Ficus

– Linia aia cică înseamnă că o să ai gemeni.

– Care?

– Aia maro de pe burtă. Când o să fii mare, o să ai.

Mi-am ridicat pantalonii de trening și am băgat repede tricoul în ei. În timp ce-mi legam șnurul în talie am întrebat-o:

– De unde știi tu? Minți.

– Nu te mint, fată, să mor. Înseamnă că ai burta împărțită în două și o să ai doi copii în același timp. Așa a avut vară-mea care are gemeni acum.

Ne jucam în fiecare zi în spatele blocului. Ea nu era de la noi din cartier, dar venea după-amiază și ne aștepta. La început mi se păruse ciudat că o chema Carmen. De ce numele ei nu se termina în „a”, ca numele noastre, Antonia, Cristina, Ana, ca toate numele de fete, de fapt? Aveam impresia că era mai mare decât noi, deși treceam toate într-a patra. Din cauza numelui și din cauza lucrurilor pe care mi le spunea. Ca ăsta cu dunga. Avea părul gras și o carie între incisivi, sus pe mijloc. Acasă nu mai povesteam nimic despre ea, mi se zisese deja că „e vagaboandă”. Asta după ce mi-a scăpat și mie un „să mor” lângă mama și a trebuit să spun unde am auzit și să promit că nu mai vorbesc în viața vieților mele așa. Și că nu mai umblu cu Carmen.

S-a ridicat și ea, lăsând să-i cadă peste genunchi fusta pe care o ținuse cu bărbia în piept. Am ieșit dintre garaje. La scară apăruseră deja și celelalte fete, dar cel mai rău mă enerva că venise Antonia, nu o suportam. Era la cealaltă clasă și ne povestea chestii pe care uneori nu le înțelegeam. Chestii între fete și băieți, adică. Și voia mereu să ne jucăm ficus. Eu nu știam ce înseamnă cuvântul care începea cu f, dar nu aș fi întrebat niciodată. Simțeam că acasă aș fi fost certată, iar în spatele blocului s-ar fi râs de mine. Antonia scria cu cretă pe jos F I C U S iar noi trebuia să zicem nume de băieți cu care ne ieșea că ne Futem, Iubim, Căsătorim, Urâm sau Sărutăm. Când eram cu Carmen nu îmi era teamă. Dacă s-ar fi luat de noi, ar fi păruit-o.

– Ce faceți, fată? ne-a întrebat Antonia când ne-am apropiat.

– Ai semințe? Dă-ne și nouă.

Carmen i-a luat punga înainte să răspundă. Era goală, a aruncat-o în aer. Punga cobora lent. Când a ajuns aproape de trotuar, Carmen i-a dat cu piciorul, dar i-a sărit papucul. Până la el a făcut roata și i s-au văzut chiloții.

– Vezi că faci poze, i-a zis Cristina și mi-a întins pumnul plin de semințe. Nu le mai am decât p-astea.

Mie nu-mi plăceau semințele că nu știam să le curăț de coajă în gură. Așa că sugeam sarea de pe ele și le scuipam întregi ca să nu mă fac de râs.

– Nu vreau, am spus și m-am așezat pe a doua treaptă, în spatele lor.

Cu Antonia aveam ceva mai ales de câteva zile, de la faza cu Barbie. Eram toate patru pe o pătură, adusesem câte o păpușă de acasă, eu adusesem și o păpușă băiat pentru Carmen. Antonia a zis: „Barbie ale voastre nu sunt originale, doar a mea e”. Am zis că nu e adevărat, și ale mele sunt și a râs de mine, „ești proastă”, mi-a zis, „nu vezi că la tine nu se îndoaie mâinile și picioarele?” Cristina nu zicea nimic pentru că și ea avea Barbie ca a mea, dar râdea aiurea. Până să spun că am acasă Barbie originală, oricum, dar nu știe ea, Antonia a zis iar să ne jucăm ficus, dar cu păpușile, până iese cine se căsătorește cu păpușa băiat și am câștigat eu. Seara i-am spus mamei că îmi doresc o păpușă Barbie originală. A zis că ce-i aia, că am deja păpuși Barbie.

– O să am un bebeluș, a zis Antonia după ce a terminat de scuipat cojile de semințe.

Se sprijinea cu coatele de treapta pe care mă așezasem eu, stătea crăcănată cu capul lăsat pe spate.

– Acum? am strigat eu și m-am uitat la burta ei.

Nu știam să sparg semințe în dinți, dar știam de unde și pe unde vin copiii de când urcasem prima și singura dată cu Carmen să facem pipi la mine acasă. Înainte de „să mor”, normal. Când coboram mi-a zis „fată, maică-ta zici că e gravidă la ce burtă are.” După faza asta am preferat să merg cu ea numai între garaje pentru că mama sigur nu era „gravidă”. Burta ei era așa dintotdeauna, nu de nouă luni cum îmi explicase Carmen că e la gravide. Am ascultat-o și am sperat să uite de burta mamei mele cât mai repede.

– Nu acum, când o să fiu mare, a zis Antonia.

– Eu o să am gemeni, am spus.

– De unde știi tu?

Carmen ne-a zis că pe ea o doare burta și s-a ridicat înainte să-i spun eu Antoniei care e faza cu linia de la buric în jos, așa că îmi pierise curajul, am spus repede „treaba mea”, m-am ridicat și eu și am fugit la țâșnitoare. Când am terminat de băut apă, le-am văzut pe Antonia și Cristina șușotind și fugind în scară. Am dat o tură de bloc cu Carmen, ne-am cățărat în dud, am făcut întrecere între blocul meu și blocul Antoniei și, după un timp mi-a zis să mergem să facem pipi.

– Iar? am zis, deși mă trecea și pe mine deja.

– Unde or fi alea? m-a întrebat Carmen.

– Au intrat în scară, poate au urcat la Cristina. Cred că râd de noi.

– Cristina aia e cățelușu’ lu’ Antonia, vezi că îi spune tot ce-i zici tu.

Eram sigură că așa e, dar tot m-am enervat. Un singur lucru mă bucura, că nu apucasem să o întreb ce-i cu f-ul, deși aveam de gând.

Am intrat între garaje. Carmen și-a ridicat din nou fusta roz, decolorată și murdară, pe care a prins-o între bărbie și piept. Și-a desfăcut între picioare body-ul bleumarin, și-a dat jos chiloții albi cu desene. Am auzit-o spunând „ă-ău!” și m-am uitat acolo. Era o pată. Pe ai mei nu era nimic. Și-a lăsat fusta jos fără mai încheie body-ul și a fugit. Îmi transpiraseră palmele. Știam că de la fereastra bucătăriei noastre se vedea chiar între garaje. Mi-am ridicat pantalonii și am privit spre etajul trei. Mama era acolo, cu buzele strânse și ochii mijiți. Adio, Barbie originală.

Irina Lupu

Ana Irina Lupu s-a născut în Giurgiu, pe 5 octombrie 1990. În 2015, a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A urmat cursul de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu. A debutat în revista iocan. A mai publicat proză scurtă pe revistadepovestiri.ro