Eu sunt singura din scară care are o maşină de tocat. Sunt foarte mîndră de poziţia mea privilegiată, mai ales cînd această poziţie îmi permite să întreţin conversaţii dintre cele mai plăcute cu vecinii.
Abia aştept ca o vecină să facă sarmale, ardei umpluţi, cîrnaţi, chişcă, găluşti, chiftele şi orice necesită carne tocată. Se înţelege, că perioada mea preferată din an este Crăciunul, iar pe locul doi se află Paştele.
Azi este 18 decembrie şi sunt din ce în ce mai entuziasmată pe zi ce trece. Mă gîndesc cum va veni doamna Nuţa de la doi. Va bocăni de trei ori apoi va deschide încet uşa întrebînd cu o voce nesigură, (e absolut adorabilă aceasta nesiguranţă pe care o afişează din politeţe) dacă sunt acasă. Eu, îmi voi scoate capul din bucătărie, îi voi zîmbi şi-i voi spune că „sunt aici!”. Apoi va prinde curaj, ne vom saluta, vom discuta puţin despre gătit. Eu voi insista să servească o cafea şi nişte fursecuri (îmi plac la nebunie fursecurile), iar apoi cînd pe fundul ceştii nu va rămîne decît zaţ amestecat cu zahăr, doamna Nuţa mă va ruga să-i împrumut maşina. Eu, evident, voi accepta bucuroasă. Apoi o voi conduce afară din apartament şi vom rămîne cîteva minute în plus la vorbă în faţa uşii.
Locuiesc de zece ani aici, iar această doamnă, mi-a devenit dragă ca o soră. Deşi ne vedem rar, întîlnirile noastre sunt de fiecare dată plăcute. Plăcut este cuvîntul meu preferat. Aş vrea ca totul să fie plăcut. Frumuseţea e obositoare, pe cînd ceva plăcut are o linişte precum zăpada aşternută pe un cîmp. Plat, monoton, desigur, dar strălucitor şi curat. De aceea, aştept discuţiile rare cu doamna Nuţa care sunt tot timpul plăcute.
Maşina mea de tocat este mereu liberă, deoarece eu nu prea gătesc. Sunt o bucătăreasă decentă, dar nu-mi place să gătesc. Unii spun că cea mai bună mîncare este cea pe care o prepari singură. Dar, nu sunt de acord. Consider că nu este nimic mai plăcut ca cineva să-ţi gătească şi să te servească. Mi se pare foarte galant ca cineva să aleagă, să spele, să taie, să amestece, să fiarbă, să prăjească, să aştepte, să condimenteze, să îndure aburul şi fumul doar pentru a crea ceva delicios pentru altcineva. Toate această brutalitate, o brutalitate sublimă, are ca scop satisfacerea uneia dintre cele mai elementare pofte omeneşti: foamea. Un om iubit nu este niciodată flămînd.
Acum sunt într-o perioadă foarte agitată. Aștept. Îmi place să aștept. Oamenii văd așteptarea ca ceva static, dar nu este așa. Cînd aștepți ceva, static este ultimul lucru care poți fi. Sunt mii de procese declanșate de așteptare: în primul rînd îți crește pulsul, nu poți dormi și te gîndești. În cap sunt mii de scenarii posibile, mii de întrebări, mii de răspunsuri, mii de alegeri și cînd găsești varianta perfectă o repeți într-una pînă ce realitatea și propriile tale gînduri se confundă și ai impresia că auzi acel bocănit ușor. Atunci sar de pe scaun și fug în bucătărie înainte ca ușa să se deschidă. Scot capul și privesc doar pentru a vedea că nu a venit nimeni. E dezamăgitor și obositor, dar eu trăiesc aşteptând.
Azi, 23 decembrie, s-a întîmplat. Eram la baie cînd dintr-o dată aud niște bocănituri. Am tresărit speriată și m-am grăbit să termin cît mai repede. Cînd am ieșit din baie, ușa de la intrare nu era întredeschisă. M-am speriat și aam tras repede de clanță. Ușa era încuitată, așa că a trebuit să-mi caut cheile, care nu erau în geantă, așa cum am crezut că le-am pus, ci în ușă. Le pusesem acolo special ca să-mi fie mai ușor să deschid ușa. Dar uitasem, așa că după ce le-am căutat cinci minute, le-am găsit fix cînd doamna Nuța mă asigura că va reveni mai tîrziu.
Deschid ușa și o iau în brațe sărutînd-o pe obraji. Surprinsă de gest, ea nu a făcut la fel, ci s-a mulțumit să zîmbească politicos. Am chemat-o înăuntru. Ea nu a vrut să vină, dar am insistat și am tras-o de mînă pînă în bucătărie.
– Dă-mi, te rog, mașina. Mi-a zis.
Am insistat să servească o cafea mai întîi. Ea a refuzat, dar nu a contat asta, căci tot am pus apa la fiert (sunt o tradiționalistă: singura cafea e cea cu zaț). Se grăbea. Tot repetă dacă nu puteam să-i dau mașina. Doar nu voia să plece!? Şi tocmai cînd conversaţia noastră începea să fie aşa plăcută… Mă simțeam foarte agitată. Încercam, cu îndemînare, să evit subiectul: Ce vreme frumoasă avem azi!, apoi m-am grăbit să-i spun de o carte pe care am și căutat-o în bibliotecă pentru a i-o împrumuta. Apoi am întrebat-o de soț (îi mort de cinci ani, uitasem!) apoi de copii și dacă are nepoți (copilul ei are doar 18 ani așa că doamna Nuța nu are nepoți) Am forțat-o să se așeze jos. Nu aveam fursecuri, dar m-am apucat să-i ung o felie de pîine cu margarină și miere. I-am întins-o bucuroasă (apropo de gătit) și a acceptat-o oftînd puțin. Mi se părea foarte plăcut cum mînca, ciupind din pîine ca o vrăbiuță. Am privit-o cîteva minute în tăcere. Doamna Nuța mînca încet uitîndu-se pe pereți. Fruntea îi era roșie și dintr-o dată, o văd cum îngehsuie restul felii în gură cu un efort vizibil. Am izbucnit într-un rîs.
– Mai vreți una? Fără a aștepta răspunsul, am ales o altă felie, am tăiat un cub de margarină și aproape că reușeam să pun și mierea, dacă doamna Nuța nu s-ar fi ridicat brusc de pe scaun. Tremura toată. Știam că îmi va da un ultimatum: ori îi dau mașina, ori pleacă. Dar nu puteam, nu puteam să accept ca această conversație plăcută să se termine. Totul era așa plăcut, așa gentil. Am spus primul lucru care mi-a venit în minte pentru a evita dezastrul:
– Dumneavoastră vă masturbați?… Știți, de cînd va murit soțul… Mă gîndesc că sunteți foarte singură…
Doamna Nuța era albastră. Ochii (are ochi căprui: foarte plăcuți) i se albiseră parcă și sticleau. Buzele îi deveneau din ce în ce mai roșii.
– Pentru ce ați venit? Ah da, mașina! M-am aplecat și am scos mașina de tocat carne dintr-un sertar. Abia după ce mîinile ei au atins metalul rece și gri, doamna Nuța își reveni. Își încruntă sprîncenele, își întredecshise buzele (care tremurau) și țipă răgușit „nebuno!”.
Apoi am auzit uşa trîntită şi asta a fost totul. A fost, aşa cum îmi place mie, o conversaţie plăcută precum un cîmp plat acoperit de zăpadă: calm, strălucitor, curat…. liniştitor…
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com