Clichez, deci exist!

Întrevăd un viitor, nu prea îndepărtat, unde în timpul unui proces pentru cine ştie ce infracţiune minoră, avocatul apărării va proiecta pe-un ecran contul Facebook al inculpatului.
Are 2500 de prieteni şi priviţi, ultima lui poză a primit 428 de like-uri. Este după cum vedeţi, un om plăcut, apreciat – fără îndoială merită judecat cu indulgenţă şi chiar achitat! li s-ar spune juraţilor.
Semnificaţia lui “nevinovat” ar fi demult uitată în favoarea atotputernicului like.
Cauţiunea nu s-ar mai măsura în mii de dolari ci în zeci de mii de like-uri. Poate că deja e aşa… Like nu ar mai fi un simplu cuvînt, ci o stare, un drog, o plăcere. O monedă alternativă virtuală de vîndut şi cumpărat prestigiu. Şi implicit, mulţumire sufletească.
În cazul în care n-o ştii deja, proiecţia ta pe facebook nu eşti tu, ci un altul: e cum ai vrea să fii. Asemenea unei imagini îndelung studiată în oglindă. Sîntem aproape cu toţii un pic mai frumoşi şi un pic mai deştepţi acolo. Şi cînd cineva îţi apare mai frumos şi mai deştept decît îl ştiai, te simţi obligat să-l complimetezi.
În viaţa reală mai vedem cîte un mireasă urîtă (şi cineva chiar o spune), avem de-a face cu vreun coleg dobitoc – eu cel puţin am! Şi aşa mai departe. Cotidianul de zi cu zi este complet diferit de lumea facebook în care totul e drăguţ şi călduţ. Utilizatorii (aceşti oameni cumsecade) îşi trimit unii altora smiles sau likes, pozele unor grase primesc comentariul “tot frumoase aţi rămas!”, vreo cugetare aparţinînd lui Cioran e share-uită de treizeci de tipi care au impresia că au devenit dintr-odată şi intelectuali cu ocazia asta, fără să-şi piardă timpul citind ditamai cărţulia plictisitoare ca naiba! (Oricum o uiţi!) Sînt la fel de bine şi plimbate banale cugetări de genul celor care se rosteau în trecut la crîşmă după golirea cîtorva pahare (Viaţa e frumoasă, trăieşte-o din plin!). Ciocnitul paharelor a fost luat de un alt zgomot. Click-click. Poate că-i mai bine…
În rarele situaţii în care apar totuşi comentarii împotriva trendului, curajosul care clichează contra vîntului va fi eliminat din listă astfel încît unilateralismul să fie pe viitor asigurat. Pentru că n-ai nevoie de păreri diferite. Nu doreşti opinii negative apărute – la naiba! – chiar din “tabăra ta”. E o chestie care îţi poate strica ziua.
Credeaţi că veţi ajunge vreodată să vă menţineţi în viaţă pe o pagină web?*
Dacă nu obţii destule like-uri la ceva “important” îţi poţi contacta prietenii printr-un mesaj privat şi le-o poţi cere frumos aşa. Se înţelege, rămîi la rîndul tău dator cu un like sau două. Dar ce e un like? E mai puţin decît o bere.. în orice caz aşa cred…
Sfîrşitul zilei poate fi uneori o concluzie a activităţii tale virtuale, atunci cînd, cu capul pe pernă, te întrebi cîte like-uri ai primit şi de la cine oare. Apoi adormi poate mai uşor. În somn, chiar dacă nu-ţi aduci aminte întotdeauna, visezi că eşti pe Facebook şi că Paulo Coelho ţi-a mulţumit că l-ai acceptat sa-ţi fie prieten. Derulezi multe pagini, absorbi multă informaţie care se încăpăţînează să nu-ţi rămînă în cap. Vezi multe poze stupide (peisaje, persoane, maşini, pisici) sub care încerci să dai like cît mai repede în timp ce eşti stresat de bing-bing-urile mesajelor nou-primite la care ar fi frumos să răspunzi… Realizezi atunci că de fapt sună ceasul. Faci un duş, te speli pe dinţi şi înainte de a o lua spre serviciu, îţi arunci un ochi pe ecran să verifici dacă nu ai cumva vreun nou friend request. În caz afirmativ, verifici profilul candidatului, postările anterioare, poate şi cîteva poze. Într-un final decizi că nu corespunde şi întîrzii puţin la primul mic obiectiv (real) al zilei.
Înainte numai politicienii aveau susţinători sau votanţi. Numai ei erau importanţi. Iată că datorită lui Mr. Facebook, cu toţii putem avea acum susţinători şi oameni care ne votează. Dintr-odată am devenit importanţi în masă.
O explicaţie (parţială) a plăcerii pe care o încerci experimentînd Facebook e faptul că peste tot în lume, Elveţia, Barcelona sau Pogoanele, găseşti milioane de oameni exact ca şi tine, care îşi verifică pagina în acelaşi timp cu tine. Este într-un fel emoţionant, să faci parte din ceva atît de mare. E plăcut să ştii că Madonna, Bruce Lee şi Dem Rădulescu au conturi aici. Sau nu? Este sau nu este? Mie mi se pare totuşi cam ciudat aspectul acesta, faptul că sînt cam multe conturi de morţi care survolează pe reţea. Nimeni nu trăieşte veşnic, ştiu, dar mă nelinişteşte ideea aceea din Toate Numele, romanul lui Jose Saramago. Numele celor vii sînt de bine de rău aproape constante ca număr, în timp ce ale celor morţi tot cresc. Serverele celor de la Facebook par că pot înghiţi conturi de vii şi de morţi la nesfîrşit deci au rezolvat problema spaţiului din romanul lui Saramago.
Poate că voi nu v-aţi gîndit la aspectul acesta dar eu am fost forţat să o fac încă de cînd mi-am deschis cont. Mi s-a întîmplat o chestie bizară atunci pe care, deşi nu îmi face plăcere, v-o povestesc.
Din nefericire, două foste chiriaşe – studente, ale căror adrese e-mail le aveam la contacte, au murit într-un groaznic accident de circulaţie. Cîteva luni mai tîrziu, cînd mi-am deschis contul Facebook am primit automat întrebarea-sugestie:
“Nu vrei să devii prieten cu… ?”
“Ba cît mai tîrziu posibil…” mi-am spus (pe bună dreptate, un pic bulversat).
Revenind la cei vii şi la cele lumeşti, am fost uimit să descopăr că există o legătură între like-urile virtuale şi banii reali.
Domnule, se pot cumpăra like-uri pe bani!
Da, de curînd am observat cum un site (tot de literatură, dar nu contează care şi de unde – sînt puzderie de site-uri care fac asta) a sărit în numai cîteva zile de la 800 de like-uri la peste 100000. Apoi de o lună a rămas tot pe acolo. Încercînd eu să rezolv anomalia, am descoperit că există o întreagă mafie a vînzătorilor de likes. Vînzătorul principal, dar şi cel care face poliţie şi reglementează piaţa, este chiar Facebook.
De la ei poţi cumpăra la un preţ cam pipărat, la genul 250 de likes costă 35$.
Facebook încasează banii de la cel interesat să fie faimos apoi distribuie sarcina la mii de trepăduşi pe care îi plăteşte în schimb cu cîteva zeci de cenţi de like sugerat.
Vorbim de oameni care stau cu palmele transpirate pe mouse-uri răspîndite prin China, India si Bangladesh. Odată ce şi-a onorat comanda, Facebook bagă diferenţa de bani în buzunar. E un profit cinstit care se face repede, cu printr-o puzderie de clicks.
În acelaşi timp cu cerinţa aceasta extraordinară de “a fi plăcut”, au apărut firme pirat ce-şi desfăşoară activitatea în paralel cu Facebook, făcîndu-i concurenţă. Preţurile sînt mult mai avantajoase. Aici, 100,000 de likes en-gros costă numai 500$. Aceste firme funcţionează pe baza multor conturi fantomă (o persoană manipulează zeci de conturi simultan) sau folosesc scheme de programare software/design prin care îl păcălesc pe cel care clichează (utilizatorul vede ceva, crede că dă like acelui ceva, dar de fapt like-ul lui pleacă în cu totul altă parte).
Se pune întrebarea ce cîştigi dacă site-ul tău primeşte 100,000 de like-uri fantomă? Nu vor interacţiona deloc cu postările tale, îţi sînt complet inutile?
Păi, cum ar spune Vali Vijelie, eşti mai barosan!

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea “poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea “Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru “cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.