·

În noapte – Haruki Murakami

 

“E cam caraghios din partea unui om de vârsta mea să spună în scris aşa ceva, dar ca să fie totul clar, ţin să vă spun că sunt genul de om care preferă să fie singur. Mai precis, sunt genul de om căruia nu-i vine greu să fie singur. Nu mi se pare plictisitor şi nici chinuitor să alerg de unul singur câte o oră, două, fără să schimb o vorbă cu nimeni sau să stau la birou şi să scriu în tăcere câte patru, cinci ore în fiecare zi”, mărturiseşte Haruki Murakami în “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”.

 

Apărut la editura Polirom, “În noapte” este un roman de nici două sute de pagini. La fel ca în mai toate cărţile lui Murakami, singurătatea şi alienarea sunt două dintre temele centrale ce apar şi în acest roman de mici dimensiuni.

 

“În noapte” este construit pe arhitectura conceptului, că odată cu lăsarea înserării, după ce raţiunea îşi închide ochii, treptat, viaţa de pe pământ începe să fie una fără graniţe precis trasate, unde lucrurile se pot amesteca şi lua alte forme decât în timpul zilei. Indivizii, cu personalităţi distincte şi bine definite ziua, îşi pierd unicitatea odată cu lăsarea nopţii şi se amestecă într-un conştient colectiv, cu reguli proprii. În această nouă aşezare a lucrurilor, singurătatea şi alienarea pot deveni astfel, două noţiuni fără sens. Oraşul este descris ca o entitate colectivă, ca o caracatiţă-gigant, de pe fundul oceanului, în prezenţa căreia, oamenii îşi pierd numele şi trăsăturile faciale, depersonalizându-se, un loc unde toţi devin doar simple semne ori numere. În romanul lui Murakami, Tokyo apare ca un melanj bizar de real şi fantastic, odată cu lăsarea întunericului, existând momente în care metafizicul preia rolul conducător asupra realităţii obiective.

 

Toată acţiunea cărţii se desfăşoară între nişte limite temporale strict determinate, pe parcursul unei singure nopţi, între orele 11:56 şi 06:52. De altfel, fiecare capitol sau pasaj important al cărţii este marcat de imaginea unui ceas care arată ora exactă, corespunzătoare.

 

Povestea este spusă la timpul prezent, prin tehnici ce aduc aminte de cinematografie. Acest lucru este sesizabil încă de la început, când ni se prezintă o viziune panoramică a oraşului Tokyo, ochiul camerei făcând apoi zoom într-un singur punct al oraşului, unde se va desfăşura de altfel, majoritatea acţiunii. Senzaţia de film este întărită şi prin crearea unui cadru auditiv, a unui adevărate coloane sonore, prin menţionarea repetitivă a diferitelor melodii ce însoţesc fiecare scenă.

 

Chiar înainte de miezul nopţii, facem cunoştinţă cu Mari, o fată în vârstă de 19 ani, care fumează, în timp ce citeşte o carte într-o cafenea. Până la ivirea zorilor, aceasta îl întâlneşte întâmplător pe tânărul Takahashi, care cânta la trombon într-o formaţie de jazz şi mai apoi, prin intermediul lui, o cunoaşte şi pe Kaoru, o fostă luptătoare profesionstă de wrestling, care în prezent este managerul unui love hotel. Kaoru, împreună cu personalul din subordinea sa, alcătuit din Komugi şi Korogi, o roagă pe Mari să îndeplinească rolul de interpret în discuţia pe care acestea o poartă cu o prostituată chineză, Guo Dongli, ce tocmai fuse maltratată de un client în hotelul cu pricina. Aflăm ulterior, că Shirakawa, un angajat în IT, care obişnuia să lucreze în schimbul de noapte, pentru a-şi evita astfel propria familie, este cel care a bătut-o pe prostituată, luându-i la sfârşit şi telefonul mobil. În paralel, asistăm la scenele în care frumoasa Eri Asai, sora lui Mari, retrasă complet din lumea înconjurătoare, într-un somn aproape mistic, ce durează de două luni, este ameninţată permanent de o enigmatică forţa nocturnă.

Mari intenţionează să-şi petreacă noaptea trează, de una singură, în mijlocul metropolei. Nu are vreo destinaţie precisă şi nici nu a avut vreodată. Peste puţin timp însă, va trebui să plece în China, cu o bursă de studii. Decizia ei ţine însă doar de o relaţie de tip cauză-efect. Fiecare pas al ei în viaţă a fost doar o urmare a influenţei exercitate de către cei din jurul ei. Mari nu s-a decis să studieze la o şcoală chineză pentru că ar fi avut vreo afinitate pentru cultura ţării respective, ci doar pentru că a dorit să scape de competiţia acerbă de la fosta ei şcoală. La fel şi acum, nu se hotărăşte să plece în China, doar pentru a vedea lumea sau a se pune pe ea însăşi la încercare, ci numai ca urmare a extinderii acelor aşteptări, cărora nu reuşeşte să le facă faţă. Şi totuşi, Mari, spre deosebire de sora ei, este o persoană liberă, cu toate că, până acum şi-a trăit viaţa în umbra acesteia. Eri, aşadar, nu a fost liberă niciodată, ci s-a simţit perpetuu obligată să joace rolul fetei frumoase şi intangibile, ridicate pe un piedestal de pe care nu a putut coborî nicicând. Confruntată încă de timpuriu cu tot felul de alergii, Eri este constrânsă să ţină o dietă specială, la fel cum, nu-şi poate abandona nici măcar pentru o clipă imaginea sa de fotomodel. Mari şi Eri întruchipează practic un antagonism. Dacă prima reprezintă imaginea intelectualismului profund, cea din urmă simbolizează superficialitatea societăţii actuale.

 

Takahashi, la fel ca cele două surori, este un alt personaj care se află într-un punct de cotitură a vieţii. Acesta este încă bântuit de imagini ale trecutului, care-l împiedică să evolueze. În urma întâlnirii cu Mari, Takahashi i se destăinuie, într-o conversaţie plină de umor, ironie şi pe alocuri, de accente filosofice. În acea noapte urmează să aibă o ultimă repetiţie împreună cu trupa sa de jazz, după care va trebui să se înscrie la facultatea de Drept şi totodată să renunţe la a mai cânta.

 

Întâlnirile lui Mari cu ceilalţi locuitori ai nopţii o ajută, pe de o parte, să se înţeleagă mai bine pe ea însăşi şi totodată, să-şi accepte propria soră. Odată ce părăseşte întunericul nopţii plin de pericole latente, Mari se reîntoarce acasă, în cealaltă lume, cea diurnă, iar faptul că o îmbrăţişează pe Eri în final, reprezintă poate şi un gest de acceptare tacită a realităţii mondene, care este una mult mai sigură, deşi, departe de a fi ideală. Ambiguitatea finalului nu face decât să întregească atmosfera de mister ce planează asupra întregii construcţii narative, lucru devenit deja clasic în romanele lui Murakami.

 

“În noapte” e un roman care deschide căi nebănuite de acces către minţile şi inimile personajelor. Noaptea scoate la iveală secretele bine ascunse ale lui Mari, Eri, Takahashi, Shirakawa şi ale celorlalţi. Toţi reprezintă suflete singuratice, care se luptă cu un dezechilibru interior, fiind izolaţi într-un fel sau altul, de propriile lor familii. Deşi aparţin unor lumi atât de diferite, noaptea e cea care-i aduce pe toţi laolaltă, iar scurtele lor întâlniri, sunt în cea mai mare parte, revărsări de lumină, căldură şi umanitate, în mijlocul întunericului de nepătruns, care ameninţă să-i înghită.