Dragă tată,
Am plecat de acasă. M-am îndrăgostit de un băiat Mihai și împreună am decis că suntem în stare să ne facem singuri un trai bun. El e traficant de droguri, legale, stai liniștit, iar din când in când se mai ocupă și de afacerea fratelui său, care e pește. Dar Mihai mă iubește mult, așa că nu îți fă griji. Mi-a zis că vrea să mă ia de nevastă chiar în ziua în care voi împlini 18 ani. E foarte romantic. Aș vrea să veniți și voi la nuntă. O să vă trimit invitațiile și biletele de avion prin poștă, dar până atunci, noi vom fi bine la noul nostru apartament din Barcelona. Fratele lui Mihai s-a ocupat de toate actele și vom ieși fără probleme din țară. Îmi voi găsi ceva de lucru. Andrei, fratele iubitului meu, a promis că mă va ajuta. Sunt dispusă să fac orice pentru a-mi putea întreține viitoarea familie. Apropo, o să aveți un nepoțel! M-am gândit să-l cheme ca pe tine, George e un nume frumos. Sper că vă va fi mai bine fără mine! Vă iubesc.
Glumesc, evident că glumec. Dacă m-ai fi cunoscut măcar puțin, ți-ai fi dat seama că nu sunt atât de cretină și mai ales, că scriu mult mai bine de atât. M-am chinuit ceva ca să scriu 12 rânduri pline de rahaturi. Hmm… 12 rânduri, cam cât eseul de la examen. Știi? Examenul ăla la care am luat 9,90 (corectori muiști, am tăiat un amărât de cuvânt). Îți aduci aminte. Ai fost fericit în ziua aia. Ai băut în ziua aia. Era ziua ta. M-ai înjurat pentru că am spart un pahar. Ai dreptate, sunt un copil tâmpit.
Ți-am arătat mai demult câte ceva din ce scriu. Ți-am scos un “bravo”. Simțeai că ai făcut ceea ce trebuie, că ți-ai făcut datoria de părinte. N-ai înțeles nimic din ce scriam.
A doua zi, mi-ai spus că o colegă de-a ta mi-a văzut scrierile pe facebook și că te-a felicitat. Poate ca altădată m-aș fi revoltat, dar atunci, mi-am dat seama că femeia a făcut exact ce trebuia. Tu ești unul din motivele pentru care m-am refugiat în scris.
Ai fost mândru in ziua aia. Până când ai ajuns acasă, pana când ai văzut că dupa ce am terminat de mâncat, m-am așezat la calculator în loc să-mi fac temele. Atunci ți-ai dat seama că de fapt… sunt un copil tâmpit. Ma gândesc uneori că prezența mea îți face rău. Nu mă privești când îți vorbesc.
Te văd cam juma’ de oră pe zi… cum te uiți la televizor. Toți trei te vedem cam juma’ de oră pe zi. Mama… puțin mai mult. Obișnuiește să se uite noaptea, preț de câteva minute, la spatele tău. Asta atunci când nu e vreun film la televizor sau nu citeşte. Tu n-ai citit niciodată.
La tine totul e alb sau negru. Nu poți vedea nuanțele alea faine de gri, gri metalizat uneori, pe care un cititor le caută, da, le caută peste tot. Sau poate că da… atunci când studiezi pe toate părțile volkswagen-ul ăla adus din Germania, pe care îl iubești atât de mult. N-am dat niciodată doi bani pe mașina aia. Am urât-o din momentul în care am văzut câtă grijă ai de ea, să nu se zgârie, să fie alimentată cu cel mai bun carburant. Poate ca eram geloasă. E uşor să ai grijă de ceva fără suflet. Ce-i drept, nici mie nu mi-au lipsit niciodată hainele sau mâncarea.
Mai demult, ne-am certat rău. De fapt, te-ai certat singur. Tu urlai, iar eu plângeam. Mi-am acceptat pedeapsa, juma’ de an fără ieșit afară. Daca ție ți s-a părut o pedeapsă pe masura faptului că am uitat să-ți încarc aparatul foto, eu m-am conformat.
La două săptămâni după, trebuia să faci o livrare la Pitești. Am insistat să vin cu tine. Am vrut să te fac să-mi simți lipsa, chiar de pe scaunul din dreapta. Șase ore am ascultat muzică la maximum în căști. Ți-ai văzut de drum. Nu ți-ai dat seama că de fapt… nu eram acolo. Când ne-am întors acasă, tu ai adormit buștean. Eu am plâns. Mi-am dat seama că subtilitățile nu funcționează. Tu n-ai citit niciodată…
Mi-am făcut curaj și am început să îți spun direct când mă deranja ceva la atitudinea ta. Eu mi-am păstrat calmul, tu ai continuat să țipi. Am vrut să îți dau un sfat. Îmi doream să te ajut. Ne-ai spus să te lăsăm dracului în pace. Cel mic n-a înțeles mare lucru, știa doar că tati e supărat. Știa că “tati e supărat când stăm la masă și paharul de țuică e gol”. Eu am aflat ceva în seara aia. Am aflat că sunt un copil tâmpit. Încă îmi doresc să te ajut…
Cel mic e singurul motiv pentru care încă îmi doresc să te ajut. Eu voi pleca, dar el va rămâne aici, al doilea copil tampit. Nu vreau să te urască…
Copilul ăsta tâmpit e “ultimul refugiu inocent al unei lumi care schelălalăie deja și agonizează” și n-o să te las să schimbi asta. El e motivul pentru care eu mă străduiesc să fiu un om mai bun. Uneori, îmi doresc să-mi semene mai mult, dar imediat realizez că eu sunt cea care are de învățat de la el. El nu știe ce e aia ură. Inima lui mică e mult prea curată pentru jegul ăsta în care trăim.
Știi… acum ceva timp, l-am ajutat să învețe o poezie. Era atât de mândru. A venit la mine și mi-a spus că mă iubește. Am simțit cum uit de absolut tot… Cuvintele alea două erau tot ce conta atunci. Nu sunt sigură ce înseamnă pentru el, însă fericirea pe care i-am citit-o în ochi e de nedescris… < Nu știu ce-i aia “perseverență”, da’ tre’ să fie de bine. > i-am zis mamei la o serbare din clasele primare. N-ai de unde să știi. N-ai fost acolo…
Ție ți-a spus vreodată că te iubește? Sau… tu… i-ai spus lui vreodată? Nu vreau să te urască…
Uită-te în dreapta ta! Uită-te, încăpățânatule, vorbesc serios! N-o vezi… dar ea a stat acolo cât ai citit asta. Fă-ți timp și treci pe la mormântul ei. Eu nu am reușit să te ajut, dar poate ea va reuși. Spune-i c-o salut și că mi-ar fi plăcut să o cunosc.
Semnat, copilul tău tâmpit.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com