna – nu găseam cărarea înapoi. Învârtindu-mă într-un călcâie cu palma cozoroc la ochi, îmi săltam privirea de pe un deal pe altul apoi peste soare, apoi iar peste un alt deal, așa până când în sfârșit dădeam cu ochii de crucea mea, și atunci eram salvat.
Îmi făcusem pat dintr-un braț de nuiele tinere legate între ele cu coajă de tei iar la capătul patului în loc de pernă am pus un mănunchi de pelin. Înainte de culcare, îmi scoteam capul din peșteră să privesc bolta. Tăcerea era atât de limpede, încât adesea adormeam cu ochii deschiși de mirare. Într-una din dimineți, zorii abia se crăpau, am tresărit de frică simțind mâna cuiva pe un umăr al meu. Pentru că de când mă aflu aici nu mi s-a întâmplat așa ceva niciodată. Frecându-mă cu pumnii la ochi m-am trezit înspăimântat de ceea ce văd. Un bătrân cam de vârsta mea ședea pe pat la capul meu privindu-mă cu o blândețe de neînchipuit. Firește că îndată am întrebat de el cine este. Iar el mi-a zis că sunt eu. Auzind acestea, m-am ridicat brusc în capul oaselor, mult mai înspăimântat, repezindu-mă după un țăruș ca să mă apăr. Dar când m-am întors spre el nu mai era acolo. Pentru a mă convinge că nu visasem sau că nu era vreo nălucire de-a mea, m-am stropit pe față cu puținul de apă ce-mi rămăseseră în cană. Însă pe loc mi-am dat seama că toate acestea se întâmplau din cauza insuficienței de hrană. În orice caz, astfel îmi subțiam din marea frică stârnită de acel bătrânn. În comparație cu mine care abia de îmi ajunge apă pentru băut, nu și pentru spălat, de la acela mirosea a flori de tei. Cu toate acestea, ca să îmi spulber teama din inimă, totatunci am luat cana pentru a o umple din nou la izvor și pentru a aduna nuiele, din acestea aveam să meșteresc ușa la peșteră. Demult trebuia s-o fac, dar amânam.
Seara târziu, la întoarcere, când am ajuns pe deal, soarele dispăruse, a început să burnițeze. Iar când am intrat în peșteră s-a dezlănțuit un vânt puternic însoțit de bubuituri în cer. Nu îmi venea să cred ochilor și urechilor. După atâta timp de secetă a venit în sfârșit ploaia. Am aruncat nuielele înăuntru iar eu, dornic până în măduva oaselor de această schimbare prea mult așteptată, am rămas afară în brațele vântului și a ploii care va veni.
A doua zi, ud lioarcă și nedormit dar plin de fericire am luat-o la fugă spre orășelul meu Palestina ca să îi întreb pe ai mei dacă a plouat și la ei. Ajungând într-un sfârșit în orășelul în care m-am născut, oamneii de acolo, chiar și rudele, m-au luat de nebun după ce le-am poveastit cele întâmplate cu mine pe acel deal. Însă mult mai înverșunat mă priveau atunci când îi întrebam de ploaie.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com