Prima ei ieșire în club. Stătea la o masă și o privea pe Mihaela vorbind cu străinul de la bar. Prin perdeaua de fum colorat, îl vedea din profil pe bărbatul înalt, cu cămașa desfăcută la primii nasturi.
Miezul nopții. Mama ei stingea acum televizorul și se uita la ceas. Avea să aprindă lampa din dormitor și citească pînă la unu, ora la care o aștepta acasă. Mihaela trăgea acum o țigară din pachetul bărbatului și rîdea. Oana își aminti de ziua cînd Mihaela îi dăduse pentru prima dată să fumeze și îi spusese că țigările sunt vitamine pentru personalitate.
– Ține, i-a întins Mihaela țigara aprinsă și a așezat două beri pe masă. Oana a pufăit, cu capul aplecat. Cînd o să-nveți să fumezi ca o femeie?
– Cine-i tipul? a întrebat-o Oana, văzînd că se uita spre ele.
– M-a întrebat de tine, chicoti fata.
Oana se simți cuprinsă de o teroare euforică. Dacă ar fi venit la ea? Buza de jos îi atîrna mirată, de parcă pe ea apăsa un deget invizibil.
– De mine? și ce i-ai zis?
– Că ești cea mai deșteaptă fată din clasa noastră, zîmbi Mihaela. Apoi m-a întrebat dacă poate să ne ia de băut. I-am dat reject.
– Nu-i cam bătrîn?
– Treizeci, poate treișcinci. Dar miroase bine și are clasă. Îți place?
– Doamne sfinte! Treizeci de ani!
– Poate mai puțin, de unde să știu eu. Oricum, mai bine cu unul de treizeci decît cu un puști.
Silvia Munteanu invitase toată clasa la petrecerea ei de cinsprezece ani, doar pe mama Oanei au convins-o greu. Pe vremea mea nu mergeam în cluburi, ne strîngeam acasă la sărbătorit, a spus cu brațele încrucișate. Mă umilești, mamă, s-a văitat Oana. Toată clasa merge numai eu să stau acasă sub fusta ta. Pînă la urmă i-a sunat pe părinții Silviei, să se asigure că tinerii nu vor fi singuri în club. Soțul meu va sta cu ei și o va duce pe Oana acasă, nu vă faceți probleme, a spus doamna Munteanu. Mama l-a sunat pe Răzvan, fratele Oanei, cu zece ani mai mare decît ea, să-l roage s-o însoțească la club. Nu pot, mamă, suntem plecați în săptămîna aia. Așa e, își aminti ea, uitasem că mergeți la munte.
În sîmbăta următoare, Oana, Silvia și Mihaela au mers la mall-ul deschis în cartier. S-au plimbat prin fața magazinelor, povestind despre cum se vor îmbrăca în club, și-au cumpărat o revistă pe care au răsfoit-o acasă la Oana, pe canapeaua unde le plăcea să stea cuibărite și să vorbească de defectele mamelor lor și cum nu voiau să le semene, despre băiatul care fusese transferat la clasa lor și despre ultimul album al trupei Alternosfera. Aveau o mulțime de păreri despre dragoste, arătarea fantastică ce le dădea tîrcoale și care le putea lua prin surprindere în orice moment. Iar acum, privindu-l pe bărbatul care se așezase lîngă ea și le oferea pahare de șampanie, Oana simți o înfiorare pe sub piele și nevoia de a se sprijini de el.
În sfîrșit uitase de intruziunile mamei în dormitor, în jurnalul ei sau în trusa cu un lac de unghii și gloss de buze. Sau criticile din minutul în care pleca de-acasă. Asta e ținută de mers la școală, cu fustă scurtă și bluză lălîie? Ești o fată frumoasă, nu trebuie să te îmbraci ca o cocotă. O, cît de nedreaptă era și ce mult o ura pentru felul în care o trata.
Bărbatul i-a atins spatele, degetele lui au alunecat repede și ușor mai jos de ceafă. S-a aplecat la urechea Oanei și a întrebat-o dacă vrea să danseze.
– Haideți, s-a apropiat Silvia de ele. Repede, că au adus tortul. Oana l-a privit pe bărbat. Te aștept aici, au spus ochii lui cu o căldură pe care a păstrat-o în piept și care creștea cînd îl cauta cu privirea.
Colegii s-au oprit din dans și orchestra clubului i-a cîntat fetei la mulți ani. Canapeaua de la perete era plină cu pungi de cadouri. Fetele dansau și se legănau, ținîndu-se de mîinile ridicate, privind spre baterist.
Mihaela s-a desprins prima. Și-a șters fruntea lucioasă și a tras bretelele rochiei mai jos de umeri.
– Hai cu mine să-mi iau o cola.
Nu-l mai vedea. La masa unde stătuseră mai devreme erau doi bărbați. Unul din ei i-a zîmbit.
– Vezi că-i doișpre jumate și ne dă maică-ta buline negre dacă întîrzii, a spus Mihaela și s-a întins către barman, cu banii în mînă.
– Nici în ruptul capului nu plec acum. Uite-o pe Silvia. Silvia, foarte tare petrecerea ta.
– Vreau și eu o cola. Noi mergem într-o oră și te lăsăm acasă, ok?
Oana a ridicat din umeri și-a luat o bere de pe bar.
– Nu știu a cui e aia, s-a uitat Mihaela în jur. Ia suc de la mine. Ești mortală cu ruj și machiată, te schimbă total.
Atunci l-a văzut stînd în picioare, în capătul scărilor. Nu avea de unde ști că trimitea un mesaj de pe telefon, cu gîndul la ea. Mă întorc, le-a zis fetelor.
– Stai pe-aproape, bine?
Asta trebuie să fi fost dragostea, să nu mai știe unde este, să plutească în privirile unui bărbat care o așteaptă și o dorește. Tot ce mai știa în clipa aia era că-i stătea bine rochia împrumutată de la Silvia și avea senzația că toată lumea se uita la ea. Își așeză o șuviță din părul lung și drept după ureche și zîmbi bărbatului.
– Te așteptam, i-a spus el, iar ea s-a tulburat. Hai să ieșim un pic, e gălăgie aici.
– A, dar sunt cu priete..
– Ne întoarcem, doar stăm de vorbă afară. Ia-ți paltonul.
Cînd au urcat scările spre ieșire, începuse „I’m walking on sunshine” și fiecare treaptă de pe covorul roșu părea o rază de soare. Afară ningea cu fulgi mari. În fața clubului era un grup de băieți. Bărbatul i-a oferit brațul și i-a spus că vine în fiecare sîmbătă în club, dar că știa altele mai bune decît ăsta. Cînd au făcut la dreapta pe prima stradă, a întrebat-o ce muzică îi place. Cîte o lumină mai era aprinsă pe la geamurile clădirilor vechi pe lîngă care treceau. Dintr-o dată a cuprins-o în brațe și și-a lipit buzele de-ale ei. I le-a deschis cu limba, i-a simțit gustul acru de alcool, răscolind-o brutal, sufocînd-o. I se făcuse greață. S-a desprins și a tras aer rece în piept.
La lumina felinarelor, i-a văzut obrazul neras, cicatricea urîtă de lîngă gură și nasul ascuțit. Arăta mai bătrîn ca tatăl Silviei, care avea patruzeci de ani.
– Cîți ani ai?
– Optsprezece, a mințit ea. Tu?
Spre ei veneau trei băieți și o fată. Au trecut mai departe și s-au îndepărtat discutînd.
– Douăzeci și patru.
Îl privi mirată pentru cîteva clipe.
– Îmi place mult de tine, continuă el, îi atinse părul și obrazul rece.
Încercă din nou să o sărute, dar Oana întoarse capul. Limba aceea groasă care-i intrase pînă în gît îi dăduse o senzație de panică de care nu mai scăpa. Se gîndi la mama și se întrebă cît era ceasul.
– Tocmai mi-am dat seama că mi-am lăsat geanta în club.
– Ne întoarcem imediat, o trase el ușor de braț. Ai încredere în mine.
Au făcut stînga pe o străduță pustie, se întreba cum de nu recunoștea zona. Ultima dată venise în centrul vechi în august. Încetini pașii, desprinzîndu-se de bărbat.
– Hai să ne încălzim puțin, îi spuse el, arătînd intrarea de la Curtea Berarilor.
– Mai bine mă întorc, se opri ea. Un vînt înghețat îi aruncă pe față fulgi de nea și-și duse palma la ochi.
– Ar trebui să bei o cafea înainte să mergi acasă. Te așteaptă mama? a întrebat ținînd ușa deschisă. Numai cinci minute.
Înăuntru era cald și mirosea a mîncare.
– De unde știi?
– Pe toate fetele le așteaptă mamele noaptea.
Vorbea cu o voce joasă, plăcută și zîmbetul lui o liniștea. Îi luă paltonul de pe umeri și așteptă să se așeze.
Chelnerul le aduse două cești, închidem în douăzeci de minute, spuse el și luă banii de pe masă. Oana văzu pe cîntăreți strîngîndu-și instrumentele. Niște japonezi se ridicaseră de la o masă și porneau spre ieșire. La radioul de la bar se auzea “The man who changed the world”, bărbatul lovea ușor cu degetele în masă.
– Cum te cheamă?
Privi fața de masă, gîndindu-se că băuse prea mult. O bere și paharul de șampanie.
– Oana. Pe tine?
– Geani. Ești foarte frumoasă, Oana. Probabil toată lumea îți spune asta.
Stătea aplecat spre ea, îi vedea lanțul de argint cu cap de mort, lovindu-se de piept, și dinții pătați de tutun. Ținea o țigară între degetele cu care își mîngîia buzele. Ceva mai în spate era un bărbat, singur la masă. Fuma, privind absent pe fereastră.
– Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea. Am mașina parcată la cîteva străzi de-aici, a arătat el cu bărbia.
– Poate altădată, mă așteaptă prietena mea să mă ducă acasă.
– O fată ca tine n-ar trebui să doarmă la ora asta.
– Mama mea e foarte…
– Aici greșiți toate, mulțumiți pe mama și pe tata, în loc să trăiți clipa.
– Nu știu.
– Mai important e că ne-am putea simți bine. Sunt sigur că o să-ți placă unde o să mergem.
– Nu, că e prima dată, și n-o să mă mai lase.
Simțea iar nevoia să fugă cît mai departe de el. Ochii lui o priveau răutăcioși, accentuînd vinețiul cearcănelor.
– Bine, te duc acasă. Unde-ai zis că stai?
– În Pantelimon.
– Perfect, ești în drumul meu, îi spuse și luă mîinile ei într-ale lui.
– Dar trebuie să-mi iau geanta din club, se ridică Oana, dar Geani o apucă de încheietura mîinii.
– Grăbită mai ești. Termină-ți cafeaua.
– Te rog, a spus cuprinsă de o teamă adîncă.
Dintr-o dată nu mai era nimeni în jur. Bărbatul de la masa cealaltă dispăruse și nici chelnerul nu era acolo. Se așeză pe scaun și căută cu privirea un ceas de perete. Atunci apăru străinul care venea din spate, poate de la toaletă. Un tip corpolent, cu fața rotundă, palidă și părul scurt. Bărbatul îi aruncă o privire caldă, care o liniști.
Îl privi pe Geani cum soarbe din ceașcă, îi văzu ridurile de sub ochi, fine ca pînza de păianjen.
– Nu mă cunoști, dar chiar sunt un tip de treabă. Poftim, să-ți suni prietenele, îi întinse telefonul. Una din ele poate să-ți ia geanta.
– Te rog, chiar trebuie să plec. Nu trebuie să vii cu mine, știu drumul.
– O să-ți zic ceva. Îmi plac femeile frumoase, dar detest proastele. Dacă eu ți-am promis că n-o să pățești nimic, de ce te porți ca și cum ți-e frică de mine? a zis printre dinți.
– Nu-mi place cum vorbești, a strigat Oana, gîndindu-se la genunchii care îi tremurau.
– Vă deranjează domnul? a întrebat celălalt și s-a uitat la ei.
– Vezi-ți de treabă, grasule.
Oana a făcut un pas spre ușă, întrebîndu-se dacă avea puterea de a fugi. Geani se ridică și veni după ea.
– Gata, liniștește-te, te duc înapoi, rîse el. Nu pap fetițe.
– Lasă-mă! țipă cînd îi atinse brațul. Erau deja erau în stradă.
– Dispari sau sun la poliție, s-a apropiat bărbatul. Purta un cojoc descheiat și un fular în jurul gîtului. Bărbații erau foarte aproape unul de altul.
– Și-o să le zici că încercam să ajut o adolescentă să ajungă acasă?
– Haideți, o luă de braț și porniră pe stradă, în timp ce Geani rămase în fața restaurantului.
– Fetiță prostuță, îl auzi spunînd pe un ton nefiresc de tandru.
*
– N-ar trebui să umblați singură noaptea, nici măcar în centru.
Oana respiră cu poftă aerul rece, o ajuta să își revină din spaimă, să nu mai simtă greața care îi urca din stomac.
– Nu mai știu pe unde am venit de la Tube, acolo mă așteaptă prietenele.
– E simplu, arătă el cu degetul.
O luară la dreapta și intrară pe o stradă întunecată.
– Nu pe aici, era o bancă și…
– Așa ajungem mai repede. Cum l-ați cunoscut pe acel individ? întrebă privind în urma lui. Oana întoarse și ea capul. Erau singuri pe stradă.
– La petrecerea prietenei mele, de fapt el nu era invitat, doar stătea la bar. A venit la masa noastră.
– Și bănuiesc că nu a fost la fel de mitocan acolo. Pe aici, la dreapta și aproape am ajuns.
– A, nu, zise Oana privind înainte. Ne-a cumpărat șampanie. Abia aștept să le povestesc prietenelor prin ce-am trecut.
Și strada asta era pustie, dar se auzea muzica de la cluburi, pesemne erau pe aproape.
– Are clasă tipul, dădu bărbatul din cap. Ce făceați dacă nu eram acolo? Haideți, mări ușor pasul.
Trecură pe lîngă parterul întunecos al unei clădiri, pe sub coloanele cu miros de igrasie și urină. Se opri cînd Oana se desprinse de el și rămase pe loc, în întuneric.
– Nici în mine nu ai încredere?
Un val de frică îi umplu plămînii. Trebuia să respire adînc, să nu mai simtă berea fierbînd în stomac. Văzuse mașina parcată la doi metri de ei, pe trotuar, și chiar atunci farurile ei o orbiră. Bărbatul rîdea sau doar i se părea?
Ochii îi erau galbeni, de culoarea cojocului. Trebuie să gîndesc, își spuse, amintindu-și de telefonul lăsat în club. Privi în jur, strada îi era complet străină, un braț dintr-o pînză de păianjen, țesută anume pentru ea și de care se simțea tot mai prinsă.
Pentru că nu avea puterea de a fugi. Nici măcar nu putea striga. Buzele se deschiseseră mute, mirate. O, nu așa trebuia să fie seara asta, își aminti momentul cînd plecase de acasă. Mama, care acum o aștepta cu ochii pe ceas, mama care se supăra și doar dacă-i scăpau lucruri din mînă. Poate nu avea s-o mai vadă niciodată. Dădu un pas înapoi și simți piciorul alunecînd pe o pojghiță de gheață. Bărbatul îi întinse mîna lui puternică, iar mîna o trăgea spre plasa pe care noaptea o ascunsese pînă atunci.
Fii cuminte, îi spuse pe cînd deschidea portiera din spate. Haide, o împinse ușor pe banchetă, iar ea încercă să strige, dar nu reuși decît să scoată un geamăt din gura care părea independentă de ea. Bărbatul trînti ușa și se urcă la volan. Numai să nu mă omoare, e tot ce putea să gîndească privindu-i ceafa. Atunci simți că mai era cineva acolo, aproape de ea și întoarse capul. Recunoscu ochii lui negri, scînteiau în întuneric.
– Of, ce fetiță prostuță, mai auzi cînd mîna aceea mare îi desfăcu degetele înghețate, înainte ca mașina să pornească și s-o ducă departe, departe.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com