Mai ţii tu minte întâia oară când ne plimbam pe sub castani şi tu, şiret, mi-ai furat primul sărut? Mai ţii tu minte cum îmi spuneai că nu mă poţi privi în ochi, că simţi un fier încins că-ţi trece prin inimă? Stau întinsă pe podea şi încerc să găsesc momentul când fierul s-a răcit. Printre şuviţele ude de sudoare te văd pe fotoliu. La fel ca întotdeauna, leneş, îţi aprinzi o ţigară. Tragi adânc în piept şi laşi fumul să iasă pe tonalitatea bătăilor regulate ale degetelor pe mâner. De câte ori ţi-am spus că nu e bine pentru tine, să te laşi, dar nu ai făcut-o. Dar cum să te condamn? Tocmai eu? Am auzit aceleaşi predici despre tine de sute de ori, de la mama, de la Ana, de la toţi. Şi uită-te la mine. Tot aici, tot cu tine.
Îmi ridic mâna greoaie şi mă proptesc în cot. Cu cealaltă, apucând marginea covorului, mă trag spre fotoliu. Piciorul caută zadarnic punct de sprijin, căci orice atingere o simt ca sute de ace ce îmi penetrează pielea. Oftat adânc şi mut îmi sună în adânc pe când îmi lipesc spatele de bucata rece de lemn.
Stofa denivelată îmi mângâie pielea înflăcărată. Pe fundal radioul urlă piesa pe care cândva am dansat. Îmi întind mâna şi îţi ating gamba rotundă. Poate te va cuprinde şi pe tine sentimentul de altă dată. Dar nu. De data asta nu îmi aranjezi părul ca înainte, ci degetele-ţi lungi opresc ritmul monoton al bătăilor şi îşi încolăcesc buricele printre şuviţele mele umede. O smucitură puternică şi iată-ne iar amândoi in picioare. Rochia-mi albă îţi învăluie corpul în timp ce toată greutatea mea se susţine în scalpul dureros. Fulgere regulate ca şi cuţite îmi trec repede prin tot corpul şi mâna ta puternică mă împinge spre peretele dur şi te simt cum te lipeşti de mine. Cald, vânjos, fiecare fibra se încoardă, fiecare venă pompează sânge cald, nervos. Suflarea-ţi aduce cu fiecare secundă o adiere rece pe gâtul meu. Nu pot respira şi încerc zadarnic cu mişcări agere din mâini să te împing. Dar tu te laşi mai tare şi îmi frângi trupul de perete. Încerc să ţip, să te implor, să te înduioşez, dar îmi înghit urletul odată cu palma grea ce îmi zdrobeşte faţa deja amorţită.
După ea un val de lovituri îmi propulsează capul dintr-o parte în cealaltă, iar ţipătul meu de durere e acompaniat, ca de o tobă, de sunetul grosier al peretelui ce-mi stâlceşte faţa, când un obraz, când celălalt. Ploaia de şuviţe continue menţine acum distanţa dintre noi şi, fugitiv, îţi surprind chipul. Ochii aceia angelici acum aşa drăcesc se uită la mine. Venişoare roşii îţi înconjoară irisul, la fel ca la nunta noastră. Doar că atunci plângeai de bucurie. Şi îţi simt barba înţepătoare pe umărul meu golaş pe când te apleci să îmi şopteşti jigniri groteşti la ureche. Dar tot ce aud e dragostea noastră ce urlă din camera alăturată: „Tati, opreşte-te!” şi hohote de plâns. Dar tu nu le auzi, nu auzi nici plânsul meu pe altă tonalitate, mai blândă. Un plâns, nu de disperare, nu de durere, un plâns adânc, de regret.
Îţi simt bătăturile denivelate pe când îmi mângâi faţa şi simt rochia albă ce fără pic de împotrivire se ridică sub atingerea ta pe abdomenul meu dureros. O clipa mă priveşti în ochi şi vezi iar în mine, adânc, fier fierbinte îmi trece prin inimă. Buzele-ţi cărnoase se apropie de gura mea uscată. Dar în loc să mă frâng sub dulcele-ţi sărut, îţi simt dinţii ce sălbatic mă muşcă. Zadarnic mă zbat, fiecare mişcare-mi trimite mii de fulgere de durere prin toată faţa. Strop de sânge cald îmi porneşte din epiderma roşie şi se împrăştie pe bărbiile amândurora. Cu mâinile amândouă îţi cuprind trupul cald în timp ce mă gândesc la noi. Oare mai ţii tu minte întâia palmă si cum ţi-am zis că te iubesc?
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com