Într-o epocă a digitalizării şi a răspândirii din ce în ce mai rapide a informaţiei, se poate naşte întrebarea legitimă dacă tehnologiile digitale vor face politica imposibilă într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Politica, aşa cum a fost definită de la Aristotel încoace, va supravieţui însă avansului tehnologic. Atât timp cât va exista noţiunea de putere, care este o năzuinţă naturală a fiinţei umane, politica va continua să fie exercitată în diverse forme de reprezentanţii ei.
Implicarea populaţiei europene în procesul electoral al votului a înregistrat o scădere sesizabilă în ultimele decenii, iar acest lucru este cu atât mai evident în cadrul populaţiei tinere. Acelaşi tip de comportament, tradus printr-o participare redusă la vot, s-a regăsit şi la alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, când prezenţa tinerilor a scăzut mult sub 20%, procent care fusese relativ stabil până atunci. Explicaţia nu este greu de identificat. Deşi tinerii ar putea să pară că sunt apatici în ceea ce priveşte politica, ei se află doar într-o stare de stand-by, au totuşi opinii politice pe care şi le exprimă prin mijloace proprii, care se regăsesc în special în mediul online. Tineretul n-a devenit dezinteresat de politică, ci doar de politicieni şi de sistemul învechit pe care aceştia îl perpetuează. Astfel, prin puterea de diseminare rapidă a informaţiei, reţelele de socializare au permis coagularea unor mişcări de revoltă, care au contribuit în perioada 2011-2012 la dărâmarea unor regimuri politice din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Există aşadar, o tendinţă de canalizare a tinerilor către mijloace alternative de implicare civică şi politică, total diferite de cele clasice, abordate până cu câteva decenii în urmă.
Pe termen lung, modelele de guvernare, dovedite a fi astfel învechite, se vor schimba. Una dintre posibilităţi ar fi transformarea statului, ca instituţie, într-o convenţie, ca rezultat al unor modele anarhice de autoguvernare. În acest context, statul ar fi limitat mai mult la atribuţii ce ţin de politica externă şi mai puţin la cele ce ţin de economia internă. Prin dezvoltarea tehnologiilor digitale se va înlătura treptat birocraţia, iar prin implicarea comunităţilor locale în actul guvernării vor rezulta astfel microcomunităţi în care oamenii vor fi învăţaţi că trebuie să lucreze împreună pentru a le fi bine individual. Acestui stat utopic i se poate opune şi o perspectivă distopică. Ea poate fi generată de o criză culturală, de schimbările istorice din ce în ce mai rapide sau chiar de anarhie. Toate acestea pot induce un sentiment de insecuritate personală care, aşa după cum ne-a arătat istoria, mai mereu va da naştere unor lideri politici autoritari.
Dezvoltarea tehnologiilor digitale nu va duce aşadar la suprimarea politicii, ci, doar la schimbarea modului de a guverna. Însă, efectul cel mai relevant şi actual este acela că tehnologia conduce la sporirea mijloacelor de manipulare a maselor largi de cetăţeni, fapt de care, elitele politice profită din plin. De altfel, pe seama nevoii de a fi minţit frumos, Omul a fost manipulat de către Om, încă din vremuri imemoriale.
De vinculis in genere (Despre legături în general) şi De magia (Despre magie) sunt două lucrări mai puţin cunoscute ale lui Giordano Bruno, dar care, prin importanţa ideilor, depăşesc de departe opere celebre ale Evului Mediu. Pentru pragmatismul, cinismul şi conceptele mai puţin ortodoxe, cel puţin pentru epoca în care au fost emise, ar putea fi comparate cu Il Principe (Principele), lucrarea lui Niccolo Machiavelli, cu atât mai mult, cu cât subiectul lucrărilor celor doi autori e înrudit – dacă Bruno se apleacă asupra manipulării psihologice în general, Machiavelli conturează regulile manipulării politice în particular. Faţă de Principele, lucrările lui Giordano Bruno par să fie totuşi mult mai profunde şi mai adaptate timpurilor actuale, principiile manipulării psihologice enunţate de el fiind aplicate şi astăzi de elitele politice, chiar dacă originea le este poate necunoscută.
Manipulatorul propus de Giordano Bruno este în esenţa lui un magician, aşa după cum observa şi Ioan P. Culianu, în lucrarea sa, Eros şi Magie în Renaştere. Dacă în trecut magia era persecutată de Biserică, ea se desfăşoară astăzi în văzul tuturor, în spaţiul virtual al calculatorului, internetului şi reţelelor de socializare. Magicianul este unul şi acelaşi – manipulatorul – care acum, datorită tehnologiei moderne, dispune de mijloace mult mai eficiente de a-şi duce la îndeplinire obiectivul. În fond, după cum afirma Arthur C. Clarke, celebrul autor de literatură SF, “orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de distins de magie”. Magicianul care-şi desfăşura activitatea cu secole în urmă nu a dispărut, ci s-a camuflat discret într-un respectabil expert al relaţiilor interumane actuale. Magicianul se ocupă astăzi cu relaţiile publice, cu propaganda, marketingul ori consultanţa politică, cu prospecţii de piaţă şi anchete sociologice, cu obţinerea de informaţii, cu spionajul, dezinformarea sau cenzura. Manipulatorul lui Giordano Bruno creează o reţea de legături magice între el şi victima care-i cade în plasă. Cea mai importantă dintre aceste legături este iubirea, în toate sensurile ei. Se pleacă astfel de la supoziţia conform căreia, cel mai important instrument de manipulare este erosul, în sensul lui cel mai general – ceea ce iubim – de la plăcere fizică, bogăţie, putere, până la cele mai subtile atracţii. Oamenii sunt atraşi de lucruri diferite, la vârste diferite. Tocmai de aceea, magicianul – manipulator trebuie să pregătească atent acţiunea sa de legare, deoarece predispoziţia victimei către o anumită legătură poate varia în timp, astfel încât trebuie acţionat întotdeauna la momentul oportun. Cu cât manipulatorul îşi cunoaşte mai bine subiectul, adică obiceiurile, virtuţile şi slăbiciunile lui, cu atât mai eficientă va fi manipularea. Ceea ce se aplică perfect în prezent, în cazul majorităţii site-urilor, care caută să afle şi să stocheze datele vizitatorilor, acest lucru fiind cu atât mai vizibil în cazul Facebook-ului, care prin politica like-urilor, creionează automat şi fără niciun efort, portretul psihologic al fiecărui utilizator. În viziunea lui Bruno, cei care au o minte mai ageră pot procesa mai multe informaţii, cunoaşte mai multe detalii şi circumstanţe, şi ca atare, vor avea mai multe ţeluri şi dorinţe care pot fi exploatate, comparativ cu o persoană mai înceată la minte, care are un univers limitat doar la nevoile de bază. Totodată, orice pasiune care se vrea a fi exploatată, trebuie să se regăsească şi în manipulator, fără însă ca aceasta să-l acapareze. Misiunea manipulatorului este aşadar una dificilă, întrucât e obligat să acţioneze în contradictoriu – pe de o parte să fie rece, detaşat, să nu se lase cuprins de pasiune pentru nimeni şi nimic, fiind nevoit să extirpe până şi amorul propriu, iar pe de altă parte, trebuie să fie capabil să declanşeze în sine, cu titlu experimental, aceeaşi pasiune pe care doreşte să o speculeze în persoana ce urmează să fie astfel manipulată. De exemplu, un politician iscusit, care doreşte să-şi lege electoratul, întotdeauna va introduce în discursurile sale ceea ce acesta aşteaptă să audă de la el. Politicianul va trebui să lase impresia că şi el îşi doreşte cu aceeaşi ardoare, ceea ce năzuieşte electoratul, chiar dacă în realitate, el este total insensibil faţă de aceste dorinţe. În plus, pentru a finaliza cu succes actul manipulării, e necesar ca în persoana celui manipulat să pre-existe o anumită încredere în manipulator. O bună reputaţie a acestuia din urmă va uşura legarea subiectului a cărui manipulare se urmăreşte. Nimic nu se poate realiza fără încredere. Bruno susţine în acest sens, că nici chiar Hristos n-ar fi putut să-şi săvârşească miracolele, dacă discipolii săi ar fi avut prea puţină credinţă în El, la fel cum şi Hippocrate, în antichitate, observa că, în orice situaţie, “cel mai bun doctor este cel pe care îl cred cei mai mulţi”. Magicianul – manipulator are trei porţi de acces către subiectul manipulării: văzul, auzul şi imaginaţia. Prin imagini, simboluri grafice, voce sau alte sunete, magicianul poate găsi calea către gândirea subiectului, care le va prelua prin intermediul simţurilor şi le va procesa la nivelul imaginaţiei sale. Legăturile cele mai puternice sunt facute doar de către operatorii care reuşesc să treacă de toate aceste trei porţi. În plus, manipularea cea mai eficientă se face asupra unei mulţimi, în dauna celei exercitate asupra unui singur individ, căci, observă Bruno, “un vânător are o şansă mai mare să nimerească o pasăre cu o săgeată trasă înspre un grup de păsări, decât dacă ar vrea să lovească în mod special o anumită pasăre, cu o ţintire mult mai precisă”.
În istorie, toate aceste principii au fost duse uneori până la extrem, manipularea atingând cote paroxistice, în cadrul unor regimuri totalitare, precum cel nazist şi comunist. Adolf Hitler, un ucigaş psihopat şi carismatic orator, a ştiut să se folosească de cele mai noi descoperiri tehnice ale respectivului moment istoric pentru a construi un cult al personalităţii fără egal. Propaganda nazistă l-a transformat pe Adolf Hitler dintr-un mediocru într-un semizeu, care a hipnotizat un popor întreg, dar şi generaţii de simpatizanţi naţionalişti ce i-au urmat. Remodelarea gândirii individului a fost şi scopul principal al regimurilor comuniste, care au luat amploare la mijlocul secolului trecut şi care s-au concentrat pe crearea unui individ orwellian, incapabil de a mai lua decizii de unul singur.
Revenind la epoca actuală, putem observa cu certitudine o serie de beneficii imediate aduse de tehnologie asupra vieţii politice: căi mult mai accesibile şi transparente pentru candidaţi, de a strânge fonduri pentru campaniile electorale în care sunt implicaţi, podcasturile analiştilor politici sau videoclipurile candidaţilor de pe Youtube, care înfăţişează diverse discursuri şi interviuri, se pot viraliza acum mult mai uşor în condiţiile existenţei reţelelor de socializare, digitalizarea presei scrise, prin care ştirile politice sunt distribuite mult mai rapid către o masă mult mai mare de oameni, comparativ cu ziarele clasice, care apar în print etc.
Pe de altă parte, trebuie să se conştientizeze faptul că libertatea şi tehnologia nu pot fi obligate să meargă împreună pe aceeaşi cale, la nesfârşit. Manipularea poate lua forme din ce în ce mai sofisticate odată cu avansul tehnologic, deşi ea acţionează pe baza aceloraşi principii vechi de secole, după cum am văzut mai sus. Ştirile false distribuite pe Facebook şi hackerii care au reuşit să spargă adresa de e-mail a unui candidat prezidenţial sunt doar două din formele cele mai noi de influenţare neloială a opiniilor politice. Nu e cazul să ne facem iluzii. Atât timp cât tehnologiile vor face posibilă manipularea şi propagarea răului, vor exista şi oameni care să profite de acest lucru.
China testează în prezent implementarea unui sistem electronic de control, care va da note cetăţenilor, în funcţie de felul lor de a acţiona din punct de vedere social sau financiar – un software care va înregistra ceea ce face fiecare cetăţean. Scorul generat va afecta aspecte ale vieţii zilnice a oamenilor, de la obţinerea împrumuturilor pentru admiterea în universităţi, până la posibilitatea de a călători în străinătate. Aplicarea unui asemenea sistem ar reprezenta o nouă restrângere a drepturilor şi libertăţilor populaţiei chineze sub actualul regim comunist.
Un experiment organizat de către Facebook, timp de o săptămână, în ianuarie 2012 şi recunoscut ca atare, pe cale oficială, a vizat influenţarea stării emoţionale a unui grup ţintă de aproximativ 700.000 de persoane, prin alterarea news feed-ului acestora. Unora dintre utilizatori li s-au arătat postări cu caracter preponderent pozitiv, vesel, în timp ce tuturor celorlalţi, li s-a arătat un conţinut cu caracter negativ, mai trist decât media obişnuită. S-a observat că ambele categorii de utilizatori au fost influenţate în mod corespunzător, postând la rândul lor, prin contagiune emoţională, un conţinut preponderent pozitiv, respectiv negativ.
Iată aşadar, cum magicianul – manipulator al lui Giordano Bruno se regăseşte în zilele noastre. Sunt valorificate abil vulnerabilităţile psihologice ale maselor, în primul rând, prin crearea unei legături de dependenţă faţă de uneltele manipulatorului modern, prin mijloace diverse precum: specularea nevoilor de acceptare şi reciprocitate socială, oferirea iluziei libertăţii de alegere, aplicarea principiului bolului fără fund, prin care utilizatorul e încurajat să petreacă un timp mai îndelungat pe site-ul sau aplicaţia respectivă, specularea fricii de a pierde ceva important ori aplicarea principiului recompenselor intermitente şi variabile. Acesta din urmă este preluat din industria jocurilor de noroc. Cercetătorii din domeniul psihologiei au observat că sloturile din cazinouri creează de până la 3-4 ori mai rapid dependenţă, în comparaţie cu celelalte jocuri de noroc. Când scoatem smartphone-ul din buzunar şi dăm refresh contului de e-mail, pentru a vedea dacă am mai primit vreun mesaj, practic, jucăm la un aparat de sloturi. La fel şi atunci când facem swipe stânga-dreapta într-o aplicaţie de dating precum Tinder. Şi evident, că tot sloturi jucăm inconştient şi atunci când dăm click pe notificările roşii din contul nostru de Facebook. Astfel, o recompensă variabilă se află mereu doar la un click distanţă. Ultimele studii în domeniu arată că oamenii îşi verifică în medie telefoanele de aproximativ 80 de ori pe zi, iar aceste numere sunt în creştere. Dependenţa fiind astfel instalată, manipulatorul are o cale aproape permanentă de acces către subiectul manipulării, fără a fi măcar nevoie de a i se arată în carne şi oase, căci smartphone-urile, smart tv-urile, smartwatch-urile, tabletele şi computerele îl ţin legat pe cel manipulat, în această plasă abil întinsă, fără nici cel mai mic efort.
Următoarea etapă, pe care momentan o putem doar întrevedea, va impune noi provocări umanităţii. Acestea vor rezulta nu din simpla folosire a tehnologiei digitale în scopuri manipulatorii, ci din avansul acesteia către nivelul în care oamenii se vor confunda practic cu propria lor tehnologie. Conceptul de realitate virtuală, care există deja, fiind implementat incipient de tehnologia actuală, va conduce probabil către următorul pas, cel al lumilor simulate, dotate cu oameni de asemenea simulaţi printr-un program informatic, entităţi dotate cu conştiinţă proprie şi cu un liber-arbitru aparent. Odată ce umanitatea va trece şi de acest prag, va urma imersia totală în tehnologie, şi anume, încărcarea creierului uman şi transferul conştiinţei pe calculator. Şi aceste concepte există deja. Omul de afaceri rus, Dmitri Itskov, creatorul fundaţiei Iniţiativa 2045, o organizaţie care lucrează cu mai mulţi oameni de ştiinţă, vizează atingerea nemuririi cibernetice în următoarele câteva decenii. Chiar mai mult decât atât, astrofizicieni cunoscuţi, precum Neil deGrasse Tyson apreciază că teoria simulaţiei ar putea sta deja la baza existenţei noastre actuale. Acesta a aproximat la 50% şansele ca întreaga noastră existenţă să fie rezultatul unei simulaţii pe calculator, create fie de o civilizaţie exraterestră, superioară nouă, fie chiar de o generaţie din viitor a speciei umane. În spiritul aceleiaşi idei, fizicianul James Gates de la Universitatea din Maryland, consilier ştiinţific al fostului preşedinte Barack Obama, a reuşit să descopere, în cadrul cercetărilor sale din domeniul supergravitaţiei, supersimetriei şi teoriei corzilor, indicii că, universul este structurat după nişte reguli rigide, matematice, asemănătoare unui software de calculator, ceea ce l-a îndreptăţit să susţină teoria existenţei unui univers holografic.
Motivaţia programatorului unui astfel de software ar putea fi desigur, doar entertainmentul, la fel cum încă din anul 2000 a fost creată seria Sims, un joc strategic de simulare a vieţii, de altfel unul dintre cele mai bine vândute jocuri pe calculator din toate timpurile. Însă, ar mai putea exista cel puţin o motivaţie pe care o putem doar intui, şi anume, asigurarea predictibilităţii socio-politice. Preocuparea oamenilor de a-şi prezice viitorul datează din cele mai vechi timpuri, ajungând chiar să ia forme organizate, cum au fost de exemplu, celebrele oracole ale antichităţii, cel de la Delphi fiind poate cel mai cunoscut dintre ele. La mijlocul secolului trecut, celebrul autor de literatură SF, Isaac Asimov a prefigurat în cărţile sale capacitatea de a formaliza comportamenul uman la scară largă, de a-l reduce la reguli matematice, făcând astfel posibilă predicţia viitorului socio-politic al omenirii. În cărţile din seria Fundaţiei acesta a propus o ştiinţă ficţionala, cea a psihoistoriei. Aceasta se foloseşte de legile acţiunii maselor şi poate prezice viitorul, însă numai la scară largă; la o scară redusă este predispusă erorilor. Ea funcţionează bazându-se pe principiul conform căruia comportamentul unei mase de oameni poate fi predictibil, dacă masa respectivă este foarte mare ca număr (cum ar fi populaţia galaxiei, care în romanele sale era de aproximativ un cvadrilion de oameni). Cu cât masa este mai mare, cu atât viitorul acesteia este mai previzibil. Sursa ştiinţifică de inspiraţie pentru Asimov a fost fără îndoială, teoria cinetică a gazelor, care susţine că este imposibil să calculezi traiectoria unei singure particule de gaz, o atare posibilitate existând însă, pentru o cantitate mai mare de particule. Până în prezent, ştiinţa zilelor noastre a evidenţiat câteva modele matematice în evoluţia societăţii. S-a observat de exemplu, că numărul războaielor care izbucnesc anual în lume se conformează unei variabile aleatoare cu distribuţie Poisson sau, că rata natalităţii din SUA este într-o scădere exponenţială începând cu anul 1820. Nu este exclusă aşadar posibilitatea, ca într-un viitor poate mai apropiat decât şi-ar fi închipuit Asimov, omenirea să fie capabilă să ruleze astfel de programe pe calculatoare super-avansate, care să prezică din timp războaiele şi alte conflicte sociale sau crize economice, astfel încât, prin modificarea din timp a unor parametri, să le poată preîntâmpina.
Până atunci însă, principala preocupare a oamenilor de rând ar trebui să fie legată de modul în care aceştia ar putea să-şi elimine treptat dependenţa faţă de tehnologia digitală. Totodată, trebuie căutate soluţii pentru reducerea expunerii populaţiei la manipulările politice şi de oricare alt fel, generate de avansul tehnologic. Răspunsul se află tot în teoria magicianului – manipulator, lansată de Giordano Bruno acum mai bine de 400 de ani: orice om este fie manipulat, fie manipulator. Soluţia salvatoare ar fi astfel, ca toţi cei manipulaţi să ajungă să-şi cunoască propriile slăbiciuni, să devină pentru o clipă manipulatori, să intre în mintea acestora, să le înveţe trucurile şi să le recunoască mai apoi, oriunde în jurul lor. Rezistenţa la manipulare în era tehnologiilor digitale devine astfel o condiţie sine qua non pentru societăţile care se vor a fi guvernate de o politică sănătoasă.
„A story is not something of this world. A real story requires a kind of magical baptism to link the world on this side with the world on the other side.” (H.M.)