Povestea celor două seminţe ale copacului vieţii ce nu au fost plantate
Ok, deci m-am tuns, am luat puţin din fotosinteză şi mi-am vopsit corola, nu știu cu ce scoarţă să mă îmbrac, sper să nu-mi vină seva, altfel pătez…şi mama pământ abia mi-a spălat cu o ploaie hainele. Conform umbrei mele el ar trebui să fie aici deja…oare ce se aşteaptă? Vai, sper din suflet că nu am gândaci pe mine sau în mine, oare am pus destul muşchi în jurul ochilor? Dar dacă el nici măcar nu va observa?
Sau probabil îi vine greu să se desprindă din locul ăla, leneş mai e… dar e aşa de dulce de când şi-au făcut stup niște albine pe el. Oare are chiriaşi? Poate tura asta nu ne mai incomodează ghindele. Sau poate l-au atacat fiinţele alea sălbatice, cu obiecte ascuţite şi l-au tăiat…of, numai griji îmi fac pentru el, îmi vine să ţip de nervi şi de dragoste în acelaşi timp…EŞTI UN NESIMŢIT ŞI TE IUBESC, AŞA CĂ SPRE BINELE TĂU SPER SĂ….
Să ce Recalibra?
Să nu-ţi fi lăsat vreo barbă de sălcii că pun veveriţele să ţi-o tundă, măcar ele ştiu să facă ceva bun, spre deosebire de tine; nici măcar nu ai observat cum m-au tuns…
Recalibra, am fost aici de când ne ştim, şi am crescut împreună, am visat împreună că atunci când ne înălţăm până la cer vom face cuiburi pentru stele, şi tu acum îmi conferi conifere concomitente cu concluzii pripite şi iraţionale şi fantasmagorice al căror sens nu-l desluşesc nici eu şi nici viitoarele generaţii?!
Da AntePost, doar că nu pricepi deloc, suntem două entităţi ideale în interiorul unei cutii craniene, oricum eram aici dintotdeauna, vreau să mai jucăm şi noi teatru dacă vecinii din emisfera ,,culturală’’ stau pe un genunchi şi cer de nevastă monotonismul existențialist virtual. Leagă-mă cu liane şi izbeste-mă de să sară aşchii, vreau să-mi infuzezi frunzele în roua ta, chiar nu vezi că murdar poţi fi şi când NU eşti plin de noroi, dar fi precaut, murdar are un sens negativ deoarece tu cititorule te-ai născut ca şi noi, cu rădăcini, eşti prins de scheletul demografic, eşti sub asfixianta teroare constantă că te vei pierde în vânt intergalactic ca şi noi…doar că noi suntem nişte copaci!
Recalibra, adu-ţi aminte că noi avem de purtat un dialog intelectual de dragul acestor cititori , nu monologuri redundante fără savoare, haide să concretizăm subiectul discuţiei noastre şi să oferim călătoria mult dorită de către bastonaşele din interiorul globului lor ocular.
Ştii de ce te numeşti tu aşa, dragul meu? AntePost, exact ca bărbatul, adn-ul lui e format din material antepost, mereu oscilând între trecut şi viitor, mereu alegând calea dintre extreme, forţându-se singur spre o mutilare certă a conştiinţei în infinita căutare a unor răspunsuri extrase din întrebări ce nu sunt altceva decât paralele cu viaţa în sine, carpe diem! Carpet di lemn ce eşti! Ţi-aş pocni un buştean direct în scorbură, dar am trăit destul cu această tragedie de a fi mereu la distanţă de un micron şi totuşi să nu ne atingem ca şi cum nici nu mai pot concepe ceva ce include contact…asta e ce vrea cititorul AntePost, vrea să vadă că nu e nebun şi că nu-şi imaginează el toate lucrurile rele ce le simte, vrea să audă de la doi copaci ca noi că trăieşte o tragedie constantă, un eros fatidic si un preludiu de faţadă ce duc spre orgasmul vieţii, un sicriu şi un loc lângă noi….să înţeleg că tu, omuleţ ce parcurgi rândurile astea ai făcut conexiunea că noi am fost ca şi tine, oameni, şi ajunşi de unde am plecat, din tărână, am continuat să trăim? Daca nu, meriţi un buştean în scorbură.
Ştii de ce pe ea o cheamă Recalibra? Nu te lega de recalibrare, nu nu, ar fi prea usor…planează ca un vultur deasupra unui ocean intergalactic, vizualizează cu mine, haide…oceanul…aşa…şi acum vizualizează mai amănunţit şi mai concentrat fiecare concept ce-l poţi îngloba într-un univers, acuma departează-te şi observă că totul e doar un bob de nisip pe o plajă iar toate celelalte boabe sunt la fel…ei bine, ea e o sumă non-matematică de plaje, acum pricepi? Şi oricât vei stărui, nu vei putea să înţelegi conexiunea dintre nume şi ea, pentru că asta e şi caracteristica principală, nu înţelegi nimic din nimic, şi nu întelegi nimic din tot, ca să nu mai vorbim de tot din nimic și tot din tot.
Scumpele mele surori, recitiţi mai sus ce maniacism narcisistico-masculin regăsiţi, însă nu vă lăsaţi păcălite, aşa e oriunde, căci vedeţi voi scumpelor, poate suntem o sumă non-matematică de plaje, dar ei mereu vor fi doar nişte minţi plutitoare care nu pot asimila conceptul feminin, în toată spendoarea, grandoarea, polisemantismul şi eternul miros plăcut al lui.
Şi nu vă rugaţi să fie adevărat principiul opusurilor ce se atrag, niciodată nu se va întâmpla asta, dacă priviţi mai jos cum fac eu acum, adânc sub pământ simt cum rădăcinile mele sunt împletite în cel mai exotic şi erotic mod, o echipartiţie a două ritmuri mereu contra, o fluctuaţie inexorabilă a cărui ritm e ca ultrasunetele, doar ei doi îl pot auzi. Curaj, purtătoare de suferinţă şi puritate pe două picioare ce eşti, iubeşte din instinctul acela din peşteră moştenit, nu fi distrasă de numărul lui de cercuri de după disecţie, nu îi număra frunzele verzi din portofel, poate nu are toată coroana, poate chiar el e cel care te taie, te pune jos şi ajungi …ştii ce? Dintre toate lucrurile din lemn ştii care îţi e ţie sortit? Uşa, fată, uşa! Căci fără tine nu poate să susţină că e liber, fără tine nu e viaţă dupa el, nu se poate aerisi fără să treacă de lacătul tău codat cu limbajul seducţiei, şi ca orice uşă, te va deschide, bineînţeles…CU TOPORUL! Zbate-te între aceste două mări draga mea, cea a urii te va îneca mereu, dar în ceea a contemplării simbiozei între tine şi ABSOLUT te vei simţi ferită, doar atunci când te vei retrage în ea. Cred că am absorbit prea multă glucoză şi mi se face rău…AntePost, te rog spune-mi că nu am văzut tocmai acum o frunză căzând din mine, te rog!
Nici măcar când devine copac femeia asta nu se opreşte din a se agita cu cicatricile tempo-ului. Aici mă pierzi mereu, cum să deschid uşa când tu nu ai nici un fel de …ceva…ca să te pot deschide? Mai întâi spui de ,,trăieşte clipa!ˮ, acum te sperie că a trecut deja …ce Dumnezeu?!
Conflict de când e bărbatul şi femeia… rezolvare ar exista dacă conflictul respectiv ar fi o problemă. Căci vezi tu, cititorule, nu e o reactualizare, o reluare a unei ,,dispute’’ plantată în rasa umană de mult timp, ci este o dezrădăcinare globală, se întâmplă peste tot, în artă, cărţi, cuvinte…dar mulţi lasă deoparte un aspect crucial: că nu doar noi am fost seminţe şi am trecut prin timp, ci şi mintea, emoţiile şi cam tot ce ține de oameni. DAR nu ne-am lăsat bătuţi de vânt deoarece ajunşi la maturitate (în mintea autorului, bineînţeles, e destul de evident de ce nu am fost plantate) am continuat să creştem.
Ştii ceva, poate ai tu dreptate , dar eu…
NU! OPREŞTE-TE!
De ce eşti aşa de rău?
Vorbesc cu fiinţa aia ce ţine o lupă şi te arde!
Unde? O Doamne! Vai de mine!!! Opreşte-l!
Şi atunci AntePost şi-a dat seama de faptul că, în anumite circumstanţe, indiferent de aportul de efort adus, ca şi omul, se simte un copac fără capacitatea de a lua vreo decizie, fără mişcare, fără văz, fără conştiinţă, fără direcţie, fără traseu, fără bani, fără casă, dar…
Un copac creşte mai frumos când ascultă muzică selectă. La fel şi omul, viaţa lui prezintă o evoluţie armonioasă atunci când primeşte ce are nevoie, sevă. Din sufletul altui om.
Recalibra, linişteşte-te! Eşti verde, frumoasă, şi nu vei arde. Şi chiar dacă trăim o poveste într-o altă poveste, chiar dacă nu avem o existenţă materială, produse artistice, efemere, cel mai sigur, singure, într-un labirint plin de alte idei care sunt gata să ne eticheteze ,,irelevanteˮ, vreau să ştii că eşti lucrul pentru care am crescut spre cer cu capul ţintit veşnic înspre tine şi că nu ştiu şi nici nu vreau să aflu ce culoare are cerul deoarece din prima unitate de măsură temporară şi până acum, eu…
Încetaţi procesul de lectură şi acum scoate-ţi din buzunar seminţele…Rod bun.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com