Îmi părea că timpul se transformase într-un gust tăios și amar de anghinare. Îți miroseam palma și îmi spuneam că nicio altă palmă nu putea fi atât de frumoasă. Te mângâiam pe părul istovit parcă de atâtea nopți fără răspuns. Dar în acea noapte… La ce ar mai fi fost bun un răspuns? Era ultima ta noapte aici. Mai venise pe ascuns. Venise pe tăcere și pe umerii tăi subțiri și reci. Atât de multă tăcere haină, atât de mult sfârșit. Sfârșit? Îmi spuneai că sfârșitul n-are habar cât poate fi omul de om. Cât poate fi de puternic, cât poate fi de plin în fața morții. Te-am cunoscut cu sufletul de mere dulci și l-ai umplut pe al meu. De petunii. Mi-ai spus că petuniile îți plac atât de mult, că cele albe ar fi ca de zahăr. Te-am cunoscut în ploaie și mi-ai spus că n-are decât să ne ude. Ploaia îi amintește omului că trebuie să se oprească. Și să simtă. Să guste. De câte ori n-am gustat picăturile de ploaie? Unul din palma celuilalt. Poate că de asta nicio altă palmă nu poate fi atât de frumoasă ca a ta. De frumoasă, de lumină.
Într-o dimineață te-am rugat să asculți Plus je pense à toi. Și tot atunci am dansat pentru prima dată, așa, cu soare. Acum e noapte. Și fiecare noapte este ca acea noapte, bolnavă. Fiecare noapte e de mai. Un mai supurant, etern. Te-aș trage de mânecă și ne-am apuca de râs la stele. Ne-am crește. Căci așa se face omul mare: îl tragi de mânecă și îl iubești, cu tot ce nu se vede. Îmi părea că timpul se transformase în apă sărată, iar tu erai acolo, drept, mă așteptai. Cu o oră înainte mi-ai amintit că lacrimile nu-s altceva decât nașteri. De sine. Ți-am răcorit fruntea și m-ai întrebat:
– O să-mi mai citești?
– Întotdeauna.
Am deschis la întâmplare cartea pe care mi-ai dăruit-o de ziua mea și am început:
– „Și dacă s-ar deschide deodată un ochi…“
– Oprește-te! Știi, Dora, eu cred că abia acum am aflat cu adevărat de ce m-am născut.
– De ce?
– Ca să te cunosc pe tine.
– Și acum…?
– Acum te rog să închizi ochii.
– Pentru ce?
– Te rog să-i închizi. La fel voi face și eu. Să ne imaginăm că plouă.
Cuvintele aici și acum deveniseră prea ascuțite. Dar nu mă gândeam la acolo. Am închis ochii împreună în acel mai. În mai. Tu, pururi. Eu i-am deschis și te-am privit.
Sfârșit? Când mi-ai dăruit acea carte ai scris pe prima pagină că iubirea n-are de-a face cu timpul și că a iubi nu înseamnă ziua următoare. Înseamnă totdeauna. În mai, totdeauna. Mi-e frig și îmi amintesc ziua în care am aflat. Era o iarnă grea, ningea și mă durea să privesc pe fereastră. Acum patru ani venisem în vizită la mătușa ta, Tina, și am găsit-o aproape sfâșiată de durere. Nu știa cum să-mi spună. Mi-a pus pe o farfurie dulceață parfumată de căpșuni și se fâstâcea pe lângă masă. Am întrebat-o de mai multe ori ce s-a întâmplat, până când am zărit singură pe dulap un document. M-am apropiat ca să citesc. Cuvinte îngroșate, cu negru: „proces expansiv intracranian cu extensie la nivelul…“. Mătușa ta, medic de ani buni, mi-a luat foaia din mână spunându-mi cu vocea plânsă:
– Este inoperabilă, Dora!
– I-no-pe…
Nu mi-a mai fost teamă niciodată ca până atunci de negru. A fost ca un capăt în fața ochilor. Să merg dincolo de capăt? Da, mi-am promis că voi merge. Chiar și cu dureri în cârca inimii. Cu înecăciuni.
Ne-am dus la Bușteni, într-o altă zi, să vorbim cu părintele Leon. În biserică era rece și sfinții din catapeteasmă ne suflau tihnă. Ne-am așezat pe scăunelele din lemn vetust, iar părintele Leon, cu vocea zdravănă, începu:
– Oare ce e mai de preț, începutul sau sfârșitul? Oare ce e mai de preț, viața sau moartea? Căutați să trăiți în fiecare zi cu voi, mă. Să trăiești cu tine înseamnă să-ți fii. Veniți de luați. Veniți de vă luați. Spre voi și pentru voi.
Veniți de luați-vă așa cum sunteți. Și acceptați că sunteți bucurii. Cuminecări din voi înșivă, fără canon.
Doriți-vă să vă fiți. Oamenii nu vă vor fi. Să nu impuneți niciodată unui om să vă fie. Veniți de vă aveți, căci numai dacă te ai vei putea să dăruiești din tine. Veniri, plecări, dar ție-ți rămâi.
Veniți să vă chemați și veniți să vă răspundeți. Pe tăcute sau în vreavă, cu văitat sau cu râset. Cu voi.
Mână. E cuvântul scos din suflet. Îți ești mână și îi ridici pe cei cu alte mâini. Până când? Până când vei înțelege că pe noi înșine și unii pe alții.
Cu dor. Când v-a fost ultima dată dor de voi?
Veniți de luați. Oricând, oriunde, fără teamă.
Sunteți.
„Oamenii nu vă vor fi…“ Sfârșit?
Duminică. Luasem o sacoșă de pateuri și ne aminteam vorbele Tinei. Ne spusese despre Alecu, soțul ei, că în tinerețe era diligent și că îi recunoștea din prima pe neoameni. Nu iubea fățărnicia. Se îndrăgostise de el pe la optsprezece ani. Îi recita adesea din Boileau și din Fénelon. Peste ani avea să ajungă profesor universitar, iar ea un medic oncolog de renume. În casa lor nu am mai călcat niciodată. Cum să te duci acolo unde ți-e inima ruptă, cum? Stai în tine și adună-te. Nu te însera mai mult. Îmi repetam cu năduf că viața e odată ca niciodată, că are preaplinuri și vuiet. Bucată cu bucată. Oricât. Loc de nespuneri și spuneri. În acea noapte aș fi vrut să-ți fiu mai. Și să mi te dau cu revoltă. De-ale gurii-inimii. Cu nimb și cu petunie, credeai c-aș fi în stare să uit? Să-ți fie pâine. Mi-ar fi făcut buna rochie bleu-marină, proaspătă. Ți-aș fi fost mai și, într-o clipită, cuib. Ar fi îndrăznit timpul mult prea friabil să mi te fure? Ți-aș fi dat cu nesaț licoare din lapte și avrame. Poveste. Pe nemestecate. Și ți-aș fi spus că noi n-avem puteri sleite și nici înapoi. Doar peste. Ți-aș fi spus că nici pământul n-ar fi îndeajuns de greu ca să cadă. Pasăre.
„…unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. “
O, Doamne, ce-aș bea o cană cu stele. Înmormântarea mi-o amintesc cu scoarță, cu neastâmpăr și cu dureri roșii. Cu nori de făină și cu oamenii care-și luau rămas-bun. Tina, Alecu, pumnul de flori cu pulpa tare. Pleoapele tale îmi păreau începute, cu miez, iar tâmplele-ți erau de unt. Auzeam cântări ce se vărsau în carne și-n oase. Și Dumnezeul tuturor, cu mâna de gogoașă, mă împingea spre însămi.
Nu te mai ține de copilării. Mergi. Sufletul e unde vrei tu să fie. În mai, totdeauna.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com