Eu sunt Dimitri şi acum merg pe stradă, mă gândesc la cât de ciudat va fi să intru în casa ăleia, s-o salut pe maică-sa care se lua acum vreo patru ani de mine, nu pe faţă, dar auzeam că ar fi vrut să meargă la poliţie pentru că eu eram cu fiica-sa de 13 ani, asta de la mătuşă-mea, care e o cretină, căci de fiecare dată îi spune maică-mii sau lui taică-miu despre cum am băut eu disperat şi am borât printr-o casă, ori că fumez sau alte căcaturi din astea, însă merg foarte relaxat, cu-n joint în mână şi făcând paşi destul de rapid, pentru că vreau să beau ceai, având gura deja destul de lipsită de salivă. O sun când ajung aproape de ea şi-mi spune că acum pregăteşte ceaiul. Intru în casă, apoi în bucătărie, care e prima uşă pe stânga, unde o văd pe maică-sa care începe să-mi povestească despre cum i s-au furat ei nişte bani, în acelaşi timp cu o sumă mult mai mare care i se furase unei alte educatoare, aia predând prin aproapiere, grădiniţa aparţinând aceleiaşi comune, doar că e într-un sat de ţigani. Totul e puţin în ceaţă, ceea ce mi se pare ciudat e doar cum pot eu sta în cameră cu ea şi cu maică-sa şi să fiu atât de relaxat. E oarecum plăcut. După ce iau două guri din cana despre care aud o scurtă poveste neinteresantă, cum că maică-să se plângea că are numai căni diferite şi cumpără tot două căni diferite, intră taică-su, un poliţist comunitar, pe care n-aş fi vrut deloc să-l văd în seara aia, pe care-l ştiam plecat de acasă (speram că e în tură de noapte) şi care mă ameninţa foarte graţios că-i va spune lui taică-miu în următoare zi, când se va întâlni din nou la corul comunei cu el, despre cum aş putea să cânt şi eu, gândurile astea avându-le doar pentru că bănuiesc că se uită la acelaşi filme porno ca şi mine, în care mama experimentată o învaţa pe fiică să sugă cum trebuie, în timp ce se dezbrăca, ori în care diferite tipe cam de aceeaşi vârstă se dau mamă şi fiică şi fac un threesome. Am auzit că vor divorţa, dar nici că-mi pasă, mai stăm doar vreo cinci minute în bucătărie şi mergem în camera Lorenei.
– Închide uşa, sau încearcă s-o închizi.
O închid aproape de tot, că avea pragul prea înalt şi se bloca pe undeva pe la jumate. Mă întind în pat şi aştept să se aşeze lângă mine, dar asta nu se întâmplă şi mai stăm vreo oră vorbind despre diferite chestii neinteresante- îi explic fraze care-i par complexe în manualul ei de căcat de comentarii, dar chiar şi aşa, doar ideea de a sta cu o fată destul de bună la ea în cameră, cu părinţii ei prin preajmă, asta nu neapărat fiind ceva care să-mi amplifice secreţia de lichid preseminal, mă obliga să-mi ţin mâna pe partea din faţă a blugilor când mai mergem să fumăm o ţigară în bucătărie, căci un cerculeţ umed îmi apăruse puţin mai jos de buzunarul stâng. Mă eliberez din starea anxioasă, dată de lipsa ei de solicititudine şi înainte să ies fur un kent ca pe vremuri din geaca de poliţist atârnată lângă a mea în cuier. Nu zice nimic.
Din nou singur în întuneric, c-o ţigară aprinsă în mâna dreaptă, pe care mi-o apropii de faţă şi văd că mai am şanse să prind ultimul autobuz spre centru. Îmi termin ţigara în uşa autobuzului şi intru în cutia imensă, care în afară şoferului nu mai avea pe nimeni.
Cobor în cea mai apropiată staţie de barul în care mi-am dat întâlnire cu Andreea, o tipă cu care mă mai văd uneori, pe care aş putea spune c-o iubesc, dar cum relaţia e atât de complicată, căci ne certăm constant de la nimicuri, tind să vorbesc cu ceilalţi despre ea ca fiind un fuckbuddy, însă acum mă simt atât de singur, încât bănuiesc c-aş plânge disperat dacă nu aş vedea-o.
– Salut, e atât de mişto afară, tu unde ai ajuns? Nu te auzeam în autobuz, tu mă auzeai? Da? Na, cam cât mai faci până la filarmonica? Bine atunci, e oarecum perfect. Nu, dar nu zic nimic, doar că e foarte urât să te superi când cineva intarzie, nu văd rostul.
După ce termin conversaţia îmi scot o ţigară cu iarbă nouă, de care nu mai încercasem şi mi-o aprind lângă fereastra unui magazin din gang, acum închis. Când trecusem prin gang văzusem acolo un tip la care nu m-am gândit prea mult, dar care după numai vreo două fumuri vine lângă mine.
– Hai, salut, da’ ce mai miroase ţigara ta, frate! Nu dai şi mie una? Că stă mai tot timul acasă, zilele astea n-am ieşit deloc şi tare-aş vrea să fumez şi eu.
– Bine, dar nu eşti de la poliţie, nu? Ce facultate faci?
– Am terminat doişpe clase, acum lucrez. Sunt la spălătoria K47, dac-o ştii, aia de pe Silvestru, după fosta banc[ centrală.
– A, da, ştiu doi prieteni care au încercat să se angajeze acolo şi n-au reuşit. Hai cu mine până la filarmonic[, trebuie să mă întâlnesc cu cineva acolo.
– OK, da îmi poţi da?
– Da, pot, îi spun continuând să-mi fumez ţigara.
– Eu mă întâlnesc acum cu un prieten, trebuie el să-mi dea nişte bani. Stau cam prost cu banii.
– E bine, e 20 de lei. După ce te întâlneşti cu ăla ne vedem la Cub.
Faţa lui căzuse, se uita disperat şi debusolat spre asfaltul din faţa picioarelor mele şi mi-a zis că n-are bani, că voia numai o ţigară.
– Na, aş fi avut, dar dacă n–ai bani, asta e, mai aveam numai o ţigară, şi na.
– A, deci era ultima. Poţi să-mi laşi din asta, te rog?
– Da, e-n regulă, ţine.
O ia şi pleacă nerăbdător spre piaţă, ca să nu i-o cer înapoi şi să se vadă cu ăla, dacă ăla exista. Eu merg spre staţie şi o sun iar pe Andreea, care-mi spune că aproape ajunge. Mi-o aprind şi pe cealaltă, deja mult prea visător ca să-mi mai pese de lumea din jur.
Văd un tramvai venind spre staţia opusă, iar când ajunge în faţa mea, văd că în faţă era ea, aşteptând să poată deschide uşile. Alerg atât de fericit spre dânsa, să-i deschid eu uşa, chiar dacă e doar cea de la tramvai, care se deschide doar apăsând pe un buton, şi fără să văd cum o maşină se îndrepta în viteză spre mine păşesc pe piatra cubică, lucioasă datorită ploii, în care se reflecta lumina felinarelor şi care se transformă în gheaţă în momementul când ăla încearcă să pună frâna. Mă izbeşte puternic şi mă aruncă vreo cinci metri. Mă ridic imediat, ori cel puţin aşa-mi amintesc, şchiopătând şi alerg spre uşă tramvaiului, care era acum deja la semaforul din capătul străzii. Căzusem în cot şi îmi dislocasem puţin umărul, pe faţă aveam noroi şi puţin sânge, iar hainele-mi erau murdare şi ude, cum mă târâsem printr-o baltă. Văd că semaforul îşi schimbă culoarea şi alerg disperat spre el, să-i deschid iubitei mele uşa. Nu mă opresc până în staţia cealaltă, văd cum oameni trişti păşesc cu privirile în pământ, mergând bezmetici fără nici un scop, iar eu îi depăşesc, căutându-mi iubita de care am atâta nevoie. Aproape de staţie mă împiedic şi rămân acolo, respirând greu, fără să mă mai pot ridica. Mă chircesc şi mă prind de genunchi, dar tot mă târâi cât să văd uşile deschizându-se. În staţia din Piaţa Unirii nu coboară nimeni. Sunt singur şi disperat, fără nici un scop, fără să-mi dau seama ce aş mai putea face. Totul e ruinat. Oamenii mă depăşesc şi toţi se îndreaptă spre casele lor, unde îi aşteaptă căldura şi alţi oameni pe care dacă nu-i iubesc, măcar pot interacţiona cu ei.
– Hei, Dimitri, de ce nu răspunzi şi tu la telefon? Şi de ce alergai aşa după tramvai? Te-am văzut când ai trecut în viteză pe langă mine.
– A intrat o maşină în mine şi eu voiam să-ţi deschid uşa. Să ştii că mă bucur tare mult să te văd.
– Arăţi groaznic. Te doare ceva?
– Nimic, îi spun şi mă ridic cu uşurinţă. Să ştii că te iubesc. Vreau s-o îmbrăţişez, dar ea mă respinge intinzându-şi mana dreapta intre noi doi. Mă simt un gunoi neimportant şi mă aştept să-mi spună că vrea să ne despărţim, că ştie unde am fost în seara asta, ori că şi-a găsit pe altcineva.
– Eşti jegos, dacă vrei să mă iei în braţe trebuie să-ţi dai întâi geaca asta jos. Hai la mine să te schimbi. Şi de ce alergai ca un disperat după tramvai?
– Pot să te sărut? Nu alergam după autobuz, alergam după tine.
– Să te şterg cu nişte şerveţele umede mai întâi.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com