Alina este prima mea iubire. Nu vă aşteptaţi la ceva măreţ, aveam 10 ani fiecare atunci. Ne ţineam de mână, mă pupa pe obraz, mai ales când îi dădeam un cadou. Îi aduceam tot felul de mărunţişuri: cornuleţe făcute de mama, portocale, vişine în ciocolată, surprize cu animale, maimuţoi. Idila noastră s-a terminat când a venit vacanţa de vară. Dar nu asta este marea mea durere şi sunt convins că nici a ei. Mi-am amintit povestea Alinei, căci m-am întâlnit cu mama ei la piaţă. Era foarte bucuroasă, fata ceruse şi primise două zile libere acasă. Venea după-amiază cu trenul de la Ploieşti iar de la Târgşor până la Ploieşti mergea cu un microbuz. Alina la Târgşor… a fost un şoc pentru toţi cei care o cunoşteam. Se spune că închisorile sunt pline cu oameni nevinovaţi. Nu ştiu dacă este aşa, dar cred că în puşcării sunt şi mulţi oameni buni. Alina e un om bun care a avut ghinion.
Am făcut licee diferite: ea biologie-chimie, eu pedagogic. O mai zăream din când în când pe la terasele din centrul oraşului. Trebuie să vă spun că dacă e să fiu mândru de ceva sunt mândru de gusturile mele la femei, am fler. Am plăcut-o încă de când era doar o răţuşcă urâtă. La liceu s-a transformat într-o lebădă cu sâni imenşi. Mi-am mai încercat norocul o dată, dar nu se mai uita la mine acum. La ea se uita însă jumătate de liceu cu poftă şi cealaltă jumătate cu invidie. Ca să fiu mai precis, era vorba de jumătate din liceul teoretic Dan Barbilian, un sfert din Dinicu, o echipă de rugby din seminarul teologic, eu de la pedagogic plus alţi câţiva băieţi cu statut şcolar şi social incert, purtând nume ca Sensei, Bodo, Kira, Micuţu, Cora şi alte asemenea. Se bucura de atenţia băieţilor, dar nu le dădea prea mare importanţă. Se putea observa mândrie şi suficienţă în atitudinea ei, siguranţa aceea a femeii care ştie că este dorită.
Mica perioadă de glorie s-a sfârşit intr-o seară de aprilie. Era în ultimul an de liceu şi a acceptat să iasă cu un tip de la seminarul teologic. Seminarul era la poalele unui deal pe care se găsea unul din cimitirele oraşului. Lângă cimitir era o biserică ctitorită de tatăl unei fete moarte în ziua nunții. Dincolo de aceste detalii sordide, dealul era un loc de promenadă preferat de cei de la pedagogic și de la seminar, iar cei doi s-au plimbat până a început să se întunece. Ar fi urmat un sărut, dacă vizita neaşteptată a Părintelui Protopop nu ar fi pus capăt întâlnirii. Alertat de colegi, băiatul a fugit spre cămin iar Alina a rămas singură şi derutată pe dealul Flămânda. A reuşit să găsească drum înapoi, dar vrând să ocolească biserica pustie a nimerit pe aleile încurcate ale cimitirului. O singură candelă era aprinsă într-un colţ şi Alina s-a îndreptat spre acel mormânt. „Te-ai rătăcit, micuţo?” şi un rânjet a apărut în umbra candelei. A fugit, călcând peste morminte, sărind peste gărduleţele ornamentale, strivind flori şi dărâmând candele stinse. Bărbatul a urmărit-o, îi auzea respiraţia foarte aproape, parcă îi sufla pe umăr, ea alerga şi mai tare, respiraţia lui se simţea şi mai fierbinte. A căzut cu faţa în jos. O durea glezna dreaptă, a încercat să se ridice dar o mână puternică a trântit-o din nou la pământ. Apoi o greutate i-a apăsat şi i-a înfundat trupul în pământul umed şi moale al mormântului pe care căzuse. I-a sfâșiat hainele, a ținut-o de cap și repeta mereu „Sst! Ssst!”, apăsând-o şi mai tare. Nu a leşinat, a simţit fiecare fibră ruptă din corpul ei, fiecare izbitură şi sângele care îi şiroia pe coapse şi o gâdila. Horcăitul grăbit îi ardea acum ceafa, un animal, o fiară îi scurma în măruntaie. Când a întors-o cu faţa în sus, avea ochii închişi şi plini de noroi. A ridicat doar două secunde pleoapele, cât să vadă imaginea primului ei bărbat, a demonului din cimitir pe care nu îl va putea uita de acum încolo. Uneori, iadul este chiar aici, pe pământ.
Câteva săptămâni a avut ochii roşii, vasele de sânge din ochi i se spărseseră din cauza stresului. Plângea foarte des şi din senin. A fost la consiliere psihologică mult timp. Faţa i s-a înnăsprit, zâmbetul a devenit o raritate, a început să se îngraşe. Bărbaţii se fereau acum de ea. A renunțat să mai creadă că va mai fi vreodată normală, că se va căsători sau că va avea copii. Avea foarte des vise în care era imobilizată, nu se putea mişca, nu se putea trezi şi când în cele din urmă deschidea ochii, rămânea un timp paralizată în pat, cu gura încleştată şi gâtul uscat. „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie una ca asta? Cu ce am greșit? De ce am fost pedepsită? ̋. Sunt întrebările răniților, ale vinovaților fără de vină, ale celor chinuiți sau batjocoriți. Iar neîmpăcații nu primesc răspunsuri, ci doar noi lovituri.
O nouă lovitură a venit după doi ani, în obrazul stâng. A vrut să-i facă o surpriză bărbatului pe care îl cunoștea de o lună și i-a luat cadou un cățeluș. El s-a enervat foarte tare, a țipat că nu are timp să crească animale, că e proastă și de ce nu l-a întrebat înainte, că e iresponsabilă și inconștientă. A ripostat, s-au certat și a plesnit-o. Nu s-au despărțit decât șase luni mai tâziu, după a treia bătaie pe care a primit-o. O relație poate scoate la iveală tot ce e mai rău din tine așa cum singurătatea poate să te ajute să descoperi tot ce e mai bun în tine. A dat la medicină, încă mai știa biologia și chimia din liceu plus câteva meditații și a intrat printre primii. Găsirea unui drum în viață, iată ceva nou și incitant! Alina a început să se distreze din nou, să se aranjeze, să zâmbească, să iasă cu prietenii, și-a redescoperit frumusețea și veselia. Nu prea ai ce spune despre oamenii fericiți, nu sunt deloc interesanți și sunt enervanți, uneori, cu fericirea lor. Astfel, povestea ei curge plictisitor pentru pasionații de știri de la ora 5 până anul trecut.
Trecuseră 15 ani de la noaptea din cimitir și violatorul nu fusese prins. Prescripția faptelor a intervenit, dar cine se mai gândea la asta când viața curgea așa blând? Mama ei tocmai cunoscuse un bărbat de care se îndrăgostise („ca o puștoaică”, așa îi spusese fetei) iar Alina iubea la 33 de ani cum nu apucase la 18. Erau de aproape un an împreună, el medic rezident ca și ea. Mergea grăbită și veselă spre restaurantul din centru unde mama o invitase ca să îi facă cunoștință cu bărbatul care i-ar putea deveni tată vitreg. Un tată vitreg după 26 de ani, asta da ironie a sorții. S-a oprit la geam și i-a văzut pe cei doi la o masă. Mama ei gesticula iar bărbatul o asculta curios. Avea ceva cunoscut. Și-a întors capul pentru două secunde și a privit-o fix în ochi. Alina a încremenit, ochii ăia… “Te-ai rătăcit, micuțo?” auzi o voce guturală în apropiere. A rupt-o la fugă. Fugea din toate puterile și i se părea că în spatele ei aleargă altcineva care îi suflă fierbinte în ceafă. A ajuns gâfâind la apartamentul unde locuia cu prietenul ei.
– Ce-ai pățit Alina? Hai, liniștește-te, spune-mi ce-ai pățit!
Era albă ca varul, nu vorbea, a alergat prin casă, a căutat haine, le-a aruncat pe pat, apoi a scos o valiză și a început să înghesuie haine și farduri la nimereală.
– Alina, ce e cu tine? Unde pleci? Stai să vorbim.
După ce a făcut valiza s-a dus în bucătărie. Se uita speriată în jur. Dorin a venit alergând, a prins-o de mâini. “Lasă-mă-n pace!” S-a smucit și a vrut să fugă. “Te-ai rătăcit, micuțo?” spunea radioul. “Lasă-mă!” O ținea strâns. “Urmează filmul Cimitirul, audiență generală. Vizionarea acestui program…” “Lasă-mă, te rog!” Cineva în apartamentul de deasupra întreba “Te-ai rătăcit, micuțo?”.
– Nu te las. Ai ochii roșii, ce s-a întâmplat?
S-a smucit din nou, dar el nu avea de gând să o lase să scape. A împins-o ușor, s-a dezechilibrat și a căzut. S-a ridicat într-o clipă, l-a privit în ochi și ochii lui Dorin o întrebau: “Te-ai rătăcit, micuțo?” S-a sprijinit de blat, a pipăit cu mâna și a găsit cuțiul. L-a împlântat în pieptul bărbatului. O dată, de două ori, de trei ori. Adjudecat.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com